Manastirea Chiajna sau Biserica Blestemata din Giulesti Sarbi

La periferia Bucurestiului, pe Calea Giulesti, inconjurata de pustiu, acolo unde orasul isi scuipa gunoaiele, sta in genunchi,ruinata, o veche biserica, uitata si parasita de lume. Ctitorie a domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790), Manastirea Chiajna trebuia sa fie unul dintre cele mai importante lacasuri de cult ale vremii ridicate pe meleagurile romanesti. Dar soarta ei a fost alta. Legenda, pierduta in negurile timpului, spune ca biserica ar fi blestemata. Preotii nu au slujit niciodata in ea, fiind bombardata de catre turci chiar inainte de tarnosire. Acestia au crezut ca acolo ar fi fost mai de graba o cetate si din aceasta pricina au hotarat s-o rada de pe fata pamantului. Constructia, insa, s-a incapatanat sa ramana in picioare. Nicolae Mavrogheni, un domn cu apucaturi ciudate In timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) a inceput, in vestul Bucurestilor, constructia Manastirii Chiajna, lacas de mari dimensiuni. Are 43 metri lungime si 18 inaltime, ziduri groase de 1 si 2 metri. La ea au lucrat mesterii care au inaltat conacul Vacarestilor de langa Targoviste, astazi si el in ruina. Sfantul lacas si-a luat numele de la o mosie a celebrei doamne Chiajna, sotia lui Mircea Voda. Biserica este finalizata in timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni (1776-1790), originar din insulele Arhipelagului grecesc, om cu apucaturi ciudate, brutal cu boierii, dar spiritual si excentric. Manastirea functiona in 1792, dar a fost parasita in timpul epidemiei de ciuma din vremea lui Mihai Sutu (1791-1793). Legenda spune ca insusi Mitropolitul Cozma al Tarii Romanesti ar fi murit bolnav de cumplita boala, chiar in aceasta biserica. De atunci, oamenii au inceput sa creada ca ea este blestemata. Clopotul cel mare al manastirii a fost aruncat, apoi, in apele revarsate ale Dambovitei. Arhiva si scriptele au fost arse in totalitate. Se spune ca ea a fost bombardata de turci chiar inainte de sfintire. Ei se temeau ca romanii o vor folosi drept fortareata. Unii arhitecti sunt de parere ca lacasul de cult poate fi restaurat, pentru ca o biserica ridicata din temelii ar costa mult mai mult. In perioada comunista, cind lama buldozerelor intra aproape zilnic in carnea sfanta a bisericilor, episcopul Antim Nica a incercat sa determine autoritatile sa restaureze Manastirea Chiajna. Eforturile curajosului parinte au fost zadarnice. Lacasul a ramas mai departe in paragina, asa cum e si acum.
Cand trece trenul, mai cade o caramida...
Ruinele manastirii se afla la marginea cartierului Giulesti-Sarbi, aproape de calea ferata Bucuresti-Craiova. Ca sa ajungi la ea trebuie sa calci pe capete de cai morti, pe gunoaie, caramizi, sticle sparte, oale, pachete goale de tigari sau cutii de conserve. Colo e un papuc de copil, niste haine putrezite, cativa pui de pisica in putrefactie, bucati de faianta sparta, anvelope arse. Construita in stil neoclasic, cu un plan arhitectonic deosebit, biserica isi asteapta cuminte moartea. De fiecare data cand trece trenul, la nici 30 de metri de ea, zidurile gem de durere. Mai cade o caramida, se mai crapa un perete... In jur, munti de mizerie, haite de caini ce sar la grumazul strainilor, stoluri de ciori, grase cat curcanii. Cu toate ca acum e in agonie, monumentul a rezistat foarte mult si sub forma de ruina. La cutremurul din 1977, insa, turla s-a prabusit. Acum, cerul cade in pantecul ei impreuna cu ciorile, croncanind a pustiu. In locul sfintelor picturi de pe pereti, astazi iti insulta privirea inscriptii vulgare scrijelite de minti anormale. Unde altadata trona imaginea Sfantului Petru zanganind in mana cheile de la poarta Raiului, cineva a scris cu ciobul: "Neli + Gica = Love“. Din loc in loc se vad urme de cenusa, semn ca acolo a innoptat cineva. De jur-imprejur, iadul!
Curti pavate cu caramizi sfinte
De-a lungul timpului, incurajati de nepasarea autoritatilor, oamenii s-au gandit gosposdareste ca, decat sa putrezeasca pe camp in mizerie, mai bine isi aduc caramizile de la manastire la ei in ograda. Asa ca au furat piatra cu piatra si si-au pavat curtile sau si-au dres peretii gauriti. Poate caramizile sfinte ii vor feri de necazuri si le vor aduce bunastarea in familie. Din cand in cand, langa biserica mai poposeste cate o caruta hodorogita. Tiganii smulg una cate una bucati din trupul ei. "E bune la casili noastre, ca suntem amarati, vai da zilili noastre, ne moare puradeii da frig si da foame...“ O hodoroaga de scanduri, de sta sa se farame in bucati, trasa de o martoaga cu ochii umezi, opreste langa zidurile Manastirii Chiajna. Proprietarii atelajului, un barbat si o femeie incarca de zor caramizi, scotocesc frenetic prin gunoaie. Cand caruta e plina varf, oamenii dau sa plece. Calul, parca simtind in sufletul lui de animal ca duce bucati furate dintr-o veche manastire, nu vrea, neam, sa porneasca. Se ridica pe picioarele de dinapoi si trage un nechezat furios. Stapanul il altoieste grabnic cu biciul pe spinare. "Dieee, boala! Acu’ te gasisi!“, striga el aproape plangand.
Rana de la marginea Bucurestiului
Lovit crunt, calul o ia la goana printre gropi si munti de gunoaie. Carutasului nu-i vine sa creada! In goana lui nebuneasca, animalul darama continutul carutei si apoi se opreste, ranjind ca o pedeapsa. Calul este batut din nou. Cu bestialitate si disperare. Vine noaptea si copiii omului n-au un acoperis deasupra capului. Ce sa faca?! Zdrelindu-si unghiile pana la sange, amaratii incarca din nou caramizile in caruta. Seara coboara brusc peste groapa de gunoi, iar tiganul se indeparteaza blestemandu-si cu naduf "bidiviul“. Manastirea Chiajna ramane singura, intre cer si pamant, ca o rana sangeranda. Dinspre zidurile ei vine miros de coceni arsi si de slanina prajita deasupra focului. Cainii maidanezi, flocosi si mari cat niste vitei, latra a moarte. Deznadajduita si din ce in ce mai ciuntita, prada ciorilor, adapost pentru cersetori, linsa de catei si arsa de flacari, soarta acestei ruine, marturie a istoriei, se afla inca in mainile noastre. Nu se stie insa pentru cat timp...

Sursa: www.crestinortodox.ro 

SURSA 03 artline.ro

Multe lacasuri de cult au inviat dupa Revolutie, multe altele sunt noi. S-ar zice ca romanii sunt plini de evlavie. Si totusi... La marginea cartierului Giulesti-Sarbi, din Bucuresti, apare un monument care, desi ruinat, impresioneaza prin marime, ca si prin ceea ce a mai ramas din frumusetea lui de odinioara: Manastirea Chiajna. Nu stii de ce sa te intristezi mai mult: de nepasarea autoritatilor, care nici macar nu au trecut sfantul lacas pe lista monumentelor istorice, sau de nesimtirea unor bucuresteni care, desi exista la cateva sute de metri o groapa de gunoi amenajata, arunca tot ce nu le mai trebuie in jurul bisericii sau chiar in interiorul ei. Bate un clopot in nopti cu luna plina? Ziarul nostru a fost primul care a atras atentia asupra starii Manastirii Chiajna, punand la dispozitia cititorilor si istoria ei. Nefiind declarata monument istoric, datele ce o privesc sunt destul de sarace si aproape tot ce am gasit ii datoram preotului din comuna Chiajna. Ctitorul manastirii a fost Nicolae Mavrogheni, iubitor de arta si de fast, care a domnit intre anii 1786 si 1790. In vederea razboiului cu austriecii si cu rusii, la care era nevoita sa ia parte si oastea Tarii Romanesti, armata turca a sosit in Capitala. Banuindu-l pe Mavrogheni de tradare, turcii l-au mazilit si l-au ucis. Biserica a fost cladita in stil neoclasic, cu un plan arhitectural deosebit de interesant si frumos. La ea au lucrat aceiasi mesteri care au inaltat si conacul Vacarestilor, astazi si el complet ruinat. Se pare ca in ea nu s-a slujit niciodata, fiind bombardata de turci chiar inainte de tarnosire. Pretextul a fost ca impunatoarea manastire ar fi mai degraba o cetate, impresie care, gratie dimensiunilor, staruie si astazi. Dupa alte surse, manastirea a fost parasita pe timpul ciumei din vremea domniei unui Ipsilanti. Apoi alte surse sustin ca manastirea functiona in 1792, dar a fost parasita in vremea ciumei, cand domnitor era Mihai Sutu. Oricum, toate actele ei au ars in intregime. Manastirea este inconjurata de nenumarate legende. Una spune ca insusi mitropolitul Tarii Romanesti, Cozma, a murit de ciuma chiar in aceasta biserica. Clopotul ei cel mare ar fi fost aruncat in apele revarsate ale Dambovitei si, dupa spusele localnicilor, se aude batand in noptile cu luna plina!
Inger, Sfinx sau domnita?
Mare ne-a fost mirarea cand am intalnit acolo un grup de... pelerini. Venisera din judetul Giurgiu. Nu s-au lasat fotografiati, nu si-au dat numele. Dar ceea ce am aflat, in premiera absoluta pentru presa, ar fi, poate, singura nadejde de restaurare a monumentului. Pe zidul din dreapta, dinspre intrare, cam pe la mijloc, la cativa metri inaltime, desprinzandu-se tencuiala, a aparut un chip enigmatic, de o stranie frumusete, ce seamana cu o domnita, dar si cu un inger, iar dupa alte pareri ar semana cu Sfinxul de la Gizeh sau cu Sfinxul Romanesc. Ce-o fi, ce n-o fi, vestea s-a raspandit prin tara, zvonindu-se ca aceasta icoana, netraditionala totusi, ar face minuni. Pelerinii presupun ca acest chip ar fi al fiicei doamnei Chiajna, Ancuta, ucisa din ordinul mamei sale, careia ii incalcase porunca, maritandu-se cu alesul inimii ei.
Legendele locului
Pelerinii nu s-au aratat dezamagiti dupa ce le-am spus ca biserica a fost ridicata la doua veacuri dupa moartea doamnei Chiajna (1588). Faptul ca teribila doamna a avut o mosie prin partea locului e destul ca fiica ei sa apara acolo! Dar Chiajna a mai avut, in afara de Anca, inca trei fiice, Maria, Stana si Dobra, si inca una, care in 1574 se afla in haremul sangeacului de Magnesia, Murad, viitorul sultan. De ce nu i se atribuie ultimei chipul de pe zidul manastirii? Poate fiindca pe Ancuta a scos-o din anonimat Alexandru Odobescu, in romantica nuvela "Doamna Chiajna". Pana la aparitia misteriosului chip, manastirea a fost socotita blestemata, fiindca in ea nu s-a slujit niciodata, mitropolitul a murit acolo de ciuma, nimeni nu a salvat-o de la ruinare, iar in interiorul ei au avut loc doua crime, una inainte de 1990 si alta dupa. De aceea, este uimitor ca are un adapost improvizat, din textile. Cine are cutezanta sa doarma acolo? Sau o fi, oare, vreun sarman fara casa? Dincolo de legende Prin 1948, autoritatile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura manastirea. Monumentul a rezistat foarte mult sub forma de ruina. Se mai pastreaza o buna parte din ziduri, intre 1 si 2 m grosime. La cutremurul din 1977, turla s-a prabusit. Acum, aflandu-se la cativa metri de calea ferata, ii mai cad caramizi la trecerea trenurilor. Cu toate acestea, nu se vede nici o caramida jos, in interior sau in afara, fiindca localnicii, neimpresionati de legende sau de frumusetea monumentului, iau caramizile si le duc acasa la ei! Biserica nu este lasata nici macar sa moara in curatenie, fiind murdarita de gunoaie. Sa zicem ca o fi apasata in continuare de blestem. Dar gunoaiele incep chiar din fata cimitirului din apropiere! Asadar, in loc de o solemna neprihanire, cum se cuvine intr-un asemenea loc, alaturi de cruci, flori, lumanari si tamaie, niste nemernici spurca viata si moartea.