Anunturi Gratuite

Ion Luca Caragiale

Informatii
EnciclopedieUltimele InformatiiCele mai vizionate InformatiiCele mai comentate InformatiiInformatii MedicaleAdauga InformatieComentarii Informatii
Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, azi Caragiale, de linga Ploiesti. Fratii tatalui sau Luca, Costache si Iorgu, erau actori, oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor plina de insufletire in vederea crearii unui teatru romanesc si al unui repertoriu national. In familia lui Caragiale exista o temeinica traditie a dragostei si preocuparii pentru teatru. Viitorul dramaturg a urmat scoala primara la Ploiesti. Dupa absolvirea scolii primare, Ion Luca nu a mai putut urma decit 4 clase gimnaziale.
In 1870 cind, la Ploiesti s-a produs o miscare revolutionara care, avind la baza revolta maselor populare impotriva dinastiei, s-a prabusit din cauza conducatorilor ei, demagogi liberali. Caragiale care a participat la aceasta miscare, avea sa batjocoreasca mai tirziu aspectele ei de farsa in schita Boborul.
Debutul literar Caragiale si l-a facut la virsta de 21 ani (1873), incepind sa colaboreze la revista umoristica Claponul si Calendarul claponului. La Ghimpele si Claponul, I.L.Caragiale s-a pregatit pentru viitoarea lui activitate de dramaturg si de prozator, de scriitor satiric.
In acesti ani l-a cunoscut pe M.Eminescu. L-a pretuit din prima clipa pe tinarul poet, despre care va scrie mai tirziu articole clocotind de indignare impotriva celor vinovati de nefericirea lui (Ironie, Doua note). Cu Eminescu, Caragiale a fost coleg de redactie la ziarul conservator Timpul, unde mai lucra si Ioan Slavici.
Dind o izbutita traducere in viersuri a unei piese franceze Roma invinsa de Parodi, Caragiale patrunde in cercul literar al Junimii.
Anii 1878-1890 reprezinta epoca marilor creatii dramatice a lui I.L.Caragiale. incepind din 1877 Caragiale publica cronici dramatice care dovedesc grija pentru dezvoltarea teatrului romanesc. Deosebit de interesante sint articolele tiparite in ziarul Romania literara, Cercetare critica asupra teatrului romanesc(1878). Critica lui Caragiale se indreapta impotriva moravurilor condamnabile ale oamenilor de teatru. El critica actorii ce nu-si luau in serios rolurile, directorii de scena care montau piesele fara sa respecte adevarul istoric.
In noiembrie 1878 Caragiale citeste la Junimea prima sa opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa". Piesa a fost jucata in ianuarie 1879. Ea a avut un mare succes.
La 13 noiembrie 1884 se reprezinta pe scena Teatrului National comedia "O scrisoare pierduta", culme a creatiei dramatice a lui I.L.Caragiale si a dramaturgiei noastre nationale. Dupa aceasta capodopera a teatrului romanesc, I.L.Caragiale scrie inca o comedie din viata micii burghezimi, D-ale carnavalului (1885) si drama Napasta (1890). In 1881 paraseste gazeta Timpul.
In 1885 este profesor la liceul particular sf.Gheorghe. In 1888 ajunge pentru o scurta vreme director al Teatrului National din Bucuresti.
In 1892 publica un volumas de proza cuprizind nuvelele Pacat si O faclie de pasti. Aceste 2 scrieri dovedesc marele sau talent de prozator.
In iunie 1912 moare subit, in urma unui atac de inima. Corpul sau a fost inmormintat la cimitirul Bellu.
Lucrarea d-lui Caragiale este originala, comediile sale pun pe scena citeva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice.
(T.Maiorescu)
Ion Luca Caragiale este, alaturi de Mihai Eminescu si Ion Creanga, unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. In opera sa, Caragiale urmareste, ca un scriitor clasic, ambitia si orgoliul unei lumi care traieste intr-un moment favorabil afirmarii. El ilustreaza, magistral, specificul si mecanismele parvenirii.
I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii romane, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta 3 universuri diferite: comic, tragic si fantastic.
Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice (O faclie de pasti, Pacat, La hanul lui Minjoala, Calul dracului, In vreme de razboi, Kir Ianulea, Abu Hassan), in timp ce nota comica se face simtita in:
"Schite (D-l Goe, Vizita, Telegrame, Bubico)
"Comedii de moravuri si caracter (O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea)
"Farsa (D-ale carnavalului).
Autorul Scrisorii pierdute este si creatorul schitei in literatura romana si, totodata, maiestrul ei nedepasit. Desi acest gen literar a mai fost cultivat si de alti scriitori, lui I.L.Caragiale ii revine meritul de a fi atins perfectiunea artistica intr-o serie de miniaturi literare de un farmec deosebit, care zugravesc, intr-o maniera realista, o lume extrem de pitoreasca.
In opera sa I.L.Caragiale si-a selectat eroii din numeroase medii: din familie si scoala, din presa, din justitie, din lumea mondena sau din viata politica.
Scriitor citadin, el pune sa defileze in fata noastra burghezi modesti si functionari inferiori, dar si oameni bogati , sus-pusi. Sunt evocate saloanele mondene, berariile, agitatia strazii, scoala; sunt portretizati moftangii: avocati, profesori, preoti, invatatori semiculti, toti alcatuid o lume extrem de pitoreasca a capitalei si a provinciei de la sf.sec.al XIX-lea si inc.sec.al XX-lea.
In critica care i-a facut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei. El a scris undeva ca nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decit risul.
Scriitorul, care afirma: Eu nu scriu decit despre viata noastra si pentru viata noastra,caci alta nu cunosc si nici ma intereseaza, ca si T.Maiorescu si M.Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gindi, precum si a parventismului.

Publicitate

SURSA 03

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.
Viaţa
Caragiale tânăr

S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei. Tatăl său (1812 - 1870) şi fraţii acestuia, Costache şi Iorgu, s-au născut la Constantinopol, ca fii ai lui Ştefan, de profesie bucătar, angajat de Ion George Caragea în suita sa la sfârşitul anului 1812.
Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actriţa şi cântăreaţa Caloropulos, de care s-a despărţit, fără a divorţa vreodată, întemeindu-şi o familie statornică cu braşoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.
Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Şcoala Domnească din Ploieşti. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la Bucureşti.
Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română”, oraşul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor şi-a adus aminte cu recunoştinţă a fost ardeleanul Bazil Drăgoşescu, acela care în schiţa memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupă, fixată la Bucureşti sau ambulantă. În 1868 a obţinut de la tatăl său autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamaţie şi mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. Tot în anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.
La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcţionară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la Familia, era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, după propunerea lui Mihail Pascaly. Din 1873 până în 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri şi proză, semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii, fabulă antidinastică). S-a născut, prin urmare, autorul satiric, însă prin sacrificarea poetului liric, căruia îi va supravieţui, ocazional, autorul de fabule, epigrame şi parodii.
În 1889, la 7–8 ianuarie s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica artistului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) şi Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza unei tuse convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24? martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naşte un fiu, Luca Ion.
În 1889, anul morţii poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 şi-a exprimat intenţia de a se expatria la Sibiu sau la Braşov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă în luna noiembrie şi-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. În 1905, la 14 martie s-a stabilit definitiv la Berlin.
Activitatea literară
Ziarist, publicist, poet

Începutul activităţii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat cu probabilitate în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureşti, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozităţi. Apropierea de ziaristică este confirmată cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde şi-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car şi Policar, în care sunt vizibile vioiciunea şi verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea poemei Versuri în Revista contemporană de la 1 octombrie 1874. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacţional”. Un moment esenţial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă şi l-a revendicat însă de la apariţia bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase numere din „foiţa hazlie şi populară”, Claponul. Între anii 1876 şi 1877 a fost corector la Unirea democratică.
În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independenţă, a fost conducător al ziarului Naţiunea română, scos la propunerea publicistului francez Frédéric Damé (1849, Tonnerre, Franţa - 1907, Bucureşti). În această perioadă a apărut şi Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte şi cuprinzătoare, a fost suprimat după numai şase săptămâni. Punându-şi în practică experienţa gazetărească de până acum, Caragiale a început în decembrie 1877 colaborarea la România liberă, publicând foiletoanele teatrale Cercetare critică asupra teatrului românesc. La Teatrul Naţional se prezenta în această perioadă, piesa Roma învinsă, de Alexandre Parodi, în traducerea lui Caragiale. Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu şi de Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a citit O noapte furtunoasă într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paşte, în 1879, se afla la Viena, împreună cu Titu Maiorescu.
După 3 ani de colaborare, în 1881 s-a retras de la Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi Neamţ. În 1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea. La 1 martie 1884, a avut loc prima reprezentaţie a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la şedinţa Junimii, în prezenţa lui V. Alecsandri.
În 6 octombrie, însoţit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezenţa reginei, a avut loc prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un succes extraordinar.
Din iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice la Voinţa naţională, condusă de A. D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul În Nirvana. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist Constituţionalul, sub semnătura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei D-ale Carnavalului, premiată la 25 ianuarie 1886, fluierată la premieră.
Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică Lumea veche. La Ziua a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Al. Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca. În Convorbiri critice şi în Timpul şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi Coşbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 şi până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie interesantă, Literatură şi artă românească, Pagini literare. În 1896 a condus Epoca literară. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, Convorbiri. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Naţional, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătura Un patriot, prima parte din scrierea politică 1907.
Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale şi-a asumat-o indirect, cu o pedagogie implicită a prezentării aspectului social sub forma ironiei pentru îndreptarea tuturor relelor.
Prin modul de a scrie şi prin diversitatea preocupărilor, articolele politice ale lui Caragiale au devenit sinteze satirice concentrate. O mişcare caracteristică a făcut să alterneze observaţia de moravuri cu generalizarea şi cu construirea ironică de tipuri. Cu privire la pamfletul caragialian trebuie remarcat textul din 1907, greu de clasat într-un gen şi aşa destul de elastic.
Din relaţiile lui Caragiale cu publicaţiile anilor 1870 - 1910, dincolo de constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenţei sale, Caragiale a înnobilat genul publicistic.
Moftul român
În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889, Caragiale a înfiinţat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic „Revista spiritistă naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”. Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene, Moftul român s-a dovedit şi un organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902, cu numeroase colaborări (Teleor, E. Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Cazaban). Calendarul Moftului român, pe anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la Bucureşti.
I.L. Caragiale şi „Junimea”
De la debutul său în dramaturgie (1879) şi până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deşi în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăşi a fost, până prin 1884 - 1885, ţinta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversităţile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează şi calităţii sale de junimist şi de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea şi publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Naţional de la Iaşi, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numeşte director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la şedinţele Junimii, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezenţa lui Alecsandri, şi-a mărturisit preferinţa pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută reprezentată, la 13 noiembrie în prezenţa reginei, cu un mare succes. În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti şi i-a prefaţat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I.L. Caragiale. În 1892, la 9 mai Caragiale a prezentat însă la Ateneu o conferinţă cu titlul Gaşte şi gâşte literare, împotriva Junimii, determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu Maiorescu şi încetarea colaborării la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P. Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinţi că a obţinut de la Titu Maiorescu să se ceară colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fără reluarea însă a relaţiilor personale între critic şi autorul articolului Două note. De-abia la 15 februarie 1908 Caragiale şi-a reluat legăturile cu Titu Maiorescu, trimiţându-i acestuia o felicitare cu prilejul aniversării sale.
Scriind despre Comediile d-lui I.L. Caragiale (1885), şi referindu-se la tipologie („Există aceste tipuri în lumea nostră? (...) Dacă sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic”), Titu Maiorescu îl apără pe marele scriitor de acuzaţia de imoralitate. Articolul, care a provocat celebra polemică dintre Maiorescu şi Gherea, evidenţiază realismul tipurilor şi al mediului social:
„Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor”.
Venind în întâmpinarea lui Caragiale, Maiorescu a fost de părere că este necesar să eludeze fondul de realitate al artei, ce devine „ficţiune artistică”, prilej de a ne înălţa „în lumea ficţiunii ideale”.
Şeful literar al Junimii a arătat mult timp faţă de Caragiale o foarte vie solicitudine, ducând, vreme de zece ani, o statornică colaborare. Piesa O noapte furtunoasă a avut următoarea dedicaţie: „D. Titu Maiorescu este cu adânc respect rugat să primească dedicarea acestei încercări literare, ca un semn de recunoştinţă şi devotamentul ce-i poartă autorul ei”. Caragiale a citit la Titu Maiorescu drama Năpasta, care a apărut la editura Haimann şi a fost dedicată, în volum, doamnei Ana T. Maiorescu. În calitate de colaborator al revistei, dramaturgul a menţinut relaţii cordiale cu toţi ceilalţi membri ai Junimii, în mod special cu Iacob Negruzzi, creatorul şi redactorul Convorbirilor literare (Vasile Pogor, Gh. Panu, Petre Missir, căruia i-a dedicat O scrisoare pierdută, N. Gane). În anii activităţii sale la Convorbiri a admirat-o pe Mite Kremnitz (cumnata lui Maiorescu), care a şi tradus mai multe texte din Caragiale, în vederea publicării antologiei de literatură română în Germania. Ruptura cu Junimea a devenit definitivă în 1892, când şi-a întrerupt colaborarea la Convorbiri literare. Ura lui împotriva vechilor prieteni literari şi a lui Titu Maiorescu a devenit obsesivă. De-abia peste câţiva ani, colaborând la Epoca (1896), fostul junimist a regretat despărţirea de Maiorescu, evidenţiind marile calităţi ale criticului, cu un rol de primă mărire în cultura noastră, alături de Hasdeu. De la Berlin, la 15 februarie 1908, de ziua de naştere a lui Maiorescu, Caragiale i-a trimis acestuia o călduroasă telegramă.
Opera literară
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii şi o dramă), nuvele şi povestiri, momente şi schiţe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci şi unul dintre principalii fondatori ai teatrului naţional. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.
Consideraţii estetice
Elaborat în 1896, studiul Câteva păreri reprezintă un adevărat „breviar” al esteticii scriitorului. Socotit de unii comentatori un naturalist, un zolist în nuvelele sale psihologice, opţiunea estetică a scriitorului este categorică şi definitorie pentru idealul de artă ca sinteză a fantaziei: „noi nu înţelegem o operă de artă din mult, ci din ceva, înţelegem un ce dintr-un cum” (s.n.). Condiţia obligatorie a artei este talentul, puterea de invenţie a scriitorului, expresivitatea, şi niciodată considerente de şcoală, de grup social sau de curent literare, saturate de teorii şi de erudiţie fără sens: „A crea - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună şi a le turna într-o formă, care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului. Şi această putere, la artist o numim talent. Talentul este deci puterea de expresivitate ce o au îndeosebi unii, pe lângă iritabilitatea ce o au toţi”.
Aprecieri critice
Caragiale este prezentat ca un apărător înverşunat al scrisului său, luptând cu editorii, pentru ca aceştia să-i respecte textul integral, ortografia şi punctuaţia. Conştiinţa de artist impecabil şi scrupulozitatea sa sunt mărturii exprimate în numeroasele scrisori către amici cărora le face reproşul „sosului greşelilor de ortografie şi punctuaţie” şi a „enormelor greşeli fundamentale”. Sică Alexandrescu a propus o tipărire corectă, la baza căreia să stea un text confruntat ştiinţific cu ediţiile „Socec”, „Şaraga”, cu manuscrisele lui Caragiale, „un text în care ortografia marelui scriitor să fie repusă în drepturi, ţinându-se seamă, riguros, consecvent dar cu mult discernământ de ultimele reguli academice stabilite”.
A. E. Baconski schiţează unele „înrudiri şi vecinătăţi” între Caragiale şi Tudor Arghezi. La ambii este evident acelaşi patriotism, aceeaşi ţintă a satirei, lovind în categoriile profesionale cu o spoială de cultură, cu un jargon franţuzit. Baconski remarcă la amândoi „pasiunea pentru stil, pentru o anumită arhitectură stilistică, mai simplă la Caragiale, mai savantă la Arghezi”.
Nicolae Steinhardt a constatat că opera lui Caragiale a fost citită din două perspective pînă în 1975. Perspectiva „stângistă” era caracterizată prin supralicitarea criticii burgheziei româneşti, considerată „dreapta” românească, a viciilor şi a regimului ei politic, avându-i ca reprezentanţi pe Alexandru Piru, Ovid S. Crohmălniceanu şi cea „naţionalistă”, avându-i ca reprezentanţi pe N. Grigorescu, Nicolae Iorga, Lovinescu, N. Davidescu care îl blamau pe scriitor pentru pretinsa ură faţă de neamul său. Nicolae Steinhardt a introdus cea de-a treia perspectivă, a unui Caragiale profund creştin, creatorul unei lumi în care atmosfera generală... e blândeţea, stâlp al creştinismului.
Comediile domnului Caragiale este o lucrare scrisă de Titu Maiorescu din dorinţa de a-l apăra pe scriitor de atacurile în presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de joasă speţă în piesele sale). Pornind de la constatarea că tipurile şi situaţiile din comediile lui Caragiale sunt inspirate din realitatea socială a timpului, Maiorescu atrage atenţia că artistul recreează realitate dintr-o perspectivă ideal-artistică, fără nici o preocupare practică, în sensul că el generalizează.

  Comenteaza informatia
Nume: *
E-mail: *
Titlu: *
Comenteaza: *
Scrie codul: *
  Voteaza si trimite comentariul: *
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10

Enciclopedie
Ion Iliescu ...
Nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare. Casatorit din anul 1951 cu Elena Iliescu, de profesie inginer, cercetator stiintific ...
Sigmund Freud ...
Copilaria, anii de studii 1856 - 6 mai: Se naste Sigismund Freud (isi va schimba prenumele in Sigmund la 22 de ani). Conform obiceiului, primeste si un prenume evreiesc: Schlomo. Locul de nastere este Freiberg, in Moravia, astazi Pribor ...
Julio Iglesias ...
Julio Iglesias s-a nascut la Madrid, la 23 septembrie 1943, orele 14.00, in vechea maternitate madrilena de pe strada Mesón de Paredes. Este fiul cel mare al doctorului Julio Iglesias Puga si al Mariei del Rosario de la Cueva y ...
Gheorghe Dinica ...
Peste 70 de filme, zeci de piese de teatru jucate pe scenele celor mai mari teatre din Romania si pasiunea pentru muzica lautareasca. O viata petrecuta in lumina reflectoarelor, cea a maestrului Gheorghe Dinica. :Fac meseria asta de prin ...
Octavian Goga ...
"Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea aceasta, pentru ce trebuie sa avem prieteni si aspiratii, sperante si visuri. N-ar fi de o mie de ori mai preferabila o retragere intr-un colt indepartat de lume, unde nimic ...
Ella Fitzgerald ...
Incepand cu anul 1926, luna februarie a fost desemnata "Black History Month" de catre Guvernul Statelor Unite. Cei mai carcotasi dintre noi ar putea remarca faptul ca tocmai luna cea mai scurta a anului a primit aceasta onoare, dar nu ne ...
Michael J. Fox ...
Michael J. Fox avea doar 15 ani cand a debutat la televiziunea canadiana - in tara sa de origine - si numai 21 cand cucerea Hollywood-ul cu trilogia "Înapoi in viitor". A jucat apoi in numeroase filme pentru marele ecran si in ...
Mihai Eminescu

Ana Aslan

Alexandru Ioan Cuza
Henri Coanda

Albert Einstein
Anunturi Gratuite  |  Vanzari auto  |  Anunturi Imobiliare  |  Anunturi Gratuite  |  Anunturi  |  Anunturi auto, Vanzari auto

Ion Luca Caragiale

Administrare
web design by © ClausDesign
  Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland

copyright-footer

2007 - 2014 Ipedia.ro