Anunturi Gratuite

Batalia de la Calugareni

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Batalia de la Calugareni

Batalia de la Calugareni face parte dintr‑o mare campanie otomana, indreptata impotriva Ţarii Romanesti, campanie desfasurata intre august si octombrie 1595. Scopul sau a fost, cu siguranta, inlocuirea lui Mihai Viteazul de la conducerea tarii si, dupa cum s‑a vazut pe parcurs, in acord cu marturiile certe ale unor izvoare, ocuparea directa a tarii si includerea sa intre provinciile Imperiului Otoman. Scopurile mari ale campaniei nu s‑au realizat, fiindca nici domnul nu a fost rasturnat de pe tron, nici tara nu a devenit pasalac. Lupta de la Calugareni a fost, in toata aceasta derulare complexa, numai un episod, caruia, in anumite perioade si imprejurari, i s‑a dat, dupa parerea mea, o prea mare importanta. În sensul strict al bataliei din acea zi de vara – cand in Ţara Romaneasca (si in lumea crestina rasariteana) era 13 august, iar in Transilvania (si in multe tari din Occident) era 23 august – a fost categoric o victorie a crestinilor. Aceasta se poate spune din punct de vedere tehnic si tactic. Albert Király scrie ca ei, crestinii, au "luat in stapanire campul de lupta“. Edward Burton insira pierderile masive ale turcilor "in acea mlastina“ si evoca "disperarea“ vizirului "la vestea unei atat de mari infrangeri“. Mihai insusi scrie castelanului de Liov ca, la Calugareni, "Dumnezeu ne‑a ajutat noua, crestinilor, in chip minunat“. Victoria nu a putut fi insa folositoare crestinilor pe moment, cata vreme ei erau epuizati si nu mai aveau intariri, iar turcii, infranti, au dispus de forte noi. De aceea, a si lasat un gust amar in tabara crestina si mult loc interpretarilor variate. S‑a intamplat de mai multe ori in istorie ca victoriile de etapa sa nu poata fi exploatate. Pe de alta parte, relatarile despre confruntarile militare medievale intre crestini si otomani sunt de cele mai multe ori diametral opuse in privinta rezultatului.
Fie ca ambele parti pretind ca au invins, fie ca nici una nu‑si recunoaste infrangerea. Ceea ce este insa indubitabil, in legatura cu intreaga campanie otomana de la nord de Dunarea de Jos, din august‑octombrie 1595, este victoria generala crestina, salvarea statutului de autonomie a Ţarii Romanesti, mentinerea lui Mihai ca domn si alungarea turcilor peste fluviu.
De‑a lungul timpului, s‑au incetatenit insa cateva clisee despre Calugareni in cadrul constiintei colective romanesti, datorita cronicarilor tarzii, gloriei dobandite postum de Mihai Viteazul, generatiei romantice dispuse sa supraliciteze cavalerismul medieval si, mai ales istoricilor, care pregateau formarea statului national si aveau nevoie de exemple mobilizatoare din trecutul nostru.
Regimul comunist, in faza sa nationalista, a completat aceasta imagine ideala si idealizata, pe care o incepusera romanticii si o continuasera fauritorii Marii Uniri. Astfel, Mihai a devenit singurul actor al bataliei victorioase de la Caluga­reni, ceea ce este fals. Victoria a fost supraevaluata, ca si cum ar fi decis soarta viitoare a intregii campanii. S‑a mers destul de mult pe amanunte, multe com­­plet nesemnificative si cu tenta chiar anecdotica.
În plus, "marele carmaci“ de odinioara s‑a plasat in fruntea voievozilor, iar intre preferatii sai, din aceasta categorie, se afla Mihai Viteazul. Toate acestea nu justifica insa zelul "reparator“ exagerat de dupa 1990, care a plasat, fara drept de apel, batalia de la Calugareni intre infrangeri, iar pe Mihai intre voievozii mitizati si ironizati.
În fata unor deformari, instrumentalizari sau stereotipii trebuie sa avem decenta operarii cu anumite corectii oneste si responsabile, nu cu alte exagerari. Decat sa‑l facem, indirect, dar evident, vinovat pe Mihai Viteazul de culpele lui Ceausescu si sa‑i punem pe cei doi aproape pe acelasi plan (cum se mai intampla mai bine am explica tinerilor de ce se dau doua zile distincte pentru confruntarea de la Calugareni, fiindca unii (chiar oameni de cultura) cred sincer ca lupta a durat zece zile!
Batalia de la Calugareni ramane un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre crestini si otomani, inscrisa sub semnul Ligii Sfinte si trecuta in cadrul Razboiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotaratoare a lui Mihai Viteazul si a gloriosilor romani – cum se mai spune uneori – ci o victorie de moment a crestinilor, care se aliasera tocmai ca sa dea o replica turcilor. Daca termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replica crestina demna si ferma, cu mari pierderi pentru otomani, ramasi dezorientati la finele bataliei.

