Anunturi Gratuite

Ioan Neculce - cronicar

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Ioan Neculce - cronicar
A fost un boier moldovean dupa mama dar de origine modesta dupa tata fiind influentat mai mult dinspre ramura materna (a ramas de timpuriu orfan de tata), ceea ce il determina pe G. Calinescu sa spuna ca Neculce "apartine unei boierii solide".
Viitorul cronicar – crescut in vremuri tulburi pentru Moldova atacata de turci sau tatari – pleaca cu bunica din partea mamei intree 1686-1690 in Tara Romaneasca, de "raul lesilor", invata carte pe apucate dar face o serioasa scoala a vietii. In Tara Romaneasca o deosebita influenta benefica asupra lui Neculce a avut-o educatia umanista a unchiului sau, Constantin Cantacuzino.
In 1693 gratie altui unchi al sau Iordache Cantacuzino, mare demnitar sub Constantin Duca Voda, Ion Neculce capata o prima slujba pe langa domn: postelnicel. Ce inseamna asta? Functia in sine presupunea ingrijirea dormitorului domnesc dar era o prima treapta spre inaltele functii boieresti. O ucenicie.
Treptat, devine un om politic important, aflandu-se permanent in randul dregatorilor moldoveni. A fost investit cu functii speciale si i s-a acordat inalta incredere, in special in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, cu a carui sora a fost casatorit.
Implicat ca hatman (inalta demnitate in timp de razboi) in tensionata lupta militara si diplomatica a lui Dimitrie Cantemir, alaturi de rusi, impotriva imperiului otoman, Neculce sufera asprimile infrangerii de la Stanilesti (1711) si se refugieaza in Rusia si apoi in Polonia.
Intors dupa ani in tara este repus in drepturi si isi recapata averea; traieste alte ascensiuni si alte coborasuri sociale. Gratie mintii agere, sensibilitatii sale, gratie, de asemenea, preocuparilor sale politice, administrative, militare, dovedind o rara complexitate psihologica (Serban Cioculescu vorbeste despre "pluralitatile psihice ale cronicarului"), Neculce a cunoscut bine realitatile, conceptiile, psihologia epocii.
Ajuns septuagenar, retras din treburile politice ale Moldovei, a simtit nevoia de a fixa in scris, pentru posteritate, evenimente din istoria Moldovei dar si fapte cotidiene de pe parcursul a peste opt decenii, o buna parte din ele fiindu-i familiare cronicarului din insasi viata lui de zi cu zi. Scrierea e facuta cu luciditate si biectivitate ("cronicar nepartinitor" l-a numit istoricul Nicolae Iorga).
Neculce scrie deci un Letopiset (- document care consemneaza faptele pe ani; in limba slava: leto = ani; pisat = a scrie), precedat de O sama de cuvinte si o Predoslovie.
O sama de cuvinte – suita de povestiri istorice – este in realitate, tot o cronica mult comprimata traversand anii mai indepartati de vremea lui Neculce, fapt ce explica aura de legenda a acestor evocari.
"In proza lor puternica si dulce simtim sufletul trecutului mai bine decat oriunde si, multumita acestui maestru simplu care este Neculce, o poarta spre legenda se deschide in zidul sever al cronicii o poarta prin care vedem perindandu-se in lumina supranaturalului eroice chipuri de epopee" – scria tot Nicolae Iorga.
Legendele evoca figuri alese, iubite si respectate de oameni; in prim plan fiind figura glorioasa a lui Stefan cel Mare, apoi Daniel Sihastrul sau Neculai Milescu si altii.
Anecdotica, atmosfera de basm, stilul colorat si tonul de povestire – penduland intre dimensiunea moralizatoare si umor – demonstreaza de la inceput talentul literal al autorului.
Continuand activitatea lui Miron Costin, Ion Neculce prin Letopisetul Tarii Moldove de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, fixeaza elementele din Moldova din a doua jumatate a secolului al XVII –lea si prima jumatate a secolui al XVIII-lea mai precis 1662-1743.
Letopisetul propriu zis reda istoria Moldovei sub un sir lung de domnii, ale unor voievozi autohtoni sau straini (in special greci precum Mavrocordat, Cantacuzino s.a.) in contextul politicii europene. Un tablou complex de opera. bogate referiri se fac la raporturile Molovei, uneori ale Tarii Romanesti, cu Poarta Otomana, Neculce consemnand cu durere si revolta ingrata oprimare de catre imperiul Turcesc dar si de catre unii domnitori;
Autorul noteaza nelinistea provocata permanent de situatia economica dificila a tarii, de birurile cerute de Poarta sau Domni, de podgheazurile (jafuri) organizate de tatari prin saturi si targuri, de prea desele schimbari de domni, de coruptia unor boieri.
Pagini ample dedica Neculce numirii domnilor in scaunul tarii, investirii boierilor cu functii, creionarii portretelor fizice si morale – situate de George Calinescu intre "caricatura si tablou".
Cronicarul dezvolta pe multe pagini faptele din timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, in timpul caruia cum am aratat Neculce a avut un rol deosebit.
Cu rigoare este notata si consemnata permanenta stare de razboi a "crestinatatii" europene cu Imperiul Otoman ca si conflictele Moldove cu lesii sau "moscalii", cu "sfezii" sau nemtii.
Neculce da autenticitate scenelor de lupta.
In scenele de istorie propriu zisa, cronicarul insereaza si elemente vizand fenomene naturale – eclipse, cutremure, epidemii e.t.c. . Observatiile lui Neculce merg uneori si in zona viselor a unor credinte stravechi, potrivit spiritului mitologic romanesc traversat de miraculos, de fantastic.
Neculce este obiectiv si lucid in consemnarea faptelor, intrucat, deosebindu-se de alti cronicari ai acele timpuri, din Moldova sau din Tara Romaneasca, nu scria din porunca domneasca si nu servea interesele unei anumite curti. Totusi pozitia sociala ii influienteaza uneori indirect optica, si atunci el acuza vehement pe domnitorii care impuneau sau mareau darile boierilor si manastirilor, facand in schimb elogiul unor domnitori sub a caror stapanire el, cronicarul, a avut un statut social politic mai bun. Cateodata se distanteaza de cei cu origine modesta.
Neculce compatimeste Moldova pentru situati precara in care se afla, insa fara a diferentia marcat soarta diferitelor categorii sociale. Prezenta taranilor este foarte rara in cronica sa. De aceea unii critici literari au remarcat "contradictiile si limitele gandirii istorice a lui Neculce" (D.Velciu), explicabile insa prin statutul social al cronicarului.
Dincolo de aceste "contradictii si limite" de conceptie si interpretare, cronica lui Neculce ramane un document viu de epoca, prin forta pe care obiectivitatea si talentul sau o confera evocarilor.
A fost un boier moldovean dupa mama dar de origine modesta dupa tata fiind influentat mai mult dinspre ramura materna (a ramas de timpuriu orfan de tata), ceea ce il determina pe G. Calinescu sa spuna ca Neculce "apartine unei boierii solide".
Viitorul cronicar – crescut in vremuri tulburi pentru Moldova atacata de turci sau tatari – pleaca cu bunica din partea mamei intree 1686-1690 in Tara Romaneasca, de "raul lesilor", invata carte pe apucate dar face o serioasa scoala a vietii. In Tara Romaneasca o deosebita influenta benefica asupra lui Neculce a avut-o educatia umanista a unchiului sau, Constantin Cantacuzino.
In 1693 gratie altui unchi al sau Iordache Cantacuzino, mare demnitar sub Constantin Duca Voda, Ion Neculce capata o prima slujba pe langa domn: postelnicel. Ce inseamna asta? Functia in sine presupunea ingrijirea dormitorului domnesc dar era o prima treapta spre inaltele functii boieresti. O ucenicie.
Treptat, devine un om politic important, aflandu-se permanent in randul dregatorilor moldoveni. A fost investit cu functii speciale si i s-a acordat inalta incredere, in special in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, cu a carui sora a fost casatorit.
Implicat ca hatman (inalta demnitate in timp de razboi) in tensionata lupta militara si diplomatica a lui Dimitrie Cantemir, alaturi de rusi, impotriva imperiului otoman, Neculce sufera asprimile infrangerii de la Stanilesti (1711) si se refugieaza in Rusia si apoi in Polonia.
Intors dupa ani in tara este repus in drepturi si isi recapata averea; traieste alte ascensiuni si alte coborasuri sociale. Gratie mintii agere, sensibilitatii sale, gratie, de asemenea, preocuparilor sale politice, administrative, militare, dovedind o rara complexitate psihologica (Serban Cioculescu vorbeste despre "pluralitatile psihice ale cronicarului"), Neculce a cunoscut bine realitatile, conceptiile, psihologia epocii.
Ajuns septuagenar, retras din treburile politice ale Moldovei, a simtit nevoia de a fixa in scris, pentru posteritate, evenimente din istoria Moldovei dar si fapte cotidiene de pe parcursul a peste opt decenii, o buna parte din ele fiindu-i familiare cronicarului din insasi viata lui de zi cu zi. Scrierea e facuta cu luciditate si biectivitate ("cronicar nepartinitor" l-a numit istoricul Nicolae Iorga).
Neculce scrie deci un Letopiset (- document care consemneaza faptele pe ani; in limba slava: leto = ani; pisat = a scrie), precedat de O sama de cuvinte si o Predoslovie.
O sama de cuvinte – suita de povestiri istorice – este in realitate, tot o cronica mult comprimata traversand anii mai indepartati de vremea lui Neculce, fapt ce explica aura de legenda a acestor evocari.
"In proza lor puternica si dulce simtim sufletul trecutului mai bine decat oriunde si, multumita acestui maestru simplu care este Neculce, o poarta spre legenda se deschide in zidul sever al cronicii o poarta prin care vedem perindandu-se in lumina supranaturalului eroice chipuri de epopee" – scria tot Nicolae Iorga.
Legendele evoca figuri alese, iubite si respectate de oameni; in prim plan fiind figura glorioasa a lui Stefan cel Mare, apoi Daniel Sihastrul sau Neculai Milescu si altii.
Anecdotica, atmosfera de basm, stilul colorat si tonul de povestire – penduland intre dimensiunea moralizatoare si umor – demonstreaza de la inceput talentul literal al autorului.
Continuand activitatea lui Miron Costin, Ion Neculce prin Letopisetul Tarii Moldove de la Dabija Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, fixeaza elementele din Moldova din a doua jumatate a secolului al XVII –lea si prima jumatate a secolui al XVIII-lea mai precis 1662-1743.
Letopisetul propriu zis reda istoria Moldovei sub un sir lung de domnii, ale unor voievozi autohtoni sau straini (in special greci precum Mavrocordat, Cantacuzino s.a.) in contextul politicii europene. Un tablou complex de opera. bogate referiri se fac la raporturile Molovei, uneori ale Tarii Romanesti, cu Poarta Otomana, Neculce consemnand cu durere si revolta ingrata oprimare de catre imperiul Turcesc dar si de catre unii domnitori;
Autorul noteaza nelinistea provocata permanent de situatia economica dificila a tarii, de birurile cerute de Poarta sau Domni, de podgheazurile (jafuri) organizate de tatari prin saturi si targuri, de prea desele schimbari de domni, de coruptia unor boieri.
Pagini ample dedica Neculce numirii domnilor in scaunul tarii, investirii boierilor cu functii, creionarii portretelor fizice si morale – situate de George Calinescu intre "caricatura si tablou".
Cronicarul dezvolta pe multe pagini faptele din timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, in timpul caruia cum am aratat Neculce a avut un rol deosebit.
Cu rigoare este notata si consemnata permanenta stare de razboi a "crestinatatii" europene cu Imperiul Otoman ca si conflictele Moldove cu lesii sau "moscalii", cu "sfezii" sau nemtii.
Neculce da autenticitate scenelor de lupta.
In scenele de istorie propriu zisa, cronicarul insereaza si elemente vizand fenomene naturale – eclipse, cutremure, epidemii e.t.c. . Observatiile lui Neculce merg uneori si in zona viselor a unor credinte stravechi, potrivit spiritului mitologic romanesc traversat de miraculos, de fantastic.
Neculce este obiectiv si lucid in consemnarea faptelor, intrucat, deosebindu-se de alti cronicari ai acele timpuri, din Moldova sau din Tara Romaneasca, nu scria din porunca domneasca si nu servea interesele unei anumite curti. Totusi pozitia sociala ii influienteaza uneori indirect optica, si atunci el acuza vehement pe domnitorii care impuneau sau mareau darile boierilor si manastirilor, facand in schimb elogiul unor domnitori sub a caror stapanire el, cronicarul, a avut un statut social politic mai bun. Cateodata se distanteaza de cei cu origine modesta.
Neculce compatimeste Moldova pentru situati precara in care se afla, insa fara a diferentia marcat soarta diferitelor categorii sociale. Prezenta taranilor este foarte rara in cronica sa. De aceea unii critici literari au remarcat "contradictiile si limitele gandirii istorice a lui Neculce" (D.Velciu), explicabile insa prin statutul social al cronicarului.
Dincolo de aceste "contradictii si limite" de conceptie si interpretare, cronica lui Neculce ramane un document viu de epoca, prin forta pe care obiectivitatea si talentul sau o confera evocarilor.
Publicitate

SURSA 03

Ioan Neculce a fost un cronicar moldovean, boier mare şi a ocupat diferite funcţiuni însemnate în epoca domniei lui Dimitrie Cantemir.
Biografie
Cronicarul s-a născut la 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar şi, după ce a stat retras câtăva vreme, a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare şi a luat parte la războiul ruşilor cu turcii. Pierzând ruşii războiul, Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia şi a stat acolo câţiva ani, până la 1719 şi întorcându-se a trăit la moşia sa, ocupând numai o dată, sub Constantin Mavrocordat, funcţiunea de vornic. A murit după 1744, lucru ce se dovedeşte prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat la anul 1744.
Neculce a fost un militar distins şi Petru cel Mare l-a preţuit mult şi i-a arătat o deosebită simpatie. Tot aşa era privit şi de familia lui Cantemir şi de ceilalţi boieri; de aceea când a voit să se întoarcă în ţară, cu multă greutate a scăpat de insistenţele lor. El însă a ţinut cu orice preţ să-şi vadă ţara şi nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuţie, ci - precum însuşi zice - şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate l-a scăpat.
Opere
Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopiseţul ţării Moldovei de la Dabija Voda până la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape.
În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea ştiinţă, câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea". Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise...". Aci se cuprind o sumă de tradiţiuni relative la diferiţi domni şi care au format subiectele legendelor şi poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri, Cupa lui Ştefan de Bolintineanul, Dumbrava roşie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareş de Alecsandri ş.a.
Neculce nu era prea învăţat, dar era om cu bun simţ, cu pricepere de a judeca lucrurile, câştigată prin amestecul direct în afacerile statului şi cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice că el e cel mai literat din toţi cronicarii Moldovei. El ştie foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situaţie sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analiştilor ce scriau slavoneşte, ci dimpotrivă simplu şi, prin aceasta, foarte atrăgător. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni, trebuie să caute în primul rând în Neculce, apoi în Miron Costin şi Grigore Ureche.
Aproape toţi domnii, despre care vorbeşte în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. De la el aflăm că Dumitraşcu Cantacuzino (1684-85), era "om nestătător la voroavă (vorbă), amăgitor, geambaş de cai de la Fanar din Ţarigrad", Constantin Cantemir (1685-1693), "carte nu ştia, ci numai iscălitura învăţase de o făcea; practică bună avea: mânca bine şi bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la faţă, buzat, barba îi era albă ca zăpada". Fiul acestuia, Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup, chipeş, la minte aşezat, judecător drept; nu prea era cărturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era şi credincios la jurământ. Mânie avea straşnică; de multe ori răcnea tare, cam cu grabă". E interesant să observăm imparţialitatea cu care vorbeşte despre Dimitrie Cantemir, pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din ţară. Când ajunge la domnia acestuia, aminteşte purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733), aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic şi subţire, uscat, numai era cu toane; la unele se arăta prea harnic, bun şi vrednic, milostiv şi răbdător, dar era şi cam grabnic la mânie, dar apoi curând se întorcea".
Cunoscând această deprindere a lui, să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare, căci ştim că la venirea împăratului Rusiei în Iaşi el era funcţionar înalt şi legat de aproape cu domnitorul. Vom afla, în adevăr, şi portretul ţarului: "Om mare, mai înalt decât toţi oamenii, iară nu gros, rotund la faţă şi cam oacheş şi cam aruncă câteodată din cap, fluturând".
Dar nu nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze, ci şi grupurile, naţiunile (psihologia socială nu-i era străină). Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători, iar despre greci are un faimos pasagiu, din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleşug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândeţe, iar inima şi firea tot cât ar putea este să facă răutate».
Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului, care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând apariţia lui Creangă.


 
  Trimite opinia ta !     Total 1 comentarii     Vezi comentariile
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Nota 9.00

Obtinuta din 1 voturi.

Enciclopedie
Jean de La Fontaine ...
Nascut la Chateau-Thierry, poet ale carui Fabule se plaseaza printre cele mai mari capodopere ale literaturii franceze. La Fontaine s-a nascut in regiunea Champange, intr-o familie de burghezi. Se casatoreste, in 1647, cu Marie ...
Arivistul in literatura romana ...
Tipul arivistului este intruchipat in literatura universala de personajele lui Stendahl (Julien Sorel), Balzac (Rastignac) sau Dickens (Uriah Heep). Desi figuri de arivisti apar sporadic si in literatura mai veche, tipul ca atare se ...
Marin Preda ...
Romancier si nuvelist, Marin Preda este unul dintre cei mai importanti prozatori contemporani. Nuvelele din volumul Întalnirea din pamanturi anticipeaza, in majoritatea, lor romanul Morometii. Marin Preda nu e Moromete si nici nu-l ...
Basmul ...
Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei in proza, in care personajele inzestrate cu puteri supranaturale, traseaza intamplari fantastice, fortele binelui invingandu-le pe cele ale raului pentru ...
Fantasticul in literatura romana ...
Daca in artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plasmuirea ...
Nuvela - Caracteristici generale ...
Nuvela este o creatie epica in proza de dimensiuni medii cu un singur fir narativ si cu un conflict concentrat la care iau parte putine personaje carora li se realizeaza un portret complex. Nuvela ... de ... are trasaturi specifice prin ...
Iluminismul ...
1. APARITIA A aparut in secolul 17 in Anglia constituindu-se intr-o miscare d idei care se opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marcheaza inceputul acestui curent este revolutia burgheza din Anglia(1688). “Actul de ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Ioan Neculce - cronicar

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro