DACA PRIVIM familia din perspectiva existentei umane, se poate afirma ca ea este "izvor si albie a vietii". Familia este prima societate naturala care se sprijina pe legatura indisolubila dintre barbat si femeie si care se completeaza cu o lume noua in care apar copiii. Familia confera omului ajutor si siguranta celui dintai pas pe care il face in viata si fara de care nu poate face altul.
Daca Dumnezeu a zis ,,nu este bine sa fie omul singur pe pamant", inseamna ca familia este insasi viata si cea dintai institutie, mama a tuturor celorlalte, unitate primordiala a intregii societati, purtand in sine toata viata, precum poarta celula energiile materiei.
În cultura ortodoxa, familia reflecta in constitutia ei misterul Sfintei Treimi. Dupa cuvantul Mantuitorului care a spus ca ,,Eu si Tatal Una suntem", in chip asemanator, barbatul si femeia, prin casatoria lor, alcatuiesc o singura fiinta, in lumina Sfintei Treimi. De aceea, taina cununiei incepe cu invocarea Sfintei Treimi ,,Tatal, Fiul si Duhul Sfant: […], sa va binecuvanteze pe voi. Sa va dea viata indelungata, nastere de prunci buni, spor in viata si in credinta. Sa va umple de bunatatile cele pamantesti si sa va invredniceasca de desfatarea bunatatilor celor fagaduite". În lumina comuniunii treimice, familia constituie Biserica cea mica, in timp ce Biserica constituie familia cea mare. Familia devine un mijloc de a promova nu doar valorile lumii acesteia, ci mai ales, valorile vietii vesnice, scopul ei fiind acela de a largi hotarele Împaratiei lui Dumnezeu. În sensul acesta ne sfatuieste Sfantul Ioan Gura de Aur: "Folositi-va cu intelepciune de viata de familie si veti fi primii in Împaratia cerurilor si va veti bucura de toate bunurile". Atata timp cat privim familia numai din perspectiva umana si nu o raportam in Treime, la Biserica intreaga, nu vom intelege ca familia poarta in ea taina iubirii dumnezeiesti. Astfel in ciuda unei bimilenare istorii, familia crestina este amenintata astazi de numeroase primejdii, care vin din interiorul sau din exteriorul ei: adulter, divort, pacate impotriva firii, avort, abandonul copiilor, etc.
Familia crestina ca si toate celelalte institutii cu rol formativ-educativ, luate ca valori traditionale, se confrunta cu o reala criza. Starea de criza trebuie sa ne puna pe ganduri si sa fie supusi judecatii morale toti factorii implicati (krisis = judecata ).Valorile traditionale crestine sunt intr-un real proces de diluare sau de substituire. Cel mai clar exemplu il avem cu libertatea: toti urla dupa libertatea de a trai in patimi si daca le vorbesti despre stapanirea poftelor, te vor privi ca pe un dusman. Într-o lume in care omul este supus procesului de dezintegrare, mai putem oare nadajdui in – vorba parintelui Staniloae – restaurarea omului si a familiei?
Daca facem o incursiune in spiritualitatea romaneasca, familia crestina se inscrie cu propriile ei valori. În afirmatia femeii romance, care isi numea sotul "omul meu" se cuprinde o intreaga teologie sau mai precis o antropologie crestina, deoarece sotul era pentru ea omul dat ei de catre Dumnezeu, cu care isi nastea copiii, ii crestea, ii ducea la Biserica si isi traia viata in cea mai perfecta curatenie trupeasca si sufleteasca, lipsita de orice imaginatie perversa a casniciei. Avea deci, sentimentul unei teofanii in cei pe care Dumnezeu i i-a dat. Viata de familie se baza pe fidelitate si devotament ca valori religios morale izvorate din credinta si frica de Dumnezeu. Cultul fecioriei pana la cununie si a fidelitatii pana la moarte - cum se exprima marele duhovnic Arsenie Boca, au fost piatra neclintita prin care s-a fortificat sufletul romanesc in familia traditionala.
Exista asadar o rusine sacra fata de pacatele, care astazi pentru sotul/sotia contemporana au devenit virtuti: casatoriile de proba, fara legatura sacra a tainei Nuntii, desfraul liber, perversiunile sexuale din cadrul cuplului sau cu alte cupluri, avorturile in masa, etc. Ne traim drama unei societati, care, desi mai vorbeste despre Dumnezeu, L-a transformat de mult intr-o notiune contractuala ("ma rog Lui ca sa-mi ajute in afaceri, sa-mi dea sanatate, etc."), si pe Care, asa cum spunea Petre Tutea ("taranul imperial"), l-am facut bun "doar pentru a ne binecuvanta pravaliile" sau ca propaganda publicitara pentru a ne afisa un "look electoral".
Din punct de vedere social, soarta unei tinere familii romanesti sta inca din clipa intemeierii sub semnul demagogiei, atunci cand mirii sunt asigurati de ofiterul starii civile ca: "În Romania statul ocroteste familia". Nimic mai cinic decat aceasta minciuna spusa intr-un cadru festiv. În realitate statul ia numai act de intemeierea familiei si atat. Indicatorii statistici arata clar o criza a tinerei familii. La trei casatorii corespunde un divort. Familia nu mai este un refugiu protejat, ci locul unde refuleaza neimplinirile din viata publica: scaderea nivelului de trai, nesiguranta serviciului, marginalizarea sociala, etc. Familia este un loc din ce in ce mai putin sigur, zilnic aflam de orori comise contra copiilor, mamelor, sotiilor, parintilor. Familia sufera in prezent si un alt gen de atac pe care l-am putea numi ideologic. O intreaga propaganda in mass media incearca sa ne inoculeze ideea ca familia este o institutie depasita, iar bunul familist este anacronic.
De la miscarile feministe care proclama "amurgul datoriilor" pana la reclamele stupide de genul "eu sa ajung devreme acasa?", "eu sa calc si sa cos?", se insinueaza imaginea cuplului liber, fie el si homosexual, ca substitut al familiei traditionale. Emanciparea cuplului este insa o moda cu consecinte nefaste, prima dintre ele fiind numarul alarmant de copii nascuti in afara casatoriei: 23% din total in anul 2000, avand tendinta de crestere. Cuplul "liber" nu poate oferi unui copil normalitatea si grija pe care acesta ar gasi-o intr-o familie traditionala.
De ce a intrat in familia crestina "taina faradelegii"?
Asistam in tara noastra la renasterea unui paganism domestic, ce inainteaza insistent spre un cult al goliciunii, ruinand familia din interior si din exterior. Din interior, prin tradarea iubirii si a sfinteniei, iar din exterior prin insusirea unor modele straine (de peste ocean).
Astfel sub privirea neputincioasa a scolii si a Bisericii se traseaza coordonatele unei noi civilizatii – "civilizatia afrodisiaca", in contrast frapant cu modelul traditional taranesc care se indarjeste sa nu dispara. De la scenele pornografice televizate, de la dansurile libidinoase din discoteci, la lectiile ce se predau in cabinetele de "planificarea familiei", in toate e pus la cale atentatul impotriva castitatii, una din cele mai de seama virtuti pe care se intemeiaza viata in sanul familiei si se afirma ordinea divina. Toate acestea si multe altele pe care nu le-ar mai suporta hartia sau cugetarea omului asezat, descopera tarele unei omeniri moderne care si-a pierdut credinta in Dumnezeu, care a uitat rusinea dintre oameni si a incetat sa se mai jeneze de ceva. Ceea ce altadata se petrecea in rarele cuibare de desfrau, astazi se doreste sa se faca deschis. Degradarea erotica este considerata de Sfantul Apostol Pavel de o gravitate deosebita, o adevarata "taina a faradelegii" implicata in subminarea valorilor familiei de astazi. As dori sa mai amintesc, in final, de "starea avortionista", care reprezinta plaga vremii noastre, precum lepra in antichitate. La inceputul crestinismului trei pacate erau considerate cele mai grave: apostazia, uciderea, si desfranarea. Avortul cred ca este sinteza celor trei impreuna si poate ceva mai mult. Nici un motiv nu justifica actul criminal al uciderii fatului; cauza faradelegii nu este alta decat lipsa de iubire materna si paterna.
În concluzie ce-i de facut? Sa credem ca omul/familia mai poate fi restaurat, dar nu maine, ci astazi. Sufletul familiei trebuie aparat prin catehizare si implicare asupra tuturor categoriilor sociale si de varsta; prin inmultirea rugaciunii si a trairii vietii duhovnicesti, etc. Destinul familiei romanesti atarna de spusele Sfantului Apostol Pavel: "Cel ce seamana in propria sa carne, va secera stricaciunea; iar cel ce seamana in Duhul, din Duh va secera viata vesnica (Galateni 6, 8). Familia isi va reveni din dilema ei, atunci cand oamenii nu se vor mai privi ca obiecte, ci ca subiecti teofori, chemati sa se mantuiasca unul pe celalalt.
SURSA 02
Omul nu traieste singur, izolat, ci in sanul familiei, caci asa cum spunea Aristotel “omul este o fiinta sociala". Aceasta calitate rezulta si din cuvintele lui Dumnezeu rostite dupa crearea lui Adam “Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor pe potriva lui". Omul creat de Dumnezeu de la inceput a trait in familie, care a fost nucleul social din care a facut parte.
Familia este temelia vietii sociale, sau dupa expresia unor invatati, ea este celula societatii, ea corespunde unei nevoi naturale a oamenilor, deoarece intre cele doua sexe exista o coordonare si o completare reciproca spre a putea corespunde scopului procrearii: inmultirea neamului omenesc si ajutorarea reciproca. Familia crestina se intemeiaza prin actul casatoriei, o forma solemna prin care cele doua persoane se obliga a convietui impreuna intreaga lor viata. Legatura ce se creeaza intre barbat si femeie este mai puternica si mai intima decat orice alta legatura de sange: “De aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup". (Fac. 2, 24). În noul Testament, casatoria crestina nu numai ca a fost binecuvantata de Mantuitorul, dar a fost ridicata la rang de Taina, legatura dintre barbat si femeie inchipuind legatura dintre Hristos si Biserica "Taina aceasta este mare, iar eu zic, in Hristos si in Biserica" (Ef. 5, 32). Scopul casatoriei este intreit. Cel dintai scop este nasterea de copii, deci inmultirea neamului omenesc. Al doilea scop este ajutorarea reciproca a sotilor pentru usurarea sarcinilor vietii. La aceste doua scopuri se mai adauga si un al treilea si anume: ferirea de desfranare, invatatura crestina vazand in casatorie singura cale accesibila tuturor, spre a nu cadea in pacatul desfranarii.
Conditiile casatoriei crestine:
-Cei ce se casatoresc sa nu se afle in legatura de rudenie apropiata;
-Sa faca acest pas numai dupa o matura chibzuinta si daca sunt convinsi ca intre ei exista iubire reciproca si buna intelegere;
-Nu este indicat ca o casatorie sa fie bazata mai mult pe frumusetea trupeasca si pe instincte, deoarece pasiunea trece neramanand in urma iubirea;
-De asemenea nu este indicat ca intre cei doi viitori soti sa fie deosebiri de convingeri ideologice, dar nici deosebiri prea mari de varsta;
-Cei ce se casatoresc au datoria sa faca acest pas dupa ce s-au convins ca au chemare spre viata de familie.
Familia are o importanta deosebita nu numai pentru cei ce se casatoresc, dar si din punct de vedere moral si social, caci ea poate oferi numeroase prilejuri si mijloace de desavarsire morala, dupa cum ea promoveaza deopotriva cresterea si intarirea societatii. Din punct de vedere social, familia este temelia vietii publice si a trainiciei societatii.
În familie se asuma si se implinesc mai bine obligatiile obstesti, in cadrul ei se desfasoara si se dezvolta mai bine viata economica; numai in familie se poate face, asa cum trebuie, cresterea si educatia copiilor; familia este izvorul nu numai al virtutilor morale in ge-neral, dar si al virtutilor cetatenesti, deoarece cine nu are iubirea si nu cunoaste datoriile fata de familie nu poate simti iubirea si datoriile fata de alte institutii. Potrivit moralei crestine, familia este vatra bunei cresteri a copiilor si altarului virtutilor vietii omenesti; viata de familie s-a bucurat intotdeauna de o cinste deosebita; iar cand a fost traita dupa principiile evanghelice, viata de familie a devenit izvor de adevarata evlavie si sfintenie.
SURSA 03
Familia crestina este Unic Simbol de curatire, frumusete, comuniune, implinire si Iubire de Patrie.
Familia este o tema binecunoscuta a artei din toate timpurile. Ea defineste o societate intr-un anumit stadiu de civilizatie, dar marcheaza profund destinul fiecarui individ. Literatura urmareste cu precadere traseul parcurs de om de la familia in care se naste pana la familia pe care si-o intemeiaza, fixandu-si astfel statutul social.Familia reprezinta o reunire a varstelor dar si un potential conflict intre generatii. Societatea traditionala impune individului, ca o cale de integrare in comunitate, dar si de implinire individuala, intemeierea unei familii. Modelul acesteia este adoptat sau respins in functie de propria experienta de formare dar si
de spiritul epocii. Ca institutie familia confera stabilitate unei societati, de aceea este protejata prin legi scrise si nescrise. Statul isi asuma responsabilitatea reglarii relatiilor dintre indivizi in interiorul familiei mai ales in momente cruciale. Biserica, institutie a statului consfinteste momentele importante pentru evolutia unei familii prin botez si cununie, doua dintre cele sapte Sfinte Taine.
În societatea socialista, familia este o unitate intemeiata pe o inalta constiinta, pe sentimente trainice si pe egalitatea si respectul reciproc al sotilor. Fiecare familie este un mic colectiv integrat in marele colectiv al oamenilor muncii din tara noastra. Nu poate fi conceputa viata si activitatea unei familii in afara vietii si activitatii intregii noastre societati. Între familie si societatea noastra exista o deplina unitate de interese si de teluri marete. În lumina acestor caracteristici ale familiei socialiste, raspunderea parintilor pentru cresterea si educarea copiilor lor se proiecteaza mai pregnant.
Cuvantul familie are in general doua sensuri :
În sens propriu inseamna unirea conjugala dintre cei doi soti, prin Taina Nuntii, in vederea nasterii de copii. Iar in sens duhovnicesc, prin familie se intelege obstea tuturor crestinilor, care formeaza Biserica unica, pe care a intemeiat-o Fiul lui Dumnezeu in lume prin moartea si invierea sa.
Scopul principal al familiei crestine este sa-si ajute sotul /sotia, pentru usurarea greutatiilor vietii pamantesti, imbarbatarea lor in vremea primejdiilor si ispitelor, infranarea trupeasca, evitarea cumplitelor pacate ale desfranarii care biruiesc si stapanesc, mai ales, pe cei necasatoriti si divortati.
Prin aceste scopuri, familia devine ce-a dintai Biserica, scoala si casa a credintei in Dumnezeu, a sfinteniei, a nasterii si educarii copiilor in dreapta credinta si in frica de Dumnezeu.
Numai o familie care implineste cu sfintenie aceste scopuri divine pe pamant, poate fi cu adevarat binecuvantata de Dumnezeu si umbrita de harul Duhului Sfant.
Iar in familiile intemeiate fara cununie si binecuvantare, numai pentru desfranare si ucidere de copii, pentru paza, divort si adunare de averi, precum si pentru a face alte pacate, acelea vor fi greu pedepsite de Dumnezeu in ziua judecatii, daca nu se vor pocai cat mai curand.
Familia este izvorul divin al vietii pe pamant, precum insusi Dumnezeu este singurul izvor al vietii ceresti si pamantesti. Omul nu poate exista si rodi singur, ci numai in comunitate, in familie.
Atata vreme cat crestinul isi determina viata in functie de legi si valori, el va putea fi un element sanatos al societatii, un bun cetatean, un tata de familie respectabil, o persoana cu demnitate, dar, de fapt, nu activeaza nici un element specific identitatii sale crestine. Nu pentru ca cele de mai sus ar fi necrestine sau inpotriva crestinismului, dimpotriva toate acestea de obicei se leaga de natura profunda a omului, care este crestina, sau chiar au fost determinate de influentele peste veacuri ale invititurii si poruncilor credintei crestine.
Astazi, cand parintii sunt dispretuiti si rudele uitate, cand prieteniile dispar si societatile se dezintegreaza, nu este putin lucru sa existe oameni cu iubire unii pentru altii, chiar daca aceasta iubire este interesata.
De obicei, prezentam lumii, si mai ales celor tineri, invatatura crestina intr-o forma pur conventionala, sustinand ca numai in acest fel poate sa aiba vreun ecou. Acesta afirmatie este gresita deoarece exclude de la inceput orice posibilitate ca omul sa cunosca natura reala si provenienta invataturii crestine.
Omul nu devine crestin atunci cand se conformeaza pur si simplu unor legi si canoane, cand este ordonat si se adapteaza mediului social, el devine crestin atunci cand se smereste si se pocaieste, cand sparge carapacea egoismului sau.
În vremea nostra, marcata de lipsa spiritualitatii, nu este ascultata cu placere referirea la puterile Duhului. Vindecarea de aceasta lipsa de moralitate, ca de altfel si cauza care a provocat aceasta situatie, nu trebuie sa fie cautate la nivel moral sau social, ci la nivel duhovnicesc. De aici provin fortele care influenteaza nivelul moral si social. Duhul care domneste in inimile oamenilor, acela determina viata morala si sociala, si nu invers.
Familia este casa vietii firesti, asa cum Biserica este casa vietii duhovnicesti, caci pe amandoua le-a intemeiat Dumnezeu.
Una pentru trup, iar cealalta pentru suflet, dar numai unite una cu alta, familia cu Biserica isi au ca izvor si model Unitatea Preasfintei Treimi. Daca familia crestina pastreaza cu sfintenie dreapta credinta si este iubitoare de Dumnezeu si de Biserica, de rugaciune si de toate cele sfinte ea formeaza cea mai tare cetate si obste duhovniceasca de pe pamant.
DACA PRIVIM familia din perspectiva existentei umane, se poate afirma ca ea este "izvor si albie a vietii". Familia este prima societate naturala care se sprijina pe legatura indisolubila dintre barbat si femeie si care se completeaza cu o lume noua in care apar copiii. Familia confera omului ajutor si siguranta celui dintai pas pe care il face in viata si fara de care nu poate face altul.
Daca Dumnezeu a zis ,,nu este bine sa fie omul singur pe pamant", inseamna ca familia este insasi viata si cea dintai institutie, mama a tuturor celorlalte, unitate primordiala a intregii societati, purtand in sine toata viata, precum poarta celula energiile materiei.
În cultura ortodoxa, familia reflecta in constitutia ei misterul Sfintei Treimi. Dupa cuvantul Mantuitorului care a spus ca ,,Eu si Tatal Una suntem", in chip asemanator, barbatul si femeia, prin casatoria lor, alcatuiesc o singura fiinta, in lumina Sfintei Treimi. De aceea, taina cununiei incepe cu invocarea Sfintei Treimi ,,Tatal, Fiul si Duhul Sfant: […], sa va binecuvanteze pe voi. Sa va dea viata indelungata, nastere de prunci buni, spor in viata si in credinta. Sa va umple de bunatatile cele pamantesti si sa va invredniceasca de desfatarea bunatatilor celor fagaduite". În lumina comuniunii treimice, familia constituie Biserica cea mica, in timp ce Biserica constituie familia cea mare. Familia devine un mijloc de a promova nu doar valorile lumii acesteia, ci mai ales, valorile vietii vesnice, scopul ei fiind acela de a largi hotarele Împaratiei lui Dumnezeu. În sensul acesta ne sfatuieste Sfantul Ioan Gura de Aur: "Folositi-va cu intelepciune de viata de familie si veti fi primii in Împaratia cerurilor si va veti bucura de toate bunurile". Atata timp cat privim familia numai din perspectiva umana si nu o raportam in Treime, la Biserica intreaga, nu vom intelege ca familia poarta in ea taina iubirii dumnezeiesti. Astfel in ciuda unei bimilenare istorii, familia crestina este amenintata astazi de numeroase primejdii, care vin din interiorul sau din exteriorul ei: adulter, divort, pacate impotriva firii, avort, abandonul copiilor, etc.
Familia crestina ca si toate celelalte institutii cu rol formativ-educativ, luate ca valori traditionale, se confrunta cu o reala criza. Starea de criza trebuie sa ne puna pe ganduri si sa fie supusi judecatii morale toti factorii implicati (krisis = judecata ).Valorile traditionale crestine sunt intr-un real proces de diluare sau de substituire. Cel mai clar exemplu il avem cu libertatea: toti urla dupa libertatea de a trai in patimi si daca le vorbesti despre stapanirea poftelor, te vor privi ca pe un dusman. Într-o lume in care omul este supus procesului de dezintegrare, mai putem oare nadajdui in – vorba parintelui Staniloae – restaurarea omului si a familiei?
Daca facem o incursiune in spiritualitatea romaneasca, familia crestina se inscrie cu propriile ei valori. În afirmatia femeii romance, care isi numea sotul "omul meu" se cuprinde o intreaga teologie sau mai precis o antropologie crestina, deoarece sotul era pentru ea omul dat ei de catre Dumnezeu, cu care isi nastea copiii, ii crestea, ii ducea la Biserica si isi traia viata in cea mai perfecta curatenie trupeasca si sufleteasca, lipsita de orice imaginatie perversa a casniciei. Avea deci, sentimentul unei teofanii in cei pe care Dumnezeu i i-a dat. Viata de familie se baza pe fidelitate si devotament ca valori religios morale izvorate din credinta si frica de Dumnezeu. Cultul fecioriei pana la cununie si a fidelitatii pana la moarte - cum se exprima marele duhovnic Arsenie Boca, au fost piatra neclintita prin care s-a fortificat sufletul romanesc in familia traditionala.
Exista asadar o rusine sacra fata de pacatele, care astazi pentru sotul/sotia contemporana au devenit virtuti: casatoriile de proba, fara legatura sacra a tainei Nuntii, desfraul liber, perversiunile sexuale din cadrul cuplului sau cu alte cupluri, avorturile in masa, etc. Ne traim drama unei societati, care, desi mai vorbeste despre Dumnezeu, L-a transformat de mult intr-o notiune contractuala ("ma rog Lui ca sa-mi ajute in afaceri, sa-mi dea sanatate, etc."), si pe Care, asa cum spunea Petre Tutea ("taranul imperial"), l-am facut bun "doar pentru a ne binecuvanta pravaliile" sau ca propaganda publicitara pentru a ne afisa un "look electoral".
Din punct de vedere social, soarta unei tinere familii romanesti sta inca din clipa intemeierii sub semnul demagogiei, atunci cand mirii sunt asigurati de ofiterul starii civile ca: "În Romania statul ocroteste familia". Nimic mai cinic decat aceasta minciuna spusa intr-un cadru festiv. În realitate statul ia numai act de intemeierea familiei si atat. Indicatorii statistici arata clar o criza a tinerei familii. La trei casatorii corespunde un divort. Familia nu mai este un refugiu protejat, ci locul unde refuleaza neimplinirile din viata publica: scaderea nivelului de trai, nesiguranta serviciului, marginalizarea sociala, etc. Familia este un loc din ce in ce mai putin sigur, zilnic aflam de orori comise contra copiilor, mamelor, sotiilor, parintilor. Familia sufera in prezent si un alt gen de atac pe care l-am putea numi ideologic. O intreaga propaganda in mass media incearca sa ne inoculeze ideea ca familia este o institutie depasita, iar bunul familist este anacronic.
De la miscarile feministe care proclama "amurgul datoriilor" pana la reclamele stupide de genul "eu sa ajung devreme acasa?", "eu sa calc si sa cos?", se insinueaza imaginea cuplului liber, fie el si homosexual, ca substitut al familiei traditionale. Emanciparea cuplului este insa o moda cu consecinte nefaste, prima dintre ele fiind numarul alarmant de copii nascuti in afara casatoriei: 23% din total in anul 2000, avand tendinta de crestere. Cuplul "liber" nu poate oferi unui copil normalitatea si grija pe care acesta ar gasi-o intr-o familie traditionala.
De ce a intrat in familia crestina "taina faradelegii"?
Asistam in tara noastra la renasterea unui paganism domestic, ce inainteaza insistent spre un cult al goliciunii, ruinand familia din interior si din exterior. Din interior, prin tradarea iubirii si a sfinteniei, iar din exterior prin insusirea unor modele straine (de peste ocean).
Astfel sub privirea neputincioasa a scolii si a Bisericii se traseaza coordonatele unei noi civilizatii – "civilizatia afrodisiaca", in contrast frapant cu modelul traditional taranesc care se indarjeste sa nu dispara. De la scenele pornografice televizate, de la dansurile libidinoase din discoteci, la lectiile ce se predau in cabinetele de "planificarea familiei", in toate e pus la cale atentatul impotriva castitatii, una din cele mai de seama virtuti pe care se intemeiaza viata in sanul familiei si se afirma ordinea divina. Toate acestea si multe altele pe care nu le-ar mai suporta hartia sau cugetarea omului asezat, descopera tarele unei omeniri moderne care si-a pierdut credinta in Dumnezeu, care a uitat rusinea dintre oameni si a incetat sa se mai jeneze de ceva. Ceea ce altadata se petrecea in rarele cuibare de desfrau, astazi se doreste sa se faca deschis. Degradarea erotica este considerata de Sfantul Apostol Pavel de o gravitate deosebita, o adevarata "taina a faradelegii" implicata in subminarea valorilor familiei de astazi. As dori sa mai amintesc, in final, de "starea avortionista", care reprezinta plaga vremii noastre, precum lepra in antichitate. La inceputul crestinismului trei pacate erau considerate cele mai grave: apostazia, uciderea, si desfranarea. Avortul cred ca este sinteza celor trei impreuna si poate ceva mai mult. Nici un motiv nu justifica actul criminal al uciderii fatului; cauza faradelegii nu este alta decat lipsa de iubire materna si paterna.
În concluzie ce-i de facut? Sa credem ca omul/familia mai poate fi restaurat, dar nu maine, ci astazi. Sufletul familiei trebuie aparat prin catehizare si implicare asupra tuturor categoriilor sociale si de varsta; prin inmultirea rugaciunii si a trairii vietii duhovnicesti, etc. Destinul familiei romanesti atarna de spusele Sfantului Apostol Pavel: "Cel ce seamana in propria sa carne, va secera stricaciunea; iar cel ce seamana in Duhul, din Duh va secera viata vesnica (Galateni 6, 8). Familia isi va reveni din dilema ei, atunci cand oamenii nu se vor mai privi ca obiecte, ci ca subiecti teofori, chemati sa se mantuiasca unul pe celalalt.
SURSA 02
Omul nu traieste singur, izolat, ci in sanul familiei, caci asa cum spunea Aristotel “omul este o fiinta sociala". Aceasta calitate rezulta si din cuvintele lui Dumnezeu rostite dupa crearea lui Adam “Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor pe potriva lui". Omul creat de Dumnezeu de la inceput a trait in familie, care a fost nucleul social din care a facut parte.
Familia este temelia vietii sociale, sau dupa expresia unor invatati, ea este celula societatii, ea corespunde unei nevoi naturale a oamenilor, deoarece intre cele doua sexe exista o coordonare si o completare reciproca spre a putea corespunde scopului procrearii: inmultirea neamului omenesc si ajutorarea reciproca. Familia crestina se intemeiaza prin actul casatoriei, o forma solemna prin care cele doua persoane se obliga a convietui impreuna intreaga lor viata. Legatura ce se creeaza intre barbat si femeie este mai puternica si mai intima decat orice alta legatura de sange: “De aceea va lasa omul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup". (Fac. 2, 24). În noul Testament, casatoria crestina nu numai ca a fost binecuvantata de Mantuitorul, dar a fost ridicata la rang de Taina, legatura dintre barbat si femeie inchipuind legatura dintre Hristos si Biserica "Taina aceasta este mare, iar eu zic, in Hristos si in Biserica" (Ef. 5, 32). Scopul casatoriei este intreit. Cel dintai scop este nasterea de copii, deci inmultirea neamului omenesc. Al doilea scop este ajutorarea reciproca a sotilor pentru usurarea sarcinilor vietii. La aceste doua scopuri se mai adauga si un al treilea si anume: ferirea de desfranare, invatatura crestina vazand in casatorie singura cale accesibila tuturor, spre a nu cadea in pacatul desfranarii.
Conditiile casatoriei crestine:
-Cei ce se casatoresc sa nu se afle in legatura de rudenie apropiata;
-Sa faca acest pas numai dupa o matura chibzuinta si daca sunt convinsi ca intre ei exista iubire reciproca si buna intelegere;
-Nu este indicat ca o casatorie sa fie bazata mai mult pe frumusetea trupeasca si pe instincte, deoarece pasiunea trece neramanand in urma iubirea;
-De asemenea nu este indicat ca intre cei doi viitori soti sa fie deosebiri de convingeri ideologice, dar nici deosebiri prea mari de varsta;
-Cei ce se casatoresc au datoria sa faca acest pas dupa ce s-au convins ca au chemare spre viata de familie.
Familia are o importanta deosebita nu numai pentru cei ce se casatoresc, dar si din punct de vedere moral si social, caci ea poate oferi numeroase prilejuri si mijloace de desavarsire morala, dupa cum ea promoveaza deopotriva cresterea si intarirea societatii. Din punct de vedere social, familia este temelia vietii publice si a trainiciei societatii.
În familie se asuma si se implinesc mai bine obligatiile obstesti, in cadrul ei se desfasoara si se dezvolta mai bine viata economica; numai in familie se poate face, asa cum trebuie, cresterea si educatia copiilor; familia este izvorul nu numai al virtutilor morale in ge-neral, dar si al virtutilor cetatenesti, deoarece cine nu are iubirea si nu cunoaste datoriile fata de familie nu poate simti iubirea si datoriile fata de alte institutii. Potrivit moralei crestine, familia este vatra bunei cresteri a copiilor si altarului virtutilor vietii omenesti; viata de familie s-a bucurat intotdeauna de o cinste deosebita; iar cand a fost traita dupa principiile evanghelice, viata de familie a devenit izvor de adevarata evlavie si sfintenie.
SURSA 03
Familia crestina este Unic Simbol de curatire, frumusete, comuniune, implinire si Iubire de Patrie.
Familia este o tema binecunoscuta a artei din toate timpurile. Ea defineste o societate intr-un anumit stadiu de civilizatie, dar marcheaza profund destinul fiecarui individ. Literatura urmareste cu precadere traseul parcurs de om de la familia in care se naste pana la familia pe care si-o intemeiaza, fixandu-si astfel statutul social.Familia reprezinta o reunire a varstelor dar si un potential conflict intre generatii. Societatea traditionala impune individului, ca o cale de integrare in comunitate, dar si de implinire individuala, intemeierea unei familii. Modelul acesteia este adoptat sau respins in functie de propria experienta de formare dar si
de spiritul epocii. Ca institutie familia confera stabilitate unei societati, de aceea este protejata prin legi scrise si nescrise. Statul isi asuma responsabilitatea reglarii relatiilor dintre indivizi in interiorul familiei mai ales in momente cruciale. Biserica, institutie a statului consfinteste momentele importante pentru evolutia unei familii prin botez si cununie, doua dintre cele sapte Sfinte Taine.
În societatea socialista, familia este o unitate intemeiata pe o inalta constiinta, pe sentimente trainice si pe egalitatea si respectul reciproc al sotilor. Fiecare familie este un mic colectiv integrat in marele colectiv al oamenilor muncii din tara noastra. Nu poate fi conceputa viata si activitatea unei familii in afara vietii si activitatii intregii noastre societati. Între familie si societatea noastra exista o deplina unitate de interese si de teluri marete. În lumina acestor caracteristici ale familiei socialiste, raspunderea parintilor pentru cresterea si educarea copiilor lor se proiecteaza mai pregnant.
Cuvantul familie are in general doua sensuri :
În sens propriu inseamna unirea conjugala dintre cei doi soti, prin Taina Nuntii, in vederea nasterii de copii. Iar in sens duhovnicesc, prin familie se intelege obstea tuturor crestinilor, care formeaza Biserica unica, pe care a intemeiat-o Fiul lui Dumnezeu in lume prin moartea si invierea sa.
Scopul principal al familiei crestine este sa-si ajute sotul /sotia, pentru usurarea greutatiilor vietii pamantesti, imbarbatarea lor in vremea primejdiilor si ispitelor, infranarea trupeasca, evitarea cumplitelor pacate ale desfranarii care biruiesc si stapanesc, mai ales, pe cei necasatoriti si divortati.
Prin aceste scopuri, familia devine ce-a dintai Biserica, scoala si casa a credintei in Dumnezeu, a sfinteniei, a nasterii si educarii copiilor in dreapta credinta si in frica de Dumnezeu.
Numai o familie care implineste cu sfintenie aceste scopuri divine pe pamant, poate fi cu adevarat binecuvantata de Dumnezeu si umbrita de harul Duhului Sfant.
Iar in familiile intemeiate fara cununie si binecuvantare, numai pentru desfranare si ucidere de copii, pentru paza, divort si adunare de averi, precum si pentru a face alte pacate, acelea vor fi greu pedepsite de Dumnezeu in ziua judecatii, daca nu se vor pocai cat mai curand.
Familia este izvorul divin al vietii pe pamant, precum insusi Dumnezeu este singurul izvor al vietii ceresti si pamantesti. Omul nu poate exista si rodi singur, ci numai in comunitate, in familie.
Atata vreme cat crestinul isi determina viata in functie de legi si valori, el va putea fi un element sanatos al societatii, un bun cetatean, un tata de familie respectabil, o persoana cu demnitate, dar, de fapt, nu activeaza nici un element specific identitatii sale crestine. Nu pentru ca cele de mai sus ar fi necrestine sau inpotriva crestinismului, dimpotriva toate acestea de obicei se leaga de natura profunda a omului, care este crestina, sau chiar au fost determinate de influentele peste veacuri ale invititurii si poruncilor credintei crestine.
Astazi, cand parintii sunt dispretuiti si rudele uitate, cand prieteniile dispar si societatile se dezintegreaza, nu este putin lucru sa existe oameni cu iubire unii pentru altii, chiar daca aceasta iubire este interesata.
De obicei, prezentam lumii, si mai ales celor tineri, invatatura crestina intr-o forma pur conventionala, sustinand ca numai in acest fel poate sa aiba vreun ecou. Acesta afirmatie este gresita deoarece exclude de la inceput orice posibilitate ca omul sa cunosca natura reala si provenienta invataturii crestine.
Omul nu devine crestin atunci cand se conformeaza pur si simplu unor legi si canoane, cand este ordonat si se adapteaza mediului social, el devine crestin atunci cand se smereste si se pocaieste, cand sparge carapacea egoismului sau.
În vremea nostra, marcata de lipsa spiritualitatii, nu este ascultata cu placere referirea la puterile Duhului. Vindecarea de aceasta lipsa de moralitate, ca de altfel si cauza care a provocat aceasta situatie, nu trebuie sa fie cautate la nivel moral sau social, ci la nivel duhovnicesc. De aici provin fortele care influenteaza nivelul moral si social. Duhul care domneste in inimile oamenilor, acela determina viata morala si sociala, si nu invers.
Familia este casa vietii firesti, asa cum Biserica este casa vietii duhovnicesti, caci pe amandoua le-a intemeiat Dumnezeu.
Una pentru trup, iar cealalta pentru suflet, dar numai unite una cu alta, familia cu Biserica isi au ca izvor si model Unitatea Preasfintei Treimi. Daca familia crestina pastreaza cu sfintenie dreapta credinta si este iubitoare de Dumnezeu si de Biserica, de rugaciune si de toate cele sfinte ea formeaza cea mai tare cetate si obste duhovniceasca de pe pamant.