EDVARD GRIEG

Edvard Grieg s-a nascut la Bergen in 15 iunie 1843. A demonstrat de timpuriu interes pentru muzica si pentru pian, fiind cu siguranta influentat de mama sa, cea mai buna profesoara de pian din Bergen. Desi nu prea il tragea inima sa exerseze, pasiunea lui Grieg pentru muzica a continuat sa creasca, pana in momentul in care tot ce si-a dorit a fost sa devina muzician.
Grieg s-a inscris la Conservatorul din Leipzig, unde si-a imbogatit cunostintele despre traditia muzicala europeana. În anii de studii s-a concentrat in principal asupra operelor lui Mozart si Beethoven, dar a studiat si compozitori mai moderni, cum ar fi Mendelssohn, Schumann si Wagner. A absolvit conservatorul in 1862 cu note excelente.
Edvard Grieg dorea sa compuna muzica norvegiana, dar si-a dat seama ca trebuie sa plece in strainatate pentru a se dezvolta ca si compozitor. Astfel, s-a mutat la Copenhaga, unde traiau si alti compozitori, cum ar fi Niels W. Gade, C.F. Emil Horneman, August Winding si Gottfred Matthison-Hansen. Gade, in special, era foarte admirat si a devenit primul adevarat model muzical al lui Grieg.
Cativa dintre cei pe care Grieg i-a cunoscut in Danemarca, aveau sa se dovedeasca prietenii lui pe viata. Unul dintre acestia era compozitorul norvegian Rikard Nordraak, al carui entuziasm fata de tot ceea ce era norvegian avea sa-l molipseasca in curand si pe Grieg. Totusi, cea mai importanta persoana pe care Grieg a cunoscut-o la Copenhaga a fost verisoara sa, Nina Hagerup. Grieg s-a indragostit de ea si s-au logodit in secret in timpul sarbatorilor de Craciun din anul 1864. Logodna a fost facuta publica in primavara lui 1865 si, cu aceasta ocazie, Grieg i-a facut Ninei cadou patru cantece ale caror versuri erau scrise de bunul lor prieten Hans Christian Andersen (Melodies of the Heart, Opus 5).
Familia Grieg s-a mutat de la Copenhaga la Christiania pentru a ajuta la crearea unei comunitati muzicale norvegiene in capitala. Familia traia din angajamentele lui Edvard ca dirijor si din venitul obtinut ca profesor particular de pian, ramanandu-i putin timp pentru a compune. Totusi, in 1868, Grieg a compus concertul sau pentru pian in A minor. Aceasta capodopera a insemnat afirmarea sa ca si compozitor, si, dupa publicarea ei, a fost considerat unul dintre cei mai marcanti compozitori ai vremii.
Edvard si Nina au dus o viata nomada, facand multe turnee in Europa. Aceasta s-a accentuat in 1875, cand parintii lui Grieg au murit, unul la cateva saptamani de celalalt, lasandu-l fara un camin in Bergen. De asemenea, Grieg simtea ca batea pasul pe loc, atat din punct de vedere artistic cat si intelectual.
Criza s-a declansat in 1883, cand Edvard a parasit-o pe Nina. A fost totusi, convins de catre bunul sau prieten Frants Beyer, sa incerce sa se impace cu Nina. Acesta l-a mai convins si ca avea nevoie de un camin la care sa se intoarca dupa turneele in strainatate. Beyer l-a ajutat pe Grieg sa cumpere o bucata de teren la Hop, langa Bergen, si in aprilie 1885 Edvard si Nina au putut sa se mute in noua lor casa, Troldhaugen.
Grieg a lucrat mult cu Bjørnstjerne Bjørnson la inceputul anilor 1870, compunand muzica pentru mai multe dintre poemele lui Bjørnson, pentru melodrama Bergljot, lucrarea corala Land Sighting si piesa Sigurd Jorsalfar. Cel mai ambitios proiect al celor doi, o opera bazata pe povestea regelui norvegian Olav Trygvason, s-a sfarsit din cauza unui conflict referitor la ce ar fi trebuit sa aiba mai mare importanta – muzica sau textul.
Amanarea proiectului cu opera i-a lasat timp lui Grieg sa compuna muzica pentru poemul dramatic al lui Henrik Ibsen, Peer Gynt. Aceasta a dus la o ruptura intre Grieg si Bjørnson, care a durat aproape 16 ani.
Premiera lui Peer Gynt a avut loc la 24 februarie 1876 la Teatrul din Christiania. Ca urmare a succesului imediat al lucrarii, Grieg a mai compus muzica pentru sase dintre poemele lui Ibsen (Şase cantece, Opus 25). În 1888 si 1893 Grieg a publicat cele mai populare melodii din Peer Gynt in Peer Gynt Suita I si Peer Gynt Suita II, care sunt astazi printre cele mai interpretate lucrari orchestrale.
Grieg a devenit si faimos si relativ bogat. El a initiat noi abordari ale muzicii populare norvegiene, iar in Franta se vorbea despre doua stiluri foarte active la sfarsitul secolului XIX: scoala ruseasca si scoala norvegiana.
În timpul numeroaselor calatorii in Europa, Grieg a intalnit si s-a imprietenit cu alti compozitori, ca Peter Tchaikovsky, Johannes Brahms, Franz Liszt, Fredric Delius, Camille Saint Saens si Julius Röntgen. A avut de asemenea o puternica influenta asupra unor compozitori mai tineri, in special asupra lui Béla Bartók, dar si a lui Maurice Ravel si Claude Debussy.
Chiar daca mai avea doar un plaman functional, Grieg a reusit timp de multi ani sa-si continue stilul de viata extenuant al unui muzician in turneu. În cele din urma, stilul sau de viata si-a spus cuvantul si l-a facut sa isi incheie prematur cariera. Grieg s-a imbolnavit grav in timp ce el si Nina asteptau un vas de la Bergen spre Oslo, de unde urmau sa calatoreasca spre Anglia, pentru a participa la un festival muzical la Leeds. A murit la 4 septembrie 1907, la scurt timp dupa ce a fost internat.

SURSA 03

Grieg nu a mers niciodata prea mult in profunzime, aria lui de cuprindere fiind relativ ingusta. Chiar si Concertul pentru pian in la minor, probabil piesa lui de cea mai mare popularitate (Peer Gynt se prezinta foarte rar, cu exceptia concertelor pop), este mai apropiata de concertele de mare virtuozitate ale lui Rubinstein, Herz, Scharwenka si Litolff decat de capodoperele din literatura genului. Dar se situeaza cu o clasa deasupra lui Rubinstein si a celorlalti datorita melodiilor lui picante, care il reflecta pe Grieg si numai pe el, in timp ce melodiile lui Rubinsten si ale celorlalti ar fi putut fi scrise de orice compozitor. Grieg nu ilustreaza forta sau revolutia. El este un exponent al farmecului, gratiei, blandetei si continua sa-i incante pe amatorii acestui gen de muzica. A fost un maestru minor, dar unul dintre cei mai fini.
Oarecum inruditi cu Grieg pot fi cosiderati doi compozitori nationali spanioli, Isaac Albeniz si Enrique Granados. La fel ca si Grieg, au luat melodiile folclorice si le-au suprapus peste tehnici cosmopolite intr-un idiom cromaticdeosebit de condimentat. La fel ca si Grieg, amandoi au compus mai ales forme mici, cu accent pe muzica pentru pian. De asemenea si muzica lor inclina spre creatia de salon. Spre deosebire de Grieg, fiecare dintre ei a compus cate o splendida piesa pentru pian, care a adaugat de fapt ceva nou la repertoriu - Albeniz cu "Iberia", Granados cu "Goyescas".
In secolul al XIX - lea, Spania era una dintre cele mai inapoiate si mai reactionare tari din Europa. Dar tara poseda un corpus de cantece folclorice de o mare vitalitate, iar compozitorii europeni care vizitau Spania se intorceau fascinati de muzica locala, scriind dupa aceea piese intitulate "Jota aragonesa", "Capriciu spaniol" sau "Espana". Pe tot parcursul secolului, Spania nu a produs nici un fel de muzica serioasa si nici nu exista un loc unde muzicienii spanioli sa se poata pregati (Conservatorul din Madrid nu avea un nivel profesionist). Cand aparea cate un talent major, cum a fost cazul lui Juan Chrisostomo Arriaga (1806 - 1826), acesta trebuia sa plece in strainatate ca sa studieze. (Arriaga a fost un talentat si ar fi devenit probabil un mare compozitor daca nu ar fi murit atat de timpuriu). Cea mai raspandita forma de muzica spaniola era opereta sau zarzuela, iar compozitorii de zerzuela isi petreceau majoritatea timpului copiindu-i pe Rossini si pe Bellini.
Abia pe la mijlocul secolului al XIX - lea au inceput sa se faca eforturi in sensul valorificarii imensei mosteniri a folclorului muzical spaniol. Animatorul acestei miscari a fost Felipe Pendrell (1841 - 1922), compozitor, muzicolog ( a editat lucrarile marelui contrapunctist spaniol din secolul al XVI - lea, Victoria) si un folclorist important, a carui culegere de cantece "Cancionero musical popular espanol" a constituit ani de-a randul pricipalul indrumar in acest domeniu. Pedrell a trait in umbra activitatii si a lucrarilor sale de cecetator: "Niciodata nu mi s-a facut dreptate", i-a spus el lui Manuel de Falla, "nici in Catalonia, nici in restul Spaniei. Au incercat tot timpul sa ma denigreze, sustinand ca am fost un mare critic sau un mare istoric, nu insa si un compozitor bun. Nu e adevarat. Eu sunt un compozitor bun." Dar reputatia lui de compozitor se limiteaza doar la spatiul spaniol, caci muzica lui nu este cunoscuta in alta parte. Aproape pe parcursul intregului secol, muzica spaniola de cea mai buna calitate a fost compusa de autori straini. Dupa toate probabilitatile, Glinka a fost primul mare compozitor care cazut sub vraja muzicii spaniole. I-a urmat exemplul un batalion de alti compozitori care s-au simtit emotionati de culoare, de modelele ritmice si de melodiile exotice ale peninsulei Iberice. Unul dintre compozitorii cei ma iindragostiti de aceasta tara a fost Chabrier: "Facem turul cafenelelor unde se canta malaguenas, soledas, zapateados si pateneras; urmeaza apoi dansurile, evident de sorginte araba, pentru a incununa o seara de neuitat. Daca ai vedea cum isi onduleaza soldurile, invartindu-se si zvarcolindu-se, nu cred ca ai mai dori sa pleci". Toata lumea profita de muzica spaniola, cu exceptia spaniolilor.
In aceasta perioada s-a nascut Isaac Albeniz, la 29 mai 1860, si, cativa ani mai tarziu, Enrique Granados, la 27 iulie 1867. Cei doi compozitori au avut multe trasaturi comune. Amandoi erau pianisti concertisti de reputatie internationala si compozitori recunoscuti pe plan national care au incercat sa compuna o muzica serioasa autentic spaniola. Nici unul dintre ei nu a reusit pe deplin acest lucru, deoarece ata Iberia cat si Goyescas au ramas tributare lui Chopin, Liszt si scolii franceze de la sfarsitul secolului, poate chiar si muzicii lui Leopold Godowsky (1870 - 1938) a fost un pianist care a compus multa muzica pentru instrumentele cu claviatura in care complexitatea miscarii vocilor interioare reprezinta aproape un scop in sine.
Chiar daca nu au excelat la capitolul originalitate, Albeniz si Granados au facut foarte mult pentru a defrisa un teren nou si au lucrat la capodoperele lor cam in acelasi timp fara sa aiba nici o legatura unul cu altul. Iberia a fost compusa intre anii 1906 - 1909, Goyescas intre 1909 - 1910. Ambele lucrari sunt suite ample pentru virtuozi de mare clasa, impregnate de parfumul - nu exista alt cuvant - ritmurilor spaniole, al melodiilor spaniole, ale vietii spaniole pe care nimeni altcineva decat un compozitor nativ nu le-ar fi putut evoca. Chabrier, Rimski - Koraskov si toti ceilalti nu erau decat turisti. Iberia si Goyescas au fost scrise de artisti nascuti pe pamant spaniol. Din punct de vedere tehnic, cele doua piese au multe trasaturi comune. Sunt extrem de dificile, pline de contramelodii, iar scriitura se caracterizeaza prin ritmuri exuberante, salturi mari , efecte delicate de pedala, texturi atat de bogate si de dense incat devin aproape orchestrale si o ornamentatie elaborata. Dintre cele doua piese, Iberia este mai directa, in vreme ce Goyescas e mai romantica, mai visatoare, mai vaga in contururi, poate chiar mai obsedanta.
Albeniz a dus o viata interesanta. Exploatat in calitate de copil - minune ( a cantat in public de la varsta de patru ani), fugea mereu de acasa. La varsta de treisprezece ani a plecat in Cuba, la New York si apoi in America de Sud, inainte ca autoritatile si parintii sa-i dea de urma. Si-a inceput serios studiile la Paris.

Repere: Edvard Grieg , compozitor