Sursa: www.historia.ro 

Batalia de la Calugareni face parte dintr‑o mare campanie otomana, indreptata impotriva Ţarii Romanesti, campanie desfasurata intre august si octombrie 1595. Scopul sau a fost, cu siguranta, inlocuirea lui Mihai Viteazul de la conducerea tarii si, dupa cum s‑a vazut pe parcurs, in acord cu marturiile certe ale unor izvoare, ocuparea directa a tarii si includerea sa intre provinciile Imperiului Otoman. Scopurile mari ale campaniei nu s‑au realizat, fiindca nici domnul nu a fost rasturnat de pe tron, nici tara nu a devenit pasalac. Lupta de la Calugareni a fost, in toata aceasta derulare complexa, numai un episod, caruia, in anumite perioade si imprejurari, i s‑a dat, dupa parerea mea, o prea mare importanta. În sensul strict al bataliei din acea zi de vara – cand in Ţara Romaneasca (si in lumea crestina rasariteana) era 13 august, iar in Transilvania (si in multe tari din Occident) era 23 august – a fost categoric o victorie a crestinilor. Aceasta se poate spune din punct de vedere tehnic si tactic. Albert Király scrie ca ei, crestinii, au "luat in stapanire campul de lupta“. Edward Burton insira pierderile masive ale turcilor "in acea mlastina“ si evoca "disperarea“ vizirului "la vestea unei atat de mari infrangeri“. Mihai insusi scrie castelanului de Liov ca, la Calugareni, "Dumnezeu ne‑a ajutat noua, crestinilor, in chip minunat“. Victoria nu a putut fi insa folositoare crestinilor pe moment, cata vreme ei erau epuizati si nu mai aveau intariri, iar turcii, infranti, au dispus de forte noi. De aceea, a si lasat un gust amar in tabara crestina si mult loc interpretarilor variate. S‑a intamplat de mai multe ori in istorie ca victoriile de etapa sa nu poata fi exploatate. Pe de alta parte, relatarile despre confruntarile militare medievale intre crestini si otomani sunt de cele mai multe ori diametral opuse in privinta rezultatului.
Fie ca ambele parti pretind ca au invins, fie ca nici una nu‑si recunoaste infrangerea. Ceea ce este insa indubitabil, in legatura cu intreaga campanie otomana de la nord de Dunarea de Jos, din august‑octombrie 1595, este victoria generala crestina, salvarea statutului de autonomie a Ţarii Romanesti, mentinerea lui Mihai ca domn si alungarea turcilor peste fluviu.
De‑a lungul timpului, s‑au incetatenit insa cateva clisee despre Calugareni in cadrul constiintei colective romanesti, datorita cronicarilor tarzii, gloriei dobandite postum de Mihai Viteazul, generatiei romantice dispuse sa supraliciteze cavalerismul medieval si, mai ales istoricilor, care pregateau formarea statului national si aveau nevoie de exemple mobilizatoare din trecutul nostru.
Regimul comunist, in faza sa nationalista, a completat aceasta imagine ideala si idealizata, pe care o incepusera romanticii si o continuasera fauritorii Marii Uniri. Astfel, Mihai a devenit singurul actor al bataliei victorioase de la Caluga­reni, ceea ce este fals. Victoria a fost supraevaluata, ca si cum ar fi decis soarta viitoare a intregii campanii. S‑a mers destul de mult pe amanunte, multe com­­plet nesemnificative si cu tenta chiar anecdotica.
În plus, "marele carmaci“ de odinioara s‑a plasat in fruntea voievozilor, iar intre preferatii sai, din aceasta categorie, se afla Mihai Viteazul. Toate acestea nu justifica insa zelul "reparator“ exagerat de dupa 1990, care a plasat, fara drept de apel, batalia de la Calugareni intre infrangeri, iar pe Mihai intre voievozii mitizati si ironizati.
În fata unor deformari, instrumentalizari sau stereotipii trebuie sa avem decenta operarii cu anumite corectii oneste si responsabile, nu cu alte exagerari. Decat sa‑l facem, indirect, dar evident, vinovat pe Mihai Viteazul de culpele lui Ceausescu si sa‑i punem pe cei doi aproape pe acelasi plan (cum se mai intampla mai bine am explica tinerilor de ce se dau doua zile distincte pentru confruntarea de la Calugareni, fiindca unii (chiar oameni de cultura) cred sincer ca lupta a durat zece zile!
Batalia de la Calugareni ramane un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre crestini si otomani, inscrisa sub semnul Ligii Sfinte si trecuta in cadrul Razboiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotaratoare a lui Mihai Viteazul si a gloriosilor romani – cum se mai spune uneori – ci o victorie de moment a crestinilor, care se aliasera tocmai ca sa dea o replica turcilor. Daca termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replica crestina demna si ferma, cu mari pierderi pentru otomani, ramasi dezorientati la finele bataliei.

Sursa: www.historia.ro 

Publicitate

SURSA 03 referat.ro

DESCRIEREA BATALIEI DE LA CALUGARENI. SEMNIFICATIA ISTORICA
În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, Ţările Române cunosc cea mai puternică creştere a dependenţei lor faţă de Imperiul Otoman de până atunci. Au urcat astfel, până la proporţii inimaginabile în trecut, obligaţiile materiale faţă de Imperiul Otoman: în bani-tributul, peşcheşurile, cumpărarea tronului şi bunuri de consum. Deşi turcii garantau autonomia Ţării Româneşti şi Moldovei, dregătorii greci îşi sporesc prezenţa în Sfatul domnesc, iar funcţionarii otomani în administraţie, ceea ce le îngăduia să participe direct la strângerea birurilor şi, implicit, la săvârşirea de numeroase abuzuri. Din fericire, în istoria românilor, sfârşitul secolului al XVI-lea coincide cu faptele exemplare ale lui Mihai Viteazul: victoria de la Călugăreni (13 august 1595)- “briliantul cel mai strălucitor al cununei gloriei române”(cum va scrie Nicolae Bălcescu), urmată de campaniile din Transilvania (1599) şi Moldova(1601), unite cu Ţara Românească.
Steagul luptei împotriva Imperiului Otoman a fost ridicat la 13 noiembrie 1594, la Bucureşti, printr-o răscoală împotriva celor două componente ale combinaţiei străine în capitala ţării: creditorii domnii şi o mică oaste otomană. Ceasul marilor decizii venise. Ajutat de trupele boiereşti şi de cei 2000 de ostaşi trimişi de Sigismund Bathori, Mihai alege calea luptei deschise împotriva opresorilor. Victoria, repede obţinută la Bucureşti, Mihai atacă cetăţile de graniţă altădată româneşti. În decembrie 1594 începe cu Giurgiu, care, puternic fortificată, rezistă. Urmează asaltul asupra Hârşovei din 1 ianuarie 1595, apoi a Silistrei din 8 ianuarie 1585. În ajutor îi vine domnul Moldovei, Aron Vodă. La 14 şi 15 ianuarie 1595 trupele conduse de fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, bat pe tătari la Putinei şi Stăneşti.
Mihai urmăreşte pe turci. Trece Dunărea şi în lupta de la Rusciuk din 25 ianuarie 1595 distruge oraşul şi preluă întreaga artilerie a trupelor otomane. În martie 1595 campania începută în anul precedent era încununată de victorie. Brăila revenea din nou Ţării Româneşti. Era de aşteptat riposta pe măsură a sultanului. Ameninţarea otomană se materializează în vara anului 1595 când Sinan paşa aştepta la Dunăre începerea ostilităţilor. Mihai îşi hărţuieşte adversarul pe celălalt mal al Dunării: “numai zi ăi noapte ne batem[…] cu duşmanul şi cel mult peste o săptămână sau două trebuie să dăm cu el bătălia”- scria el la 15 iulie 1595.
Mihai avea 10000 mii de ostaşi, din care 2000 ajutor transilvan, pus sub comanda lui Albert Kiraly. Turcii aveau aproximativ 20000 de mii de oameni. Armata otomană, odată încheiate pregătirile la Rusciuk, primesc ordinul de a trece Dunărea. Mihai, ameninţat cu învăluirea pe la Olteniţa se retrage, coloanele turceşti, începând cu 4 august 1595, trec fluviul pe un pod de vase construit din vreme. Faţă de superioritatea numerică a adversarului, Mihai nu poate lupta în câmp deschis. Ca şi Ştefan cel Mare la Vaslui, a ales o poziţie care să nu îngăduie o desfăşurare prea mare de trupe şi, în acelaşi timp, să-l ferească de o eventuală învăluire. O asemenea poziţie, pe drumul de la Giurgiu la Bucureşti se află anume la satul Călugăreni. Aici s-a oprit şi Mihai. În spate, dealuri acoperite de păduri formau un adăpost natural; în faţă, valea mlăştinoasă a Neajlovului şi a Câlniştei. Drumul ducea peste râu pe un pod de lemn şi continua între dealuri, pe valea Ţânţăroasa, aşa încât armata atacatoare nu putea înainta decât în coloană, cu un front redus.
În sfârşit, consemna mai târziu Nicolae Bălcescu, soarele veni să lumineze această mare zi de miercuri 13/23 august, menită a fi briliantul cel mai strălucit al cununei gloriei române. Înaintea zorilor încă, Mihai Vodă trimise o seamă de pedestrime cu puşti de se aşeză la intrarea pădurii şi îşi puse tunurile într-o bună poziţie, pe o înălţime. În vremea aceea, turcii îşi luau poziţie în preajma podului, de cealaltă parte. Sfârşindu-şi pregătirile, Mihai înălţă împreună cu ostaşii săi rugăciuni către Dumnezeu. Apoi, îndreptându-se către dânşii, le zise: să-şi aducă aminte de vechea lor vitejie căci ocazia de acum este frumoasă şi de o vor pierde, anevoie o vor mai căpăta. Turcii, le zicea el, sunt uimiţi de atâtea pierderi, cetăţile lor sunt ocupate; de câţi conducători au avut armatele lor, numai unul a rămas care mai îndrăzneşte a ţine piept creştinilor, că, cu dânsul au a se lupta şi gloria de al birui va fi foarte mare. Mulţimea vrăjmaşilor nu trebuie să-i sperie, de vreme ce Sinan paşa a lăsat cele mai bune oşti ale sale în garnizoane prin cetăţi şi a adus cu dânsul numai oameni care vor face mai mult zgomot decât vătămare. Pe lângă aceasta, locul de bătaie nu putea fi mai bine ales, de vreme ce mulţimea lor le va fi nefolositoare. El le zise încă să-şi aducă aminte de cruzimea vrăjmaşului care nu iartă niciodată pe cei biruiţi, cu atât mai mult pe cei care s-au revoltat; că a venit vremea de a se lupta puternic pentru libertate, iar mai cu seamă pentru cinstea legii, ca să dovedească turcilor că, de le-au călcat ei înainte patria, a fost numai din pricina neunirii lor.

