Anunturi Gratuite

Concepte operationale - Figuri de stil, notiuni de versificatie

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Concepte operationale - Figuri de stil, notiuni de versificatie
Figuri de stil
Epitetul - "Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului" (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explicative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor.
Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de atribute si complemente.
Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu al cuvantului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvantul sau expresia il dobandeste numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat.
Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvantatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gandi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvant, de a face din ele persoane.
Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene, idei etc.), de obicei, punandu-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia.
Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete, personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe.
Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intamplari, cu scopul de a-l impresiona pe cititor.
Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvant (grup de cuvinte) din contextul respectiv.
Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi camp semantic, folosita spre a atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate.
Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvant sau a unui grup de cuvinte, pentru a intari o idee sau o impresie.
Onomatopeea - Cuvant care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura. Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa.
Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii pentru a-si putea realiza opera. Cand invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica.
Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul prin lucrul posedat etc.
Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.
Moduri de expunere
Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chipul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe langa prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incantare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci cand scriitorul descrie personaje, realizand portrete.
Naratiunea - este o relatare a unor intamplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intamplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intamplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intamplari din viata oamenilor, acele intamplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci cand apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Printre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic.
Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intamplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gandeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate.
Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgand la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punandu-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotararea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter.
Genuri literare
Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod) si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost definit avand ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre creator si lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera respectiva idei, sentimente, atitudini.
1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai adesea, poet) comunica direct impresiile, gandurile, sentimentele, ideile si atitudinile sale. Cel care le exprima este insusi poetul. Uneori, sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului, intamplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia.
# cult:
- imnul -- Poezie sau cantec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un cantec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este inrudit si cu oda.
- oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri, fata de patrie. Oda pate fi eroica, personala, religioasa sau sacra.
- pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din natura (priveliste, moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si flora), prin intermediul caruia isi exprima direct anumite sentimente.
- elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete, melancolie, regret mai mult sau mai putin dureros, de disperare, provocate de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice, patriotice, religioase, erotice etc.
- satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale, moravuri, caractere. satira poate fi literara, morala, sociala, politica.
- meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima sentimentele, cugetand asupra rosturilor existentei umane si asupra unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu temele majore ale unversului.
- sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri, repartizate in doua catrene, cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in ultimul vers, care are forma unei maxime.
- rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la origine, un cantec si un dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o poezie cu forma fixa, avand numai doua rime si un refren, care deschide poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfarsitul ei.
- gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura indiana, persana, araba, preluat de poetii europeni, gazelul este format dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al doilea vers avand aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial.
# popular
- doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical romanesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc.
- cantecul -- specie lirica semifolclorica, avand un caracter nostalgic, erotic, sau care celebreaza haiducia.
- bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cantata pe o anumita melodie, in cadrul obiceiurilor legate de inmormantare.
2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Genului epic ii corespunde, ca mod de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista trei elemente defibitorii: actiunea (intamplarile prezentate, frecvent, in ordinea desfasurarii lor), personajele si autorul.
# cult
- schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a mai multor personaje.
- nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde o inlantuire de fapte, la care participa mai multe personaje, surprinse in evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca dimensiune, se situeaza intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista, psihologica, umoristica, istorica.
- romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje numeroase, bine conturizate.
- fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica anumite trasaturi morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul personajelor - animale, plante, obiecte - si care are valoare educativa. Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala (partea finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei.
- balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte diverse, valorifica eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea valorificata in literatura culta. Are o forma fixa (trei strofe a cate opt versuri si un catren final.
- poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decat balada, dar mai mici decat epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare, din trecutul unui popor, punand in centrul atentiei figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina.
- epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare decat poemul, in care se povestesc fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru viata unui popor si la care participa, pe langa eroii numerosi, si forte supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-religioasa.
- basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei personaje, fabuloase, transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale
- legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care se explica, apelandu-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte, fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale unor eroi atestati sau nu de catre documente.
# popular
- basmul (povestea) -- ***
- legenda -- ***
- balada -- ***
- snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din viata de toate zilele, avand o larga circulatie orala.
3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare incare continutul de idei, sensul operei sunt evidentiate prin jocul unor actori, care intruchipeaza personajele pe o scena, in fata sspectatorilor. Intre spectatori si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitand ideea ca pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera dramatica este dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa pentru a fi citita, ci pentru a fi reprezentata pe scena.
# cult
- comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca personaje, intamplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-un mod ce starneste rasul, avand un sfarsit vesel (happy end) si, deseori, un rol moralizator.
- drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut si deznodamant grav. Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste, drama exprima mai aproape de adevar complexitatea vietii reale. Tinzand sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa conventiilor decat tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini. Contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea componenta esentiala o constituie conflictul.
-tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect grav, patetic, cu personaje puternice, aflatde intr-un conflict violent, ireconciliabil, cu deznodamant nefericit, infiorator.
# popular
- Irozii
- oratia de nunta
Notiuni de versificatie
Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvantului (in limite care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege ansamblul de tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre deosebire de proza, incanta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege ansamblul de reguli, pe care, in timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor.
1. VERSUL - este un rand dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima si masura. Acesta este versul clasic. In afara de acest gen de vers, mai exista:
a) Versul liber - care este un rand dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate dupa cum doreste poetul, netinand cont de unele dintre acestea;
b) Versul alb este versul fara rima.
2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepand cu strofe formate dintr-un singur vers si ajungand pana la o strofa cu 12 versuri.
Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri), septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci.
3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pana la 15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita, mai ales in fabule.
4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfarsitul a doua sau mai multe versuri. Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata. Cand rima este imperfecta, ea poarta numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si, aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia populara, asonanta este foarte des intalnita.
Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima:
- Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei populare.
- Imperecheata sau succesiva -- apare atunci cand versurile rimeaza doua cate doua - primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d.
- Incrucisata sau alternativa -- apare atunci cand primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea.
- Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patrulea si al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai rar folosit de poeti.
- Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor tipuri de rima, nerespectandu-se o anumita ordine a acestora.
Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicand si sfarsitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvantul-rima este si cel mai important din versul repsectiv.
Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi masculina, atunci cand accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci cand accentul pica pe penultima silaba.
5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers.
Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba romaneasca se folosesc unitatile metrice numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic. Formele ritmului sunt binare.
Trohaic - atunci cand unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei populare, pentru ca este coborator si vioi, dar apare si inpoezia culta.
Iambic - atunci cand unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie.
Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.
Figuri de stil
Epitetul - "Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului" (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explicative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor.
Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de atribute si complemente.
Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu al cuvantului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvantul sau expresia il dobandeste numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat.
Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvantatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gandi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvant, de a face din ele persoane.
Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene, idei etc.), de obicei, punandu-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia.
Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete, personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe.
Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intamplari, cu scopul de a-l impresiona pe cititor.
Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvant (grup de cuvinte) din contextul respectiv.
Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi camp semantic, folosita spre a atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate.
Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvant sau a unui grup de cuvinte, pentru a intari o idee sau o impresie.
Onomatopeea - Cuvant care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura. Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa.
Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii pentru a-si putea realiza opera. Cand invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica.
Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul prin lucrul posedat etc.
Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.
Moduri de expunere
Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chipul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe langa prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incantare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci cand scriitorul descrie personaje, realizand portrete.
Naratiunea - este o relatare a unor intamplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intamplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intamplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intamplari din viata oamenilor, acele intamplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci cand apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Printre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic.
Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intamplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gandeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate.
Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgand la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punandu-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotararea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter.
Genuri literare
Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod) si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost definit avand ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre creator si lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera respectiva idei, sentimente, atitudini.
1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai adesea, poet) comunica direct impresiile, gandurile, sentimentele, ideile si atitudinile sale. Cel care le exprima este insusi poetul. Uneori, sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului, intamplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia.
# cult:
- imnul -- Poezie sau cantec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un cantec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este inrudit si cu oda.
- oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri, fata de patrie. Oda pate fi eroica, personala, religioasa sau sacra.
- pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din natura (priveliste, moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si flora), prin intermediul caruia isi exprima direct anumite sentimente.
- elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete, melancolie, regret mai mult sau mai putin dureros, de disperare, provocate de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice, patriotice, religioase, erotice etc.
- satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale, moravuri, caractere. satira poate fi literara, morala, sociala, politica.
- meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima sentimentele, cugetand asupra rosturilor existentei umane si asupra unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu temele majore ale unversului.
- sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri, repartizate in doua catrene, cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in ultimul vers, care are forma unei maxime.
- rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la origine, un cantec si un dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o poezie cu forma fixa, avand numai doua rime si un refren, care deschide poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfarsitul ei.
- gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura indiana, persana, araba, preluat de poetii europeni, gazelul este format dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al doilea vers avand aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial.
# popular
- doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical romanesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc.
- cantecul -- specie lirica semifolclorica, avand un caracter nostalgic, erotic, sau care celebreaza haiducia.
- bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cantata pe o anumita melodie, in cadrul obiceiurilor legate de inmormantare.
2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Genului epic ii corespunde, ca mod de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista trei elemente defibitorii: actiunea (intamplarile prezentate, frecvent, in ordinea desfasurarii lor), personajele si autorul.
# cult
- schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a mai multor personaje.
- nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde o inlantuire de fapte, la care participa mai multe personaje, surprinse in evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca dimensiune, se situeaza intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista, psihologica, umoristica, istorica.
- romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje numeroase, bine conturizate.
- fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica anumite trasaturi morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul personajelor - animale, plante, obiecte - si care are valoare educativa. Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala (partea finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei.
- balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte diverse, valorifica eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea valorificata in literatura culta. Are o forma fixa (trei strofe a cate opt versuri si un catren final.
- poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari decat balada, dar mai mici decat epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare, din trecutul unui popor, punand in centrul atentiei figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina.
- epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare decat poemul, in care se povestesc fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru viata unui popor si la care participa, pe langa eroii numerosi, si forte supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-religioasa.
- basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei personaje, fabuloase, transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale
- legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care se explica, apelandu-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte, fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale unor eroi atestati sau nu de catre documente.
# popular
- basmul (povestea) -- ***
- legenda -- ***
- balada -- ***
- snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din viata de toate zilele, avand o larga circulatie orala.
3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare incare continutul de idei, sensul operei sunt evidentiate prin jocul unor actori, care intruchipeaza personajele pe o scena, in fata sspectatorilor. Intre spectatori si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitand ideea ca pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera dramatica este dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa pentru a fi citita, ci pentru a fi reprezentata pe scena.
# cult
- comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca personaje, intamplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-un mod ce starneste rasul, avand un sfarsit vesel (happy end) si, deseori, un rol moralizator.
- drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut si deznodamant grav. Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste, drama exprima mai aproape de adevar complexitatea vietii reale. Tinzand sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa conventiilor decat tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini. Contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea componenta esentiala o constituie conflictul.
-tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect grav, patetic, cu personaje puternice, aflatde intr-un conflict violent, ireconciliabil, cu deznodamant nefericit, infiorator.
# popular
- Irozii
- oratia de nunta
Notiuni de versificatie
Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvantului (in limite care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege ansamblul de tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre deosebire de proza, incanta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege ansamblul de reguli, pe care, in timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor.
1. VERSUL - este un rand dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima si masura. Acesta este versul clasic. In afara de acest gen de vers, mai exista:
a) Versul liber - care este un rand dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate dupa cum doreste poetul, netinand cont de unele dintre acestea;
b) Versul alb este versul fara rima.
2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepand cu strofe formate dintr-un singur vers si ajungand pana la o strofa cu 12 versuri.
Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri), septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci.
3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pana la 15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita, mai ales in fabule.
4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfarsitul a doua sau mai multe versuri. Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata. Cand rima este imperfecta, ea poarta numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si, aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia populara, asonanta este foarte des intalnita.
Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima:
- Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei populare.
- Imperecheata sau succesiva -- apare atunci cand versurile rimeaza doua cate doua - primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d.
- Incrucisata sau alternativa -- apare atunci cand primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea.
- Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patrulea si al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai rar folosit de poeti.
- Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor tipuri de rima, nerespectandu-se o anumita ordine a acestora.
Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicand si sfarsitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvantul-rima este si cel mai important din versul repsectiv.
Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi masculina, atunci cand accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci cand accentul pica pe penultima silaba.
5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers.
Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba romaneasca se folosesc unitatile metrice numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic. Formele ritmului sunt binare.
Trohaic - atunci cand unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei populare, pentru ca este coborator si vioi, dar apare si inpoezia culta.
Iambic - atunci cand unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie.
Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.
Publicitate

SURSA 03

Alegoria - este un procedeu literar prin care prin care autorul sugereaza concepte sau notiuni abstracte prin intermediul concretului, apeland la un sir de metafore, comparatii sau personificari ce compun o imagine unitara ca sens.
Ex.: "Miorita": "Iar tu de omor/ Sa nu le spui lor/ Sa le spui curat/ Ca m-am insurat/ Cu-o mandra craiasa/ A lumei mireasa/ Ca la nunta mea/ A cazut o stea;" - se sugereaza conceptul filosofic de moarte.
Aliteratia - este figura de stil care consta in repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, de obicei din radacina cuvintelor, cu efect eufonic imitativ (onomatopeic) si expresiv.
Ex.:"Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie..." ("Scrisoarea III" - M.Eminescu).
Arta poetica - este conceptul care defineste ansamblul de trasaturi care definesc conceptiile despre viata si lumea unui poet, viziunile lui asupra meniri poetului si artei sale, definitorii pentru credinta lui. Conceptul se poate folosi si pentru a defini mentalitatea specifica a unei epoci.
Ex.: Octavian Goga, definit ca "poet al patimiri noastre" considera ca menirea poetului si a poeziei este de a ilustra in creatia sa "durerile poporului prin sufletul lui (...) Am vazut in scriitor un element dinamic, un rascolitor de mase, un revoltat (...) Am vazut in scriitor un semanator de credinte si un semanator de biruinte", idei care se gasesc in intreaga sa creatie lirica.
Autorul - este persoana care creaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica, in care acesta isi exprima sentimente, stari, idei, conceptii personale asupra unor probleme sau aspecte ilustrate in relatia directa cu domeniul caruia-i apartine respectiva creatie. Autorul unei opere literare se numeste scriitor, acest fapt insemand ca el este acela care "a scris" si semneaza respectiva creatie. Exista, in cazul literaturii populare, si conceptul de "autor anonim", acesta neputand fi identificat, asadar fara nume, creatia nu e scrisa, ea circuland pe cale orala.
Ex.: autori de opere literare (Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu etc.) si autorul anonim al baladei populare "Miorita".
B*
Balada - este poezia epica de mare intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se relateaza o actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o profunda idee filozofica, se evoca o puternica personalitate istorica sau legendara. Ex.: "Toma Alimos", "Miorita" - balade populare; "Mistretul cu colti de argint" de Stefan Augustin Doinas - balada culta.
C*
Caracterizarea personajelor - inseamna totalitatea modalitatilor prin care autorul isi construieste eroii ce participa la intreaga actiune a operei literare:
* -caracterizare directa - descrierea personajului de catre autor;
* - autocaracterizare - personajul se dezvaluie prin propriile ganduri, sentimente si stari sufletesti;
* - caracterizare indirecta - personajul se caracterizeaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, imbracaminte, infatisare;
* - caracterizare de catre celelalte personaje, care-si exprima opiniile, parerile, gandurile despre personajul aflat in atentia autorului.
Dupa importanta pe care o au in opera, sunt: personaje principale, secundare ori centrale; dupa valorile etice sunt personaje pozitive sau negative, iar dupa accentul ideatic al autorului ele pot fi individuale sau colective. Dupa trasaturile de caracter predominante, personajele literare pot fi: clasice, realiste, legendare, fantastice, alegorice, istorice, etc.
Catharsis - este o notiune din estetica lui Aristotel care exprima functia purificatoare a artei asupra pasiunilor omenesti, idee preluata si sustinuta si de Titu Maiorescu.
Ex.: Titu Maiorescu foloseste preceptul ca arta este moralizatoare pentru a apara scrierile lui Ion Luca Caragiale de reactiile ostile ale societati, in studiul "Comediile d-lui Caragiale".
Clasicismul - este un curent cultural care a impus creatorilor trasaturi ferme si precise, promovand interesul pentru natura umana (caractere), imprimand ordine, armonie, echilibru si rigoare:
-regula celor trei unitati (de loc, de timp, de actiune) si puritatea genurilor literare;
-cultul pentru adevar si natural;
-cultul pentru virtuti morale si de constiinta, de unde rezulta caracterul moralizator al operei literare;
-trasaturi puternice de caracer:vitejia,demnitatea,generozitatea,avaritia, lasitatea, demagogia etc.;
-stilul sobru, grav;
Ex.: Ioan Slavici este un scriitor moralizator (vezi "Moara cu noroc").
Comedia - este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care satirizeaza intamplari, aspecte sociale, moravuri cu ajutorul personajelor ridicole, starnind rasul, cu scopul de a indrepta acele stari umane si sociale, asadar avand rol moralizator. Ca modalitati de realizare, comedia apeleaza la diferite mijloace: comicul de situatie, de caracter, de limbaj, de moravuri, de intentie, de nume, etc.
Ex.: Comedia "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale.
Comparatia - este o figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni cu scopul de a li de evidentia in mod surprinzator si original trasaturile, cu o forta de sugestie ce sensibilizeaza si emotioneaza cititorul. De regula, comparatia are cuvinte specifice care leaga cei doi termeni: ca, precum, parea, ca si, asemenea.
Ex.: "Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri..."; "Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umeri/ Asa el sprijinea lumea si vecia intr-un numar"(M.Eminescu).
Compozitia operei literare - este alcatuita din totalitatea modalitatilor de expunere, a curentelor si ideilor literare si a procedeelor stilistice care se imbina armonios si artistic intr-o opera literara, conferindu-i acesteia originalitate si valoare.
Ex.: "Ciocoii vechi si noi" de N. Filimon imbina realismul cu clasicismul si romantismul, arhaismele cu neologismele si cuvintele grecesti, naratiunea cu descrierea si dialogul.
Conflictul - face parte din subiectul unei opere literare si este ilustrat de o neintelegere, un diferend, o ciocnire intre interesele sau sentimentele personajelor, care determina desfasurarea actiunii. De obicei, conflictul apare in cadrul intrigii, ca moment al subiectului.
Ex: "Apus de soare" - Barbu Stefanescu Delavrancea - conflict exterior intre Stefan cel Mare si boieri si conflict interior ( psihologic) intre conditia de om si aceea de domn care alcatuiesc personalitatea lui Stefan cel Mare.
Corespondenta - element al esteticii simboliste (vezi curentul literar simbolism).
Curentul literar - miscarea de idei si principii artistice care reuneste scriitorii ce adera la aceleasi conceptii literare fata de care se simt atrasi spiritual,inscriindu-se astfel in maniera literara respectiva. De obicei, ideile estetice si literare ale unei astfel de grupari se fac publice printr-un manifest sau program literar.
EX:"Introductie..."programul manifest al "Daciei literare".
D*
Descrierea - este un procedeu literar (mod de expunere) ce consta in zugravirea unor trasaturi ale obiectelor fenomenelor sau personajelor dintr-o opera literara.
Ex: " Pasteluri " de Vasile Alecsandri; Descrierea casei, a interioarelor si a personajelor din "Enigma Otiliei" de George Calinescu.
Deznodamantul - este ultimul dintre momentele subiectului unei opere epice si urmareste rezolvarea conflictului si destinele persnajelor acelui subiect literar.
Ex.: drama "Razvan si vidra" de Bogdan Petricescu Hasdeu.
Dialogul - este un procedeu literar, o modalitate de expunere, care presupune alternanta de replici intre doua sau mai multe personaje, pentru a evidentia gandurile si sentimentele personajelor, contribuind astfel la crearea ritmului si dramatismului actiunii. Dialogul este caracteristic genurilor epic si dramatic; o modalitate aparte este dialogul interior prin care autorul sondeaza starile sufletesti sau de constiinta ale personajelor.
Ex.: Apostol Bologa, personajul principal din romanul "Padurea spanzuratilor" De Liviu Rebreanu.
Drama - este o specie a genului dramatic, caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic al personajelor, cu intamplari si situati tragice, in care eroii au destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica.
Ex.: "Razvan si Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu - drama istorica; "Mesterul Manole" de Lucian Blaga - drama de idei.
E*
Elegia - este o specie a genului liric in care poetul isi exprima in mod direct sentimentele de tristete metafizica, de nostalgie, intr-o gama ascendenta mergand de la melancolie la nefercire.
Ex.: "Trecut-au anii..." de Mihai Eminescu; "11Elegii" de Nichita Stanescu.
Enumeratia - este figura de stil care accentueaza si amplifica ideea literara printr-o insiruire de termeni cu acelasi sens sau cu sensuri apropiate in contextul operei.
Ex.: "Eram asa de obosit/ De prima veri,/ de trandafiri,/ de tinerete/ si de ras..."(Lucian Blaga -"Leaganul").
Epilogul - este partea finala a unei opere literare, constituind un fel de concluzie sau rezumat al operei, cu o expunere succinta a personajelor sau a actiunii, de acolo de unde le-a lasat subiectul respectivei opere.
Ex.: "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon.
Episod narativ - actiune secundara, in ansamblul unei opere epice, un singur moment, o singura situatie desprinsa din naratiunea respectiva.
Ex.: Episodul scaldatului lui Nica din "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga sau capitolului "Nunta" din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu.
Epitetul - exprima un calificativ, o insusire sau o caracteristica a unui substantiv sau verb pentru a infatisa imaginea lui asa cum se reflecta in simtirea si fantezia autorului:
-epitet simplu (ornant): "Cu trupu-nalt, cu parul cret" (G. Cosbuc);
-epitet dublu, triplu: "Luna pe cer trece-asa sfanta si clara" (M.Eminescu);
-epitet metaforic: "Si te-ai dus dulce minune" (M.Eminescu).
Epopea - este un poem epic de mare intindere, in versuri, in care se povestesc fapte eroice, istorice sau legendare, cu un mare numar de personaje cu virtuti deosebite.
Ex.: "Tiganiada" de Ion Budai-Deleanu; "Iliada" de Homer.
Eseul - este un studiu sau o creatie artistica sau filozofica, in care autorul trateaza, in chip original probleme literare, filozofice, fara intentia de a le epuiza.
Ex.: volumul de eseuri "Pietre pentru templul meu" de Lucian Blaga.
Expozitiunea - este primul moment al subiectului unei opere literare, in care autorul prezinta cadrul si timpul in care se petrece actiunea, personajele care participa sau evenimentele anterioare desfasurari actiunii.
Ex.: Revenirea lui Alexandru Lapusneanu in Moldova pentru a doua domnie, dupa ce fusese inlaturat de la tron din cauza tradarii unor boieri, care acum vor sa il convinga sa renunte, deoarece "norodul nici nu te vrea, nici nu te iubeste". (Constache Negruzzi).
F*
Fantasticul - este o categorie estetica, in care realul se imbina cu supranaturalul, irealul si miraculosul atat in succesiunea momentelor actiunii, cat si in construirea personajelor plasmuite cu fantezie si exagerare a trasaturilor, capatand astfel trasaturi neobisnuite.
Ex.: Mircea Eliade (fantasticul = real + ireal); Vasile Voiculescu (fantasticul = real + fabulos).
Folclorul literar sau literatura populara - este totalitatea manifestarilor si creatiilor culturale ale unui popor care definesc specificul spiritual si psihologic al acelei natiuni, individualizand-o intre celelalte popoare ale lumii. Folclorul literar (literatura populara) se distinge prin urmatoarele trasaturi ce se interconditioneaza si se determina reciproc: caracter oral, traditional, colectiv, anonim, si sincretic.
G*
Genul epic - are ca principala modalitate de expunere naratunea, in care prezenta autorului este inlocuita de personajele ce participa la actiunea desfasurata, la timpul trecut si la persoana a III-a. De acea, modalitatea principala de expunere a ideilor autorului este exprimarea indirecta.
Ex.: "Ion" de Liviu Rebreanu.
Genul liric - este subiectiv, autorul exprimandu-si direct ideile, sentimentele, starile sufletesti intr-un limbaj artistic ( metafore, simboluri etc.) si folosind, de regula, persoana I.
Ex.: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" De Lucian Blaga.
Genul literar - este o categorie fundamentala a teoriei literare, care reuneste opere literare asemanatoare prin structura continutului, procedee estetice comune, modalitati compozitionale de exprimare a sentimentelor, starilor sufletesti sau de construire a actiunilor si a procedeelor artistice. Genurile literare sunt: genul epic, genul liric si genul dramatic.
Glosa - Este poezia cu forma fixa, in care fiecare vers din prima strofa, numita strofa-nucleu, este comentat succesiv in cate o strofa urmatoare, ultima strofa reproducand in ordine inversa versurile primei strofe. Ca specie literara, "glosa" este de origine spaniola, poezia datand din secolul al XIV-lea, fiind o creatie a poetilor curteni.
Ex.: poezia "Glossa" de Mihai Eminescu.
Grotescul - este o categorie a esteticii prin care realiteatea este reflectata in forme fantastice, bizare, caricaturale, uneori monstruoase, uneri disproportionate voit.
Ex.: personajul Agamemnon Dandanache din comedia "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale.
H*
Hiperbola - este figura de stil prin care se exagereaza marindu-se sau micsorandu-se trasaturile unei fiinte, ale unui lucru, fenomen sau eveniment peste limitele lor firesti, pentru a-l impresiona pe cititor.
Ex.: "In parul ei de aur, rubine-nlacarate/ Si-n ochii ei s-aduna lumina sfintei mari" (M.Eminescu); "Salutam smerit si cu inima gamalie" (L.Blaga).
I*
Iluminismul - este miscarea culturala si ideologica (filosofica, estetica, stiintifica si literara), cunoscuta si sub numele de "Epoca Luminilor", care promoveaza ratiunea, caracterul laic si anticlerical, emanciparea maselor populare prin cultura si combate dogmele si fanatismul. Reprezentanti: Gh. Sincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu ("Scoala Ardeleana").
Imaginea artistica - este un produs al imaginatiei artistului prin care acesta ilustreaza viata intr-un limbaj estetic abstract, putand astfel crea - in planul fanteziei - lumea din nou, cu mijloacele specifice fiecarei arte: culoarea(pictura), sunetul (muzica), cuvantul (literatura). Prin imagini artistice creatorul provoaca stari sufletesti, emotie artistica si profunzime ideatica, transmitand un mesaj artistic celor carora li se adreseaza.
Ex.: In "Pasteluri", Vasile Alecsandri apeleaza la imagini auditive ("In paduri trosnesc stejarii") si imagini vizuale ("Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare") imbinate artistic, pentru a crea un tablou impresionant al unei nopti de iarna ("Miezul iernei").
Interogatia retorica - este figura de stil constand in adresarea unei intrebari (sau a unei serii de intrebari) la care nu se asteapta raspuns, cu scopul de a transmite indirect cititorului opinia scriitorului.
Ex.: "Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?..."(Scrisoarea l - M.Eminescu).
Intriga - este al doilea moment al subiectului unei opere epice, care marcheaza aparitia sau amplificarea conflictului, precum si innodarea firelor epice, cuprinzand si premisele deznodamantului.
Ex.: "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi.
Inversiunea - este figura de stil prin care se schimba topica obisnuita a cuvintelor, in scopul de a evidentia o idee, o trasatura, o insusire, un obiect etc.
Ex.: "Si din a chaosului vai" - geneza Universului din haos (M. Eminescu).
Invocatia (retorica) - este figura de stil care exprima o adresare, o chemare pe care poetul o face catre un personaj absent sau imaginar (invocarea muzei, a lui Dumnezeu etc), pentru o rugaminte sau un ajutor.
Ex.: "In veci spre cei ramasi in urma/ Tu, Doamne, vazul meu indreapta" ("Rugaciune"-de O.Goga).
M*
Meditatia - este o specie a lirici filozofice in care poetul exprima profunde idei filozofice privitoare la legile tainice ce guverneaza universul, generand in sufletul poetului melancolie, tristete, nelinisti spirituale, pana la nefericire, asadar o puternica participare afectiva.
Ex.: "La steaua" de Mihai Eminescu; "De ce-as fi trist..." de Tudor Arghezi.
Metafora - este figura de stil care transfera sensul propriu al unui cuvant in sens figurat, asemanator obiectukui respectiv, realizata ca o comparatie subinteleasa, dar careia ii lipsesc termenii specifici (ca, precum), de aceea se mai defineste ca o comparatie prescurtata.
Ex.: "Luna tu, stapana a marii, pe a lumii bolta luneci" (M.Eminescu); Blaga numeste doua tipuri de metafore: metafora plasticizanta (Un zbor de lastun / Iscaleste peisajul") si metafora revelatorie ("Eu nu stivesc corola de minuni a lumii ").
Modernismul - este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune procesul de sincronizare a literaturii romane cu literatura europena, cunoscut ca si "principiul sincronismului." Ideea de la care porneste E. Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta binefacatoare a celor avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei superioare (Teoria "imitatiei" emisa de francezul Gabriel Tarde), iar dupa implantare, prin stimularea crearii unui fond literar propriu. De aceea, teoria formelor fara fond sustinuta de Titu Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar acesta considera ca formele pot sa creeze uneori si fondul. In vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, E. Lovinescu traseaza cateva directii noi pe care sa se inscrie operele literare: evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric, tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu cea rurala, crearea romanului obiectiv si a romanului de analiza psihologica, intelectualizarea prozei si a poeziei (ilustrarea in operele literare a unor idei filosofice profunde), crearea intelectualului ca personaj al operei literare.
EX: Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern prin "Ion" (roman obiectiv) si "Padurea spanzuratilor" (roman de analiza psihologica).
N*
Naratorul - povesteste o intamplare la care a fost el insusi martor sau participant, creand astfel intre el si cititor o relatie directa si mai stransa decat in cazul altor autori. Trasaturile specifice ale povestirii sunt: oralitatea stilului si crearea unei atmosfere de destindere si atentie, mentionand emotia si suspansul.
Ex.: Ion Creanga este narator in opera "Amintiri din Copilarie".
Naratiunea - este un procedeu literar propriu genului epic, in versuri (fabula, balada, legenda, epopea, poemul) sau in proza (schita, nuvela, romanul, basmul), ilustrand o actiune in desfasurare la care participa personaje literare. In general, naratiunea este structurata pe momentele subiectului: expozitiunea, intriga, desfasurarea actiuni, punctul culminant si deznodamantul.
Ex.: Balada populara "Miorita", nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga.
Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu personaje putine, punand accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de regula, verosimile. Ca intindere, nuvela se situeaza intre schita si roman.
Ex.: "Moara cu noroc" de Ioan Slavici.
O*
Oda - este specifica genului liric in care se elogiaza, se preamaresc fapte eroice, trasaturi deosebite ale unor personalitati, avand un caracter solemn, prin care poetul isi exprima sentimentele de admiratie fata de patrie, fata de limba materna, fata de o ideie, fata de natura sau arta etc. Oda a aparut in Grecia antica.
Ex.: "Oda ostasilor romani"de Vasile Alexandri, "Oda simplissimei flori" de Lucian Blaga.
Oximoron - este o figura de stil care consta in asocierea ingenioasa si surprinzatoare, in aceeasi sintagma a doua cuvinte care exprima notiuni contradictorii.
Ex.: "Suferinta, tu, dureros de dulce"("Oda (in metru antic)-de M. Eminescu).
P*
Parnasianismul - este curentul literar aparut ca reactie impotriva romantismului (in Franta-1850) si promoveaza o constructie savanta impersonala ,obiectiva a ideilor literare, prin imagism rafinat si forma superioara, in care poetul nu-si implica sentimentele,trairile,creand o poezie picturala, rece. Noutatea consta in sonoritatile surprinzatoare ale cuvintelor, bogatia si ineditul rimelor.
EX: Ion Barbu -etapa parnasiana.
Personificarea - este figura de stil prin care se atribuie necuvantatoarelor, lucrurilor, elementelor naturii, unor concepte abstracte, insusiri sau manifestari proprii omului.
Ex.: "...buciumul suna cu jale/ Apele plang" ("Sara pe deal" - de Mihai Eminescu).
Poemul eroic - este o specie a genului epic, de proporti mai mari decat balada, dar mai mici decat epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare din trecutul unui popor, punand accent pe figura eroului exceptional, care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina.
Ex.: Poemul "Dumbrava Rosie" de Vasile Alecsandri, subintitulat de poet "Poem istoric - 1497", care se refera la personalitatea exceptionala, legendara a lui Stefan cel Mare si la victoria pe care acesta a reputat-o in lupta impotriva lesilor.
Poporanismul - este un curent literar aparut in Romania la sfarsitul sec. al-XlX-lea si inceputul sec. al-XX-lea, ale carui idei sustineau inspirarea operelor literare din viata poporului, avand ca scop dezvoltarea si progresul existentei taranesti, atat din punct de vedere material cat si cultural. Revista care promoveaza poporanismul este "Viata Romaneasca" (1 martie 1906-la Iasi), sub conducerea lui Garabet Ibraileanu, care cerea scriitorilor simpatie pentru clasa taraneasca.
EX: creatia lirica a lui Octavian Goga.
Povestirea - este specia genului epic, in proza, in care se relateaza fapte din punctul de vedere al unui narator, care este martor sau participant la evenimentul povestit. Povestirea este de mica intindere, relateaza un singur fapt, are personaje putine, iar interesul cititorului se concentreaza asupra situatei narate.
Ex.: volumul de povestiri "Hanu Ancutei" de Mihail Sadoveanu.
Prologul - este partea introductiva dintr-o opera literara care prezinta evenimentele premergatoare actiunii sau elemente care se refera la un personaj imprortant, pentru a inlesni intelegerea textului literar si structura personajului respectiv.
Ex.: In romanul "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon, autorul alcatuieste portretul ciocoiului: "Ciocoiul este todeauna si in orice tara un om venal, ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o ambitiune nemarginita care eclata ca o bomba pe data ce si-a atins tinta aspiratiunilor", referindu-se la Dinu Paturica, personajul principal al romanului.
R*
Realismul - este curentul cultural care impune gandirea veridica a realitatii cu obiectivitate, fara implicarea afectiva a scriitorului in redarea intamplarilor sau conturarea personajelor.Ilustreaza intamplari si personaje tipice, reale, creand astfel tipologii de caracter: arivistul, demagogul, avarul, intelectualul etc., intr-un stil impersonal, rece, obiectiv.
EX: Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu.
Refrenul - este cuvant, un vers sau o strofa care se repeta intr-o poezie pentru a accentua o anumita idee poetica sau pentru a produce un anumit efect artistic.
Ex.: "Copacii albi, copacii negrii/ Stau goi in parcul solitar/ Decor de doliu funerar/ Copacii albi, copacii negrii" ( George Bacovia) sugereaza, prin cromatica, starea de dezvoltare a poetului.
Romantismul - este miscarea artistica ce introduce noi categorii estetice (uratul, grotescul, macabrul, fantasticul) si noi specii literare (drama romantica, meditatia, poemul filosofic, nuvela istorica).
Trasaturi: exprimarea exagerata a unor idei sau sentimente puternice, personaje exceptionale puse sa actioneze in situatii exceptionale, cultivarea specificului national prin inspiratia din istorie, folclor, frumusetile naturii. Modalitatea stilistica specifica este antiteza.
Motive si teme romantice: luna, noaptea, izvorul, lacul, ruinele, fantomele, visul, codrul, cosmosul etc.
EX: opera lui Mihai Eminescu (ultimul mare romantic european), "Umbra lui Mircea la Cozia" de Grigore Alexandrescu.
Romanul - este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa ce se poate desfasura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a caror personalitete este bine indvidualizata si al caror destin este determinat de trasaturile de caracter si intamplarile ce constituie subiectul operei.
Ex.: Romanul "Morometii" de marin Preda.
Rondelul - este poezia cu forma fixa, avand numai doua rime si un refren (de unul, doua pana la opt versuri) si care este reluat, partial sau integral, la mijlocul si la sfarsitul ei. Rondelul a aparut in Franta medievala si numea la origine un cantec si un dans.
Ex.: "Rondelul rozelor de august" de Alexandru Macedonski.
S*
Samanatorismul - este un curent literar ce-si are programul publicat in revista "Samanatorul", aparuta la Bucuresti intre anii 1901-1910, condusa initial de Alexandru Vlahuta si George Cosbuc, apoi de Nicolae Iorga. Ideile promovate in samanatorism exprima: paseismul (intoarcere spre trecut), idilismul (infrumusetarea fortata) a satului romanesc, sentimentul dezradacinarii de sat, predilectia spre scene violente, cu personaje dominate de instincte, asadar un interes exagerat pentru viata taranimii, pentru creatia populara, pentru trecutul glorios al neamului.
EX: volumul "Balade si idile" de George Cosbuc.
Satira* - este specia genului liric, care utilizeaza ca mijloc de expresie ironia, virulenta, in scopul de a indrepta moravuri, aspecte negative din viata unui individ sau a unei societati.
Ex.: "Satira Duhului meu" de Grigore Alexandrescu.
Satira** - este o categorie estetica din sfera comicului, care ridiculizeaza in mod violent si caricatural aspecte negative din viata unui individ sau a unei colectivitati.
Ex.: mijloacele de expresie in comedia "O scrisoare pierduta" de Ion Luca Caragiale.
Schita - este o specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune lineara si redusa la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a catorva personaje, relatat intr-un stil concis.
Ex.: volumul "Momente si schite" de Ion Luca Caragiale.
Simbolismul - este un curent literar-artistic aparut la sfarsitul sec. al-XlX-lea si are meritul de a fi redat poeziei sensibilitatea, apeland la simbol, aluzie, sugestie. Trasaturile simbolismului: raportul dintre simbol (symbol=semn, cuvant) si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat: poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti; principala modalitate de realizare a poeziei este corespondenta dintre cuvant si elmentul din natura ale carui caracteristici sugereaza starile poetice; muzicalitatea versurilor, cromatica si olfactivul antreneaza toate simturile omului; promoveaza ca noutate prozodica, versul liber.
EX: Poezia "Plumb" de G.Bacovia.
Sincronismul - este un principiu cultural, constituind punctul de plecare al curentului literar numit modernism, exprimand ideea sincronizarii literaturii romane cu literatura europeana sau altfel spus, europenizarea literaturii romane (vezi modernismul).
Sonetul - este poezia fixa si este alcatuit din 14 versuri, grupate in doua catrene si doua terte, ultimul vers fiind o concluzie a intregului continut al poeziei. El isi are originea in literatura italiana a secolui al XIV-lea, find specific poetilor Dante si Petrarca. Sonetul lui Shakespeare este alcatuit din trei caractere si doua versuri finale, drept concluzie.
Ex.: "Cand insusi glasul" de Mihai Eminescu.
Specia literara - este o subdiviziune a genului literar, definita prin anumite particularitati fie tematice, fie structurale, fie stilistice, incadrandu-se astfel modalitatilor de expunere unui anumit gen literar. Speciile literare sunt in proza sau versuri.
Sublimul - este o categorie estetica ce se refera la puternice sentimente de admiratie sau veneratie provocate de maretia faptelor exceptionale ale eroilor, de natura maiestuoasa, starnind tensiuni sufletesti puternice, grandioase. Sublimul este gradul superlativ al conceptului estetic de frumos.
Ex.: Poemul "Luceafarul" de Mihai Eminescu.
T*
Traditionalismul - este tendinta de supraevaluare a elementelor de traditie ale unui popor, de ilustrare in operele literare ale miturilor, motivelor, credintelor, elementelor de limbaj ale poporului. Traditionalismul nu este un curent literar care s-a constituit si manifestat intr-o anumita perioada istorica, cu directii trasate de un initiator, ci este mai mult o ilustrare a spiritului conservator al unui autor.
EX: majoritatea scriitorilor romani manifesta elemente traditionaliste in operele lor.
Tragedia - este o specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, reprezentand personaje puternice angajate in lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu proprile lor sentimente, acest conflict solutionandu-se cu moartea eroului.
Ex.: "Antigona" de Sofocle.
Tragicul - este o categorie a esteticii si exprima un conflict intre personaje, al carui deznodamant ilustreaza infrangerea sau moartea eroului, pierderea unor valori umane, starnind cititorului sentimente patetice, de maretie si demnitate umana. Tragicul este o categorie estetica proprie tragediei sau dramei.
Ex.: "Antigona" de Sofocle; "Razvan si Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu.
U*
Umanismul - este o miscare culturala, cunoscuta si sub numele de Renastere, care promoveza dezvoltarea armonioasa a spiritului uman prin eliberarea lui de orice constrangeri, avand urmatoarele trasaturi: ratiunea sa domine fiinta umana, increderea in libertatea si demnitatea omului si preocuparea pentru o dezvoltare multilaterala, armonia dintre om si natura, precum si respectul si intoarcerea spre valorile spirituale ale antichitatii. Altfel spus, umanismul impune intreaga capacitate de simtire si gandire a omului ca principal element in progresul culturii universale.
EX: Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, iar ca personalitati ale Renasterii - Stefan cel Mare.
V*
Verosimilul - este o categorie a esteticii si exprima un adevar posibil, o situatie sau un personaj ce pot fi plauzabile, demne de crezare in cea ce priveste ancorarea sau inspirarea lor din realitate. Este un concept ce sta la baza majoritati operelor literare care se inscriu in curentul literar numit realism.
Viziunea artistica - este modalitatea de conceptie, imaginea, perceptia, pe care autorul le are asupra lumii, vietii, universului si pe care o ilustreaza artistic in opera literara.
Ex.: "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri.


 
  Trimite opinia ta !     Total 1 comentarii     Vezi comentariile
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Nota 10.00

Obtinuta din 1 voturi.

Enciclopedie
Concepte operationale - Figuri de stil, notiuni de ...
Figuri de stil Epitetul - "Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte ...
Balada ...
* Definitie: Poezia (epice) cu subiect fantastic si legendar (de celebrare a unui erou) * Caracteristici: este o specie a genului epic;totdeauna – in versuri apartine literaturii populare; dar si celei culte; se canta – ...
Jean de La Fontaine ...
Nascut la Chateau-Thierry, poet ale carui Fabule se plaseaza printre cele mai mari capodopere ale literaturii franceze. La Fontaine s-a nascut in regiunea Champange, intr-o familie de burghezi. Se casatoreste, in 1647, cu Marie ...
Iluminismul ...
1. APARITIA A aparut in secolul 17 in Anglia constituindu-se intr-o miscare d idei care se opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marcheaza inceputul acestui curent este revolutia burgheza din Anglia(1688). “Actul de ...
Expresionism ...
In literatura, expresionismul este identificat ca o revolta impotriva realismului sau naturalismului. Se prezinta ca o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale. Curentul trece dincolo de inregistrarea unor evenimente exterioare ...
Ioan Neculce - cronicar ...
A fost un boier moldovean dupa mama dar de origine modesta dupa tata fiind influentat mai mult dinspre ramura materna (a ramas de timpuriu orfan de tata), ceea ce il determina pe G. Calinescu sa spuna ca Neculce "apartine unei boierii ...
Mihai Eminescu ...
Mihai Eminescu: Data si locul nasterii Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu insusi si-a trecut data nasterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar in documentele gimnaziului din Cernauti unde a studiat Eminescu este trecuta ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Concepte operationale - Figuri de stil, notiuni de versificatie

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro