Anunturi Gratuite

Caderea Constantinopolului

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Caderea Constantinopolului

În cei aproape 1100 de ani de existenta ai Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori. A fost cucerit numai de doua ori, in timpul Cruciadei a patra din 1204 si atunci cand bizantinii l-au recucerit cateva decenii mai tarziu, in 1261. În urmatoarele doua secole, imperiul a fost redus treptat de catre o noua amenintare, Imperiul Otoman. Dupa ce imparatul Iustinian reusise, in secolul al saselea, sa recucereasca teritorii pierdute si sa faca din nou din Mediterana, pentru ultima oara, un lac roman,  in 1453 "imperiul" nu era altceva decat cetatea Constantinopolului si o portiune din Peloponez (cu centrul in cetatea Mistra). Constantinopolul era deja inconjurat din toate partile de otomani. Decimat de Cruciada a patra, de razboiul civil din 1341-1347 urmat de ciuma bubonica, imperiul consta acum din mai multe sate inconjurate cu ziduri, separate de campii vaste, toate inconjurate de zidurile ridicate de imparatul Theodosius in veacul al patrulea. Administratia provinciilor era nefunctionala, Tracia fiind controlata de niste feudali care, in ciuda avutiilor lor, nu-si plateau darile catre centru. La factorii administrativi si politici s-a adaugat penuria de resurse. Numai Morea, neafectata de ravagiile razboiului civil, mai era relativ prospera. Numirea lui Manuel Kantakuzenos ca despot al ei in 1349 a condus la crearea principatului semi-independent al Moreei, care va avea parte de ultima revenire economica si culturala a Imperiului Bizantin, inainte de a cadea si el in mana otomanilor in 1460. Sultanul Mehmet al II-lea, in varsta de numai 21 de ani, al carui bunic Baiazid I construise o cetate in partea asiatica a Bosforului, a construit acum o a doua cetate in apropierea Constantinopolului, in partea europeana, menita a spori influenta turceasca asupra stramtorii. Cel mai important rol al acestei cetati era acela de a impiedica primirea de ajutoare din coloniile genoveze de la Marea Neagra. Constantin XI, incoronat imparat cu numai patru ani in urma, in 1449, a cerut ajutor Apusului, dar in afara de compasiune nu a primit prea mult ajutor. De la Marea Schisma din 1054, existasera mai multe incercari de unire a Rasaritului ortodox cu Apusul romano-catolic. Constient de amenintarea otomana si avand nevoie de ajutorul militar al Apusului, imparatul Ioan VIII Paleologul incercase sa negocieze o unire cu Papa Eugen IV, iar Sinodul de la Ferrara, din 1439, chiar proclamase o unire intre ortodocsi si romano-catolici. Felul in care se realizase insa aceasta unire este discutabil. Desi dorita, din motive politice, de conducatorii ortodocsi, episcopii Bisericii Ortodoxe nu se grabeau deloc sa renunte la adevarurile de credinta. În fata pozitiei lor intransigente, prin care cereau ca Papa sa renunte la Filioque si la alte inovatii teologice apusene, romano-catolicii au recurs la intimidari si amenintari pentru a-i face pe episcopii ortodocsi sa semneze unirea. Supusi la infometare, privare de libertate si chiar violenta fizica, acestia au primit unul dupa altul conditiile apusenilor. Singurul care a ramas ferm in denuntarea invataturilor apusene ca fiind eretice, in ciuda presiunilor facute chiar de Ioan Paleologul, a fost Sfantul Marcu al Efesului. Desi s-a considerat ca unirea s-a realizat, prilej de mare sarbatoare in Apus, popoarele ortodoxe din Rasarit au refuzat sa o accepte si i-au repudiat pe episcopii care au semnat-o. În cele din urma, unirea a ramas doar pe hartie. Oastea bizantinilor numara putin peste 8.000 de oameni, dintre care 2.000 erau mercenari straini, proveniti, in mod ironic, din Genova si Venetia, doua cetati-stat italiene care facusera mult rau Imperiului in ultimii 200 de ani. Cetatea avea 20 de kilometri de ziduri – cel mai puternic complex de ziduri din epoca. Pe de alta parte, otomanii erau mult mai numerosi. Unele cronici vorbesc de 100.000 de oameni, incluzand 20.000 de ieniceri. Mehmet planuia sa atace zidurile lui Theodosius, un sistem de ziduri si santuri care aparau latura apuseana a cetatii, singura care nu era inconjurata de ape. Oastea sa si-a asezat tabara in fata cetatii in ziua de luni, dupa Pasti, pe 2 aprilie 1453. Întrucat ridicase o turnatorie la cateva sute de kilometri departare, Mehmet trebuia acum sa-si care artileria toata aceasta distanta. Cele mai mari piese aveau nevoie de o turma de 90 de boi si peste 400 de oameni. Se stie ca otomanii puteau turna tunuri de marime mijlocie, acestea fiind totusi mai mici decat cele pe care aveau sa le foloseasca acum. Un rol important in artileria otomana l-a avut un anume Urban, un crestin din Transilvania, mare mester in turnarea de tunuri. Tocmit de Mehmet, el a construit un tun lung de 9 metri si suficient de mare pentru ca un om sa poata intra pe gura lui. Tunul a lovit zidurile bizantine vreme de cateva saptamani, neputand insa sa le strapunga din cauza impreciziei sale si a timpului necesar pentru reincarcare, bizantinii reusind sa repare mare parte din stricaciuni. Flota lui Mehmet nu putea sa intre in Cornul de Aur din cauza barajului construit de bizantini la intrare. Otomanii au construit deci un drum de busteni unsi cu vaselina, peste care au tras corabiile, aducandu-le astfel inauntrul Cornului de Aur. Aceasta mutare a oprit corabiile genoveze care aduceau ajutoare in cetate si i-a demoralizat pe bizantini. Mai mult, acestia trebuiau acum sa se imparta in doua locuri pentru aparare, slabind astfel apararea de la zidurile lui Theodosius. Turcii au lansat mai multe atacuri frontale asupra zidului, dar au fost respinsi cu pierderi grele. De la jumatatea lunii si pana pe 25 mai, otomanii au incercat sa strapunga zidurile construind tuneluri subterane in incercarea de a le surpa. Multi dintre lucratori erau sarbi, trimisi din Novo Brdo de voievodul sarb. Bizantinii aveau insa un constructor pe nume Johannes Grant, care a construit contra-tuneluri, permitand astfel ostenilor bizantini sa intre in tuneluri si sa-i omoare pe sapatorii turci. Bizantinii au dat peste primul tunel al atacatorilor in noaptea de 16 mai. Pe 21, 23 si 25 mai au intalnit apoi celelalte tuneluri, pe care le-au distrus. Pe 23 mai au prins doua capetenii otomane, de la care au aflat pozitia tuturor tunelurilor sapate de otomani. Mehmet s-a oferit sa ridice asediul in schimbul unui tribut urias, imposibil de platit de catre cetate. Cand oferta sa a fost respinsa, sultanul s-a hotarat sa atace zidurile frontal, stiind ca bizantinii vor fi istoviti inainte ca el sa ramana fara trupe. Pe 22 mai 1453, luna, simbolul Constantinopolului, a intrat in eclipsa, implinind o prorocie despre caderea cetatii. Dupa patru zile, intreaga cetate a fost acoperita de o ceata groasa, lucru necunoscut in aceasta parte a lumii in luna mai. Seara, cand ceata s-a ridicat, "flacari erau deasupra cupolei Sfintei Sofia si lumini se putea vedea in zare, mult dincolo de tabara turcilor". Aceasta a fost vazut ca un semn ca Duhul Sfant pleaca din sfanta biserica. Dimineata, pe 29 mai, a inceput atacul. Primul val de atacatori, azabii, erau slab antrenati si prost echipati, dar trebuiau sa omoare cat mai multi aparatori bizantini. Al doilea atac, constand din anatolieni, s-a concentrat pe partea de nord-vest a cetatii, care fusese partial daramata de tunul lui Urban. Zidurile de aici erau mai recente, din veacul al unsprezecelea, si erau mai slabe. Cruciatii din 1204 intrasera in cetate pe aici. Tot pe aici au reusit acum sa intre si otomanii, doar pentru a fi dati afara imediat. Bizantinii au reusit sa tina piept si unui al treilea atac al ienicerilor, dar generalul genovez, Giovanni Giustiniani, care comanda ostile de pe uscat a fost grav ranit in lupta, iar iesirea lui de pe campul de bataie a starnit panica in randul aparatorilor. Unii istorici spun ca bizantinii au uitat deschisa poarta Kerkoporta din zona Vlaherne, iar otomanii au descoperit repede aceasta greseala. Otomanii au navalit in cetate. Împaratul Constantin insusi a condus ultima aparare a cetatii. Aruncandu-si mantia purpurie, si-a condus in lupta oamenii, murind impreuna cu acestia in luptele de pe strazile orasului. Otomanii s-au raspandit in cetate, ocupand rand pe rand punctele principale si indreptandu-se cu totii spre piata Augusteum din fata Sfintei Sofia, ale carei porti de bronz erau ferecate de multimea crestinilor inchisi inauntru, la o ultima Sfanta Liturghie de implorare a milei ceresti. Devastarea si distrugerea care au avut loc dupa caderea cetatenii au fost poate depasite doar de cele din timpul Cruciadei a patra. Mehmet avea sa transforme orasul in capitala imperiului sau. Dupa colindarea Marelui Palat aflat acum in ruine, el rosteste cateva cuvinte din poetul persan Gardizi: Paianjenul tese draperii in palatul Cezarilor; bufnita vesteste ceasurile in turnurile lui Afrasiab... Se spune ca in clipa patrunderii primilor luptatori turci in biserica Sf. Sofia, cei doi preoti care slujeau au disparut in zidurile altarului, de unde vor reaparea pentru a sluji mai departe Liturghia intrerupta, atunci cand sfanta biserica va fi din nou a crestinilor. Altii spun ca imparatul Constantin XI nu a murit, ci a fost salvat de un inger si prefacut in marmura, asezat apoi intr-o pestera sub pamant, langa Poarta de Aur, unde asteapta sa fie din nou adus la viata.

Sursa: www.odaiadesus.ro 

În cei aproape 1100 de ani de existenta ai Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori. A fost cucerit numai de doua ori, in timpul Cruciadei a patra din 1204 si atunci cand bizantinii l-au recucerit cateva decenii mai tarziu, in 1261. În urmatoarele doua secole, imperiul a fost redus treptat de catre o noua amenintare, Imperiul Otoman. Dupa ce imparatul Iustinian reusise, in secolul al saselea, sa recucereasca teritorii pierdute si sa faca din nou din Mediterana, pentru ultima oara, un lac roman,  in 1453 "imperiul" nu era altceva decat cetatea Constantinopolului si o portiune din Peloponez (cu centrul in cetatea Mistra). Constantinopolul era deja inconjurat din toate partile de otomani. Decimat de Cruciada a patra, de razboiul civil din 1341-1347 urmat de ciuma bubonica, imperiul consta acum din mai multe sate inconjurate cu ziduri, separate de campii vaste, toate inconjurate de zidurile ridicate de imparatul Theodosius in veacul al patrulea. Administratia provinciilor era nefunctionala, Tracia fiind controlata de niste feudali care, in ciuda avutiilor lor, nu-si plateau darile catre centru. La factorii administrativi si politici s-a adaugat penuria de resurse. Numai Morea, neafectata de ravagiile razboiului civil, mai era relativ prospera. Numirea lui Manuel Kantakuzenos ca despot al ei in 1349 a condus la crearea principatului semi-independent al Moreei, care va avea parte de ultima revenire economica si culturala a Imperiului Bizantin, inainte de a cadea si el in mana otomanilor in 1460. Sultanul Mehmet al II-lea, in varsta de numai 21 de ani, al carui bunic Baiazid I construise o cetate in partea asiatica a Bosforului, a construit acum o a doua cetate in apropierea Constantinopolului, in partea europeana, menita a spori influenta turceasca asupra stramtorii. Cel mai important rol al acestei cetati era acela de a impiedica primirea de ajutoare din coloniile genoveze de la Marea Neagra. Constantin XI, incoronat imparat cu numai patru ani in urma, in 1449, a cerut ajutor Apusului, dar in afara de compasiune nu a primit prea mult ajutor. De la Marea Schisma din 1054, existasera mai multe incercari de unire a Rasaritului ortodox cu Apusul romano-catolic. Constient de amenintarea otomana si avand nevoie de ajutorul militar al Apusului, imparatul Ioan VIII Paleologul incercase sa negocieze o unire cu Papa Eugen IV, iar Sinodul de la Ferrara, din 1439, chiar proclamase o unire intre ortodocsi si romano-catolici. Felul in care se realizase insa aceasta unire este discutabil. Desi dorita, din motive politice, de conducatorii ortodocsi, episcopii Bisericii Ortodoxe nu se grabeau deloc sa renunte la adevarurile de credinta. În fata pozitiei lor intransigente, prin care cereau ca Papa sa renunte la Filioque si la alte inovatii teologice apusene, romano-catolicii au recurs la intimidari si amenintari pentru a-i face pe episcopii ortodocsi sa semneze unirea. Supusi la infometare, privare de libertate si chiar violenta fizica, acestia au primit unul dupa altul conditiile apusenilor. Singurul care a ramas ferm in denuntarea invataturilor apusene ca fiind eretice, in ciuda presiunilor facute chiar de Ioan Paleologul, a fost Sfantul Marcu al Efesului. Desi s-a considerat ca unirea s-a realizat, prilej de mare sarbatoare in Apus, popoarele ortodoxe din Rasarit au refuzat sa o accepte si i-au repudiat pe episcopii care au semnat-o. În cele din urma, unirea a ramas doar pe hartie. Oastea bizantinilor numara putin peste 8.000 de oameni, dintre care 2.000 erau mercenari straini, proveniti, in mod ironic, din Genova si Venetia, doua cetati-stat italiene care facusera mult rau Imperiului in ultimii 200 de ani. Cetatea avea 20 de kilometri de ziduri – cel mai puternic complex de ziduri din epoca. Pe de alta parte, otomanii erau mult mai numerosi. Unele cronici vorbesc de 100.000 de oameni, incluzand 20.000 de ieniceri. Mehmet planuia sa atace zidurile lui Theodosius, un sistem de ziduri si santuri care aparau latura apuseana a cetatii, singura care nu era inconjurata de ape. Oastea sa si-a asezat tabara in fata cetatii in ziua de luni, dupa Pasti, pe 2 aprilie 1453. Întrucat ridicase o turnatorie la cateva sute de kilometri departare, Mehmet trebuia acum sa-si care artileria toata aceasta distanta. Cele mai mari piese aveau nevoie de o turma de 90 de boi si peste 400 de oameni. Se stie ca otomanii puteau turna tunuri de marime mijlocie, acestea fiind totusi mai mici decat cele pe care aveau sa le foloseasca acum. Un rol important in artileria otomana l-a avut un anume Urban, un crestin din Transilvania, mare mester in turnarea de tunuri. Tocmit de Mehmet, el a construit un tun lung de 9 metri si suficient de mare pentru ca un om sa poata intra pe gura lui. Tunul a lovit zidurile bizantine vreme de cateva saptamani, neputand insa sa le strapunga din cauza impreciziei sale si a timpului necesar pentru reincarcare, bizantinii reusind sa repare mare parte din stricaciuni. Flota lui Mehmet nu putea sa intre in Cornul de Aur din cauza barajului construit de bizantini la intrare. Otomanii au construit deci un drum de busteni unsi cu vaselina, peste care au tras corabiile, aducandu-le astfel inauntrul Cornului de Aur. Aceasta mutare a oprit corabiile genoveze care aduceau ajutoare in cetate si i-a demoralizat pe bizantini. Mai mult, acestia trebuiau acum sa se imparta in doua locuri pentru aparare, slabind astfel apararea de la zidurile lui Theodosius. Turcii au lansat mai multe atacuri frontale asupra zidului, dar au fost respinsi cu pierderi grele. De la jumatatea lunii si pana pe 25 mai, otomanii au incercat sa strapunga zidurile construind tuneluri subterane in incercarea de a le surpa. Multi dintre lucratori erau sarbi, trimisi din Novo Brdo de voievodul sarb. Bizantinii aveau insa un constructor pe nume Johannes Grant, care a construit contra-tuneluri, permitand astfel ostenilor bizantini sa intre in tuneluri si sa-i omoare pe sapatorii turci. Bizantinii au dat peste primul tunel al atacatorilor in noaptea de 16 mai. Pe 21, 23 si 25 mai au intalnit apoi celelalte tuneluri, pe care le-au distrus. Pe 23 mai au prins doua capetenii otomane, de la care au aflat pozitia tuturor tunelurilor sapate de otomani. Mehmet s-a oferit sa ridice asediul in schimbul unui tribut urias, imposibil de platit de catre cetate. Cand oferta sa a fost respinsa, sultanul s-a hotarat sa atace zidurile frontal, stiind ca bizantinii vor fi istoviti inainte ca el sa ramana fara trupe. Pe 22 mai 1453, luna, simbolul Constantinopolului, a intrat in eclipsa, implinind o prorocie despre caderea cetatii. Dupa patru zile, intreaga cetate a fost acoperita de o ceata groasa, lucru necunoscut in aceasta parte a lumii in luna mai. Seara, cand ceata s-a ridicat, "flacari erau deasupra cupolei Sfintei Sofia si lumini se putea vedea in zare, mult dincolo de tabara turcilor". Aceasta a fost vazut ca un semn ca Duhul Sfant pleaca din sfanta biserica. Dimineata, pe 29 mai, a inceput atacul. Primul val de atacatori, azabii, erau slab antrenati si prost echipati, dar trebuiau sa omoare cat mai multi aparatori bizantini. Al doilea atac, constand din anatolieni, s-a concentrat pe partea de nord-vest a cetatii, care fusese partial daramata de tunul lui Urban. Zidurile de aici erau mai recente, din veacul al unsprezecelea, si erau mai slabe. Cruciatii din 1204 intrasera in cetate pe aici. Tot pe aici au reusit acum sa intre si otomanii, doar pentru a fi dati afara imediat. Bizantinii au reusit sa tina piept si unui al treilea atac al ienicerilor, dar generalul genovez, Giovanni Giustiniani, care comanda ostile de pe uscat a fost grav ranit in lupta, iar iesirea lui de pe campul de bataie a starnit panica in randul aparatorilor. Unii istorici spun ca bizantinii au uitat deschisa poarta Kerkoporta din zona Vlaherne, iar otomanii au descoperit repede aceasta greseala. Otomanii au navalit in cetate. Împaratul Constantin insusi a condus ultima aparare a cetatii. Aruncandu-si mantia purpurie, si-a condus in lupta oamenii, murind impreuna cu acestia in luptele de pe strazile orasului. Otomanii s-au raspandit in cetate, ocupand rand pe rand punctele principale si indreptandu-se cu totii spre piata Augusteum din fata Sfintei Sofia, ale carei porti de bronz erau ferecate de multimea crestinilor inchisi inauntru, la o ultima Sfanta Liturghie de implorare a milei ceresti. Devastarea si distrugerea care au avut loc dupa caderea cetatenii au fost poate depasite doar de cele din timpul Cruciadei a patra. Mehmet avea sa transforme orasul in capitala imperiului sau. Dupa colindarea Marelui Palat aflat acum in ruine, el rosteste cateva cuvinte din poetul persan Gardizi: Paianjenul tese draperii in palatul Cezarilor; bufnita vesteste ceasurile in turnurile lui Afrasiab... Se spune ca in clipa patrunderii primilor luptatori turci in biserica Sf. Sofia, cei doi preoti care slujeau au disparut in zidurile altarului, de unde vor reaparea pentru a sluji mai departe Liturghia intrerupta, atunci cand sfanta biserica va fi din nou a crestinilor. Altii spun ca imparatul Constantin XI nu a murit, ci a fost salvat de un inger si prefacut in marmura, asezat apoi intr-o pestera sub pamant, langa Poarta de Aur, unde asteapta sa fie din nou adus la viata.

Sursa: www.odaiadesus.ro 

Publicitate

 
  Comenteaza informatia
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Enciclopedie
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) ...
În lunile anului iunie-iulie 1939, relatiile sovieto-germane purtau un caracter de asteptare din ambele parti. Stalin era dispus sa adinceasca aceste relatii, dar mai "era obsedat de frica ca Anglia si Franta vor prelua initiativa si ...
Masacrul de la Odessa ...
Supliciul celor 120.000 de evrei din Odessa a rivalizat cu cel din lagarul de pe Bug. În ciuda propagandei romanesti, evreii - in numar de 90.000 pana la 120.000 cand Odessa a fost capturata - nu erau favoritii regimului sovietic. ...
Batalia de la Calugareni ...
Batalia de la Calugareni face parte dintr‑o mare campanie otomana, indreptata impotriva Ţarii Romanesti, campanie desfasurata intre august si octombrie 1595. Scopul sau a fost, cu siguranta, inlocuirea lui Mihai Viteazul de la ...
Adolf Hitler ...
Adolf Hitler Nascut la 20 aprilie 1889, in orasul Braunau am Inn din Austria, Adolf Hitler a fost unul dintre cei mai importanti oameni politici national-socialisti germani. Între 1904 si 1905 a studiat la liceul Steyr, si a esuat ...
Imperiul Bizantin ...
Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o "sinteza a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice in declin: traditia latina, elenism, crestinism, cultura orientala". De-a lungul unei perioade de ...
Herodot ...
Herodot din Helicarnas este considerat, in general drept intemeietorul disciplinei noastre, drept "parintele istoriei", dupa definitia lui Cicero. Scrierea sa "Istorii" este astfel o opera de pionierat, ceea ce face ca ea sa aiba ...
Revolutia rusa ...
Revolutia Rusa reprezinta totalitatea miscarilor care au dus, in 1917, la rasturnarea oranduirii tariste, pana Revolutia rusa la formarea unui guvern revolutionar socialist. Revolutia din februarie Inca din august 1916, in urma ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Caderea Constantinopolului

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro