Economia turismului

SURSA 03

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei destinaţiilor externe, interzise până atunci în România. Marile oraşe din vest şi staţiunile de la Marea Neagră au fost principalele ţinte. La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. în prezent, agenţii de turism spun că destinaţiile externe se vând foarte bine.
După ce a pierdut clar cursa cu Turcia şi Grecia, iar destinaţii precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate, din acest an şi litoralul bulgăresc pare să fi luat o felie consistentă din piaţa românească. În ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanţa litoralului a scăzut, iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulţi turişti să se orienteze către alte locuri. Marii câştigători par a fi agroturismul, zonele montane şi Delta Dunării. Specialiştii sunt de părere că ar putea apărea noi staţiuni cu potenţial turistic.
În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii atât în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei.
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
• vizite la rude şi prieteni;
• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turismul de tranzit.
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
• turismul organizat;
• turismul neorganizat;
• turismul mixt.
e) după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune.
Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale
Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.
Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.
Se observă o creştere accentuată a turismului internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.
Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei.