Ana Brancoveanu, contesa de Noailles

Ana Brancoveanu, contesa de Noailles (n. 15 noiembrie 1876, Paris – d. 30 aprilie 1933, Paris), poeta, publicista franceza de origine romana. Biografie A fost fiica lui Grigore Brancoveanu si a Ralucai Musurus, pe linie paterna descendenta dintr-o veche familie boiereasca romaneasca. A primit, potrivit rangului si uzantelor vremii, o educatie aleasa, familiarizandu-se foarte de timpuriu cu literatura franceza. La 13 ani si-a publicat primele versuri, ciclul de poeme Litanies (Litanii, 1889), in "Revue de Paris". A fost semnatara unor albume precum Le cœur innombrable (Inimi fara de numar in una – in traducerea lui Virgil Bulat, 1901), L’Ombre des Jours (Umbra zilelor, 1902). În anii urmatori a incercat sa abordeze si un alt registru literar, cel epic, reusind sa publice La nouvelle Esperance (Noua speranta, 1903), Le Visage émerveillé (1904), care a starnit un mic scandal in epoca, si La domination (Dominatia, 1905). Experimentul sau narativ a fost primit cu oarecare reticenta de critica. Dupa mai bine de doi ani de tacere publicistica, Ana Brancoveanu se intoarce la poezie cu volumul Les Éblouissements (Straluminarile, 1907), pentru calitatea caruia a girat insusi Marcel Proust. Preocupata sa cunoasca indeaproape si alte zone culturale europene si sa-si ingrijeasca sanatatea subrezita, contesa de Noailles intreprinde calatorii in Italia, Spania sau Portugalia. Rodul impresiilor culese in timpul peregrinarilor sale a fost volumul de versuri Les Vivants et les Morts (Vii si mortii, 1913), incununat cu premiul special "Archon-Desperouses" al Academiei Franceze si salutat favorabil de critica. Revista "Times" a desemnat-o drept "cea mai mare poeta pe care secolul al XX-lea a dat-o Frantei si chiar Europei". Urmatorii 7 ani si-i dedica vietii de salon si mai putin productiei literare. La 4 iunie 1921 devine membru al Academiei Regale de Limba si Literatura a Belgiei (fotoliul 33). Academia Franceza ii confera un premiu pentru intreaga activitate. La implinirea varstei de 49 de ani este primita in randurile Academiei Romane (11 iunie 1925). Nicolae Iorga avea sa consemneze relativ la prestatia ei literara: "intre cine canta mediocru in romaneste si cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului ... intr-una dintre cele mai mari literaturi ale lumii, e de preferat cu admiratie aceasta din urma". Ana Brancoveanu s-a casatorit in 1897 cu Mathieu de Noailles, mariaj care i-a adus, pe langa titlul de contesa, si posibilitatea de a cunoaste indeaproape vechi vlastare ale aristocratiei franceze, dar si personalitati din lumea literara si artistica. În salonul ei de pe Avenue Hoche, se intalneau André Gide, Paul Valéry, Jean Cocteau, Colette, Paul Claudel, Sully Prudhomme sau printul Eduard, viitorul rege al Angliei. De altfel, statutul sau de doamna de societate i-a intrecut faima scriitoriceasca. A legat o calda prietenie cu scriitorul francez Marcel Proust, corespondenta periodica cu acesta si cu Maurice Barrès consacrand-o ca publicista. Antonio de la Gandara, Kees van Dongen sau Philip Alexis de Laszlo sunt numai cativa dintre artistii care i-au imortalizat chipul cu ajutorul daltei sau al penelului. Cartea vietii mele, publicata in 1932, scriere cu caracter autobiografic, este dominata de o nota usor pesimista si abordeaza teme exploatate de scriitoare si in alte ocazii, cum ar fi dragostea de natura si introspectia universului intim. La funeraliile sale au participat peste 10 000 de oameni, dovada a popularitatii de care s-a bucurat. Ana Brancoveanu a vizitat o singura data Romania, insa o mare parte a lucrarilor sale valorifica teme de origine balcanica si orientala. 

Sursa: www.enciclopediaromaniei.ro