 
  Trimite opinia ta !     Total 1 comentarii     Vezi comentariile
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Nota 10.00

Obtinuta din 1 voturi.

Enciclopedie
Constitutia din 1866 ...
Pentru incetarea luptelor politice interne si pentru obtinerea independentei si unirii depline poporul roman si-a dorit aducerea unui principe strain si i-au propus lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Acesta a acceptat propunerea si a ...
Egiptul Antic ...
EGIPTUL DUPA FARAONI Odata cea mai bogata si puternica natiune in lumea antica, Egiptul isi pierdea puterea incetul cu incetul. Cucerit de persi in 525 i.H., taramul faraonilor avea sa ramana teritoriul imperiilor straine pentru ...
Oamenii de Neanderthal ...
O parte din oamenii de Neanderthal aveau, probabil, parul roscat si tenul foarte deschis la culoare, semanand cu contemporanii nostri de origine celta, potrivit unui studiu bazat pe analize ADN publicat in revista Science si preluat de ...
Razboiul Rece ...
Expresia “razboi rece" apare pentru prima data dupa al doilea razboi mondial si e necesar a-I cunoaste intelesul. Pornind de la contrariul sau, “razboi cald sau fierbinte" (care ar trebui sa fie cel intretinut cu armele, pe ...
Afacerea Watergate ...
In 17 mai 1973, incep audierile televizate in scandalul Watergate. La Washington D.C., Comitetul de selectie al Senatului cu privire la activitatile din campania prezidentiala, condus de senatorul Sam Ervin din Carolina de Nord, incepe ...
Ramses ...
Ramses II-lea ( a domnit intre anii 1290-1224 I.Hr.), rege antic egiptean, cel de-al treilea rege al celei de-a 19-a dinastii, a fost fiul lui Seti. In partea de inceput a domniei lui Ramses, el a luptat pentru a readuce sub stapinire ...
Constructiile de la Petra ...
Petra, antica capitala a regatului nabateean, este faimos datorita spectaculoaselor structuri sapate direct in stanca. Orasul a fost sculptat in piatra roz-rosiatica, in antichitate, fiind "uitat" timp de 1000 ani si fiind redescoperit ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Batalia de la Calugareni

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro