Elemene de astrologie karmica

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Publicitate
Elemene de astrologie karmica
In Europa, notiunea de reincarnare era cunoscuta cel putin din antichitatea greaca, cind se credea ca, dupa moarte, sufletele trec printr-o judecata a zeilor in urma careia cei mai merituosi aveau voie sa-si aleaga singuri in ce fiinta se vor reincarna in continuare. Dar filosofii s-au indepartat treptat de acest concept pe masura ce s-au dezvoltat viziunile materialiste, care minimalizau importanta sufletului, iar crestinismul, desi la inceput oferea semne clare ale acceptarii ideii de reincarnare, identificate chiar si in Biblie, la un moment dat a renuntat complet la acest concept sub presiunea potentatilor bizantini din primul mileniu al erei crestine.
A fost nevoie sa treaca mai bine de un mileniu pina cind contactul cu filosofiile orientale a readus in Europa interesul pentru ideea reincarnarii. In Asia, filosofia vedica si budismul nu au abandonat nici un moment acest concept, care era indisolubil asociat cu legea karmei, echivalentul legii actiunii si reactiunii, a cauzei si efectului, din filosofia hermetica. Pe scurt, in aceasta conceptie, spiritul se reincarneaza de multe ori pe Pamint (si chiar si pe alte planete) pentru a-si completa experienta in diverse forme de manifestare fizica. Lectiile parcurse intr-o incarnare pot continua in urmatoarele incarnari, lectiile restante pot aduce incercari si probe noi, iar roadele lor - intelepciunea acumulata de suflet in urma experientelor - imbogatesc mostenirea karmica a individului oferindu-i, in incarnarile urmatoare, aptitudini si conditii favorabile pentru ceea ce are de implinit.
Abia de vreun secol, astrologia karmica si-a ocupat un loc consistent in astrologia occidentala, preluind foarte mult din conceptele orientale si adaptindu-le la zodiacul european. Practic, tema natala, care reflecta in ansamblu un program al incarnarii actuale a individului, ofera si foarte multe indicii despre lectiile sale karmice, despre directia din care vine sufletul din acest punct de vedere si sensul in care merge pentru a progresa.
Astrologia karmica apeleaza la o serie de concepte suplimentare fata de astrologia natala. Astfel, un rol esential il joaca Axa Dragonului, alcatuita din nodurile lunare - Nodul Nord (Capul Dragonului) si Nodul Sud (Coada Dragonului). Nodul Sud indica trecutul karmic, in timp ce Nodul Nord indica sensul karmic in care evolueaza individul.
Alte indicii importante sunt furnizate de planetele retrograde, acele planete care, la nastere, aveau un mers aparent invers pe zodiac, prin jocul miscarilor relative pe bolta cereasca (desi, fizic, ele se deplaseaza continuu avansind pe orbitele lor). Planetele retrograde semnifica, in general, restante karmice sau lectii si misiuni care continua din incarnarile precedente.
Lilith, sau Luna Neagra, este un alt punct important cu semnificatii karmice, fiind legat de aspecte obscure si intunecate ale vietii uneori de-a dreptul dureroase.
Multe alte elemente din tema, inclusiv toate planetele, pot fi interpretate din punct de vedere karmic, oferind o imagine cuprinzatoare a fiintei in evolutia sa spirituala, dintr-un punct de vedere aflat mult deasupra viziunii oferite de astrologia natala obisnuita. Dar acest punct de vedere este accesibil si util doar celor care accepta si inteleg just ideea de reincarnare si karma.

SURSA 03

Pamântul
Semnele zodiacale de pamânt (Taur, Fecioara, Capricorn) se angreneaza din plin in jocul experientei terestre (materiale). Nativii acestor semne zodiacale se implica total, actioneaza cu toate fortele de care
dispun. Ei s-au nascut intr-o zodie de pamânt deoarece au neglijat aspectele spirituale ale muncii lor sau pentru ca s-au comportat intr-un mod superficial in trecutul lor, in timpul incarnarilor anterioare.
Apa
Modul care nativii din zodii de apa interactioneaza cu ceilalti este unul profund emotional. Contactul pe care acesti nativi il realizeaza cu ceilalti depinde in primul rând de contactul emotional. Aceasta arata ca ei urmaresc sa se perfectioneze in plan emotional. Ei trebuie sa invete sa-si disciplineze (adica sa-si controleze perfect) emotiile.
Focul
Semnele de foc (Berbecul, Leul, Sagetatorul) sunt legate de o karma de crestere a personalitatii. Aceasta arata ca fiintele nascute in zodii de foc nu si-au dezvoltat suficient personalitatea in trecut (in vietile anterioare) si ca acum trebuie sa o faca fara intârziere. Afirmarea clara de sine este o etapa necesara atât pentru a ne cunoaste dorintele si aspiratiile cât mai bine, cât si pentru a ne pune in valoare posibilitatile. Tocmai de aceea, modul in care nativii de foc? interactioneaza si stabilesc contacte cu ceilalti va fi unul care ii va ajuta sa-si amplifice increderea in sine si sa-si dezvolte
personalitatea. Ei sunt temerari exploratori dar trebuie sa invete ce inseamna respectul fata de ceilalti si care sunt virtutile dialogului.
Aerul
Semnele de aer (Gemenii, Balanta, Varsatorul) sunt intim legate de mental. O inteligenta agera si adeseori schimbatoare precum vântul si la fel de independenta ca si el ii anima mai mereu pe nativii semnelor de aer. Aceasta este o excelenta scoala de vivacitate a mintii pe care si-o aleg sufletele care cauta sa-si dezvolte agilitatea mentala (neglijata in vietile anterioare). Tocmai de aceea, când interactioneaza cu ceilalti, nativii semnelor de aer cauta sa realizeze in primul rând un contact mental (intelectual) care sa le permita exersarea agilitatii mentale. Aici unii nativi se refugiaza in fuga lor de responsabilitati si de angajamente ? acestea fiind greselile caracteristice acestor semne, deoarece nativilor acestui semn nu le place sa infrunte deschis viata (ca in cazul zodiilor de foc, de exemplu). Un alt defect major al acestor nativi este orgoliul care se traduce la ei printr-un dispret fata de contractele sociale (legaturile confirmate prin casatorie, de exemplu).

  Comenteaza informatia
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Enciclopedie
Casele astrologice ...
Fiind o stiinta complexa, astrologia studiaza si evidentiaza printre altele si influentele concrete, "palpabile" ale fluxurilor astrale planetare asupra diverselor domenii de activitate ale fiintei umane; prin studii amanuntite realizate ...
Astrologia ...
Cuvantul astrologie provine din doi termeni grecesti: astra, "stea", si logos, "logicã" sau "ratiune". Zodiacul este o portiune a spatiului ceresc in formã de cerc delimitatã de orbitele planetelor. Poate fi imaginat ...
Tarotul ...
Tarotul este o arta si o practica invaluita in mister. Este o metoda de a vedea adevarul vietii folosind simboluri mistice si imagini. Simbolurile si secventele in care acestea apar in timpul citirii Tarotului, atunci cand este interpretat ...
Elemene de astrologie karmica ...
In Europa, notiunea de reincarnare era cunoscuta cel putin din antichitatea greaca, cind se credea ca, dupa moarte, sufletele trec printr-o judecata a zeilor in urma careia cei mai merituosi aveau voie sa-si aleaga singuri in ce fiinta se ...
Numerologie, o stiinta esoterica ...
Numerologia este o stiinta esoterica ce foloseste corespondenta intre litere si numere. Aceasta ajuta la calculul numarului specific unui persoane in functie de numele pe care il poarta. Pentru a afla acest numar se aduna toate cifrele ...
Michel de Nostredame, Nostradamus ...
Michel de Nostredame, sau Nostradamus, asa cum este cunoscut in zilele noastre, s-a nascut pe 14 decembrie 1503 si a murit pe 2 iulie 1566, insa faimoasele sale preziceri continua pana in 3797. "Scrierile mele vor fi mai bine intelese ...
Aspectele planetare ...
In astrologie, aspectele planetare ("relatiile" dintre planete) ocupa locul central in realizarea si analiza astrogramei, ele fiind definitorii pentru "modelarea" pe care o determina (prin combinarea si interactiunea influxurilor astrale ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Publicitate
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Elemene de astrologie karmica

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2012 Ipedia.ro