Atentia
Atentia este un fenomen deosebit de complex, greu de descifrat. Greutatea provine din faptul ca atentia insoteste permanent celelalte procese si activitati psihice, manifestandu-se o data cu ele. Este greu de presupus ca un proces psihic s-ar putea desfasura fara participarea cat de cat a atentiei. În asemenea conditii separarea continutului specific al atentiei de continutul specific al celorlalte procese si activitati psihice devine deosebit de dificila.Atentia nu are un continut reflectoriu de sine statator. Ea nu reflecta nici esenta obiectelor, nici experienta trecuta a oamenilor, etc. Asadar continutul specific al atentiei nu trebuie cautat in acele caracteristici care definesc procesul psihic.
Atentia este o modalitate deosebita de organizare a activitatii psihice. Ea se exprima in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra obiectelor si fenomenelor ce ne inconjoara.
Dupa ce cunoastem ca un om este atent?
Un om atent are, adeseori, privirea fixa, dar vie, expresia fetei putin incordata, miscarile membrelor ca si cele ale intregului corp reduse si subordonate activitatii desfasurate in acel moment, respiratia mai superficiala si rara, raportul dintre inspiratie si expiratie schimbat: inspiratiile mai scurte, expiratiile prelungite etc. Elevul care nu intelege ceea ce citeste, manifesta uneori incordare, alteori neliniste sau o anumita activitate motorie: rasfoieste nervos filele cartii, se plimba etc.
Muncitorul din fata tabloului de comanda are o alta expresie a fetei decat pianistul. La pianist expresia fetei reda traireainterioara. La muncitor expresia fetei reda concentrarea asupra semnalelor pe care le vede, le aude etc.Si starea de neatentie poate fi vazuta, simtita.
Un om neatent are privirea absenta, distrata, executa miscari excesive cu membrele, su cu intregul corp, manifestand apatie, somnolenta, plictiseala etc. Elevul neatent este agitat, pare ca numara minutele pana la sfarsitul orei. Muncitorul sau pianistul manifesta plictiseala sau, dinpotriva, stare de agitatie care duc la erori grave.
Dar nu intotdeauna semnele exterioare ale atentiei coincid cu starea propriu-zisa de atentie sau neatentie. Uneori in procesul de invatamant, unii copii mai vioi se joaca cu creionul, mazgalesc banca, antreneaza vecinii la vorba, se uita in dreapta si in stanga etc.
Alti dinpotriva, stau cuminti in banca, urmaresc explicatiile date de profesori, dau impresia ca inteleg cele explicate, au privirea fixata asupra profesorului etc., dar atunci cand sunt intrebati dau raspunsuri anapoda, gandesc in afara lectiei, sant starniti de ea.
Ei au fost doar apaernt atenti. Semnele exterioare ale atentiei nu au fost coincis cu starea propriuzisa.
Atentia involuntara:
În viata de toate zilele ni se intampla, adeseori, sa fim treziti dintr-o activitate fara sa dorim acest lucru sau chiar fara sa stim. Ex. Sa presupunem ca citim o carte suntem confundati in lumea minunatelor personaje si peripetii descrise de autor. Nu stim ce se intampla in jurul nostru. Deodata o voce ajunge la noi: Nu te uita! Si ne uitam. Nu am vrut sa ne uitam, eram absorbit de lectura romanului. Daca nu ni s-ar fi adresat cuvintele Nu te uita nu ne-am fi uitat. Dar fara sa vrem cuvintele ne-au trezit, ne-au facut se fim atenti la o alta activitate.
Unele obiecte, fenomene se impun atentiei noastre, se fac sa ne orientam intreaga activitate psihica asupra lor, ne atrag privirea fara sa vrem, fara nici un fel de intentie si efort din parte noastra.
Forma de atentie in care orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra obiectelor si fenomenelor din relaitatea inconjuratoare se realizeaza fara a se propune dinainte acest lucru, fara a depune un efort special in aceasta directie este o atentie neintentionala, involuntara.
Atentia involuntara are nenumerate cauze care se reduc in esenta la modificarile survenite in mediul inconjurator. Dar nu orice schimbare si modificare produsa in jurul nostru se pot impune atentiei. Multe zgomote care se produc in imediata noastra apropiere sunt, de cele mai multe ori neobservate. Pentru ca obiectele si fenomenele din realitatea inconjuratoare sa poate deveni obiectele ale atentiei trebuie sa aiba o seri de particularitati si insusiri.
Una dintre aceste insusiri este taria, puterea, intensitatea lor. Nu orice sunet ne va atrage atentia ci acel sunet puternic.
Sosirea intr-un oras a unui circ cu sirul de masini trezeste cu mai multa repeziciune atentia involuntara, de cat trecerea pe strada a aceluiasi autobuz sau troleibuz pe care le vedem zilnic.
Vocea schimbata a profesoruluil (cand crescuta, cand inceata, cand oprita brusc ) gesturile care insotesc explicatiile trezesc mai curand atentia involuntara, decat o voce monotona sau o plimbare prin clasa.
Contrastul dintre obiecte si fenomene, caracterul sau neasteptat al acestora sunt alte insusiri care determina trezirea atentiei involuntare.
La caracteristicile de mai sus ale obiectelor si fenomenelor se mai adauga si o alta actiunea intervitenta, schimbarea, varierea insusirilor obiectelor. În general acele obiecte care raman nemiscate in camapul atentiei mai indelungat nu reusesc sa se intereseze prea mult. Ele devin monotone, plictisitoare, atentia oboseste curand.
Aparitia atentiei involuntare depinde, insa, si de interesele, pasiunile, dorintele, trebuintele e care le au oamenii. Un om pasionat dupa sport va obseva cu multa usurinta un afis privind un meci de fotbal, decat altul care nu este preocupat ce activitati sportive.
Atentia voluntara:
Atentia involuntara este, in general, de scurta durata si de aceea ea nu se poate ajuta prea mult in cunoasterea obiectelor si fenomenelor cu care venim in contact. Pentru a realiza o cunoastere adecvata a acestora este necesar sa staruim mai mult asupra lor. Sunt situatii in care este necesar sa depunem un efort de vointa pentru realizarea unor activitati mai putin placute, renuntand pentru un moment la alte activitati, mai placute. Desigur ca pentru un elev din clasele mai mici jocul este mai placut, mai atragator decat invatatura. Pentru a lasa jocul la o parte si a trece la invatatura, elevul mic face un mare efort, isi propune in mod constient, intentionat sa invete.
Atentia nu are un continut reflectoriu de sine statator. Ea nu reflecta nici esenta obiectelor, nici experienta trecuta a oamenilor, etc. Asadar continutul specific al atentiei nu trebuie cautat in acele caracteristici care definesc procesul psihic.
Atentia este o modalitate deosebita de organizare a activitatii psihice. Ea se exprima in orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra obiectelor si fenomenelor ce ne inconjoara.
Dupa ce cunoastem ca un om este atent?
Un om atent are, adeseori, privirea fixa, dar vie, expresia fetei putin incordata, miscarile membrelor ca si cele ale intregului corp reduse si subordonate activitatii desfasurate in acel moment, respiratia mai superficiala si rara, raportul dintre inspiratie si expiratie schimbat: inspiratiile mai scurte, expiratiile prelungite etc. Elevul care nu intelege ceea ce citeste, manifesta uneori incordare, alteori neliniste sau o anumita activitate motorie: rasfoieste nervos filele cartii, se plimba etc.
Muncitorul din fata tabloului de comanda are o alta expresie a fetei decat pianistul. La pianist expresia fetei reda traireainterioara. La muncitor expresia fetei reda concentrarea asupra semnalelor pe care le vede, le aude etc.Si starea de neatentie poate fi vazuta, simtita.
Un om neatent are privirea absenta, distrata, executa miscari excesive cu membrele, su cu intregul corp, manifestand apatie, somnolenta, plictiseala etc. Elevul neatent este agitat, pare ca numara minutele pana la sfarsitul orei. Muncitorul sau pianistul manifesta plictiseala sau, dinpotriva, stare de agitatie care duc la erori grave.
Dar nu intotdeauna semnele exterioare ale atentiei coincid cu starea propriu-zisa de atentie sau neatentie. Uneori in procesul de invatamant, unii copii mai vioi se joaca cu creionul, mazgalesc banca, antreneaza vecinii la vorba, se uita in dreapta si in stanga etc.
Alti dinpotriva, stau cuminti in banca, urmaresc explicatiile date de profesori, dau impresia ca inteleg cele explicate, au privirea fixata asupra profesorului etc., dar atunci cand sunt intrebati dau raspunsuri anapoda, gandesc in afara lectiei, sant starniti de ea.
Ei au fost doar apaernt atenti. Semnele exterioare ale atentiei nu au fost coincis cu starea propriuzisa.
Atentia involuntara:
În viata de toate zilele ni se intampla, adeseori, sa fim treziti dintr-o activitate fara sa dorim acest lucru sau chiar fara sa stim. Ex. Sa presupunem ca citim o carte suntem confundati in lumea minunatelor personaje si peripetii descrise de autor. Nu stim ce se intampla in jurul nostru. Deodata o voce ajunge la noi: Nu te uita! Si ne uitam. Nu am vrut sa ne uitam, eram absorbit de lectura romanului. Daca nu ni s-ar fi adresat cuvintele Nu te uita nu ne-am fi uitat. Dar fara sa vrem cuvintele ne-au trezit, ne-au facut se fim atenti la o alta activitate.
