Hipertensiunea arteriala

Definitie: hipertensiunea arteriala e un sindrom caracterizat prin cresterea pre­siunii sistolice si a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se conside­ra valori normale pentru presiunea maxima 140 -160 mm Hg, interpretate in raport cu varsta, sexul si greutatea, iar pentru minima 90 - 95 mm Hg. Clasificare: in functie de etiologie se deosebesc:
Hipertensiunea arteriala esentiala, in care nu se poate evidentia o cauza orga­nica si hipertensiunea arteriala secundam sau simptomatica, in care este dovedita cauza. Se deosebesc hipertensiuni secundare renale, endocrine, neurogene si cardiovasculare.
in functie de evolutie se accepta astazi clasificarea propusa de O.M.S.: stadiulI, caracterizat prin depasirea valorilor normale de 140 -160/90 - 95 mm Hg; stadiul al II-lea, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculara. Hipertrofia ventriculului stang poate fi constatata clinic, electrocardiografie, radiologie si prin examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensiva); stadiul al IlI-lea, caracterizat prin aparitia complicatiilor cardiace, coronariene, cerebrale si renale.
Hipertensiunea arteriala este una dintre cele mai raspandite boli. Presiunea arte­riala poate creste fie prin marirea debitului, fie prin cresterea rezistentei. Cele mai multe hipertensiuni au la baza cresterea rezistentei periferice (hipertensiunea esen­tiala, renala etc). Initial, procesul este functional - vasoconstrictie - ulterior apar leziuni organice care permanentizeaza hipertensiunea arteriala. in ceea ce priveste factorii care realizeaza vasoconstrictia arteriala, se acorda un rol important siste­mului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal si hiperreactivitatii vasculare. in evolutia hipertensiunii arteriale, dupa mai multi ani de evolutie apar leziuni or­ganice de ateroscleroza, care agraveaza tulburarile.
Hipertensiuni arteriale simptomatice:
De cauza renala. Din acest grup fac parte hipertensiunile reno-vasculare [ano­malii congenitale ale vaselor renale (stenoze, anevrisme), tromboze, embolii], hipertensiunile din bolile parenchimului renal (glomerulonefrita acuta si cronica, leziunile renale din diabet, pielonefritele etc). in aparitia hipertensiunii renale, rolul principal este detinut de o enzima care ia nastere in rinichiul ischemic (cu circulatia insuficienta) si care se numeste renina. Aceasta se transforma in sange intr-o substanta hipertensiva numita angiotensina. E importanta precizarea etiologiei renale, deoarece unele forme sunt susceptibile de interventie chirurgicala (hipertensiunea reno-vasculara, unele pielonefrite). Tratamentul se adreseaza atat bolii de baza, cat si hipertensiunii arteriale.
De cauza endocrina. Din acest grup fac parte:
- feocromocitomul - o tumoare localizata in medulara glandei suprarenale, ca­racterizata prin crize paroxistice de hipertensiune, datorate descarcarii in circulatie de catecolamine (adrenalina si noradrenalina); Tratamentul este chirurgical;
- hiperaldosteronismul primar (adenom corticosuprarenal cu secretie excesiva de aldosteron);
- sindrom Cushing, datorat unei tumori corticosuprarenale sau hipofizare care se caracterizeaza prin hipertensiune, obezitate, vergeturi, hirsutism si cresterea eli­minarii urinare a 17-cetosteroizilor; Tratamentul este chirurgical;
- hipertensiuni endocrine mai apar in hipertiroidism si in cursul sarcinii; in cursul primei sarcini poate aparea o hipertensiune reversibila, recidivand eventual cu fiecare noua sarcina; alteori, graviditatea agraveaza o hipertensiune arteriala preexistenta, de alta natura.
£)e cauza neurogena. in boli traumatice, tumorale sau inflamatorii ale creierului care duc la o crestere a presiunii intracraniene sau in caz de leziuni ale centrilor vasomotori se observa, uneori, si cresterea tensiunii arteriale.
De cauza cardiovasculara. Bolile insotite de hipertensiune arteriala sunt: coarctatia aortica, blocul complet, insuficienta aortica si ateroscleroza.
Hipertensiunea arteriala esentiala: prin care se intelege orice sindrom clinic hi­pertensiv, in care valorile presiunii arteriale sunt crescute, in absenta unei cauze
organice. Se mai numeste si boala hipertensiva. Este cea mai frecventa, reprezentand 80 - 90% din totalul hipertensiunilor, si apare de obicei dupa 30 de ani, cu un maximum de frecventa intre 40 si 50 de ani. Incidenta este mai mare la femeie, dar formele mai grave apar la barbati. Menopauza si obezitatea sunt factori favorizanti, la fel viata incordata, stresanta si ereditatea. Ereditatea ar juca un rol foarte important, afectiunea intalnindu-se in proportie de 20 - 80% (dupa diferite statistici) in antecedentele familiale ale bolnavilor. Ceea ce se transmite ar consta intr-o tulburare a metabolismului catecolaminelor (adrenalina si noradrenalina), care ar sta la baza vasoconstrictiei arteriale. Se pare ca si alimentatia bogata in sare ar juca un rol.
Etiopatogenie: majoritatea autorilor accepta astazi conceptia nervista, potrivit careia predispozitia ereditara este de natura neurogena, legata de o anumita struc­tura a personalitatii si de o anumita modalitate de raspuns la situatiile de stress: durere, frica, suparare. Boala ar fi esential nervoasa, produsa de o tulburare in activitatea centrilor nervosi superiori. Diferiti excitanti din sfera psiho-emotionala (necazuri, griji, nesiguranta), actionand pe fondul unei predispozitii ereditare, duc la aparitia unor focare de excitatie permanenta la nivelul scoartei cerebrale, determinand secundar o vasoconstrictie arteriala. in lantul patogenic al hipertensiunii mai intervin - tot prin intermediul scoartei - sistemul endocrin si rinichiul.
Modificarile fundamentale locale care stau la baza hipertensiunii sunt vasocon­strictia arteriala si cresterea continutului peretelui arteriolar in apa si sare. Mai tarziu apar leziuni organice si ateroscleroza, care grabesc evolutia si intuneca prognosticul prin complicatii.

Sursa: www.boli-medicina.com

SURSA 03 infomedicaoltenia.ro

Tratamentul presupune, în primul rând modificarea stilului de viata. Valorile tensionale trebuiesc scazute sub 160 mmHg pentru cei cu valori tensionale care ating 200 mmHg. Totusi, scaderea sub 140 mmHg este periculoasa pentru faptul ca scade prea mult debitul de sange catre creier, generând AIT sau AVC. De aceea, introducerea terapiei medicamentoase antihipertensive trebuie efectuata cu prudenta deoarece vârstnicii sunt sensibili la reducerea volemiei si la administrarea medicamentelor. Din acest motiv, la vârstnici se poate produce mai usor hipotensiune ortostatica prin terapie antihipertensiva.
Eficienta medicatiei hipotensoare de lunga durata este confirmata de scaderea hemoragiilor cerebrale si a insuficientei cardiace.Regimul de viata si cel alimentar completeaza eficienta medicatiei hipotensoare. Cele 3 principii de viata ale hipertensivului ar trebuii sa fie:
- o viata echilibrata psihic si fizic
- combaterea sedentarismului si a obezitati
- evitarea unor alimente bogate in colesterol.
O viata calma, repausul si relaxarea intermitenta au o influenta buna asupra HTA. Conflictele starile de manie (stresul psihic) sunt motive de agravare. Se impune o activitate fizica minima. S-au constatat scaderi ale tensiunii la bonavii cu munci fizice moderate in comparatie cu sedentarii sau cei cu numai activitate intelectuala. Trebuie evitate expunerile prelungite la soare, baile prea reci sau sederea la altitudini mari. Calatoriile cu avionul, conducerea automobilului sunt permise, exceptand anumite cazuri. Regimul alimentar consta in reducerea sarii in alimentatie, dieta saraca in calorii si scaderea greutatii in cazul obezitatii. Vor fi evitate pranzurile copioase; bauturile alcoolice, cafeaua sunt admise in cantitati moderate, insa vor fi evitate in insomnii, palpitatii, stari de agitatie. Stiut fiind ca HTA este factor de risc pentru ateroscleroza intre altele, din alimentatie vor fi evitate grasimile naturale, alimentele care maresc acidul uric in sange (sardele, carnuri tinere, vanat) si fumatul.
Dupa precizarea  hipertensiunii arteriale si a unei terapii corespunzatoare, bolnavii hipertensivi trebuie sa-si cerceteze periodic tensiunea arteriala, fara ca acest control sa constituie o obsesie pentru bolnav. Cercetarea tensiunii arteriale este totusi dictata de evolutia bolii si de cunoasterea eficientei medicatiei hipotensoare. Automasurarea tensiunii arteriale ofera indicatii asupra eficientei anumitor medicatii hipotensoare, iar prin aceste controale bolnavii devin mai constienti si mai responsabili de boala lor. S-a constatat totusi ca cifrele gasite de bolnav sunt intotdeauna mai mici decat cele gasite de medic, or hipertensiunea permanenta din cursul activitatii este cea care expune la riscuri. Automasurarea tensiunii arteriale poate fi admisa cu recomandarea sa nu devina o obsesie sau un gest repetitiv ca de exemplu barbieritul de dimineata, iar valorile gasite sa fie controlate cu cele gasite de medic.