Economia de schimb

SURSA 03

Economia de schimb, in care piata are un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor, ca si in organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationale, s a dovedit, asa cum experienta acumulata pana in prezent o demonstreaza, sistemul economic de o deosebita performanta.
Economia de piata reprezinta acel mod de organizare a economiei care se intemeiaza pe mecanisme obiective ce pun in valoare fortele pietei si in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr o astfel de economie, activitatile agentilor economici sunt supuse examenului riguros, dar drept, al pietei, aceasta rasplatind ori sanctionand, dupa caz, munca desfasurata in toate componentele economiei nationale. Criteriile cu care aceasta opereaza sunt cele ale eficientei si concordantei activitatilor economice cu nevoile efective ale societatii. Pentru a supravietui in conditiile economiei de piata si cu atat mai mult, pentru a desfasura activitati rentabile, agentii economici trebuie sa fie receptivi la semnalele pietei, sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico social, flexibilitate in mecanismul de functionare, sa manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare permanenta pentru innoire si modernizare.
In cadrul economiei de piata activitatea economica este pusa in miscare printr un mare numar de decizii aparent independente unele fata de altele, iar initiativa apartine individului, care este centrul impulsionarii activitatii economice. Avand in vedere multitudinea centrelor de decizie, spunem ca economia este pluripolara. Evolutia inregistrata in cea mai mare parte a tarilor cu economie de piata se caracterizeaza printr o reducere a numarului centrelor de decizie semnificative, prin aparitia centrelor de decizie publice, existenta marilor grupari monopoliste, a fenomenele de integrare economica etc. Cu toate acestea, caracterul pluripolar al economiei s a mentinut.
Economia de piata este formata, in principal, din doua sectoare:
a) Sectorul privat, caracterizat prin trecerea de la economia micilor unitati, numeroase si de forte aproximativ egale, la o economie a marilor unitati, mai putin numeroase si de forte inegale. Dintre factorii care au determinat aceasta evolutie amintim: • procesul concurentei care a dus la eliminarea celor slabi de catre cei puternici (asa numitul "darwinism social"); • exigentele progresului tehnic si ale formelor moderne de productie care au impus necesitatea acumularii de capital si concentrarea acestuia intr un numar mic de unitati; • aparitia economiei de grup ca urmare a faptului ca producatorii din anumite sectoare, animati de grija apararii intereselor profesionale comune, au fost determinati sa adopte politici apropiate sau complementare in anumite domenii, ceea ce a avut incidente asupra initiativei economice; • dezvoltarea societatilor transnationale, mai ales de origine americana inainte de 1944, dar apoi, dupa cel de al doilea razboi mondial, si europeana, japoneza etc.
b) Sectorul public a carui constituire s a datorat unor cauze diverse: • carentelor initiativei private, care nu poate rezolva problemele din anumite sectoare caracterizate printr o rentabilitate scazuta; • interesul financiar al statului pentru unele activitati fara riscuri, dar care aduc beneficii regulate si considerabile (anumite monopoluri ale statului); • salvgardarea interesului economic al natiunii; • consideratii politice (de exemplu: apararea nationala), etc.
Odata cu aparitia si dezvoltarea sectorului public apar noi centre de decizie, statul devenind apriori principalul centru al impulsionarii economiei. Aceasta s a realizat, in principal, pe doua cai: prin deciziile sale directe statul controland si orientand activitatea unitatilor publice, mentinand insa pluralitatea centrelor de decizie in acest sector; prin deciziile indirecte sub forma interventiilor legate de politica economica, prin care insa, cel mai adesea, statul nu se substituie centrelor de decizie existente, ci doar modifica cadrul manifestarii lor.
Motivatia dominanta a oricarei decizii in sectorul privat este urmarirea obtinerii celui mai mare castig monetar individual, iar resortul principal al activitatii economice este concurenta. Insa, mobilul profitului si resortul concurentei si au schimbat natura pe parcursul evolutiei economiei de piata datorita: principiului solidaritatii, urmarit prin infiintarea exploatarilor cooperative; interesului general care constituie motivatia de baza a deciziilor economice luate sub controlul statului.
Dintre institutiile cheie ale cadrului in care se adopta deciziile amintim:
• institutie juridica proprietatea privata, care sta la baza liberei initiative;
• un mecanism piata, care permite prin jocul ajustarilor continue, compatibilitatea deciziilor autonome, care, altfel, ar fi generatoare de anarhie. Prin importanta sa in functionarea sistemului si prin caracterul sau permanent in punerea in contact a agentilor economici, piata reprezinta o adevarata institutie sociala.
In timp, economia de piata a evoluat, de la formarea spontana a preturilor, de la economia de piata libera si de la o libera concurenta, la o economie de piata in care un rol important il au marile corporatii, la o economie in care a aparut si s a dezvoltat un agent economic nou, statul.
Economia de schimb presupune existenta mecanismului concurential, ce se caracterizeaza prin formarea libera a preturilor, care reprezinta principalul factor de echilibrare a ofertei cu cererea si, in acelasi timp, una din premisele maximizarii rezultatelor activitatii economice, in conditiile unui volum limitat al resurselor. Regula de joc a unui asemenea mecanism consta in a lasa economia sa functioneze plecand de la celulele sale autonome unitatile economice care se vor forma sau vor dispare in functie de initiativele particulare sau publice, vor creste sau se vor micsora in functie de capacitatea lor de a raspunde cererii, care este indicata de pretul pietei. Desi legile productiei de marfuri, ale concurentei si competentei sunt dure, uneori generand irevocabil falimentul, ele stimuleaza initiativa creatoare si spiritul de intreprindere. Mecanismul concurential genereaza o alocare a resurselor in functie de nevoile reale ale societatii. In aceste conditii, consumul are o influenta mult mai mare asupra productiei, concurenta stimuleaza diversificarea, innoirea sa in ritmuri rapide, anticiparea directiilor de evolutie a cererii, crearea de produse si servicii diferite care satisfac aceeeasi nevoie de consum sau care satisfac simultan mai multe nevoi. Prin aceasta, concurenta reprezinta o puternica forta motrice pentru impulsionarea creativitatii in economie, pentru asezarea ei pe coordonatele modernizarii si cresterii rentabilitatii.
Totusi, nu trebuie subestimat faptul ca mecanismul economiei de schimb nu conduce in mod automat la o alocare a resurselor optima sub aspect economic, social si uman deopotriva. Situatii critice ivite in economie, de genul somajului, inflatiei, irosirii unor resurse, saracirii unor paturi sociale s.a., pot fi si in legatura cu functionarea pietei, cu mecanismele concurentei, preturilor, relatiei cerere oferta. Iata de ce interventia statului in acest mecanism devine oportuna, chiar daca aceasta oportunitate este contestata de unii economisti. De fapt, mai ales domeniul si amploarea interventiei sunt disputate. Actiunea statului in economia moderna este o realitate. Numai ca interventia sa se infaptuieste exclusiv prin parghii economico financiare, in vederea asigurarii echilibrului economic si pentru realizarea unor obiective de interes general. Ingerintele sale in mecanismul economiei de schimb urmaresc, in fapt, evitarea sau atenuarea, pe cat posibil, a efectelor negative pe care acesta le genereaza.