Unele obiecte, fenomene se impun atentiei noastre, se fac sa ne orientam intreaga activitate psihica asupra lor, ne atrag privirea fara sa vrem, fara nici un fel de intentie si efort din parte noastra.
Forma de atentie in care orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra obiectelor si fenomenelor din relaitatea inconjuratoare se realizeaza fara a se propune dinainte acest lucru, fara a depune un efort special in aceasta directie este o atentie neintentionala, involuntara.
Atentia involuntara are nenumerate cauze care se reduc in esenta la modificarile survenite in mediul inconjurator. Dar nu orice schimbare si modificare produsa in jurul nostru se pot impune atentiei. Multe zgomote care se produc in imediata noastra apropiere sunt, de cele mai multe ori neobservate. Pentru ca obiectele si fenomenele din realitatea inconjuratoare sa poate deveni obiectele ale atentiei trebuie sa aiba o seri de particularitati si insusiri.
Una dintre aceste insusiri este taria, puterea, intensitatea lor. Nu orice sunet ne va atrage atentia ci acel sunet puternic.
Sosirea intr-un oras a unui circ cu sirul de masini trezeste cu mai multa repeziciune atentia involuntara, de cat trecerea pe strada a aceluiasi autobuz sau troleibuz pe care le vedem zilnic.
Vocea schimbata a profesoruluil (cand crescuta, cand inceata, cand oprita brusc ) gesturile care insotesc explicatiile trezesc mai curand atentia involuntara, decat o voce monotona sau o plimbare prin clasa.
Contrastul dintre obiecte si fenomene, caracterul sau neasteptat al acestora sunt alte insusiri care determina trezirea atentiei involuntare.
La caracteristicile de mai sus ale obiectelor si fenomenelor se mai adauga si o alta actiunea intervitenta, schimbarea, varierea insusirilor obiectelor. În general acele obiecte care raman nemiscate in camapul atentiei mai indelungat nu reusesc sa se intereseze prea mult. Ele devin monotone, plictisitoare, atentia oboseste curand.
Aparitia atentiei involuntare depinde, insa, si de interesele, pasiunile, dorintele, trebuintele e care le au oamenii. Un om pasionat dupa sport va obseva cu multa usurinta un afis privind un meci de fotbal, decat altul care nu este preocupat ce activitati sportive.
Atentia voluntara:
Atentia involuntara este, in general, de scurta durata si de aceea ea nu se poate ajuta prea mult in cunoasterea obiectelor si fenomenelor cu care venim in contact. Pentru a realiza o cunoastere adecvata a acestora este necesar sa staruim mai mult asupra lor. Sunt situatii in care este necesar sa depunem un efort de vointa pentru realizarea unor activitati mai putin placute, renuntand pentru un moment la alte activitati, mai placute. Desigur ca pentru un elev din clasele mai mici jocul este mai placut, mai atragator decat invatatura. Pentru a lasa jocul la o parte si a trece la invatatura, elevul mic face un mare efort, isi propune in mod constient, intentionat sa invete.
SURSA 03
Atenţia se defineşte ca funcţie sau mecanism de orientare, focalizare şi fixare a conştiinţei asupra unui obiect, sarcini, întrebări, probleme, etc.
Atenţia face parte din categoria fenomenelor psihice care susţin energetic activitatea. Ea este o funcţie prin care se modulează tonusul nervos, necesar pentru desfăşurarea celorlalte procese şi structuri psihice. Prezenţa ei asigură o bună receptare senzorială şi perceptivă a stimulilor, înţelegerea mai profundă a ideilor, o memorare mai trainică şi mai fidelă, selectarea şi exersarea mai adecvată a priceperilor şi deprinderilor, s.a.m.d.
Atenţia nu trebuie înţeleasă ca pe o dispunere statică a energiei psihonervoase, care se instalează la un moment dat şi rămâne invariabilă. Ea presupune dinamicitate, desfăşurare în timp, organizare şi structurare de mecanisme neurofuncţionale. Atenţia implică două stări neurofuncţionale: starea de veghe şi starea de vigilenţă.
Starea de veghe este opusă celei de somn şi se caracterizează prin faptul că scoarţa cerebrală este activată difuz, iar omul realizează o contemplare generală sau aşteptare pasivă. Starea de vigilenţă presupune explorarea generală a mediului, aşteptare şi căutare a ceva încă nedefinit. Ea nu are o orientare anume, nu se opreşte asupra a ceva, ci explorează orice.
Mecanismul atenţiei îndeplineşte simultan două roluri: de filtrare-selectare şi de activare focalizată. Baza fiziologică nemijlocită a atenţiei o constituie reflexul de orientare, care se produce la acţiunea stimulilor noi, a variaţiilor în ambianţă. Acest reflex se realizează în două forme: forma generalizată şi forma localizată.
Forma generalizată se caracterizează prin stoparea activităţii pe care o desfăşurăm în momentul dat, activarea difuză puternică de la nivelul întregii scoarţe cerebrale şi întoarcerea capului în direcţia stimulului. Forma localizată constă în diminuarea nivelului de activare în restul teritoriului scoarţei cerebrale, cu excepţia zonelor care sunt implicate în perceperea stimulului sau în rezolvarea sarcinii date, în care activitatea se intensifică, favorizând desfăşurarea proceselor psihice specifice.
Starea de atenţie a unui om se poate constata după expresia feţei, poziţia corpului şi gesturi. Într-un act de atenţie, capul este puţin ridicat şi întins înainte, privirea este îndreptată în direcţia din care vine excitaţia, gura este uşor deschisă, corpul ia o poziţie imobilă. După mecanismul şi dezvoltarea sa, atenţia prezintă următoarele forme: atenţia involuntară, atenţia voluntară şi atenţia postvoluntară. După direcţia principală de orientare, atenţia se clasifică în atenţie externă şi atenţie internă.
În pofida variatelor sale forme de manifestare, atenţia pune în evidenţă câteva trăsături comune: volumul, concentrarea, stabilitatea, distributivitatea, mobilitatea.
Conţinutul informaţional al atenţiei
Atenţia nu are un conţinut informaţional propriu. Totuşi, ea are întotdeauna un obiect asupra căruia se concentrează, se focalizează.
Funcţiile atenţiei
Funcţia specifică a atenţiei este cea de orientare, selectare şi concentrare selectivă a energiei psihonervoase în vederea facilitării proceselor de cunoaştere. Funcţia adaptativ reglatorie a atenţiei este cea de adaptare, reglare, susţinere energetică. În baza acestei funcţii, atenţia realizează o adaptare eficientă prin semnalarea evenimentelor, situaţiilor, care se află în zona câmpului de conştiinţă.
Structurile operatorii ale atenţiei
Atenţia are la bază mecanismele neurofiziologice ale stării de veghe şi ale vigilenţei, dar în calitate de mecanism psihic reglator dezvoltă o serie de strategii, de deprinderi (atenţia postvoluntară). În formele ei superioare, atenţia se învaţă, se perfecţionează, se organizează şi devine eficientă, implicând mai ales rolul voinţei şi al gândirii.
Produsul atenţiei
În plan subiectiv, atenţia este trăită ca o stare de concentrare selectivă, orientată, astfel încât obiectul atenţiei este selectat din câmpul perceptiv, este evidenţiat, pus în valoare şi, în acelaşi timp, sursele externe care pot distrage atenţia sunt inhibate, îndepărtate. Starea de atenţie este inseparabil legată de starea de veghe, este trăită ca o focalizare, concentrare, orientare asupra obiectului atenţiei.
|
Carl Gustav Jung ... Nascut in familia preotului Paul Jung, la 26 iulie 1875, micul Carl Gustav s-a vazut inconjurat de o familie extinsa si numeroasa care includea clerici dar si cativa excentrici. De la 6 ani incepe sa invete latina cu tatal sau, dobandind ...
Motivatia ... Caracterizare si definitie Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata, colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc. O trasatura comuna acestor activitati este motivatia, fiind primul lor element ...
Psihologia varstelor ... Psihologia varstelor - Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza ...
Anxietatea ... Anxietatea - o temere nemotivata Sunt plin de griji, presimt lucruri inspaimantatoare, deseori ma simt tensionat si speriat, am nenumarate sentimente de neliniste, imi e greu sa ma relaxez, adorm greu, am dificultati in a ma ...
Etapele dezvoltarii sexualitatii normale ... 1.În timpul copilariei, la 4-5 ani, cand isi da seama de diferentele dintre sexe, copilul este curios - isi exploreaza corpul, se joaca "de-a doctorul", "de-a mama si tata", se intereseaza de diferitele aspecte sexuale. 2.Mai ...
Depresia si Stresul ... Depresia este o tulburare a starii afective, care declanseaza stari de tristete, de suparare, de subaprciere a propriei persoane chiar si a unei stari de pierdere a sperantei a propriilor puteri pentru o perioada de timp destul de ...
Uitarea ... Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si reactualizate este foarte raspandit, de aceea si foarte cunoscut. Este stiut ca multe dintre datele experientei noastre anterioare se diminueaza, se ...
|
Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland
