Cenaclul Flacara a fost un fenomen cultural din anii 1970 și prima parte a anilor 1980 condus de poetul Adrian Paunescu. De la poezia compusa de insuși Adrian Paunescu (uneori și instant, pe scena) și pana la versurile recitate din poeziile poeților consacrați, de la muzica timid inganata de debutanți anonimi, care urcau pentru prima data pe scena și pana la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja afirmați, Cenaclul Flacara a delectat publicul cu muzica incepand de la melodii populare și pana la muzica clasica, folk și rock. Spectacolele aveau loc la inceput luni dupa-masa/seara in sala teatrului Ion Creanga din București, dar mai tarziu s-au facut turnee in toata țara, spectacolele desfașurandu-se pe stadioane, salile de spectacol devenind neincapatoare. Printre cei care au participat au fost: Mircea Vintila, Doru Stanculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittiș, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Alexandru Zarnescu ,Ștefan Hrușca. Începand cu anul 1980 toamna, a venit la C.F. formația Continental (N. Enache, Nucu Mazilu, Alexandru Zarnescu și Romeo Beianu) care acompania intreg spectacolul, formație cu care s-a scos și singurul disc cu C.F. Dupa plecarea lui Nicolae Enache trupa a luat o noua turnura. A devenit trupa FlaPo (A. Zarnescu, Romeo Beianu, Jerry Schwartz (formatia a incercat mai multi clapisti , dar niciunul permanent) și acompania majoritatea soliștilor și a cantecelor de grup. Alexandru Zarnescu a aparut și cu activitate solistica (Dor de Eminescu, Castelul, Dusa-i tinerețea).

Sursa: www.satirikon.ro

SURSA 03 realkafka.ro

Anul acesta se fac 35 de ani de la infiintarea Cenaclului Flacara. Un fenomen controversat, hulit de unii (in special de cei care nu au trait acele vremuri), apreciat de ceilalti. In 1973 se infiinteaza Cenaclul „Flacara“, un adevarat fenomen de masa, pana la interzicerea sa, in 1985. Au avut loc 1615 spectacole de muzica, poezie si dialog. Pe scena Cenaclului Flacara, s-au lansat, cele mai faimoase figuri ale muzicii folk. In 1982, apare triplul album de discuri L.P., „Cenaclul Flacara in concert“, iar in 1983, este realizata pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacara – Te salut, generatie in blugi“, care a fost interzisa de autoritati. Uitandu-ma acum, la imaginile de atunci, nu pot sa nu ma intreb: “Ce s-a intamplat cu sufletul nostru?”. Oare ne-a secat dorul de frumos, de poezie de muzica buna? Oare nu se mai pot reinvia acele clipe? Ar fi prea frumos sa putem readuce in viata noastra acea bucurie de a trai, de a canta, de a iubi viata asa cum este ea, cu bune si cu rele. Cenaclul a aparut pentru multi dintre romani la momentul potrivit. Prin el, multi dintre tinerii de atunci au descoperit frumusetea muzicii folk, poezia lui Eminescu, Esenin, Emil Botta, si multi alti poeti de care multi dintre tinerii de azi nu au auzit. Oamenii se simteau liberi (chiar daca nu erau si oricum chestia asta cu libertatea este relativa), dar in schimb cantau, dansau si traiau fiecare moment la intensitate maxima. Multi pot spune retroactiv despre Cenaclul Flacara ca nu a fost decat o manipulare a comunistilor, pentru a controla tinerii. Posibil. Poate asa a inceput. Dar se pare ca in final a devenit ceva ce a speriat acel regim, fiindca altfel nu ar fi fost interzis. Iar pana la urma nu ne putem raporta doar subiectiv la acest fenomen care a fost Cenaclul Flacara. Probabil ca pe multi i-a deranjat atitudinea de demiurg a lui Paunescu, dar majoritatea au pastrat in memorie muzica si sentimentul pe care il simteai cand canta Alex Zarnescu “Dor de Eminescu” (…doar un exemplu), sau senzatia de libertate si de sfidare a autoritatii pe care o simteai pe acele stadioane pline. In mod cert Cenaclul Flacara a marcat o generatie si multe destine. Prin simpla prezenta in adolescenta sau tineretea noastra, intr-un moment in care contraoferta nu exista. Cine poate uita (si ma refer la cei care au trait acele vremuri) cum incepea emisiunea radio… pe acordurile din Om Bun, apoi Pittis spunand… ”Valori ale muzicii tinere”… Astazi romanii par ca au incheiat definitiv si prea usor acest capitol. Sau poate ca nu!