Enigma Tunguska

Siberia, regiunea Krasnoiarsk, 30 iunie 1908, ora 7 si 40 de minute. Un ciudat obiect tubular inconjurat de o lumina orbitoare isi face aparitia pe cer. Numai cateva secunde mai tarziu acesta se prabuseste cu un suierat asurzitor in padurea siberiana. Impactul a fost atat de puternic incat a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter pe o raza de circa 1000 de kilometri. Avusese loc fenomenul Tunguska. Martorii oculari spun ca explozia a fost insotita de flacari uriase, iar incendiile care au urmat au durat zile in sir. Unda de soc a facut inconjurul pamantului si fenomene misterioase au inceput sa aiba loc la scurt timp dupa aceea. Intregul continent asiatic a fost udat de ploi negre nemaivazute iar cerul a fost acoperit de nori argintii care emiteau o lumina stranie. Nopti luminoase au fost semnalate pana in Europa fara ca cineva sa poate explica incredibilul eveniment. S-a estimat ca daca impactul ar fi avut loc doar cateva ore mai tarziu, orasul Sankt Petersburg ar fi fost, pur si simplu, ras de pe harta. In ciuda fenomenelor enigmatice care avusesera loc, nimeni nu se incumetase sa cerceteze locul cu pricina. Asta pana in 1921, atunci cand Leonid Kulik, un cercetator rus, a intreprins prima expeditie in regiunea Tunguska, in speranta de a descoperi urmele craterului a ceea ce mai toti oamenii de stiinta credeau ca a fost un meteorit. Conform calculelor lui Kulik, impactul ar fi fost produs de unul dintre cele mai mari corpuri ceresti care ar fi lovit vreodata pamantul. El chiar reuseste sa schiteze presupusul obiect si incearca sa convinga noul guvern sovietic sa finanteze o expeditie care sa porneasca in cautarea imensului bloc de fier de origine extraterestra. Pretextand ca descoperirea unei asemenea cantitati de fier ar putea revigora economia nationala, cercetatorul primeste fondurile pentru cea de a doua expeditie care va avea loc in 1927. Cu toate acestea, in loc sa faca lumina in cazul Tunguska, calatoria avea sa adanceasca si mai mult misterul. Spre mare supriza a lui Kulik, niciun crater nu a fost descoperit. In schimb, pe o raza de peste 35 de kilometri copacii carbonizati fusesera culcati la pamant de explozia puternica ce avusese loc cu 19 ani inainte. Fapt si mai curios, in locul in care se credea ca avusese loc impactul, copacii ramasesera in picioare asemeni unor stalpi de telegraf. Nici incercarea de a gasi fragmente meteorice nu s-a soldat cu vreun rezultat. Meteoritul, pur si simplu, nu exista. Lumea stiintifica se simtea neputincioasa si nu putea decat sa speculeze pe marginea bizarului fenomen. Doi cercetatori rusi avanseaza o noua idee, diferita de cea a lui Kulik, conform careia obiectul care a lovit Siberia nu ar fi fost un meteorit ci o cometa alcatuita din gheata si praf cosmic, fapt ce ar explica lipsa craterului si a urmelor metalice din regiune. Explicatia nu este insa in masura sa acopere si celelate evenimente ciudate care au urmat impactului, cum ar fi unda de soc si cutremurulele puternice. Nici ipoteza meteoritului care ar fi explodat inainte de a lovi solul nu este in masura sa multumeasca oamenii de stiinta. Lipseau, pur si simplu, dovezile materiale. Expeditiile care au urmat in anii 50-60 au scos la lumina sfere microscopice de sticla ce contineau mari cantitati de nichel si iridiu, fapt ce avea sa conduca la ideea ca originea lor ar fi una extraterestra. Ceea ce dusese la aparitia lor era insa un mister, iar teoriile tindeau sa mearga mai degraba catre pseudo-stiinta. Prabusirea unui OZN, antimaterie sau gauri negre au fost doar cateva dintre ipotezele lansate in presa vremii.
Studiile asupra efectelor bombelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki aveau sa adanceasca si mai mult misterul Tunguska, atunci cand Aleksandr Kazantev, om de stiinta rus, descoperea similitudini intre cele doua evenimente: norii luminosi, ploaia neagra si padurea de stalpi de telegraf. Dar cum era posibil ca o explozie nucleara sa aiba loc in 1908? Probele prelevate din solul si vegetatia din zona dovedeau fara putinta de tagada ca nu exista nicio urma de radiatie. Chiar daca adeptii teoriei atomice isi sustineau opiniile si prin misterioasa epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflata la mai putin de 100 de kilometri de explozie, si care se manifesta prin aparitia unor rani purulente, medicii rusi puneau totul pe seama variolei care afecta localnicii cu mult inainte de fenomenul Tunguska. Controversele nu au incetat nici astazi. Daca majoritatea savantilor rusi inclina sa creada ca a fost vorba de o cometa, oamenii de stiinta americani sunt de parere ca vinovatul este un asteroid. Argumente exista de ambele parti, dar nici una dintre teorii nu poate fi general acceptata. La inceput de secol XXI, evenimentul care a creat stupoare in 1908 este inca invaluit in mister.

Sursa: www.descopera.ro

SURSA 03 olteniada.weblog.ro

30 iunie 1908, ora 7:17. Treziţi devreme şi ocupaţi cu treburile obişnuite, locuitorii din Siberia, la nord-vest de lacul Baikal, începeau o zi pe care aveau să nu o uite vreodată, o zi care le-a dat mari bătăi de cap oamenilor de ştiinţă din toată lumea şi a stârnit imaginaţia celor care cred în existenţa extratereştrilor. “Fenomenul Tunguska”, aşa cum au fost numite evenimentele de atunci, nu şi-a găsit explicaţia nici până azi.
S-a zguduit pământul
Potrivit martorilor aflaţi la momentul respectiv pe dealurile de lângă lacul Baikal, mai întâi a apărut o lumină puternică, albăstruie, ca o coloană imensă şi strălucitoare care se deplasa pe cer. După circa zece minute, a urmat o sclipire şi mai intensă, însoţită de zgomote ce semănau cu bubuituri de tun. Sunetele puternice au fost "acompaniate" de o undă de şoc extraordinară, care s-a resimţit la sute de kilometri depărtare, spărgând geamuri şi chiar doborând oamenii din picioare. Asta la nivelul solului, căci în aer unda a înconjurat Pământul de două ori! Cei mai mulţi dintre martori au auzit doar sunetele şi au simţit unda de şoc, fără să vadă explozia iniţială. Alţii au perceput cu totul altfel evenimentele, durata şi succesiunea lor. Exista totuşi o certitudine - a avut loc un fel de explozie, urmată de acea zguduitură teribilă, echivalentă cu un cutremur de 5 grade pe scara Richter. Un alt efect al fenomenului a fost o perturbare a presiunii atmosferice, îndeajuns de puternică încât să poată fi detectată în Marea Britanie. Ulterior, s-a stabilit că forţa exploziei a fost echivalentă cu aproximativ 30 milioane de tone de trotil.
Ploaie neagră şi nori luminoşi
Imediat după explozie, unda de şoc a fost însoţită de un şuvoi de aer fierbinte, care a măturat dealurile, arzând vârfurile înalte ale coniferelor şi pornind incendii care au durat zile în şir. Copacii au fost doborâţi, iar colibele oamenilor au fost spulberate pur şi simplu de pe faţa pământului. Desigur, s-au înregistrat şi victime, oameni şi animale, însă numărul acestora a fost destul de mic. "Norocul", dacă se poate spune aşa, a fost că ciudatul fenomen s-a produs într-o zonă a lumii puţin locuită, fiind astfel evitată o catastrofă. Acestea nu au fost singurele efecte. Mase întunecate de nori groşi s-au ridicat până la 20 de kilometri deasupra regiunii Tunguska, dând apoi naştere unei ciudate ploi negre. Ore întregi după explozie, undele provocate de aceasta s-au propagat în toate direcţiile, fiind detectate la distanţe foarte mari. De asemenea, la mari altitudini a fost observat un alt fenomen neobişnuit: nori argintii, masivi şi parcă aprinşi, care au luminat cerul până şi noaptea. Din Siberia şI până în Peninsula Scandinav, datorită prafului rămas suspendat în stratosferă după explozia puternică, lumina a fost atât de intensă în perioada următoare, încât se putea citi sau se puteau face fotografii chiar la miezul nopţii sub cerul liber. Europenii au putut vedea pe cer, vreme de câteva săptămâni, nori de praf şi acea neobişnuită luminozitate nocturnă care le dădea fiori.
Meteorit, cometă, OZN?
Dar ce a fost, totuşi? Ce anume a explodat? Pornind de la această întrebare, oamenii obişnuiţi şi-au lăsat imaginaţia să zburde, iar cercetătorii au început să caute explicaţii logice şi ştiinţifice. De-a lungul celor 100 de ani care au trecut de la producerea fenomenului Tunguska, au fost emise tot felul de ipoteze: a fost vorba de o explozie nucleară, o cometă gazoasă dezintegrată în atmosfera terestră, o gaură neagră sau impactul dintre planeta noastră şi o fărâmă de antimaterie, ori chiar dezintegrarea unei nave extraterestre. Dacă s-ar fi petrecut în vremurile noastre, un asemenea evenimen, probabil că sute de jurnalişti din toată lumea ar fi asaltat "locul faptei", iar oamenii de ştiinţă s-ar fi întrecut să analizeze fiecare milimetru pătrat al zonei. Din păcate însă a fost vorba de începutul secolului XX şi de Siberia Imperiului Rus, astfel că vreme de peste 12 ani nimeni nu a dat importanţa cuvenită fenomenului Tunguska. Nimeni nu s-a dus acolo, nimeni nu a încercat să găsească o explicaţie ştiinţifică. Singurii care au călcat în regiune după explozia nemaivăzută au fost localnicii.
Expediţiile lui Kulik
Primul care s-a arătat interesat de acest eveniment şi care a organizat o expediţie în regiunea Tunguska, în 1921, a fost cercetătorul rus Leonid Kulik. Acesta a analizat iniţial varianta căderii unui meteorit, însă era intrigat de mărturiile martorilor, care pomeneau de o formă de tub a obiectului cosmic, fapt care nu prea corespundea cu traiectoria pe care ar fi putut-o avea un meteorit. Nici celelalte elemente descrise de martori, norii de fum ori flacăra ca o limbă bifurcată, nu sprijineau această ipoteză. Cu greu, folosind articole din ziarele vremii şi depoziţiile celor ce asistaseră la eveniment (şi care de multe ori se contraziceau reciproc), Kulik a schiţat un "portret" al misteriosului obiect. Concluzia lui a fost că, dacă într-adevăr fusese vorba de un meteorit, fusese cel mai mare căzut vreodată pe Pământ. Mai rămânea de găsit locul impactului. Kulik a încercat apoi să convingă guvernul sovietic să finanţeze o nouă expediţie care să pornească în căutarea imensului bloc de fier venit din Univers.
Sub pretextul că descoperirea unei asemenea cantităţi de fier ar putea revigora economia naţională, cercetătorul a primit fondurile pentru o a doua expediţie, care a avut loc în 1927. Pornit la drum cu mare însufleţire, cercetătorul a avut parte de o mare dezamăgire odată ajuns în zona cu pricina: nu exista niciun crater care să sugereze prăbuşirea unui meteorit. În schimb, pe o rază de peste 35 de kilometri, copacii erau carbonizaţi şi culcaţi la pământ. Pe de altă parte, în mod incredibil, în locul în care se credea că avusese loc impactul, copacii rămăseseră în picioare, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Argumente pro şi contra
În anii care au urmat, tot mai multe elemente s-au strâns în aşa-zisul "dosar Tunguska". În primul rând, s-a stabilit că locul exploziei a fost undeva în bazinul râului Tunguska, însă cercetătorii s-au lovit de superstiţiile localnicilor, care au ascuns cu grijă, timp de mai mulţi ani, locul exact. Apoi, s-a mai stabilit că fenomenul fusese îndeajuns de puternic încât efectele sale să fie resimţite, într-un fel sau altul, pe o arie ce cuprindea aproape un milion de kilometri pătraţi. Iar de aici încolo, în privinţa obiectului sau obiectelor care au explodat, părerile au început să difere. Alţi cercetători ruşi au încercat să explice diferit ceea ce se întâmplase în regiunea Tunguska în zorii zilei de 30 iunie 1908: unul susţinea că ar fi putut fi vorba de un "mănunchi" de meteoriţi, care se desfăcea pe măsură ce se apropia de Pământ, iar alţi doi au emis o ipoteză total diferită de a lui Kulik, şi anume că obiectul care a explodat nu era deloc un meteorit, ci o cometă alcătuită din gheaţă şi praf cosmic, fapt ce ar fi putut explica lipsa craterului şi a metalului la locul cu pricina. Nici această ipoteză nu a fost, însă, acceptată de specialişti, întrucât nu explica toate fenomenele care au însoţit explozia, respectiv unda de şoc si cutremurele puternice.
Varianta antimateriei
Teoriile avansate ulterior au devenit tot mai fanteziste. În anii '50-'60 au fost organizate noi expediţii de documentare şi cercetare în regiunea Tunguska, însă acestea au adâncit şi mai mult misterul, căci au fost descoperite sfere microscopice de sticlă, ce conţineau nichel şi iridiu în cantităţi însemnate. Unii specialiştii ar fi putut jura că acestea erau de origine extraterestră şi au ajuns acolo după prăbuşirea unui OZN! Evident, au apărut rapid şi scenariile despre nava extraterestră care ar fi putut avea o avarie şi s-ar fi prăbuşit în Siberia. Alte ipoteze, mai recente, au luat în calcul varianta ciocnirii dintre Pământ şi o fărâmă de antimaterie, ori apariţia unei găuri negre chiar lângă platoul siberian. Potrivit fizicienilor care au încercat să lămurească fenomenul Tunguska, antimateria ajunsă în contact cu materia poate degaja cantităţi imense de energie, după care dispare fără nicio urmă, lucru care ar putea explica lipsa craterului şi a oricăror alte dovezi materiale de la locul exploziei. Minusurile acestei teorii: nu justifică luminozitatea sau aspectul tubular al fenomenului şi nici de ce nu a explodat antimateria chiar la intrarea în atmosferă. În ceea ce priveşte ipoteza găurii negre, se presupune că aceasta ar fi străbătut planeta ca un proiectil, ieşind pe partea cealaltă şi pierzându-se apoi în Univers. Totuşi, spun aceiaşi cercetători, o gaură neagră ar fi lăsat în urmă o radioactivitate ridicată şi nu ar fi apărut sub forma pe care au raportat-o martorii.
O ipoteză bizară: bombă atomică
În fine, ultima dintre cele mai vehiculate soluţii la enigma Tunguska era cel puţin la fel de ciudată şi implica o bombă atomică. Această ipoteză a fost înaintată de un alt om de ştiinţă rus, Aleksandr Kazantev, care a vizitat Japonia imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. La Hiroshima şi Nagasaki, locurile în care au avut loc cele două explozii nucleare, cercetătorul a descoperit numeroase elemente comune cu cele apărute imediat după fenomenul Tunguska - norii luminoşi, ploaia neagră şi, nu în ultimul rând, copacii rămaşi perfect drepţi chiar în zona unde a explodat bomba (aceasta explodase la 550 de metri deasupra solului, la Hiroshima). Dar cum ar fi putut exista şi exploda o bombă nucleară taman în Siberia începutului de secol XX? Şi pe marginea acestei teorii au apărut argumente pro şi contra. Probele prelevate din solul şi vegetaţia din zonă nu prezentau urme de radiaţii. Pe de altă parte, o misterioasă epidemie, care se manifesta prin apariţia unor răni purulente, i-a lovit pe oamenii care locuiau pe o rază de circa 100 de kilometri de explozie, însă medicii ruşi susţineau că e vorba de o banală variolă, care afecta localnicii cu mult înainte de fenomenul Tunguska, şi nicidecum de expunere la radiaţii. După toate aceste teorii şi ipoteze, fiecare cu argumentele sale, singura concluzie care se poate trage cu certitudine din toată această poveste este că enigma Tunguska a rămas nedezlegată până şi după 100 de ani, chiar dacă a fost cercetată de atâţia oameni de ştiinţă. Şi, probabil, va mai rămâne un mister pentru cine ştie cât timp.
Ar fi putut spulbera Sankt Petersburgul
Potrivit Guiness Book, dacă explozia din 30 iunie 1908 ar fi avut loc mai târziu cu 4 ore şi 47 de minute, din cauza mişcării de rotaţie a Pământului, ar fi distrus complet capitala imperiului rus, Sankt Petersburg. Sau, pe de altă parte, s-ar fi putut produce mult mai departe de Pământ şi ar fi trecut neobservată.
Românii au dezlegat misterul
Doi cercetători români, Ştefan Sgandăr şi Claudiu Sgandăr, susţin că au dezlegat "enigma Tunguska". Pe scurt, ei sunt convinşi că explozia ar fi fost provocată de un glob de plasmă... rupt din Soare. Aceştia sunt convinşi că această ipoteză răspunde la toate întrebările ridicate de-a lungul vremii de toţi prestigioşii oameni de ştiinţă. Traiectoria ciudată a corpului ar fi caracteristică fulgerelor globulare, iar sunetul puternic ar fi fost produs de contactul dintre uriaşul plasmoid ce se deplasa cu viteză supersonică şi atmosferă. De asemenea, susţin cei doi cercetători, plasmoidul se putea separa în două în timpul impactului, determinând acea "limbă de foc" bifurcată despre care povesteau martorii. 80 de milioane de copaci au fost distruşi în urma exploziei din regiunea Tunguska, fiind afectată o suprafaţă de 2.150 de kilometri pătraţi.