AFAZIA

Limbajul este un fenomen deosebit de complex care a preocupat de multa vreme pe oamenii de stiinta din cele mai variate domenii. Fiind prin natura sa un proces prin excelenta psihologic, limbajul este in primul rand obiectul de cercetare al psihologiei.
Constituind una din manifest arile esen tiale ale via tii psihice ale omului, limbajul este totodata una din trasaturile sale caracteristice, distinctive, in raport cu celelalte vietuitoare. Omul este singura fiinta vorbitoare. Fara limbaj nu poate fi conceputa nici existenta omului ca fiinta sociala, nici existenta societatii insasi.
In procesul comunicarii, oamenii folosesc variate mijloace de comunicare, dintre care sunt neverbale (actiuni concrete cu obiectele, gesturile si mimica), iar altele verbale (sonore, grafice). Mijloacele verbale (si in primul rand cele sonore) au dobandit un rol fundamental in comunicarea interumana. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicare constituie fenomenul limba care este prezent numai in societatea umana.
Limbajul este o forma specifica de activitate umana prin care se realizeaza comunicarea dintre oameni. Nu orice proces de comunicare intre oameni poate fi considerat limbaj in sensul propriu al cuvantului. In acceptia sa stricta, termenul de limbaj se refera la comunicarea verbala.
In terminologia stiintifica, acest termen desemneaza capacitatea cu care este inzestrata orice fiinta umana normala, constituita de a invata si de a folosi unul sau mai multe sisteme de semne verbale pentru a comunica cu semenii sai, de a-si reprezenta lumea. In conceptia lui Jacques Piaget (1946) fiinta umana este inzestrata cu puternice capacitati functionale ce fac posibila emergenta unei functii simbolice generale, din care limbajul nu ar fi decat un aspect.
Limabajul este o activitate umana de comunicare prin intermediul limbii. Dar natura limbajului, respectiv a limbii, nu poate fi elucidata fara sa se precizeze care este continutul comunicarii verbale. Desi limbajul se afla in relatii stranse cu toate procesele si insusirile psihice ale omului, inclusiv cu cele mai simple (senzatiile si perceptiile), totusi cercetarile psihologice au stabilit de multa vreme ca principalul continut al comunicarii verbale il formeaza gandirea.
Tulburari ale limbajului (afazia) oral sau scris ca urmare a unor leziuni a emisferei cerebrale dominante
Laturizarea caracteristica anatomofunctionala rezultand din asimetria celor doua emisfere cerebrale, numita si dominnta cerebrala sau specializare emisferica desi asimetrica a fost gasita in regini ale diencefaluilui si mezencefalului. Punerea in legatura a unei tulburari a limbajului fara tulburarea comprehensiunii, cu o leziune care afecteaza la baza celei de-a treia circumvolutiuni frontale, apoi punerea in legatura a unei tulburari ale comprehensiunii fara tulburari circulatorii, cu o leziune catre partea posterioara a primei circumvolutiuni temporale, urma sa conduca la o concetie asociationosta a diferitelor forme de afazie, dupa un model produs de L. Lichtein (1885). Acest model, criticat sau criticabil, propune o reperare semiologica eficace si o terminologie general acceptata.
Ariile lui Broca si Wernicke sunt considerate sediul imaginilor motrice si auditive ale cuvintelor; aria lui Wenicke este legata printr-un fascicol asociativ de aria lui Broca, pe care o controleaza. O leziune care afecteaza una sau alta din cele doua arii se afla la originea uneia sau alteia din cele doua forme cronice de afazie.

SURSA 03

Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea sau înţelegerea limbajului vorbit sau scris în absenţa oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în urma unor leziuni dobândite ale creierului. Elementul fundamental al unei afazii îl constituie tulburarea codificării lingvistice şi nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai este capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii. Există mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăţi ale limbajului pot fi mai mult sau mai puţin afectate. Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor este denumită "Afaziologie".
Introducere
Limbajul este un mijloc de cunoaştere şi de comunicare între oameni, tulburarea sa reprezintă o întrerupere a contactului cu ambianţa, cu atât mai marcată în cazul când coexistă cu alte perturbări ale activităţii simbolice cognitive corelate cu vorbirea, cum ar fi gnozia, praxia, memoria, schema corporală. Manifestările clinice ale afaziei, privind natura şi intensitatea tulburărilor, diferă în funcţie de anumiţi factori biologici, cum ar fi etiologia, vârsta, preferinţa manuală, sau sociali, respectiv gradul de şcolarizare, caracteristicile inerente ale limbii vorbite etc.
Cea mai mare parte a persoanelor afazice nu pierd complet uzul vorbirii, unii pacienţi nu au decât o uşoară nesiguranţă în găsirea cuvântului adecvat, pe când alţii - dimpotrivă - pierd în totalitate facultatea de a se exprima prin limbajul verbal, de a înţelege ceea ce li se vorbeşte, de a citi sau de a scrie, în timp ce alte funcţii cognitive, cum ar fi memoria sau orientarea, nu sunt semnificativ alterate.
Specialiştii fac o deosebire între vorbire (sau - mai corect - elocuţiune) şi limbaj (engl.: speech and language; fr.: parole et langage; ger.: Sprechen und Sprache): dacă un pacient are dificultăţi în articularea sau pronunţarea cuvântului, se spune că are tulburări de elocuţiune, în cazul când are greutăţi în găsirea cuvântului, în combinarea cuvintelor pentru alcătuirea unei propoziţiuni sau în înţelegerea sensului cuvintelor sau frazelor percepute, atunci are o alterare a limbajului. De cele mai multe ori tulburările de limbaj se asociază cu dificultăţi de elocuţiune. Mai multe forme ale limbajului pot fi interesate: conversaţia, cititul, scrisul etc. Afazia este o tulburare a limbajului dobândită, adică survine la un individ care până atunci avea o vorbire normală, în acest fel se deosebeşte de tulburările ce apar în cursul dezvoltării unui copil, cum ar fi gângăveala sau legastenia (incapacitatea sau dificultatea de a citi).
Istoric
Originea termenului afazie
Utilizat de Platon (gr.: αφασια = lipsa vorbirii) pentru a caracteriza starea unei persoane care, înmărmurită în faţa unui argument definitiv, "şi-a pierdut glasul", termenul de afazie în înţelesul actual a fost introdus în literatura medicală în 1865 de Armand Trousseau, înlocuind termeni mai vechi ca "alalie" (Jacques Lordat, 1842) sau "afemie" (Paul Broca, 1861).
Precursorii
Primele concepţii cu privire la funcţiile cerebrale ale limbajului se datoresc lui Franz Gall (1810), întemeietorul frenologiei, şi lui Jean-Baptiste Bouillaud (1825). Gall localiza funcţia vorbirii în zonele din creier situate înapoia orbitei, în timp ce Bouillaud, în urma unor observaţii anatomo-clinice, situa un "organ legislator al vorbirii" în lobii anteriori ai creierului. G. Dax (1836) constată pentru prima dată o legătură între funcţia limbajului şi jumătatea stângă a creierului, observaţia lui rămâne însă necunoscută publicului medical şi este publicată de fiul său, M. Dax, abia în anul 1865.
Primele studii sistematice asupra afaziei
În anul 1865, Paul Broca comunică rezultatele observaţiilor anatomo-clinice făcute asupra pacientului Leborgne în care constată o leziune circumscrisă la "piciorul celei de a treia circonvoluţiuni frontale" în emisfera cerebrală stângă, unde localizează "centrul" limbajului articulat. Ulterior relatează o serie de cazuri asemănătoare.
Carl Wernicke descrie în anul 1874 o altă formă de tulburare a vorbirii, care - spre deosebire de cazurile lui Broca - se caracteriza prin tulburarea înţelegeri limbajului, în timp ce vorbirea proprie era posibilă, însă plină de greşeli.
El denumeşte această formă "afazie sensorială", apărută în urma unei leziuni în zona "primei circonvoluţiuni temporale", rezervând pentru cazurile descrise de Broca termenul de "afazie motorie".
Dominanţa cerebrală şi zonele limbajului
Noţiunea de dominanţă cerebrală sau specializare emisferică funcţională a apărut o dată cu primele studii anatomo-clinice asupra afaziei, dar se aplică şi la alte activităţi simbolice ale creierului. La o persoană adultă, se admite că diverselor funcţii cerebrale superioare corespund în fiecare emisferă dispozitive anatomo-fiziologice, a căror integritate este necesară pentru exercitarea lor cu eficacitate. Pentru funcţia limbajului, în cazul unei preferinţe manuale drepte (la "dreptaci"), emisfera cerebrală stângă este dominantă în majoritatea covârşitoare a cazurilor, ceea ce înseamnă că în urma unor leziuni în anumite regiuni de partea stângă a creierului apar tulburări de tip afazic. Dominanţa emisferică pentru vorbire în funcţie de preferinţa manuală nu trebuie însă considerată în mod rigid şi absolut, există excepţii (la "stângaci" lucrurile sunt ceva mai complicate), iar posibilitatea recuperării unor activităţi compromise demonstrează existenţa unei plasticităţi funcţionale în structura creierului, cu atât mai evidentă, cu cât subiectul este mai tânăr.
Conform concepţiei clasice "zona limbajului" este constituită din două arii corticale situate în emisfera cerebrală dominantă (în general cea stângă la "dreptaci"):
* "piciorul" (pars opercularis) şi "capul" (pars triangularis) celei de a treia circonvoluţiuni frontale = "aria lui Broca", a cărei leziune afectează producţia vorbirii
* treimea posterioară a primei circonvoluţiuni temporale = "aria lui Wernicke", a cărei leziuni impietează înţelegerea vorbirii.
Importante sunt şi legăturile între aceste regiuni, cum ar fi "fascicolul arcuat", care uneşte aria lui Broca cu cea a lui Wernicke.
La acestea trebuie adăgată zona alcătuită din gyrus supramarginalis şi gyrus angularis, cu un rol deosebit în funcţia limbajului scris. W. Penfield şi L. Roberts au descris în 1959 "aria motorie suplimentară", situată pe faţa internă a unei emisfere cerebrale, importantă pentru declanşarea actului motor al vorbirii.
Diverse tipuri de afazie
Diversele tipuri de afazie rezultă din localizările leziunilor în anumite regiuni din creier. Cele patru forme clasice, bazate pe observaţii anatomo-clinice, admise de majoritatea specialiştilor, afectează mai mult de jumătate din pacienţii suferinzi de afazie.
* Afazia Broca (afazie motorie sau expresivă) este prototipul tulburărilor afazice cu debit verbal redus, în timp ce înţelegerea limbajului este în mare măsură puţin compromisă.
Simptome caracteristice:
- vocabular redus la câteva cuvinte sau silabe, bolnavul adoptă un stil telegrafic;
- parafazii fonematice sau "dezintegrare fonetică" (producerea unor cuvinte cu foneme incorecte);
- deficienţe gramaticale, mai ales de sintaxă (agramatism);
- debit verbal încetinit, laborios;
- pronunţia (articularea) cuvintelor defectuoasă;
- "melodia verbală" (prozodia) săracă;
- scrisul este defectuos, în parte şi prin slăbiciunea mâinii drepte;
- înţelegerea vorbirii este puţin sau de loc afectată;
- pacientul este conştient de dificultăţile avute, reacţionează depresiv;
- comunicarea este redusă în primul rând datorită incapacităţii de expresie.
Localizarea lezională:
Piciorul celei de a treia circonvoluţiuni frontale din emisfera cerebrală dominantă pentru vorbire (în majoritatea cazurilor cea stângă) şi substanţa albă subiacentă, uneori cu prinderea "insulei lui Reil". Zonă irigată de artera prerolandică, ramură a arterei cerebrale mijlocii.
* Afazia Wernicke (afazie senzorială sau receptivă), caracterizată prin tulburări accentuate ale înţelegerii limbajului şi printr-o producţie verbală fluentă, normală din punct de vedere fonetic, dar profund alterată semantic, de neînţeles pentru interlocutor.
Simptome caracteristice:
- lipsă de înţelegere a limbajului, în cazuri grave până la "surditate verbală";
- vorbirea cu debit normal, uneori chiar excesiv de abundent şi accelereat ("logoree", "diaree verbală");
- producţia verbală lipsită de înţeles, prin parafazii semantice ("salată de cuvinte"), neologime ("jargonafazie");
- articularea cuvintelor normală;
- construcţia gramaticală doar uşor alterată, uneori totuşi paragramatism ("jargon dissintactic");
- incapacitate de a înţelege limbajul scris (alexie), scrisul disortografic;
- pacientul este de cele mai multe ori inconştient de defectul său şi are o dispoziţie afectivă disforică;
- capacitatea de comunicare este grav alterată.
Localizare lezională:
Circonvoluţiunea temporală posterioară şi cea parietală inferioară în emisfera cerebrală dominantă pentru vorbire (în majoritatea cazurilor de partea stângă). Zonă irigată de artera temporală posterioară, ramură a arterei cerebrale mijlocii.
* Afazia globală este forma cea mai gravă de afazie. Leziunile cerebrale întinse, cuprinzând atât zonele anterioare (Broca), cât şi cele posterioare (Wernicke, circonvoluţiunea supramarginală) ale limbajului provoacă o pierdere totală a capacităţii de vorbire şi de înţelegere, a scrisului şi cititului. Aceşti pacienţi păstrează un rudiment de limbaj automat, în special sub forma exclamaţilor emoţionale. Frecvent este asociată cu un deficit motor grav (hemiplegie) de partea dreaptă a corpului. Comunicarea verbală este practic imposibilă. Prognosticul unei recuperări a limbajului este foarte rezervat.
* Afazia amnestică (Pitres) (Afazie nominală sau Anomie), caracterizată printr-o tulburare a accesului lexical (în special pentru substantive şi adjective atributive), atât la vorbit cât şi la scris. Manifestările cele mai obişnuite constau în dificultatea găsirii cuvântului adecvat cu apariţia de parafazii apropiate de sensul cuvântului dorit şi tulburări discrete ale înţelegerii semantice. Repetiţia cuvintelor sau frazelor, precum şi cititul cu voce tare rămân nealterate. Capacitatea de comunicare doar discret limitată.
Localizare lezională:
Gyrus-ul angular, uneori leziuni ale ariilor prefrontale de partea stângă.

Repere: afazie , limbaj , proces psihologic