Logica

SURSA 03

Logica este cuvânt derivat din termenul elin λόγος (logos). În limba greacă veche expresia „logos” avea următoarele înţelesuri: cuvânt, idee, raţiune, ordine.
Heraclit din Efes utiliza cuvântul „logos” cu înţelesul de ordine necesară, proprie atât cosmosului, lumii materiale cât şi gândirii omeneşti în forma ei superioară.
Filosofii stoici elini au dat cuvântului „logos” un sens idealist, înţelegând prin logos raţiunea cosmică, divină.
Mai târziu filosoful Filon Iudeul a utilizat cuvântul „logos” desemnând prin el raţiunea divină ca forţă mijlocitoare între Dumnezeu şi lume.
Teologii creştini au utilizat cuvântul „logos” pentru a desemna raţiunea divină ca forţă mijlocitoare între Dumnezeu şi lume, identică cu Iisus.
Geneza logicii s-a produs în antichitate în lumea Greciei sclavagiste.Necesitatea studierii raţionale a gândirii a fost determinată de intensificarea preocupărilor de cunoaştere ştiinţifică a lumii faptuite de învăţaţii elini.Astfel Democrit aproximativ între anii 460-370 î.e.n. pornind de la cercetările naturii a fost determinat să studieze inducţia, analogia, ipoteza şi a formulat legea raţiunii suficiente.În continuare la constituirea logicii şi-au adus contribuţia filosofii sofişti prin practica demonstraţiei. Gânditorul Socrate aproximativ între 469-399 î.e.n. prin centrarea reflecţiei pe suflet a adâncit preocuparea pentru modurile de gândire.Discipolul lui Socrate, Platon aproximativ între anii 427-347 î.e.n. ocupându-se de studiul genurilor supreme ale ideilor a încercat o clasificare a categoriilor şi formularea unor legi ale logicii.Logica a fost structurată, sintetizată şi expusă într-o formă durabilă de către filozoful Aristotel (circa 384-322 î.e.n.). Aristotel a revizuit şi generalizat cunoştinţele de până la el despre formele gândirii fiind primul gânditor care a scris o operă centrată special pe studiul gândirii omului.A considerat că formele centrale ale gândirii sunt noţiunea, judecata şi raţionamentul.Filozofii stoici au contribuit la dezvoltarea logicii prin apropierea ei de retorică şi gramatică.
Prin tradiţie, logica este studiată ca disciplină filozofică, fiind una dintre cele trei discipline ale clasicului trivium, alături de gramatică şi retorică.
Logica este o specie a cunoaşterii exacte. Obiectul cunoaşterii sale este forma abstractă a gândirii umane. În studiul formelor gândirii umane logica separă forma de conţinutul informaţional, afectiv şi volitiv precum şi de mijlocul exteriorizării formei gândului adică limba naturală luând în cercetare numai forma intelectivă, cognitivă, raţională, obiectivă a gândirii considerând mijlocul de comunicare ca element convenţional. Odată făcută această primă separaţie logica efectuează a doua operaţie: separarea formelor corecte de cele incorecte adică a celor valide de cele nevalide. În continuare se ocupă preponderent de cercetarea formelor valide de gândire. Scopul final este practic, deoarece există nevoia individuală şi socială de eficienţă a gândirii aplicate.
În prezent logica există pe mai multe nivele de structurare.Se practică logica de bază în care coexistă logica tradiţională, aristotelică sau generală şi logica modernă, matematică sau simbolică numită şi logistică.Alături de logica de bază s-au iniţiat şi dezvoltat cercetări speciale de logică în conexiune sau în baza altor discipline ştiinţifice dând naştere unor logici speciale.Asupra sistemelor logice tradiţionale şi moderne în special s-au dezvoltat cercetările logice care le depăşesc sub aspectul generalităţii, cercetări reunite sub numele de metalogică.Reflecţiile cele mai generale asupra logicii actuale se fac asupra conceptelor logice fundamentale, asupra condiţiilor şi metodelor formale şi asupra finalităţii logicii, reflecţii ce poartă denumirea de filozofia logicii sau logică filozofică.
Logica formală şi celelalte ştiinţe
Logica studiind forma gândirii se deosebeşte de toate celelalte ştiinţe care reţin conţinutul gândirii. Pe fizician, pe chimist, pe biolog, pe sociolog îl interesează în primul rând ce anume se afirmă sau se neagă într-un act de gandire.
Un raport aparte există între psihologie şi logică. Psihologia studiază fenomenele psihice printre care există şi gândirea.Ea cercetează gândirea ca proces psihic în complexitatea lui internă şi externă adică în legile sale de proces psihic de cunoaştere normală şi patologică şi în relaţiile sale cu condiţiile şi factorii externi gândirii cum ar fi memoria, afectivitatea, imaginaţia, stările neurofiziologice, cu evoluţia individuală. Logica se ocupă numai de condiţiile gândirii normale, corecte luând în considerare formele eronate doar în vederea delimitării şi prescrierii formelor corecte de gândire. În această situaţie logica nu este în conflict cu psihologia ci în colaborare pentru că înformaţiile privitoare la condiţiile preliminare ale unei gândiri normale sunt necesare pentru accesul la formele corecte de gândire urmărite de cercetarea logică.În această fază logica încă mai are de a face cu psihologia deoarece o categorie de cauze ce determină abaterea gândirii de la corectitudine este de natură extralogică cauze denumite paralogisme ce sunt de competenţă comună psihologiei şi logicii. După detaşarea de factorii paralogici, logica îşi preia mai deplin obiectul mai având de luptat cu a doua categorie de factori care ţin într-adevăr de corectitudinea formelor şi operaţiilor găndirii, anume cu grupul sofismelor adică a erorilor logice propriu zise. Însă odată obţinute condiţiile normalităţii gândirii şi realizată trecerea la formele corecte, logica se află pe tărâmul ei unde poate opera distincţiile proprii între genurile şi speciile formelor corecte şi celor incorecte. În acest stadiu logica nu mai are de a face de loc cu fenomene afective, volitive sau de altă natură preocupându-se exclusiv de aspectul obiectiv al formelor gândirii.
O altă disciplină care se intersecteză cu logica este lingvistica. Cauza care face ca lingvistica să se întâlnească cu logica este strânsa legătură dintre limbaj şi procesul gândirii. Pentru ca o formă de gândire să existe ea are nevoie de o materializare fie şi în forme interiorizate, subiective. Fără această materializare nu pot fi executate operaţii nici asupra formelor nici asupra conţinutului informaţional al gândirii. Lingvistica a descoperit că între materializarea formelor gândirii şi formele sale pure nu este o dependenţă absolută ci relativă astfel încât o formă de gândire şi un conţinut se pot materializa în moduri diferite putându-se exprima de exemplu aceeaşi judecată cu acelaşi conţinut în limbi diferite. Deci raportul dintre forma mentală a gândirii şi materializarea sa lingvistică este totodată necesar şi convenţional. Nu există o relaţie de identitate între semn şi înţeles. Totuşi raportul dintre forma gândirii, conţinutul informaţional al ei şi materializarea acestora este de subordonare. Gândirea subordonează limbajul. Datorită acestor relaţii lingvistica prin cercetarea şi adecvarea limbajului ca vocabular şi gramatică are o contribuţie substanţială la elucidarea problemelor calităţii actului de gândire.
Metodă
Pentru logică metoda este un ansamblu de prescripţii obţinute prin transformarea propoziţiilor unei teorii în reguli de acţiune practică şi intelectuală în scopul rezolvării problemelor de logică.
Logica de bază (logica tradiţională, aristotelică sau generală şi logica simbolică modernă, matematică sau simbolică) se caracterizează prin trei metode fundamentale: standardizarea, simbolizarea şi formalizarea.
Standardizare logică
Standardizarea logică este transformarea enunţărilor din limba naturală, fără a le altera conţinutul, în expresii din care poate fi detaşată structura lor logică.
Simbolizare
Simbolizarea este introducerea de simboluri speciale -constante şi variabile-cu ajutorul cărora forma logică a acestor enunţuri este fixată în formule specifice.Se utilizează numai parţial în logica generală şi extins în logica simbolică.
Formalizare
Formalizarea este finalizarea teoriei logice într-o formă calculatorie.Se utilizează numai în logica simbolică fiind un criteriu eficace de deosebire între logica generală şi logica simbolică.
În contemporaneitate logicienii dispun de mai multe clase de metode de cunoaştere logică datorită potenţialului generalizator al metodelor matematice moderne pe care logica le-a preluat foarte productiv în planul cunoaşterii.
Aplicaţiile logicii
Aplicaţiile logicii sunt mult mai complexe decât aplicaţiile altor ştiinţe constând în următoarele:
1.Verificarea proceselor de gândire şi cale de construcţie a teoriilor
Este cea mai importantă aplicaţie a logicii şi totodată cea mai dificilă.
Sub aspect praxiologic logica poate converti adevărurile achiziţionate în norme de acţiune aplicabile asupra gândirii individuale sau colective modificând eficacitatea gândirii şi indirect a acţiunii individului sau grupului.
Logica este totodată şi o specie a acţiunii. Rezultatele distincţiei între formele corecte şi cele incorecte ale gândirii se convertesc în reguli după care alţi oameni pot să gândească eficient adică având randament maxim în obţinerea de cunoştinţe adevărate şi de rezultate faptice dorite. De exemplu, din cunoştinţa logică "A este identic cu A şi numai cu A" extragem regula de acţiune că nici un om nu poate fi altul decât el însuşi. Deci ori este el ori nu este el, ceea ce determină excluderea lui din lista autorilor prezumtivi ai unei acţiuni.
Gândirea corectă se distinge prin următoarele caracteristici: claritate, precizie, ordine, consistenţă, coerenţă, întemeiere.În acest scop trebuie aplicate regulile definirii, clasificării şi argumentării.
Formarea gândirii logice este un proces mai greu decât formarea vorbirii.Oamenii se nasc cu înclinaţii mai mari sau mai mici spre gândirea logică.Chiar dacă nu toţi pot atinge aceleaşi performanţe de gândire logică există un folos chiar şi pentru cei care nu ajung să gândească spontan logic; ei se lasă mai uşor corectaţi de către cei ce gândesc mai bine.Scopul formarii gândirii logice este triplu: dezvoltarea gândirii logice spontane, formarea gândirii logice conştiente astfel încât individul să ajungă în stadiul autocontrolului logic al gândirii şi controlul logic al gândirii celorlalţi oameni materializată în vorbire, în scriere sau în actiuni.Formarea gândirii logice trebuie să înceapă cât mai devreme.Ea trebuie să înceapă în limbaj natural prin expunere şi aplicaţii,să utilizeze limbajul de masă, trecându-se prin gândirea comună spre gândirea ştiinţifică în general.În educaţia gândirii logice nu este bine să se înceapă prin logica modernă, la aceasta ajungându-se abia ulterior după educarea prin logica tradiţională.Motivele sunt următoarele:accesul la gândirea logică este posibil numai prin limbajul natural,în majoritatea domeniilor de activitate se utlizează logica exprimată în limbaj natural, gândirea comună nu utilizează limbajul simbolic.Logica simbolică prin forma ei s-a îndepărtat de mase devenind un bun al elitei.Chiar şi cei care reuşesc să o înveţe nu totdeauna reuşesc să o aplice în corectarea gândirii.În logica simbolică există pericolul de a face combinatorică sterilă deci fără efect practic asupra evoluţiei efective a gândirii individului supus educaţiei.În formarea şi dezvoltarea gândirii logice o altă activitate necesară este disputa intelectuală în care trebuie să se urmarească distingerea poziţiei juste.Când educaţia gândirii logice începe prea târziu se pot învăţa reguli de gândire dar nu şi abiliatea de a le aplica.
2.Trecerea de la variabilele ei la un sistem de constante;
Această aplicaţie este o rezolvare relativ mecanică a unor probleme tratabile logic.
3.Aplicarea logicii la tehnică prin interpretarea adecvată a formalismelor ei;
4.Modelarea proceselor logice.