SURSA 03

Influenţe asupra lui Brahms
Brahms îl venera pe Beethoven, poate chiar mai mult decât ceilalţi compozitori romantici. În casa compozitorului, un bust de marmură a lui Beethoven privea în jos spre locul unde compunea. Lucrările sale conţin un număr de aparente imitaţii ale lui Beethoven. Astfel, începutul lui Brahms Prima sonată pentru pian este foarte aproape cu începutul lui Beethoven Hammerklavier sonata; iar tema principală a finalului lui Brahms din Prima simfonie este evocatoare la finalul lui Beethoven in Simfonia a noua, iar când această ultimă asemănare i-a fost subliniată lui Brahms, acesta a replicat: "Orice măgar poate vedea asta".
Brahms iubea şi compozitorii clasici de dinainte - Mozart şi Haydn. Colecţiona primele ediţii şi autografe ale operelor lor şi edita ediţiile care se interpretau pe scenă.
Afecţiuna lui Brahms pentru perioada clasică se reflectă şi în alegerea genurilor sale: el prefera formele clasice ale sonatei, simfoniei şi concertului şi compunea frecvent mişcări în forma de sonată. Deşi Brahms este adesea categorisit drept cel mai "clasic" compozitor romantic, această etichetă nu se reflectă în lucrările sale. Împărţirea sa publică între şcoala muzicală a lui Richard Wagner şi cea proprie i-a câştigat această etichetă, cum deseori critica lipsa lui Wagner de contrapuncte în compoziţiile sale. Dacă analizăm atent opera lui Brahms, observăm că este complet romantic în stil, răvăşind forma liniilor de compoziţie aidoma oricărui alt compozitor din acele timpuri. Rivalitatea între Brahms şi Wagner, însă, a marcat o mare diviziune în comunitatea muzicală, cei care erau de partea lui Brahms şi cei care preferau muzica lui Wagner. Deşi Wagner reprezenta un rival feroce, spre bătrâneţe Brahms a recunoscut cât de mult aprecia compoziţiile acestuia.
O influenţa diferită asupra lui Brahms a avut-o muzica folclorică. Brahms a compus lucrări pentru pian şi voce însumând 144 de melodii folclorice germane, iar multe dintre liedurile sale reflectă teme folclorice sau descriu scene din viaţa rurală. Dansurile ungare se aflau printre cele mai profitabile compoziţii ale sale şi variantele orchestrate rămân arhicunoscute până în zilele noastre.
Brahms a fost cu siguranţă influenţat şi de dezvoltarea tehnologică a pianului, care a atins în esenţă forma modernă în timpul vieţii sale. O mare parte a muzicii de pian a lui Brahms şi multe dintre liedurile sale folosesc notele joase şi pedala pentru a obţine un sunet bogat şi puternic.
Personalitatea lui Brahms
Ca şi Beethoven, Brahms era un iubitor al naturii şi mergea adesea la plimbare prin pădurile din jurul Vienei. Adesea aducea dulciuri pentru a le oferi copiilor. Adulţilor Brahms le părea deseori brusc şi sarcastic, iar uneori îndepărta alte persoane în afara celor cu care se simţea comod. Elevul său, Gustav Jenner a scris: "Brahms a câştigat, pe bună dreptate, reputaţia de a fi un morăcănos, deşi puţini ar putea fi la fel de adorabili precum el". Avea şi tabieturi care erau dezvăluite de către presa vieneză, precum vizita sa zilnică la taverna Ariciul Roşu, favorita sa în Viena, iar presa remarca îndeosebi stilul său de a merge cu mâinile strânse la spate, pe care îl imortaliza în caricaturi reprezentând şi un arici roşu mergând alături de el. Cei care i-au rămas prieteni i-au fost foarte loiali, iar în schimb, el oferea loialitate şi generozitate egală. A fost prieten de-o viaţă cu Johann Strauss - fiul deşi se diferenţiau foarte tare în compoziţie. Brahms chiar s-a zbătut pentru a ajunge la Theater an der Wien din Viena pentru premiera operetei lui Strauss, Die Göttin der Vernunft, în 1897 înainte de moartea sa. Poate cel mai mare tribut pe care Brahms i l-a pătut plăti lui Strauss a fost remarca sa că ar fi renunţat la orice ce dacă i-ar fi fost dat să compună valsul Dunărea Albastră. O anectodă datând din vremea când Brahms a făcut cunoştinţă cu Strauss este că fără ruşine, ultimul dintre ei a notat cuvintele 'vai, nu de Brahms!' pe autograful faimosului vals.
Începând cu anii 1860, când lucrările sale se vindeau în număr mare, Brahms chiar reuşise financiar. Prefera un stil de viaţă modest, însă, trăind într-un simplu apartament de trei camere, având o servitoare. Dădea de pomană majoritatea banilor rudelor sale şi sprijinea în anonimat un număr de tineri muzicieni.
Brahms era un perfecţionist extrem. De exemplu, este discutabil faptul că simfonia pe care noi o numim. Prima este prima simfonie a sa, din moment ce Brahms adesea distrugea lucrări complete care nu se ridicau la standardele sale de calitate. Un alt factor care a contribuit la perfecţionismul lui Brahms a fost acela că Schumann anunţase cu mult înainte că Brahms avea să devină următorul mare compozitor după Beethoven, o prevestire pe care Brahms era hotărît să o împlinească. Aceasta abia adăuga încrederea de sine a compozitorului şi este posibil să fi amânat crearea Primei Simfonii. Însă Clara Schumann a notat că Prima Simfonie a lui Brahms era un produs care nu reflecta natura reală a compozitorului, considerând exuberanta mişcarea finală drept „prea briliantă“, ea fiind inspirată de întuneric şi de mişcarea furtunoasă cu care se deschidea simfonia. Ea a refuzat, însă, în a accepta senina Simfonie Secundă şi a fost un fan pe viaţă a acelei celebre lucrări în Re major, una dintre rarele combinaţii compoziţionale foloste de Brahms.
Cât despre locul compozitorului în istoria muzicală, care îl îngrijora atât de mult, el s-ar simţi astăzi neîndoielnic satisfăcut ştiind că posteritatea l-a plasat între cei trei mari "B" ai compozitorilor germani — Bach, Beethoven şi Brahms.