Leonardo Da Vinci - artist, om de stiinta si inventator

SURSA 03

Ani de peregrinări
Din anul 1499, Leonardo îşi începe seria peregrinărilor în diferite oraşe ale Italiei. Trece prin Mantova (1499) unde se află Isabella d'Este, căreia îi execută portretul. La Veneţia rămâne câteva luni, apoi se întoarce în 1501 la Florenţa, unde expune cartonul viitoarei compoziţii "Sfânta Ana, Maria şi copilul Iisus" (Sant'Anna, la Madonna, il Bambino e san Giovannino), trezind admiraţia tuturor.
În martie 1503 Leonardo a început să lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte ataşat de acest tablou, purtându-l mereu cu sine. Pictorul şi istoricul de artă Lomazzo scrie că "Leonardo nu l-a terminat pentru că nu ştia niciodată dacă nu mai avea ceva de spus... mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat". Trăsăturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanentă, o curgere neîntreruptă a stărilor sufleteşti de o mare diversitate, cu un zâmbet misterios care oricând te aştepţi să se accentueze, să se atenueze sau poate chiar să dispară. Se spune că Leonardo, pentru a întreţine în timpul lucrului fugitivul zâmbet al modelului, punea să i se cânte o muzică de o deosebită suavitate.
În octombrie 1503, Senioria Florenţei îl însărcinează pe Leonardo să picteze, pe peretele sălii Marelui Consiliu din Palazzo Vecchio, "Bătălia de la Anghiari". Ea trebuia să redea desfăşurarea luptei date la 29 iunie 1441, printr-o înşirare a episoadelor principale şi anume, comandantul milanez cu călăreţii săi înaintea bătăliei, pregătirile florentinilor, apoi diferitele faze ale luptei încoronate prin victoria florentinilor. Printr-o generalizare artistică genială, Leonardo sintetizează într-un singur tablou tematica propusă. Pentru aceasta a realizat un mare număr de schiţe, păstrate în biblioteca castelului din Windsor (Marea Britanie). Pictura murală propriu-zisă nu s-a păstrat, pentru că Leonardo a încercat din nou un procedeu tehnic al fixării culorilor care a dat greş, şi este cunoscută astăzi după còpii executate - printre alţii de Rubens - pe baza schiţelor lui Leonardo şi a unei descrieri amănunţite făcute de Giorgio Vasari. Din această epocă datează opera "Neptun - zeul apelor", de la care nu s-a păstrat decât o schiţă în cretă.
În anii 1506-1507, apoi şi între 1508-1513, Leonardo se află din nou la Milano, unde locuieşte la familia Melzi, dând lecţii de artă tânărului Francesco, un băiat de cincisprezece ani. Cei doi se îndrăgostesc reciproc, şi vor rămâne împreună până la moartea maestrului. Începe în acest timp să-şi pună în ordine notiţele ştiinţifice. Cunoaşte pe Piero di Baccio Martelli, un celebru erudit, vestit prin lucrările sale de matematică, cu ajutorul căruia îşi dezvoltă cunoştinţele de matematică. Se crede că tot în această perioadă ar fi lucrat la portretul lui "Ioan Botezătorul", aflat astăzi la muzeul Louvre din Paris.
Din 1514 până în 1516, Leonardo se găseşte în Roma, chemat de Papa Leon al X-lea. Aici locuieşte în palatul Belvedere, participă la organizarea grădinii botanice din parcul palatului, întocmeşte planuri pentru asanarea mlaştinilor pontice, notează entuziast ziua şi ora când a rezolvat o problemă de geometrie, plângându-se totodată că papa i-a interzis disecarea cadavrelor, astfel că s-a văzut nevoit să-şi întrerupă cercetările de anatomie.
Ultimii ani ai vieţii în Franţa
În octombrie 1515, regele Francisc I al Franţei a intrat în Milano şi, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat în Franţa, astfel că artistul, însoţit de Francesco Melzi, părăseşte în toamna anului 1516 Italia şi se stabileşte în Franţa, la Amboise, în micul castel Cloux. În acel timp, în arta franceză se dezvolta un puternic curent italienizant, luptând împotriva influenţei artei din Flandra. Leonardo a întărit, prin prezenţa sa, prestigiul artei şi culturii Renaşterii italiene în Franţa.
În timpul şederii sale la Amboise, realizează o serie de desene de un puternic dramatism, redând fenomene de dezlănţuire a forţelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totuşi, în primele luni ale anului 1519, sănătatea i se deteriorează în urma unui atac vascular cerebral. Cu partea dreaptă a corpului paralizată, este ţintuit la pat iar în ziua de 2 mai 1519 inima sa a încetat să mai bată.
Preocupările ştiinţifice
O prezentare a creaţiei lui Leonardo da Vinci nu poate face abstracţie de preocupările ştiinţifice ale genialului florentin. Leonardo avea dorinţa ambiţioasă de a nu lăsa să-i scape nimic din cele ce se petrec în universul accesibil omului. Întrepătrunderea atitudinii ştiinţifice cu cea artistică este un rezultat al concepţiei care s-a maturizat de-a lungul anilor, despre rolul pe care trebuie să-l aibă arta, culme a activităţii spirituale creatoare, în cunoaşterea lumii şi înţelegerii sufletului omenesc.
S-au scris volume întregi despre Leonardo, înaintaş de seamă în astronomia modernă, în geometrie şi mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporţionale. Se susţine că Leonardo a iniţiat metoda dublă în cinematică şi ar fi constatat că, în mişcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găseşte în manuscrisele lui Leonardo.
Înainte de Copernic şi Galilei, Leonardo însemna în jurnalul său: "Pământul este un astru asemănător Lunii...el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplineşte acelaşi rol ca şi Luna pentru noi". (Ms.D., fol.41). Oricare din aceste afirmaţii ar fi fost suficientă pentru a-l duce pe rugul inchiziţiei, aşa cum s-a întâmplat cu Giordano Bruno, aşa cum era să se întâmple cu Galilei.
Mai mult ca orice ştiinţă, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcţii tehnice, şi-a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.
În domeniul biologiei, este de menţionat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele şi structurile lor interne. Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală, în special a cailor.
În condiţii vitrege, Leonardo desfăşoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ şi ţesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie, alături de o deplină fidelitate ştiinţifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Gallery a castelului din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui "Tratat de Anatomie", care nu va fi însă realizat.
În istoria urbanisticii, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema oraşului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortăreţe.
Edificatoare pentru înţelegerea lui Leonardo sunt şi scrierile, în special "Tratatul despre pictură" (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau "De Ludo geometrico" (1514).
Încheiere
Fiind la confluenţa atâtor curente care se înfruntau, era firesc ca personalitatea lui Leonardo, chintesenţă a epocii sale, să conţină în ea contradicţii, compromisuri uneori. S-a scris mult despre tendinţele homoerotice şi înclinaţiile spre magie ale lui Leonardo da Vinci, de ex. recent în cartea "Codul lui da Vinci" (2003) de Dan Brown, care a făcut multă vâlvă, deşi este considerat de unii ca fiind un roman de calitate submediocră. Nu există nici o evidenţă să fi avut relaţii intime sau prietenii strânse cu femei, s-a înconjurat cu tineri frumoşi, care l-au însoţit în peregrinările sale, cum a fost contele Francesco Melzi, care a devenit cel mai apropiat discipol şi asistent, cât şi moştenitorul său. Amănuntele adeseori colportate nu sunt de cel mai bun gust. Toate acestea nu pot arunca vreo umbră asupra figurii marelui florentin. În timp ce uitarea a acoperit patimile mărunte şi faima lipsită de fundament a potentaţilor contemporani lui, a rămas neatinsă gloria creaţiei lui Leonardo în slujba vieţii, a concepţiilor de larg orizont ale lui Leonardo da Vinci.