Hiperinflatia

Cu toate ca nu exista o definire exacta a ratei inflatiei care merita sa fie numita "hiperinflatie", nu doar "inflatie ridicata", o definitie operativa da cifra de 1. 000% pe an ca fiind rata de la care se poate vorbi de hiperinflatie. Hiperinflatia este, potrivit definitiei date de Philip Cagan de la Universitatea Columbia, o inflatie mai mare de 50% pe luna (adica o inflati mai mare de 13. 000% pe an). Un motiv important pentru economisti de a studia indeaproape hiperinflatia este de a invata cum sa previna izbucnirea si efectele sale dezastruoase. Hiperinflatia ne ajuta sa vedem anumite fenomene economice mai clar decat le vedem in mod normal.
Toate hiperinflatiile cunoscute in istoria lumii au avut loc in acest secol. Istoria a inregistrat perioade scurte de hiperinflatiei, dar nici una nu a atins cotele ce s-au atins in secolul XX.
Pare greu de crezut ca economia unei tari sa functioneze orice perioada de timp in conditiile unor rate ale inflatiei extrem de ridicate, de cateva sute de procente sau chiar mai mult. De fapt, economia nu functioneaza bine deloc si, mai devreme sau mai tarziu, statele vor stabiliza o inflatie ridicata, pur si simplu pentru ca altfel economia intra in haos.
Intr-o economie hiperinflationista, inflatia este atotstapanitoare si e o problema care ajunge sa domine complet viata economica cotidiana. Oamenii cheltuiesc resurse semnificative incercand sa minimizeze pagubele produse de inflatie. Ei trebuie sa-si faca cumparaturile des, pentu a ajunge in magazin inainte ca preturile sa creasca iar; principala lor preocupare atunci cand economisesc sau cand investesc este sa se protejeze contra inflatiei. Ei isi reduc cantitatile de moneda reala pe care le detin remarcabil de mult, pentru a evita impozitul pe inflatie, dar trebuie sa compenseze acest lucru mergand la banca mai des-zilnic sau chiar din ora in ora, in loc de vizitele saptamanale.
Hiperinflatiile clasice au aparut in urma razboaielor. Cea mai faimoasa dintre ele, desi nu si cea mai rapida, a fost hiperinflatia germana (1922-1923). Rata medie a inflatiei in aceasta perioada a fost de 322% pe luna. Rata cea mai ridicata a inflatiei a fost in octombrie 1923, putin inainte de sfarsitul hiperinflatiei, cand preturile au crescut cu 29. 000%. In dolari, aceasta ar insemna ca ceva care costa la inceputul lunii 1$ ar fi costat 290$ la sfarsitul lunii. De exemplu, in octombrie 1923, timbrul pentru o scrisoare postala trimisa din Germania in SUA costa 200. 000 marci; untul costa 1. 500. 000 marci/kg, carnea- 2. 000. 000 marci, oul-60. 000 marci, painea-200. 000 marci. Preturile se modificau atat de repede incat chelnerii schimbau preturile din meniu de mai multe ori in timpul unei mese. Uneori, clientii trebuiau sa plateasca dublul pretului afisat in meniu cand comandasera ei.
Cea mai rapida inflatie a fost cea din Ungaria, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Rata medie a inflatiei intre august 1945 si iulie 1946 a fost de 19. 800% pe luna si rata lunara maxima a fost de 41. 9 cvadrilioane de procente. Nivelul preturilor a crescut in iulie 1946 cu 41. 9* 105 %.
In Japonia, in 1947, pescarii si fermierii foloseau cantarul pentru a cantari moneda de schimb in loc sa o numere. Preturile au crescut in Japonia, din 1938 pana in 1948, cam de 116 ori.
Keynes, intr-o iscusita descriere a procesului hiperinflationist din Austria de dupa al doilea razboi mondial, povesteste ca oamenii comandau 2 beri deodata, deoarece se incalzeau mai lent decat se scumpeau. Asemenea istorii apar in toate hiperinflatiile, cum ar fi de exemplu, povestea femeii care isi cara banii cu un cos. Cand s-a asezat pentru o clipa, cineva i-a furat cosul, lasandu-i banii.
Economiile hiperinflationiste sunt marcate de raportari facute mai ales fata de cursul de schimb, nu fata de nivelul preturilor. Acest lucru se intampla deoarece masurarea preturilor si raportarea lor la nivelul din perioada de baza devine foarte dificila atunci cand acestea se modifica extrem de rapid, astfel incat preturile pot fi exprimate in dolari, iar suma in moneda locala care trebuie platita este calculata de fiecare data folosind preturile in dolari si cursul de schimb.

Sursa: www.preferate.ro

SURSA 03 sipamuntenia.ro

Oprirea hiperinflatiilor
Toate hiperinflatiile ajung la un sfarsit. Dislocarea economica devine pre greu de suportat de populatie si guvernul gaseste un mod de a-si reforma procesul bugetar; adeseori e introdusa o noua moneda si sistemul de impozitare e reformat. De asemenea, in general, cursul de schimb al unei monede e fixat in raport cu o valuta straina, pentru a oferi preturilor si asteptarilor o baza solida. In mod frecvent, inainte de succesul final au loc incercari nereusite de stabilizare.
Prezenta atat de multor factori destabilizatori, in special a colapsului sistemului de impozitare pe masura ce inflatia creste, impreuna cu o economie care e extrem de zguduita de inflatie, ridica o posibilitate fascinanta. Un atac coordonat asupra inflatiei o poate opri cu pretul unui somaj relativ mic. Aceasta abordare a fost folosita in 1986 in Argentina, Israel si Brazilia, cand guvernul a inghetat salariile si preturile, ceea ce a oprit imediat inflatia. De asemenea, guvernele au fixat cursurile de schimb si s-au inregistrat modificari majore in politica fiscala, pentru a aduce bugetul mai aproape de echilibrul pe termen lung. In fiecare din aceste cazuri cresterea somajului a fost minora.
Trebuie subliniat insa o trasatura mai importanta a stabilizarii. Ratele cresterii masei monetare de dupa stabilizare sunt foarte ridicate. De ce? Deoarece oamenii se asteapta la o inflatie mai scazuta, ratele nominale ale dobanzilor scad si cererea de moneda reala creste; ca urmare, guvernul poate crea mai multi bani fara a produce inflatie. Astfel, la inceputul unei stabilizari reusite, guvernul poate primi o bonificatie: el poate finanta temporar o parte a deficitului prin tiparirea de bani, fara a reinnoi inflatia. Insa, desigur, el nu poate continua aceasta finantare pe perioade foarte lungi, fara a reporni inflatia.