FANTASTICUL IN LITERATURA ROMANA

Daca in artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plasmuirea unor imagini socante.
Pentru Marcel Brion nelinistea si anxietatea, in general terifiantul sunt esentiale in prezentarea fantasticului. El insista asupra caracterului “formelor in care nelinistea seculara a omului, hartuit de spaima si de frica, a proiectat imaginile anxietatii reale." La René de Solier “somnul ratiunii" este sursa lui. Arta fantastica este creeata si de regimul nocturn. “O parte insemnata a lumii imaginilor s-a nascut fara doar si poate din ideea de teama si de potrivnicie a elementelor de noapte." Roger Callois considera fantasticul o ruptura, o amenintare insolita, “aproape insupotabila in lumea reala". Fantasticul parcurge in general schema urmatoare: Ordine – Ruptura – Revenire la ordine. Marcel Schneider insista asupra caracterului interior, psihologic. Fantasticul se caracterizeaza printr-o infuziune brutala a misterului in cadrul vietii reale. Nowad Philipps considera ca cel mai mult conteaza intensitatea tensiunii emotionale. El distinge fantasticul oriental de cel occidental:
1. occidental – in traditia Europei
apusene, literatura fantastica se bazeaza pe efectul de spaima, dozat in mod savant de catre scriitor.
2. oriental – in orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind incetul cu incetul o superba si fascinanta melodie plina de culoare si poezie, depasind aproape orice spaima prin stralucirea fanteziei imaginative.
Fantasticul se diferentiaza prin atmosfera si tonalitate, reprezentand principala opozitie intre fantastic si feericul din povestiri sau drame: “ O poezie aeriana, fluida raspandeste in lumea spiritelor o atmosfera rarefiala, pura; chiar si atunci cand spiritele sunt rautacioase, ele nu sunt amenintatoare, dure."(nimfele si ondinele) – Ion Biberi.
Este dificil sa gasim o definitie generala a fantasticului, deoarece exista mereu si abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois:
Ordine – Ruptura – Revenire la ordine,
deoarece majoritatea operelor din domeniul fantasticului ale marilor scriitori romani urmeaza aceasta schema.
Acest fapt reiese cel mai clar din opera lui Mircea Eliade – “La Ţiganci". Actiunea debuteaza in sfera reala; Personajul Gavrilescu patrunde in locul numit “La Ţiganci", deoarece locul este racoros, iar afara caldura este foarte puternica. În acest sptiu ciudat are loc “ruptura" despre care vorbeste R.Callois. Urmeaza revenirea la ordine, la realul schimbat. El pune schimbarile pe seama caldurii. Totusi schimbarea realului este “aproape insuportabila", asa ca personajul revine inapoi in spatiul bordeiului, unde isi implineste destinul alaturi de dragostea tineretii sale – Hildegard. Predomina ambiguitatea, in special la final ,iar Eliade pune accent pe ezitarea cirtitorului si a personajului.
Întamplarile din nuvela “Sarmanul Dionis" parcurg aceleasi etape. Dionis, tanarul copist se viseaza ca calugarul Dan, pe timpul lui Alexandru cel Bun. El tinde spre perfectiune si divinitate, savarsind insusi pacatul originar, confundandu-se cu acestea. În acest moment Dan/Dionis pierde lumea construita in imperiul selenar alaturi de persoana iubita – Maria, si revine in timpul lui Dionis. În aceasta lume el gaseste fericirea.
Nici “Moara lui Califar" de Gala Galaction nu se abate de la schema. Orfanul Stoicea, stiind ca nu are nimic de pierdut, porneste spre moara lui Califar, desi despre acste loc se zvonesc in satul sau lucruri necurate. Cum este de asteptat, survine acea ruptura. Stoicea isi vede viitorul si constata ca acesta este tragic – el si familia lui vor fi ucisi de tatari. Revenirea la realul schimbat este insuportabila. Stoicea hotaraste sa puna capat vietii.
Alte povestiri fantastice romanesti, cum ar fi “Lostrita" de V.Voiculescu, sau “La hanul lui Manjoala au aceleasi trasaturi ale fantasticului. Iesirea din limitele realului este prezenta in fiecare.
T.Todorov pune accentul pe ezitarea citiorului si a personajelor in privinta naturii fenomenelor perturbatoare. Daca se opteaza pentru o solutie rationala, ea se situeaza in sfera straniului, daca solutia este supranaturala, ne aflam in domeniul miraculosului. Toti cei patru scriitori au pus accent pe ezitarea cititorului. Punctul comun al celor patru opere este amenintarea insolita, “aproape insuportabila im lumea reala. Privind general cele patru opere, constatam ca fiecare personaj in parte esueaza, adica dupa pierderea notiunii de timp si spatiu, ei nu reusesc sa mai perceapa lumea la fel ca restul oamrnilor.
Gavrilescu nu se poate adapta la realul schimbat. El a parasit acest real. Intrarea in fantastic este ca si cum ar fi sarit dintr-un tren. Dupa ce a sarit, nu mai poate prinde trenul din mers. Stoicea patrunde in fantastic, isi cunoaste viitorul. Cunoasterea este fatala pentru el si din acest motiv alege moartea. Şi Dan/ Dionis incalca granita spatio-temporala. Nemaiavand notiunile ratiunii, nu mai cunoaste limite si ajunge sa comita pacatul originar. Ca pedeapsa, el este obligat sa traiasca restul vietii intre granitele spatio- temporale.
Timpul si spatiul sunt conventiile care fac lumea sa fie perceputa similar de pamanteni. Ele sunt de fapt baza a ceea ce numim noi “REAL". Odata ce am pierdut aceste notiuni, “REALUL" nu mai este cel pe care il stiam, desi aparent pare neschimbat (ex. Gavrilescu)
Oamenii pot incalca granitele, totusi fericirea in “REALUL" comun tuturor depinde de neincalcarea acestor conventii. Odata depasite, firea omului setos de cunoastere il indeamna sa nu se mai multumeasca cu ceea ce are, tanjind chiar pana la dorinta de a se confunda cu divinitatea.

SURSA 03

Fantasticul la marii scriitori romani
Plan de idei:
* genul
* specia
* tema
* motive
* toposuri
* instante narative
* materia epica: - structura
- compozitia, registre narative (poetic, popular, cult)
- rema
- perspectiva auctoriala
- moduri de expunere
* timp si spatiu
* semnificatiile finalului
- mesajul trimis
Gala Galaction – Moara lui Califar
1. genul/ specia: Povestire fantastica – gen epic – liric
2. tema: Mitul ispititor, pactul cu diavolul
3. motive: Dorinta de a afla adevarul, de evadare
4. toposuri: Moara lui Califar
5. instante narative: Voci narative din culise, autorul narator
6. materia epica:
- structura: Dupa modelul basmului, este alcatuita din 2 episoade care se inlantuie
- compozitia: Drumul pana la moara si visul lui Stoicea
- registre narative: Popular
- rema: Autorul foloseste limbajul popular, imaginea de factura mitica si espresia paremiologica, evocarea mentalitatii generale, care contribuie la impresia ca istorisirea se deruleaza dupa sabloanele oralitatii
- perspectiva auctoriala: Sprijinita pe voci narative din culise, autorul narator se preface ca nu stie ce va urma pe parcursul povestirii
- moduri de expunere: Descriere, naratiune, dialog, monolog
7. timp si spatiu: Timpul este contemporan scriitorului, iar spatiul este istoric: satul Alautesti, situat in apropierea unei paduri stravechi.
8. finalul: Incheierea este cladita pe un deznodamant justitiar si surprinzator; aparitia deux ex machina, a moralului, intr-un moment in care personajul se credea atacat de tatari consrituie o neasteptata rezolvare epica.
9. mesajul: Ispita presupune fascinatie si consecinte imprevizibile – raul este seducator si inrudit cu visul.
Mihai Eminescu – Sarmanul Dionis
1. genul/specia: Nuvela fantastica
2. tema: Povestea sarmanului om care a pierdut paradisul si nu a atins idealul
3. motive: Visul, magia, umbra
4. toposuri: Paradisul selenar, casa lui Dan
5. instante narative: Autor, personaj
6. materia epica:
- structura: Alcatuita din 2 episoade (Dan/Dionis)
- compozitia: episoadele se amesteca, dovedind intentia autorului de a creea ambiguitatea.
- registre narative: Cult, poetic
- rema: Supusa canoanelor romantice
- perspectiva auctoriala: Subiectiva, implicit construita pe un limbaj poetic si pe formule retorice.
- moduri de expunere: Descriere, naratiune
7. timp si spatiu: spatiu fantastic, lumea selenara
8. finalul: Dupa mai multe inrtrebari auctoriale retorice, cu privire la veridicitatea celor intamplate, urmeaza un citat din Gaulier despre sentimentul vag al legaturii cu spatii si timpuri straine.
9. mesajul: Timpul si spatiul sunt doar conventii care definesc modul omnului de a percepe lumea; Semnificatia pacatului originar
Mircea Eliade - La Tiganci
1. genul/specia: Nuvela fantastica
2. motive: Visul, labirintul,
3. tema: Ritualul de initiere in moarte, aventurarea in joc, reimplinirea iubirii
4. toposuri: Locul numit “La Tiganci”
5. instante narative: Vocea auctoriala, personajul narator Gavrilescu
6. materia epica:
- structura: Alcatuita din trei episoade (intrerea in lumea fantastica/labirintul, intoarcerea in realul schimbat, implinirea dragostei)
- compozitia: Gavrilescu intra in jocul tigancilor, apoi intors in realul schimbat, nu face fata si se imntoarce inapoi
- registre narative: Cult, poetic
- rema: are o forma tragica – eroul isi implineste visul in lumea fantasticului, dar esueaza in lumea reala
- perspectiva autcoriala:Autorul este atent la prezentarea locurilor magice; el nu-I ofera personajului o cale de scapare din lumea ireala
- moduri de expunere: Povestire, dialog, descriere, monolog
7. timp si spatiu: Timpul memoriei, spatiul real – orasul; spatiul ireal – locul numit “La Tiganci”
8. finalul: Revelarea unei alte fete a existentei, mereu refuzate, moartea simbolica si inplinirea destinului alaturi de Hildegard
9. mesajul: Trecutul este condamnat la disparitie prin uitare
I.L.Caragiale – La Hanul lui Manjoala
1. genul/specia: Nuvela Fantastica, - granita dintre povestire si nuvela
2. tema: Hanul bantuit de diavol, ispita frumusetii
3. motive: Nunta, drumul
4. toposuri: Hanul
5. instante narative: Personajul narator Fanica, autorul impersonal
6. materia epica:
- structura: Alcatuita din trei episoade (Fanica inainte si dupa nunta)
- compozitia: Episoadele se inlantuiesc astfel incat sa creeze o confuzie, dupa care totul se clarifica prin forta
- registre narative: Folclor (=sursa)
- perspectiva auctoriala: Subiectiva si atenta la 6 detalii
- moduri de expunere: Descriere, dialog, naratiune
7. timp si spatiu: Timpul hanului si timpul rememorarii. Spatiul fantastic – hanul.
8. finalul: Nu mai are loc in sfera fantasticului. Deznodamantul este reconstituit din perspectiva maturitatii, prin rememorare
9. mesajul: Raul este seducator, frumusetea este ispititoare si duce la orbire, la pierderea notiunii timpului si la uitarea realitatii.
Microeseuri
Fantasticul la Cristina
Ca o concluzie, fantasticul reprezinta o lume creeata de noi, ceva artificial. Ea este lumea noastra proprie, care ne permite sa evadam din realitate si din viata cotidiana. Forma pe care o ia fantasticul depinde de caracterul fiecarei persoane. Ea poate fi terifianta, stranie, sau paradisiaca (implinirea iubirii). Operele fantastice au finaluri diferite; in unele eroul sfarseste prin a muri din cauza impactului care l-a avut fantasticul asupra lui sau el alege sa ramana in lumea fantasticului. Oricum am analiza sfera fantasticului mereu vom ajunge la aceasi concluzie si anume odata ce am avut un impact cu aceasta lume nimic nu va mai fi ca inainte – viata noastra ar lua o cu alta intorsatura decat ne-am fi asteptat sau ne-am indrepta spre o lume noua si anume cea de dupa moarte.
Fantasticul la Madalina
Fantasticul este modalitatea de a iesi din orizontul marcat si ingradit in timp si spatiu si de a creea o lume noua, cu alte dimensiuni, sau dimensiuni inexistente. Dorinta de a evada din aceasta lume a fost simtita de primii oameni, tocmai pentru ca credeau in fiinte ce nu apartineau acestei lumi, spirite superioare care controleaza pamantul si viata oamenilor: zeii.Arta este posibilitatea de a creea o noua lume, dar si de a evada in alt univers emotional si spiritual. Setea noastra de a atinge perfectiunea si de a gssi fericirea ne-a adus la concluzia ca exista o lume paralela cu a noastra.
Fantasticul la Ioana
Fantasticul s-a nascut probabil din nevoia oamanilor de a intelege ceea ce este dincolo de perceptia noastra, dincolo de limita realului. Dorinta oamenilor de a gasi raspunsuri la inexplicabil si de a depasi limitele spatio-temporale a dat nastere fantasticului, care este totodata si o punte spre necunoscut, bizar, terifiant si lumea fara reguli ale ratiunii. Astfel se explica aparitia fantasticului nu doar in literatura, ci si in celelate arte, “forme in care nelinistea seculara a omului, hartuit de spaima si de frica, a proiectat imaginile anxietatii reale.”(M.Brion). Necunoscutul si fenomenele irationale au existat dintotdeaun si atata vreme cat vor exista, else vor reprezenta o inepuizabila sursa a fantasticului. Interesant de adaugat este ca procesul de incalcare a granitelor spatio-temporale este iremedialbil; necunoasterea inseamna fericirea in cadrul “REALULUI” iar drumul spre irational este in sens unic, adica fara cale de intoarcere.
Fantasticul la George
Fantasticul este caracterizat ca fiind o plasmuirea imaginatiei, fiind fantasticiar aceasta este "creata" de om. De aicea reiese ca fantasticul n-ar exista fara om,dar nici omul n-ar crea ceva fantastic fara inspiratie. De exemplu, povestea cu marul lui Newton,care a cazut.Nu stiu unde am citit eu aceasta fraza "Il tomba dans une meditation profonde qui l'a conduit jusqu'a la loi de la gravitation universelle". Iar eu spun: daca Newton gandea pana la judecata de apoi nu descoperea nimic. Dar el a fost mult mai intelpt.Cand a fost intrebat cum a descoperit gravitatia,a zis: -"Am fost inspirat". Pai scrie pe mar, sau scrie undeva in natura "legea gravitatiei"? Fenomenele lumii interioare tac,iar omul autonom si orgolios crede ca exploreaza lumea interioarasi exterioara cu jocul lui de ipotezesi ca descopera ceea ce vrea el. El cauta, nu afla. Sau daca afla, trebuie sa fie ca Newton inspirat.
Un filozof care se zbate fie sa gaseasca argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie sa combata argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezinta o poarta spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cind il intreaba Moise pe Dumnezeu: Ce sa le spun alora de jos despre Tine? – Dumnezeu ii spune: Eu sunt cel ce sunt.
In fata lui Dumnezeu, geniul e var primar cu idiotul. Binele si raul sint conceptelepedagogiei lui Dumnezeu fata de oameni. Dumnezeu s-a revelat, dovada ca este. De fapt, vinzoleala asta haotica a lumii actuale, framintarea lumii actuale, ma convinge ca nu exista decit Dumnezeu. Ca totul e muritor, si universul si omul, si ca lumea a fost facuta de Dumnezeu din nimic si o va spulbera din orgoliul divin de-a o face din nou – considerind ca prima lui isprava s-a inecat istoric.

Repere: arte plastice , literatura , fantasticul literar , opera , Mircea Eliade , basm , roman , nuvela , Gala Galaction , Michelangelo

Fantasticul in literatura romana