Anunturi Gratuite

Basmul

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Basmul
Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei in proza, in care personajele inzestrate cu puteri supranaturale, traseaza intamplari fantastice, fortele binelui invingandu-le pe cele ale raului pentru afirmarea adevarului si a dreptatii.
Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare ale speciei in cadrul unor opere originale, in care elementele folclorice caracteristice speciei se asociaza celor proprii operei unui scriitor. În plus, in basmul cult se pune mai mult accentul pe atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.
Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte comune, dar si caracteristici particulare care sunt specifice fiecarui autor. Asadar prima deosebire este ca basmul cult are un autor cunoscut. Autorul basmului cult "Povestea lui Harap – Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi ale basmului popular, insa si pe acestea le particularizeaza prin elemente de originalitate si stil.
Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea finala prezente si in basmul popular. Formula initiala la Creanga este mult mai ampla decat in basmele populare, ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza conventia dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere explicatii : " Amu cica era odata ". În formula incipienta se ofera si o explicatie a faptelor ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe care le va trece mezinul, dar si rolul acestuia : " si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Aici se ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un erou care sa o coordoneze, acesta fiind rolul eroului. Tot in incipit naratorul intervine direct, autodefinindu-se si schitandu-si statutul de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa incep a depana firul povestirii".
De asemenea si formula finala este mai ampla decat in basmele populare si subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate personajele care participa la nunta: Soarele si luna , care reprezinta simbolurile prin care a fost binecuvantat Harap – Alb, impreuna cu tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani in buzunariu", care este un personaj al spatiului real. În acest final se eternizeaza momentul : " si-a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca", la fel ca in basmele populare, dar spre deosebire de acestea se contureaza bogatia de natura morala a acestui basm printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda."
Desi in esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta structura, fiind prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor subiectului. Expozitiunea sau situatia initiala este reprezentata de formula initiala, intriga corespunde dezechilibrarii situatiei care in basm este constituita de sosirea scrisorii. Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai multor functii precum : plecarea eroului, formularea unei interdictii, intalnirea cu raufacatorului si probele curajului ; este structurata pe mai multe episoade. Punctul culminant este corespunzator pedepsirii raufacatorului iar deznodamantul rasplatirii eroului si nuntii.
Basmul cult este mult mai complex decat cel popular datorita faptului ca autorul intervine asupra structurii basmului cu o proiectie personala. Acesta intervine la nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin spatiului real (tara, padure, ostrov, pod) dand un aer realist basmului, dar imprima si o doza de generalitate prin repere spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " Într-o tara ".
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune imbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga nu da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste povestirea prin dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu). Naratiunea este dramatizata prin dialog care ii da un ritm alert. Dialogul are o dubla functie, de a aduce actiunile in fata cititorului (ca in teatru) si de a caracteriza personajele indirect.
Fantasticul este prezent si in basmul lui Creanga. Acesta se concretizeaza la nivelul personajelor : Spanul care are capacitatea de a-si schimba infatisarea, Sfanta Duminica care se transforma in aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara si vorbeste, fiica imparatului Ros care se preface in pasare. Creanga particularizeaza basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul popular si reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea de mentalitate dintre parinti si copii este reprezentat de conflictul dintre crai si fiii sai, iar tensiunea si invidia tacita dintre frati de relatiile dintre fiii craiului.
Introducerea realismului in acest basm se face prin prezentarea istoriei lui Harap – Alb. Acest aspect este prefigurat inca din titlu, acesta fiind diferit de celelalte titluri de basme ,care subliniaza caracterul fantastic, facand legatura cu povestirea, istorisirea si avansand nota puternic realista. Astfel basmul devine mai complex, eroul parcurgand un drum initiatic si trecand mai multe obstacole decat eroii din basmele populare. Eroul respecta un aspect al basmelor populare, el este cel mai mic dintre frati, dar spre deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere supranaturala si nici o calitate specifica unui erou de basm, la inceput el avand un statut de antierou.
Ca in orice basm, si in acest basm eroul are ajutoare, insa aici toate personajele adjuvante au un rol important in initierea lui Harap – Alb, el neputand trece nici o proba fara ajutorul lor: fiinte cu puteri supranaturale( Sfanta Duminica, cei cinci monstrii), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a furnicilor), obiecte miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de mar).
"Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi" (G. Calinescu). Astfel si personajele acestui basm reprezinta tipologii umane: Spanul este tipul impostorului, Sfanta Duminica reprezinta intelepciunea sateasca data de varsta.
Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai sa scapi de toate cu capul teafar ca norocul te ajuta", credinta in destin(noroc) si in Dumnezeu: "nu e dupa cum gandeste omul, ci dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza actiunea intr-un spatiu geografic, prezent in majoritatea operelor lui Creanga prin regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.
O alta particularitate si un element de originalitate al lui Creanga este introducerea comicului in basm." De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii, opera lui Creanga este un hohot de ras(...)este rasul tonic al taranului cu conceptie optimista de viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai multe forme: comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt realizate prin adaugarea sufixului augmentativ "-ila") , comicul de situatie:"si cum ajung odata intra buluc in ograda, tussese, Harap – Alb inainte si ceilalti in urma, care de care mai chipos si mai imbracat , de sa taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii, parca erau oastea lui Papuc Hogea Hogegaru."
"Rasul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una consta in comicul personajelor(...)ingrosandu-le anumite trasaturi specifice.": folosirea diminutivelor cu valoare augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii, proverbe si locutiuni formand o adevarata cultura paremiologica a proverbului: "lac sa fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara rusinea". "Cealalta sursa consta in specificul talent de povestitor al lui Creanga, care nareaza intr-un anumit fel, plin de umor, participand la desfasurarea actiunii, mimand, comentand, facand aluzii la lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege. si gandesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-a veni unul de hac.(...) Dar iar ma intorc si zic: mai stii cum vine vremea?".(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de limbaj: regionalisme:" pocitanie ", " debalazat", " crampotit ", "a gabui", locutiuni si expresii idiomatice: "Frica pazeste bostanaria", oralitatea . "Exprimarea unor propozitii subordonate se imbina cu alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic slujesti, la calic ramai", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele fraze, fiind puternic scosi in evidenta fata de restul enuntului."(G.I. Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma a oralitatii, fiind "intotdeauna urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.": "poate sa-ti iasa in cale vreun iepure, ceva...si popac! M-oi trezi cu tine acasa", "spanul face tranc! capacul pe gura fantanii."
"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga, sugerand uneori miscari ritmice.": "si odata pornesc ei teleap, teleap, teleap!". Oralitatea se mai concretizeaza si prin: vocative: "nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog, foc de ger era, ce sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa zic?", invective eufemistice: "al dracului onanie de om".
"Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai neasteptat in "Povestea lui Harap – Alb", in care ar trebui sa predomine miraculosul si irealitatea."(G Calinescu)
Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei in proza, in care personajele inzestrate cu puteri supranaturale, traseaza intamplari fantastice, fortele binelui invingandu-le pe cele ale raului pentru afirmarea adevarului si a dreptatii.
Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare ale speciei in cadrul unor opere originale, in care elementele folclorice caracteristice speciei se asociaza celor proprii operei unui scriitor. În plus, in basmul cult se pune mai mult accentul pe atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.
Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte comune, dar si caracteristici particulare care sunt specifice fiecarui autor. Asadar prima deosebire este ca basmul cult are un autor cunoscut. Autorul basmului cult "Povestea lui Harap – Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi ale basmului popular, insa si pe acestea le particularizeaza prin elemente de originalitate si stil.
Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea finala prezente si in basmul popular. Formula initiala la Creanga este mult mai ampla decat in basmele populare, ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza conventia dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere explicatii : " Amu cica era odata ". În formula incipienta se ofera si o explicatie a faptelor ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe care le va trece mezinul, dar si rolul acestuia : " si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Aici se ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un erou care sa o coordoneze, acesta fiind rolul eroului. Tot in incipit naratorul intervine direct, autodefinindu-se si schitandu-si statutul de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa incep a depana firul povestirii".
De asemenea si formula finala este mai ampla decat in basmele populare si subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate personajele care participa la nunta: Soarele si luna , care reprezinta simbolurile prin care a fost binecuvantat Harap – Alb, impreuna cu tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani in buzunariu", care este un personaj al spatiului real. În acest final se eternizeaza momentul : " si-a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca", la fel ca in basmele populare, dar spre deosebire de acestea se contureaza bogatia de natura morala a acestui basm printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda."
Desi in esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta structura, fiind prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor subiectului. Expozitiunea sau situatia initiala este reprezentata de formula initiala, intriga corespunde dezechilibrarii situatiei care in basm este constituita de sosirea scrisorii. Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai multor functii precum : plecarea eroului, formularea unei interdictii, intalnirea cu raufacatorului si probele curajului ; este structurata pe mai multe episoade. Punctul culminant este corespunzator pedepsirii raufacatorului iar deznodamantul rasplatirii eroului si nuntii.
Basmul cult este mult mai complex decat cel popular datorita faptului ca autorul intervine asupra structurii basmului cu o proiectie personala. Acesta intervine la nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin spatiului real (tara, padure, ostrov, pod) dand un aer realist basmului, dar imprima si o doza de generalitate prin repere spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " Într-o tara ".
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune imbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga nu da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste povestirea prin dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce in povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu). Naratiunea este dramatizata prin dialog care ii da un ritm alert. Dialogul are o dubla functie, de a aduce actiunile in fata cititorului (ca in teatru) si de a caracteriza personajele indirect.
Fantasticul este prezent si in basmul lui Creanga. Acesta se concretizeaza la nivelul personajelor : Spanul care are capacitatea de a-si schimba infatisarea, Sfanta Duminica care se transforma in aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara si vorbeste, fiica imparatului Ros care se preface in pasare. Creanga particularizeaza basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul popular si reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea de mentalitate dintre parinti si copii este reprezentat de conflictul dintre crai si fiii sai, iar tensiunea si invidia tacita dintre frati de relatiile dintre fiii craiului.
Introducerea realismului in acest basm se face prin prezentarea istoriei lui Harap – Alb. Acest aspect este prefigurat inca din titlu, acesta fiind diferit de celelalte titluri de basme ,care subliniaza caracterul fantastic, facand legatura cu povestirea, istorisirea si avansand nota puternic realista. Astfel basmul devine mai complex, eroul parcurgand un drum initiatic si trecand mai multe obstacole decat eroii din basmele populare. Eroul respecta un aspect al basmelor populare, el este cel mai mic dintre frati, dar spre deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere supranaturala si nici o calitate specifica unui erou de basm, la inceput el avand un statut de antierou.
Ca in orice basm, si in acest basm eroul are ajutoare, insa aici toate personajele adjuvante au un rol important in initierea lui Harap – Alb, el neputand trece nici o proba fara ajutorul lor: fiinte cu puteri supranaturale( Sfanta Duminica, cei cinci monstrii), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a furnicilor), obiecte miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de mar).
"Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi" (G. Calinescu). Astfel si personajele acestui basm reprezinta tipologii umane: Spanul este tipul impostorului, Sfanta Duminica reprezinta intelepciunea sateasca data de varsta.
Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai sa scapi de toate cu capul teafar ca norocul te ajuta", credinta in destin(noroc) si in Dumnezeu: "nu e dupa cum gandeste omul, ci dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza actiunea intr-un spatiu geografic, prezent in majoritatea operelor lui Creanga prin regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.
O alta particularitate si un element de originalitate al lui Creanga este introducerea comicului in basm." De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii, opera lui Creanga este un hohot de ras(...)este rasul tonic al taranului cu conceptie optimista de viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai multe forme: comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt realizate prin adaugarea sufixului augmentativ "-ila") , comicul de situatie:"si cum ajung odata intra buluc in ograda, tussese, Harap – Alb inainte si ceilalti in urma, care de care mai chipos si mai imbracat , de sa taraiau atele si curgeau oghelele dupa dansii, parca erau oastea lui Papuc Hogea Hogegaru."
"Rasul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una consta in comicul personajelor(...)ingrosandu-le anumite trasaturi specifice.": folosirea diminutivelor cu valoare augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii, proverbe si locutiuni formand o adevarata cultura paremiologica a proverbului: "lac sa fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara rusinea". "Cealalta sursa consta in specificul talent de povestitor al lui Creanga, care nareaza intr-un anumit fel, plin de umor, participand la desfasurarea actiunii, mimand, comentand, facand aluzii la lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege. si gandesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-a veni unul de hac.(...) Dar iar ma intorc si zic: mai stii cum vine vremea?".(Zoe Dumitrescu Busulenga)
Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de limbaj: regionalisme:" pocitanie ", " debalazat", " crampotit ", "a gabui", locutiuni si expresii idiomatice: "Frica pazeste bostanaria", oralitatea . "Exprimarea unor propozitii subordonate se imbina cu alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic slujesti, la calic ramai", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele fraze, fiind puternic scosi in evidenta fata de restul enuntului."(G.I. Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma a oralitatii, fiind "intotdeauna urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.": "poate sa-ti iasa in cale vreun iepure, ceva...si popac! M-oi trezi cu tine acasa", "spanul face tranc! capacul pe gura fantanii."
"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga, sugerand uneori miscari ritmice.": "si odata pornesc ei teleap, teleap, teleap!". Oralitatea se mai concretizeaza si prin: vocative: "nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog, foc de ger era, ce sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa zic?", invective eufemistice: "al dracului onanie de om".
"Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai neasteptat in "Povestea lui Harap – Alb", in care ar trebui sa predomine miraculosul si irealitatea."(G Calinescu)
Publicitate

SURSA 03

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit şi poveste, este alături de povestire, snoavă şi legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspîndită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.
Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă evenimente şi personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos şi reprezentând, de fapt, un fantastic convenţional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfăşurarea epică şi fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite şi se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.
Origini
Despre originea basmelor au existat mai multe teorii, mai importante fiind: teoria mitologică, teoria antropologică, teoria ritualistă şi teoria indianistă. Mitul, istoria sacră, înscrisă în timpul "circular, reversibil şi recuperabil", vorbeşte despre zei, despre fiinţe fantastice cu abilităţi pentru călătorii cosmice şi terestre. Basmul induce şi ideea de lume repetabilă, existentă în tipare arhaice, atemporale, încă de la începutul începuturilor. Unele gesturi sunt magice, cum ar fi scuipatul de trei ori în urmă; la fel, petele de sânge de pe batistă pot arăta că fratele de cruce este mort. PLntele pot adăposti copii: un dafin are în el o fată care iese doar noaptea pentru a culege flori. Zmeii sau balaurii aleargă după carne de om sau o miros de departe când se întorc acasă şi aruncă buzduganul de la distanţă. Unele pedepse, cum ar fi aceea a decapita persoana şi a o arde, aruncând cenuşa în patru direcţii, sunt de certă inspiraţie arhaică, din comunităţile primitive.
Relaţia dintre basm şi mit a fost stabilită de fraţii Grimm, de Wesselski şi de Propp: basmul are ca sursă certă de inspiraţie mitul, iar cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice, uneori confundându-se. Cu timpul, însă, mitul a pierdut importanţa pe care o avea prin degradarea sacrului şi transformarea lui în profan, zeii şi eroii mitici fiind înlocuiţi cu personaje umane, cu puteri însă supranaturale, în basmul fantastic, sau cu personaje comune, în cel nuvelistic. Pe această pantă a desacralizării, zeitatea supremă a pădurii devine Strâmbă-Lemne, adică un personaj cu puteri specifice mediului în care trăieţte; foarte băutor, devine Setilă, în timp ce zeul ubicuu, uriaşul care păşeşte de pe un munte pe altul, devine Munte Vânăt, avînd capacitatea de a fi peste tot, de a sta cu picioarele pe lună şi cu capul sub un stejar, calităţi pe care le întalnim la Păsări-Lăţi-Lungilă. Teoriile moderne vorbesc de poligeneza basmelor, de originea multiplă, de influenţele reciproce, ca şi de structurarea unei tipologii coerente a acestei specii literare.
Clasificare
După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii, predominanţa elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă, basmele se clasifică în
* fantastice, cele mai semnificative şi mai răspândite, desprinse de regulă din mit, cu o pregnanţă a fenomenelor miraculoase,
* animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,
* nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în naraţiune semnalându-se o puternică inserţie a aspectelor reale, concrete de viaţă.
După autor, basmele pot fi
* populare, creaţie a colectivităţii anonime,
* culte, creaţie a unui autor cunoscut.
Basmul fantastic
Verosimilitatea basmului fantastic trimite spre o vreme îndepărtată, in illo tempore, când a umblat Dumnăzău cu Sfântu Pătru pă Pământ, când erau viteji cu urieşi, adică într-un timp mitic. Despre veridicitatea faptelor petrecute într-un timp atât de îndepărtat şi insondabil chiar cu percepţia omului modern, există accepţiunea: "nu credea nimenea, toată lumea vede că-s bazme de pierdut vremea, poate copiii ăştia mai mici cred c-aşa o fost. Nu, ce să crezi în minciuni? Niciodată n-o existat oameni care să creadă, chiar dacă n-o ştiut carte." Inserţa în timpul mitic este dată de formule iniţiale şi finale, care fixează timpul narativ în care se proiectează acţiunea, iar la sfârşit închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul real.
Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive şi dezvoltate, precizând şi atitudinea naratorului faţă de faptele povestite şi caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au ca nucleu precizarea de ordin temporal: "A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti: De când scria musca pe perete,/ Mai mincionos cine nu crede.". Sau o formulă de final: "Iar eu, isprăvind povestea, încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa; încălecai p-un fus, să fie de minciună cui a spus; încălecai p-o lingură scurtă, să nu mai aştepte nimica de la mine cine-ascultă; iar descălecând de după şea, aştept un bacşiş de la cine mi-o da: Basm băsmuit,/Gura i-a trosnit,/Şi cu lucruri bune i s-a umplut". Formulele mediane menţin discursul narativ în acelaşi timp al fabulei, făcând conexiunea între secvenţele narative, arătând durata, continuitatea, deplasarea fără sfârşit: "Şi se luptară,/ Şi se luptară,/ Zi de vară până seară" sau "Zi de vară/ Până seară,/ Cale lungă,/ Să-i ajungă."
Basmul nuvelistic
Basmul nuvelistic este o naraţiune cu caracter general, în care eroul este urmărit din copilărie până la o vârstă a împlinirii în viaţă. Din om simplu, el ajunge împărat sau dobândeşte alte măriri. Eroul combină, în acest tip de basm, inteligenţa cu viclenia, reuşind, în cele din urmă, să depăşească orice întâmplare potrivnică. Din punct de vedere al vechimii, basmul nuvelistic este mai recent decât basmul fantastic, marcând şi o anume demitizare a personajului, care este ales din lumea comună. În literatura română, basme nuvelistice populare sunt cele cu Păcală, Băiet Sărac, iar, de exemplu, basm cult este Dănilă Prepeleac, de Ion Creangă.
Basmul cult
Paralel cu eforturile de fixare în scris a basmului popular, apare basmul cult, care preia motivele şi tehnicile narative ale acestuia. Chiar culegătorii de folclor devin povestitori, ca în cazul lui Petre Ispirescu, care actualizează şi recreează basmul, păstrând funcţiile principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adăugând o tentă uşor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livrească. Scriitorii devin ei înşişi autori de basme, cunoscuţi fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu.
Basmul cult, împlinit printr-o inserţie expresivă specifică stilului marilor scriitori, îşi armonizează structurile narative, dobândind unitate şi fluenţă discursivă, preluând viziunea scriitorului şi integrînd teme şi motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă de regulă structura şi tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând persoana a treia cu persoana întâi şi a doua, creând o comunicare mai directă cu cititorul şi dând uneori o nuanţă subiectivă expunerii faptelor. În acelaşi timp, se pot identifica particularităţi ale stilului, modalităţi portretistice şi motive proprii autorului în scenariul basmului, care ăi conferă originalitate şi atractivitate.
Basmul cult estompează de cele mai multe ori miraculosul şi fantasticul, dându-le o mai mare verosimilitate, şi în acelaşi timp reduce caracterul convenţional al unor secvenţe narative, adaugîndu-le semnificaţii şi efecte specifice literaturii culte.
G. Calinescu numea basmul cult  astfel:
“Basmul este […] o oglindire a vietii in moduri fabuloase.” “Basmul e un gen vast, depasind cu mult romanu, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala etc. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale. […] Cand dintr’o naratiune lipsesc acesti eroi himerici, n’avem de a face cu un basm.”
Basmul a aparut in epica populara, ulterior patrunzand si in literatura culta (in sec. al XIX-lea, in perioada de afirmare a esteticii romantice). Specie a epicii (culte), naratiune ampla, implicand supranaturalul sau fabulosul.Personajele (oameni, dar si fiinte himerice) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie, de obicei, prin victoria fortelor binelui. Eroul (protagonistul) este ajutat de fiinte supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice si se confrunta cu un adversar (antagonistul). Eroul poate avea trasaturi omenesti, dar si puteri supra naturale (de exemplu, capacitatea de a se metamorfoza). Clasificarea sau functiile personajelor, prin raportare la erou (in basmul popular): raufacatori (produc o dauna care trebuie corectata de erou), donatori sau furnizori (personaje intalnite intamplator de erau, care ii daruiesc un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie), ajutoare (se pun la dispozitia eroului care duce la bun sfarsit o sarcina, cu sprijinul lor). Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni conventionale sau momentele subiectului: situatia initiala de echilibru, intriga (evenimentul care deregleaza echilibrul initial), actiunea de restabilire a echilibrului (calatoria eroului, aparitia donatorului si ajutoarelor, trecerea probelor), deznodamantul (refacerea echilibrumul, rasplata eroului si pedepsirea rau facatorului).
In basmul cult, autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizeaza evenimentele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera oralitate stilului. Particularitatile basmului cult:
* clisee compozitionale: formule tipice (initiale, mediane, finale);
* motive narative diverse: calatoria, lupta, victoria eroului, probele depasite, demascara si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului etc;
* specificul reperelor temporale (timpul fabulos, mitic) si spatiale (taramul acesta si taramul celalalt) – sunt vagi, imaginare, redate la modul general;
* stil elaborat, imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea;
* cifre magice, simbolice;
* obiecte miraculoase;
* intrepatrunderea planurilor real – fabulos; fabulosul este tratat in mod realist;
* conventia basmului (acceptata de cititor): acceptarea de la inceput a supranaturalului ca explicatie a intamplarilor incredibile.


 
  Trimite opinia ta !     Total 2 comentarii     Vezi comentariile
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Nota 9.50

Obtinuta din 2 voturi.

Enciclopedie
Fantasticul in literatura romana ...
Daca in artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plasmuirea ...
Clasicism - curent literar-artistic aparut in Franta ...
Termenul desemneaza un curent literar-artistic, care a aparut in Franta si ale carui principii au orientat creatia literar-artistica europeana intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Pornind de la modelele sculpturii, arhitecturii si ...
Baltagul de M. Sadoveanu ...
Aparut in 1930 si scris in numai cateva zile, romanul "Baltagul de M. Sadoveanu infatiseaza o lume de puritate pagana, traitoare intr-un tinut in care datina este legea nescrisa a comunitatii. Alcatuit din 16 capitole (numerotate cu cifre ...
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - ...
Romanul a aparut in anul 1930. Despre elaborarea romanului, autorul insusi spune ca: “A fost o ardere continua, mistuitoare, in care randurile se chemau unele pe altele, fara nici un fel de ragaz, sfarsita dupa luni si luni de truda ...
Marin Preda ...
Romancier si nuvelist, Marin Preda este unul dintre cei mai importanti prozatori contemporani. Nuvelele din volumul Întalnirea din pamanturi anticipeaza, in majoritatea, lor romanul Morometii. Marin Preda nu e Moromete si nici nu-l ...
Expresionism ...
In literatura, expresionismul este identificat ca o revolta impotriva realismului sau naturalismului. Se prezinta ca o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale. Curentul trece dincolo de inregistrarea unor evenimente exterioare ...
Evolutia artei dramatice in literatura romana ...
Aparuta din cele mai vechi timpuri, la popoarele antice ale lumii, arta teatrala s-a dovedit una din cele mai indragite progenituri ale literaturii. Ca mod de comunicare, jocul teatral pare a fi unul dintre cele mai vechi, el putand fi ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Basmul

Administrare Ipedia.ro
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro