Anunturi Gratuite

Indieni

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Indieni

Prin filmele si cartile care povesteau despre Vestul Salbatic, o parte din istoria indienilor din America de Nord a devenit legenda. Istoria bstinasilor americani nu consta doar in povestile despre cowboy si indieni. Pieile rosii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populatii cu moduri de viata diferite. Ei au populat continentul american cu cateva mii de ani inainte de oamenii albi. Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 35000 i.e.n. in America de Nord, probabil din zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate de uscat. S-au raspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi, sau altfel zis "natii". Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul. Corturile portabile erau ideale pentru tribul "picioarelor negre", care ducea o viata nomada si traia din vanatoare. Indienii "pueblo" se aparau de caldura arzatoare din deþerturi construindu-si case de chirpici. Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deje peste 300 de "natii" si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi. Crezand ca a ajuns in India de Est i-a numit "los indios", adica indieni. Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american. Din Europa, spaniolii au fost primii care s-au stabilit aici si s-au folosit de resursele noului continent. Ei au venit in calitate de cuceritori þi dupa ce au calatorit pe uscat prin America, au ajuns in 1513 in Florida. S-au stabilit in grupuri mai mici luand sclavi din randurile bastinasilor, pentru a-si cultiva pamanturile. I-au obligat sa renunte la propriile religii si sa treaca la creþtinism. Spaniolii s-au stabilit la inceput pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat þi zona numita azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbari uriase in viata multor popoare de indieni. Inainte de aparitia omului alb nu existau cai in America; odata cu sosirea lor bastinasii au inceput sa cumpere animale de la europeni. Triburile de indieni care traiau la marginea preeriei situate in zona centrala a continentului, se ocupau de cultivarea pamantului si vanatoarea de bizoni. La inceput alergau pe jos dupa prada, dar dupa ce au inceput sa foloseasca caii, au devenit mult mai eficienti. Mai tarziu aceste triburi s-au mutat pe zonele de campie, urmarind migrarea populatiilor de bizoni. La inceputul secolului al XVII-lea colonistii englezi si olandezi au inceput sa populeze coasta de est. Initial, spre deosebire de spanioli, si-au cultivat singuri pamanturile, nefiind periculosi pentru indieni. Bastinasii s-au bucurat de sosirea lor, si chiar i-au ajutat, mai ales atunci cand au reusit sa procure arme de foc, instrumente de otel si diverse marfuri in urma unor schimburi comerciale. Primele conflicte Din cauza unor neintelegeri dintre indieni si albi s-a ajuns la ciocniri violente. In 1636 colonistii din Massachusetts su pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianti, razbunandu-se prin masacrarea unui intreg sat de cinci sute de capete. In urmatoarele trei sute de ani aceste fapte au fost tipice pentru coloniþtii europeni; ei ii considerau pe indieni salbatici si pagani.
In marea parte a secolului al XVIII-lea indienii si-au pastrat independenta fata de europeni. Britanicii, francezii si spaniolii s-au luptat intre ei pentru a pune stapanire pe continent si multe triburi de indieni s-au alaturat unora sau altora. In Razboiul de Independenta ei au luptat de ambele parti. In acest razboi americanii i-au invins pana la urma pe britanici, astfel luand naþtere Statele Unite ale Americii. Dupa razboi i-au pedepsit pe irokezii care s-au aliat cu britanicii prin distrugerea a peste 40 de tabere ale acestora, putinii supravietuitori refugiindu-se in Canada.
In aceste razboaie crunte din secolul al XVIII-lea torturile si masacrele erau frecvente de ambele parti. In aceasta perioada s-a raspandit unul dintre cele mai ingrozitoare obiceiuri ale indienilor, scalparea: taierea pielii si a parului de pe capul duþmanului invins. De extinderea acestui obicei au fost raspunzatori si europenii, deoarece ii plateau dupa numarul de scalpuri pe indienii aliati, angajati ca vanatori de capete. In secolul al XIX-lea atat printre indieni, cat þi printre albi a continuat aceasta traditie sangeroasa.
Dupa victoria revolutiei americane au continuat conflictele dintre bastinasii nord-americani si europeni. In noua republica bastinasii au fost obligati treptat sa-si vanda sau sa renunte la pamanturile lor si sa emigreze sau sa se retraga in rezervatii. Principiul de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnica. Nici macar asa-zisele "natii civilizate", care au preluat obiceiurile oamenilor albi, nu au fost crutate. Pana in 1830 triburile care traiau la est de Mississippi au renuntat sa mai opuna rezistenta. Campia care se intindea la vest de rau era prea uscata si in ceea ce priveste conditiile de mediu, prea aspra pentru ca albii sa se stabileasca acolo. Guvernul Statelor Unite a hotarat ca indienii sa fie mutati pe campiile de vest. Aceste teritorii, spuneau guvernantii, "cata vreme va creste iarba verde si vor curge apele raurilor vor fi ale indienilor".
Drumul lacrimilor
Tribul indienilor Cherokee era unul dintre popoarele de bastinasi care au fost trimise pe preerie (Great Plains); cu toate ca acesta hotarare a fost atacata in 1838 in fata tribunalului, deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numita "drumul lacrimilor", pentru ca cel putin un sfert din ei au pierit de foame, epuizare si boli.
Indienii nu au putut trai in pace nici macar pe campie. Cand in 1849 s-a descoperit aur in California, mii de cautatori au trecut cu trenurile de marfa peste terenurile de vanatoare ale indienilor. Din clipa in care armata americana a fost trimisa pentru a-i proteja pe aceþti pionieri, ciocnirile nu au mai putut fi evitate.
Locuitorii campiei au rezistat mult timp la schimbarile aduse de omul alb. Ca urmare a vietii nomade þi a obiceiurilor de vanatoare erau calaretii si tintasii extraordinari, se puteau organiza pentru luptele de gherila si erau greu de gasit pe teritoriile proprii. Pana la urma insa au fost nevoiti sa se retraga. Macelarirea turmelor de bizoni a fost ultima mare lovitura. Oamenii albi pastrau doar pielea bizonului, fara sa se atinga de carne, astfel ca ii omorau cu miile. Indienii amenintati de foamete nu au avut alta alegere: au fost nevoiti sa renunte la viata de nomazi si sa se mute in rezervatiile infiintate de guvernul american.
Indienii Sioux insa au purtat trei razboaie cu oamenii albi, reusind sa-si apere o parte din teritorii. Atunci cand albii au pornit in cautarea aurului in Muntii Negrii din Dakota de Sud, a izbucnit un al patrulea razboi anti-guvernamental. In aceasta perioada, prin anul 1876, generalul George Custer impreuna cu cei 200 de soldati ai lui si-au pierdut viata in batalia din Little Bighom. Dupa unii, Custer a fost atacat prin surprindere, iar altii considera ca generalul a navalit necugetat peste o tabara de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un razboi impotriva indienilor. Seful tribului, "Taurul Sezand" a fost exilat in Canada, iar alti conducatori au fost nevoiti sa se predea.
Asuprire totala
De-acum, majoritatea indienilor de peerie ramasesera fara pamanturi si fusesera trimisi in rezervatii. Conditiile grele de acolo i-au determinat din cand in cand sa evadeze sau sa se revolte, dar in 1886 cand Geronimo, seful de trib al apasilor a capitulat, s-a pus capat pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai tarziu au avut loc lupta cunoscuta sub numele de "batalia de la Wounded Knee". De fapt nu a fost o batalie, ci un macel: cavaleria a saptea pur si simplu a masacrat peste 250 de barbati, femei si copii. Armata a fost trimisa pentru a preintampina desfasurarea unui nou ritual religios numit "Dansul Spiritelor". Indienii sperau ca acest ritual ii va scapa de omul alb si le va aduce inapoi turmele de bizoni. Bastinasii umiliti si saraciti au fost complet demoralizati, numarul lor a scazut rapid. Puterea s-a folosit de toate mijloacele pentru a distruge viata tribala. Au incercat chiar sa transforme pamanturile indienilor in mici gospodarii. Oamenii albi au confiscat o parte din productie. Intre anii 1880-1930 indienii si-au pierdut doua treimi din pamanturile ce le mai ramasesera. In 1924 bastinasii americani au primit cetatenie americana. Multi dintre ei si-au dat seama ca s-a sfarsit cu modul lor de viata traditional, si s-au mutat in orase. In locul saraciei din rezervatii ei s-au ales cu crtierele de saraci de la periferia oraselor. Prin anii 1960 numarul populatiei indiene a inceput sa creasca din nou. In ciuda lipsei de scolarizare, a somajului si a rasismului multi dintre ei au incercat sa reinvie constiinta nationala, iar in anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane.

Sursa: www.referatele.com

Prin filmele si cartile care povesteau despre Vestul Salbatic, o parte din istoria indienilor din America de Nord a devenit legenda. Istoria bstinasilor americani nu consta doar in povestile despre cowboy si indieni. Pieile rosii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populatii cu moduri de viata diferite. Ei au populat continentul american cu cateva mii de ani inainte de oamenii albi. Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 35000 i.e.n. in America de Nord, probabil din zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate de uscat. S-au raspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi, sau altfel zis "natii". Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul. Corturile portabile erau ideale pentru tribul "picioarelor negre", care ducea o viata nomada si traia din vanatoare. Indienii "pueblo" se aparau de caldura arzatoare din deþerturi construindu-si case de chirpici. Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deje peste 300 de "natii" si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi. Crezand ca a ajuns in India de Est i-a numit "los indios", adica indieni. Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american. Din Europa, spaniolii au fost primii care s-au stabilit aici si s-au folosit de resursele noului continent. Ei au venit in calitate de cuceritori þi dupa ce au calatorit pe uscat prin America, au ajuns in 1513 in Florida. S-au stabilit in grupuri mai mici luand sclavi din randurile bastinasilor, pentru a-si cultiva pamanturile. I-au obligat sa renunte la propriile religii si sa treaca la creþtinism. Spaniolii s-au stabilit la inceput pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat þi zona numita azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbari uriase in viata multor popoare de indieni. Inainte de aparitia omului alb nu existau cai in America; odata cu sosirea lor bastinasii au inceput sa cumpere animale de la europeni. Triburile de indieni care traiau la marginea preeriei situate in zona centrala a continentului, se ocupau de cultivarea pamantului si vanatoarea de bizoni. La inceput alergau pe jos dupa prada, dar dupa ce au inceput sa foloseasca caii, au devenit mult mai eficienti. Mai tarziu aceste triburi s-au mutat pe zonele de campie, urmarind migrarea populatiilor de bizoni. La inceputul secolului al XVII-lea colonistii englezi si olandezi au inceput sa populeze coasta de est. Initial, spre deosebire de spanioli, si-au cultivat singuri pamanturile, nefiind periculosi pentru indieni. Bastinasii s-au bucurat de sosirea lor, si chiar i-au ajutat, mai ales atunci cand au reusit sa procure arme de foc, instrumente de otel si diverse marfuri in urma unor schimburi comerciale. Primele conflicte Din cauza unor neintelegeri dintre indieni si albi s-a ajuns la ciocniri violente. In 1636 colonistii din Massachusetts su pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianti, razbunandu-se prin masacrarea unui intreg sat de cinci sute de capete. In urmatoarele trei sute de ani aceste fapte au fost tipice pentru coloniþtii europeni; ei ii considerau pe indieni salbatici si pagani.
In marea parte a secolului al XVIII-lea indienii si-au pastrat independenta fata de europeni. Britanicii, francezii si spaniolii s-au luptat intre ei pentru a pune stapanire pe continent si multe triburi de indieni s-au alaturat unora sau altora. In Razboiul de Independenta ei au luptat de ambele parti. In acest razboi americanii i-au invins pana la urma pe britanici, astfel luand naþtere Statele Unite ale Americii. Dupa razboi i-au pedepsit pe irokezii care s-au aliat cu britanicii prin distrugerea a peste 40 de tabere ale acestora, putinii supravietuitori refugiindu-se in Canada.
In aceste razboaie crunte din secolul al XVIII-lea torturile si masacrele erau frecvente de ambele parti. In aceasta perioada s-a raspandit unul dintre cele mai ingrozitoare obiceiuri ale indienilor, scalparea: taierea pielii si a parului de pe capul duþmanului invins. De extinderea acestui obicei au fost raspunzatori si europenii, deoarece ii plateau dupa numarul de scalpuri pe indienii aliati, angajati ca vanatori de capete. In secolul al XIX-lea atat printre indieni, cat þi printre albi a continuat aceasta traditie sangeroasa.
Dupa victoria revolutiei americane au continuat conflictele dintre bastinasii nord-americani si europeni. In noua republica bastinasii au fost obligati treptat sa-si vanda sau sa renunte la pamanturile lor si sa emigreze sau sa se retraga in rezervatii. Principiul de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnica. Nici macar asa-zisele "natii civilizate", care au preluat obiceiurile oamenilor albi, nu au fost crutate. Pana in 1830 triburile care traiau la est de Mississippi au renuntat sa mai opuna rezistenta. Campia care se intindea la vest de rau era prea uscata si in ceea ce priveste conditiile de mediu, prea aspra pentru ca albii sa se stabileasca acolo. Guvernul Statelor Unite a hotarat ca indienii sa fie mutati pe campiile de vest. Aceste teritorii, spuneau guvernantii, "cata vreme va creste iarba verde si vor curge apele raurilor vor fi ale indienilor".
Drumul lacrimilor
Tribul indienilor Cherokee era unul dintre popoarele de bastinasi care au fost trimise pe preerie (Great Plains); cu toate ca acesta hotarare a fost atacata in 1838 in fata tribunalului, deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numita "drumul lacrimilor", pentru ca cel putin un sfert din ei au pierit de foame, epuizare si boli.
Indienii nu au putut trai in pace nici macar pe campie. Cand in 1849 s-a descoperit aur in California, mii de cautatori au trecut cu trenurile de marfa peste terenurile de vanatoare ale indienilor. Din clipa in care armata americana a fost trimisa pentru a-i proteja pe aceþti pionieri, ciocnirile nu au mai putut fi evitate.
Locuitorii campiei au rezistat mult timp la schimbarile aduse de omul alb. Ca urmare a vietii nomade þi a obiceiurilor de vanatoare erau calaretii si tintasii extraordinari, se puteau organiza pentru luptele de gherila si erau greu de gasit pe teritoriile proprii. Pana la urma insa au fost nevoiti sa se retraga. Macelarirea turmelor de bizoni a fost ultima mare lovitura. Oamenii albi pastrau doar pielea bizonului, fara sa se atinga de carne, astfel ca ii omorau cu miile. Indienii amenintati de foamete nu au avut alta alegere: au fost nevoiti sa renunte la viata de nomazi si sa se mute in rezervatiile infiintate de guvernul american.
Indienii Sioux insa au purtat trei razboaie cu oamenii albi, reusind sa-si apere o parte din teritorii. Atunci cand albii au pornit in cautarea aurului in Muntii Negrii din Dakota de Sud, a izbucnit un al patrulea razboi anti-guvernamental. In aceasta perioada, prin anul 1876, generalul George Custer impreuna cu cei 200 de soldati ai lui si-au pierdut viata in batalia din Little Bighom. Dupa unii, Custer a fost atacat prin surprindere, iar altii considera ca generalul a navalit necugetat peste o tabara de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un razboi impotriva indienilor. Seful tribului, "Taurul Sezand" a fost exilat in Canada, iar alti conducatori au fost nevoiti sa se predea.
Asuprire totala
De-acum, majoritatea indienilor de peerie ramasesera fara pamanturi si fusesera trimisi in rezervatii. Conditiile grele de acolo i-au determinat din cand in cand sa evadeze sau sa se revolte, dar in 1886 cand Geronimo, seful de trib al apasilor a capitulat, s-a pus capat pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai tarziu au avut loc lupta cunoscuta sub numele de "batalia de la Wounded Knee". De fapt nu a fost o batalie, ci un macel: cavaleria a saptea pur si simplu a masacrat peste 250 de barbati, femei si copii. Armata a fost trimisa pentru a preintampina desfasurarea unui nou ritual religios numit "Dansul Spiritelor". Indienii sperau ca acest ritual ii va scapa de omul alb si le va aduce inapoi turmele de bizoni. Bastinasii umiliti si saraciti au fost complet demoralizati, numarul lor a scazut rapid. Puterea s-a folosit de toate mijloacele pentru a distruge viata tribala. Au incercat chiar sa transforme pamanturile indienilor in mici gospodarii. Oamenii albi au confiscat o parte din productie. Intre anii 1880-1930 indienii si-au pierdut doua treimi din pamanturile ce le mai ramasesera. In 1924 bastinasii americani au primit cetatenie americana. Multi dintre ei si-au dat seama ca s-a sfarsit cu modul lor de viata traditional, si s-au mutat in orase. In locul saraciei din rezervatii ei s-au ales cu crtierele de saraci de la periferia oraselor. Prin anii 1960 numarul populatiei indiene a inceput sa creasca din nou. In ciuda lipsei de scolarizare, a somajului si a rasismului multi dintre ei au incercat sa reinvie constiinta nationala, iar in anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane.

Sursa: www.referatele.com

Publicitate

SURSA 03 descopera.ro

S-a spus de multe ori, si timpul a confirmat-o, din pacate, ca istoria s-a scris, in cea mai mare parte a ei, in urma razboaielor si a ciocnirilor violente dintre civilizatii. O axioma simpla si cinica a evolutiei, in care cei mai slabi au fost intotdeauna asimilati sau exterminati de cei mai puternici si, in care, justetea actiunilor a fost transata prin forta armelor de partea invingatorilor.
Probabil ca pentru multi dintre cei care citesc acest articol, conflictul dintre pieile rosii (nativii nord-americani) si grupurile de colonisti europeni metamorfozati in cowboy, inca mai reprezinta acel element tipic filmelor western sau al romanelor de aventuri scrise de Karl May sau James Fenimore Cooper. In fond, o intreaga literatura sprijinita, mai tarziu, de grandioasele productii hollywoodiene, avea sa ajute la formarea imaginii idilice a unui Vest Salbatic bantuit de grupuri de pistolari rebeli aflati vesnic in conflict cu autoritatile si cu sangeroasele triburi de indieni, de atacuri asupra diligentelor si de spectaculoasele curse dupa aur. Realitatea este insa alta. Dincolo de pitorescul Wild West-ului comercial se afla unul dintre cele mai tragice si mai controversate episoade din intreaga istorie a teritoriilor nord-americane. Un episod in care nici timpul, nici mistificarile si nici macar otelul armelor nu au putut sterge din memoria colectiva tabloul masacrelor comise, de cele mai multe ori, in numele civilizatiei.
Solutia finala
Daca relatiile dintre primii colonisti si nativii nord-americani aveau sa fie marcate, initial, de o buna intelegere, situatia se va schimba radical, odata cu declararea independentei Statelor Unite fata de Imperiul Britanic in 1776 si sosirea in numar mare a imigrantilor europeni, dornici sa inceapa o noua viata pe continentul american. Uitand, practic, de vechea alianta cu pieile-rosii si de asigurarile oferite acestora cu privire la dreptul de proprietate asupra pamantului, guvernul de la Washington va adopta o noua politica cu privire la statutul amerindienilor, politica ce avea sa degenereze intr-un lung si sangeros razboi. Scanteia care va aprinde conflictul o va constitui controversatul decret din 1830, emis de presedintele american Andrew Jackson, ce sustinea inlaturarea populatiilor bastinase de pe teritoriile traditionale „pe cale diplomatica sau prin forta”. Programul, numit adesea de Jackson drept „Solutia finala”, prevedea cumpararea de la nativi a terenurilor aurifere din sudul Statelor Unite sau, in caz contrar, stramutarea silita a acestora in zonele vestice ale tarii, lipsite de interes, in acel moment, pentru colonisti. Misiunea de indeplinire a planului ii va reveni succesorului lui Jackson, presedintele Martin van Buren, cel care va renunta la retributiile banesti initiind, in schimb, o serie de interventii armate impotriva indienilor cherokee, care se vor solda cu 45.000 de deportati si peste 4000 de victime. Opozitia celorlalte triburi amerindiene si escaladarea conflictului aveau sa duca, in schimb, la transformarea ostilitatilor intr-un veritabil razboi etnic. Nici macar aparenta diplomatie nu mai putea disimula intentiile celor doua tabere, atata vreme cat cinicul slogan, „un indian bun este un indian mort”, ajunsese sa fie promovat chiar si in presa vremii. Reprezentativ ramane discursul generalului Oliver Otis Howard, cel care, insarcinat in 1877 cu inlaturarea nativilor Nez Perce din zona statului Washington, va sustine uciderea barbatilor indieni „oricand si oriunde vor fi gasiti”. De altfel, Howard avea sa ii urmareasca pe acestia cale de peste 2000 de kilometri, pana la granita cu Canada, acolo unde mai putin de o treime dintre cei 6000 de amerindieni Nez Perce avea sa mai supravietuiasca. Avea sa se ajunga pana acolo incat copiii nativilor sa fie smulsi cu forta de langa parinti, de unde sa fie trimisi in scoli speciale, in care simpla folosire a limbajului traditional sa atraga pedepse severe. Zeci de limbi si de traditii stravechi se vor pierde in acest proces de „civilizare” a nativilor, a caror cultura trebuia interzisa „pentru propriul lor bine”.
Sitting Bull si batalia de pe raul Little Bighorn
Asa cum era de asteptat, riposta triburilor indiene avea sa fie una sangeroasa. Represaliile acestora la adresa „albilor” vor duce deseori la atrocitati ale caror victime erau deopotriva soldati si civili.
Probabil cea mai cunoscuta batalie a razboiului dintre armata Statelor Unite si trupele amerindiene va avea loc la 25 iunie 1876, in apropierea raului Little Bighorn, din statul Montana.
Putini stiu ce s-a intamplat cu adevarat in acea zi, si asta pentru ca nici unul dintre soldatii americani nu avea sa supravietuiasca atacului indienilor Sioux. Dovezile arheologice au inceput sa fie scoase la suprafata abia de curand si, mai mult, sa contrazica tot ceea ce se crezuse pana in prezent. Povestile transmise prin intermediul presei de atunci aveau in centru Divizia a 7-a de cavalerie a Armatei Statelor Unite, condusa pe atunci de colonelul George Armstrong Custer, cel a carui misiune consta in capturarea liderilor rebeli Sitting Bull si Crazy Horse, si anihilarea trupelor conduse de acestia.
Batalia de la Little Big Horn avea sa duca, in schimb, la distrugerea completa a Diviziei a 7-a. Cel mai probabil, colonelul american, dornic de glorie s-ar fi aruncat in lupta asupra a nu mai putin de 9000 de razboinici Sioux, Cherokee si Arapaho, in ciuda avertismentelor primite de la iscoadele sale. Nici unul dintre cei aproape 700 de cavaleristi si de insotitori civili ai expeditiei nu avea sa supravietuiasca atacului sinucigas. Ca o ironie a sortii, singurul supravietuitor al luptei ar fi fost „Comanche”, calul unuia dintre ofiterii americani, singurul din cate se stie ca ar fi avut numele unui trib indian. Constient de faptul ca sortii ii sunt defavorabili in ciuda victoriei de la Little Bighorn, si dorind probabil sa isi protejeze oamenii de eventualele repercusiuni, Sitting Bull decide sa se predea armatei americane impreuna cu fiul sau de 17 ani, Crow Foot. Ambii vor fi ucisi de catre militia locala la scurt timp dupa ce au fost arestati. Crazy Horse, participant si el la batalia de la Little Bighorn,  avea sa fie ucis intr-un mod asemanator, in acelasi an.
Masacrul de Wounded Knee
Masacrul care a avut loc la 29 decembrie 1890, numit inca de multi americani „Batalia de la Wounded Knee”, reprezinta ultimul conflict major intre indienii Sioux si armata americana.
Trecusera deja 14 ani de la batalia de la Little Bighorn, atunci cand ultimii membri ai rezistentei Sioux (circa 120 de barbati alaturi de 230 de femei si copii) decid sa accepte oferta guvernului american de a se muta in statul Nebraska, intr-una dintre rezervatiile puse la dispozitie de acesta. Escorta grupului condus de capetenia Big Foot, fratele lui Sitting Bull, urma sa fie asigurata de catre un numar de 500 de soldati din aceeasi Divizie a 7-a de cavalerie. Ceea ce a urmat intrece insa orice putere de imaginatie. La numai cativa kilometri de la plecare, grupul soldatilor americani a inconjurat micuta comunitate indiana si le-a cerut membrilor acesteia sa predea armele. Panica a pus stapanire pe indienii deja alertati de starea de ebrietate a unora dintre cavaleristi iar refuzul acestora de a se dezarma a fost urmat de o adevarata executie. Inarmati cu mitraliere si tunuri cu foc rapid, soldatii au ucis in numai cateva minute pe marea majoritate a nativilor Sioux. Cadavrele au fost lasate sa zaca timp de doua zile in zapada pana cand membrii Diviziei a 7a au recrutat cativa civili care sa le aseze intr-o groapa comuna. Pretul pentru aceasta munca morbida a fost de doi dolari pentru fiecare indian inhumat.
In raportul oficial al armatei  reise faptul ca soldatii au actionat in legitima aparare. Nu mai putin de 20 de decoratii „Medalia de Onoare” au fost acordate celor care au participat la „Batalia de la Woudend Knee”.  Primele reactii au aparut de abia in 1970, atunci cand istoricul american Dee Brown a dezvaluit adevarul despre masacrul care a avut loc in ziua de 29 decembrie 1890.
* Desi 64.000 de nativi Sioux au luptat in armata americana in timpul celui de al II-lea Razboi Mondial, numai 4 Medalii de Onoare au fost oferite acestei comunitati
* Se estimeaza ca in momentul debarcarii lui Columb pe coasta Cubei, in 1492, in America de Nord traiau circa 60.000.000 de amerindieni. Ultimul recensamant arata ca, in prezent, numarul acestora se ridica la maxim 2,7 milioane.
* Un scandal enorm a cuprins SUA in ianuarie 2008, atunci cand membrii comunitatii Sioux au cerut separarea de Statele Unite ale Americii si crearea Republicii indienilor Lakota (adevaratul nume al nativilor Sioux). Printre revendicarile acestora se numara si retrocedarea a nu mai putin de 24, 3 milioane de hectare de teren din circa cinci state americane.
* Guvernul american finanteaza in prezent constructia celei mai mari sculpturi din lume care sa il infatiseze pe liderul Sioux, Crazy Horse. Sculptura este realizata in Dacota de Sud, dintr-un intreg munte, si se estimeaza ca in momentul finalizarii, aceasta va depasi ca dimensiuni sculpturile celor patru presedinti de la Muntele Rushmore
* Obiceiul macabru de a scalpa victimele (taierea pielii de pe craniu), celebru printre amerindieni, se pare ca este o inventie spaniola. Conquistadorii ar fi platit mercenarii indieni dupa numarul de scalpuri colectate in timpul raidurilor.


 
  Trimite opinia ta !     Total 2 comentarii     Vezi comentariile
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Nota 10.00

Obtinuta din 2 voturi.

Enciclopedie
Facebook ...
Facebook a devenit a devenit un mod de viata: spui celorlalti ce faci si ce simti, iti faci noi prieteni, pierzi altii, te joci, iti citesti horoscopul. Şi lista poate continua. În spatele platformei de socializare se ascund ...
Aerobicul ...
Se stie ca efortul fizic prelungit solicita inima si muschii si necesita o cantitate mare de oxigen, de aceea aerobicul ar trebui sa se efectueze intr-un spatiu cu aer curat, bine oxigenat. Sistemul cardiovascular si pulmonar asigura o ...
Manastirea Barnova ...
Plecand din Iasi spre Vaslui, imediat dupa hanul "Trei Sarmale", pe partea dreapta, se desprinde un drum pe care putem ajunge in satul Barnova (10 km). Aici, in Codrii Iasilor de altadata, Miron Barnovschi, voievod intre 1626-1629, "au ...
Arme de distrugere in masa ...
Inventie diabolica a mintii umane, armele de distrugere in masa sunt dispozitive de lupta destinate distrugerii unei forte mult superioare a inamicului cu munitie cat mai putina din partea agresorului. Fara exceptie aceste arme de ...
Despre Farmville ...
În cazul in care ai cont pe Facebook, este aproape imposibil sa nu fi auzit inca de Farmville. Și chiar daca nu utilizezi aceasta platforma de socializare, aproape sigur ai auzit in jurul tau acest cuvant, care a devenit la ...
Jocurile Olimpice ...
La deschiderea jocurilor de la Atena, Regele Georgios I al Greciei si o multime de 60.000 de spectatori au primit cu bratele deschise atleti din 13 natiuni, care urmau sa participe la aceasta competitie internationala. Primele Jocuri ...
Oina ...
Oina este un joc sportiv practicat intre doua echipe, pe un teren in aer liber. Jocul solicita o buna viteza de alergare, reflexe in miscarile de autoaparare de loviturile mingii, precizie in aruncarea si lovirea mingii. Oina - sau ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Indieni

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro