SURSA 03
Mioriţa este un poem folcloric românesc, răspândit în peste 1500 de variante în toate regiunile României. Este o creaţie populară specific românească, nefiind cunoscută la alte popoare. Cântecul a fost zămislit în Transilvania, având la bază un rit de iniţiere şi interpretat sub forma de colindă, în timpul sărbătorilor de iarnă. S-a transformat în baladă (în regiunile din sudul şi estul ţării), în această versiune fiind socotit un text literar desăvârşit din punct de vedere compoziţional şi stilistic. A fost analizat şi comentat de cei mai de seamă oameni de cultură români. Motivul mioritic a constituit sursă de inspiraţie pentru scriitori, compozitori şi artişti plastici români şi străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine. Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii româneşti, iar în prezent este un brand cultural naţional.
Originea şi semnificaţia titlului
* Etimologie şi semantică. Mioriţa - s.f., "oaie tânără, mială"; în general oaie; diminutiv de la mioară > mia (+ suf. -ioară), din lat. agnella (cf. Puşcariu, 1054; Capidan; etim. acceptată de DEX şi DAR), prin disimularea grupului gn > mn > m, cu o formă intermediară (a)mnel (cf. Candrea-Densuşianu) → (în l. rom.) miel, mia, mior.
* Semnificaţie mitologică. Oaia este primul animal domesticit de om, din raţiuni economice, crescut şi sacrificat pentru hrană (carnea, laptele şi derivatele sale) şi îmbrăcăminte (lâna, pielea). Apare în mitologiile unor popoare, ca simbol religios (creştinism), animal totemic sau animal fantastic (mitologiile caucaziene); ca animal oracular e semnalat numai în mitologia românească (balada Mioriţa). Oaia năzdrăvană din balada Mioriţa denunţă unui cioban complotul urzit împotriva lui de alţi doi fârtaţi.
* Semnificaţie culturală. Cântecul mioritic este socotit una dintre cele mai reprezentative creaţii folclorice româneşti de factură pastorală şi reprezintă un simbol al perenităţii poporului român, păstoritul fiind o îndeletnicire străveche. "Reconstituirea" genezei cântecului permite incursiuni în cultura şi realităţile etnografice ale satului românesc tradiţional.
* Semnificaţia şi istoria titlului. În Transilvania, e numit generic Colinda păcurarului. Episodul Oaia năzdrăvană a fost adăugat numai după ce cântecul a traversat Carpaţii şi s-a transformat în baladă. Astfel, în sudul şi estul ţării, rapsozii îl numeau generic Cântecul mioarei. Titlul baladei, Mioriţa, a fost propus pentru prima dată de către Vasile Alecsandri (1850), în mod convenţional şi ulterior acceptat unanim (la vremea respectivă versiunea primară, Colinda păcurarului nu era cunoscută de către folclorişti).
* Definirea cântecului "mioritic". Exegeţii Mioriţei au definit-o ca fiind un bocet, epopee pastorală, cântec de jale, legendă, doină, cântec de nuntă, incantaţie rituală, cântec religios, mit, etnomit sau cântec din bătrâni. Adrian Fochi a identificat două versiuni: colind (versiunea primară), cu circulaţie atestată în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, respectiv baladă - în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Mioriţa (colind / baladă) este o creaţie folclorică muzicală, în spaţiul consacrat fiind interpretată vocal şi instrumental (după caz), respectându-se caracterul sincretic (text - melos) specific creaţiilor populare. Din punct de vedere al oralităţii, Mioriţa este un text literar cu valenţe discursive. În plan exegetic, este cel mai controversat text folcloric românesc, din cauza atitudinii aparent paradoxale a eroului principal (vezi Polemici despre fatalismul mioritic).