Marturia martorului - o dovada a dreptatii unui proces
Toate formele de viata, de la cele mai simple pana la animale si om, dispun de memorie- aceasta fiind o conditie a vietii, inclusiv a celei psihice. Memoria este o capacitate reflectorie absolut necesara, fara de care viata in general ar fi imposibila, cu atat mai mult cea psihica. Fara trecutul din memorie viata omului ar fi practic imposibila. Am trai intr-un prezent continuu, fara trecut si fara viitor, incapabili sa inregistram schimbarile. Toate obiectele care actioneaza asupra noastra ni s-ar parea absolut noi, necunoscute. Nu am avea posibilitatea sa folosim rezultatele cunoasterii si ar trebui sa o luam de fiecare data de la inceput. Din punctul de vedere al dezvoltarii si organizarii, memoria umana, in raport cu formele existente la alte specii, a atins gradul maxim de complexitate.
In calitate de proces psihic, memoria asigura intiparirea, stocarea si reactualizarea experientei anterioare sub forma de imagini, cuvinte, propozitii, idei, trairi afective, miscari. Memoria umana este o modalitate de reflectare a trecutului. Ea nu trebuie inteleasa insa ca o inregistrare macanica deoarece – memoria fiind un proces activ- faptele memorate, pastrate si reactualizate suporta modificari importante: reorganizari, sistematizari, reconstructii. Inca din momentul intiparirii, omul modifica si reconstruieste informatia pentru a-i deveni mai familiara si pentru a o putea intelege mai bine. Si in timpul pastrarii exista o dinamica a informatiilor, care presupune organizarea si reorganizarea celor memorate, stabilirea de legaturi intre cunostintele noi si cele anterior stocate.
Memoria are un caracter inteligibil, ceea ce presupune intelegerea informatiilor memorate, organizarea materialului de memorat dupa criterii de semnificatie. Cercetarile asupra memoriei umane au pus in evidenta caracterul selectiv al acesteia. Omul retine si reactualizeaza doar o parte a informatiilor. Selectivitatea poate fi determinata de implicarea noastra emotionala, de atitudinea pe care o avem fata de un anumit eveniment.
Caracteristica memoriei de a fi un proces activ si constructiv, in baza caruia oamenii reconstruiesc o informatie intr-o maniera unica, conduce imediat catre problema veridicitatii depozitiei martorilor oculari.
Psihologii sunt ingrijorati de faptul ca este posibil ca unii oameni nevinovati sa fie condamnati numai pe baza a ceea ce unul sau mai multi martori declara ca isi amintesc, desi in realitate nu puteau sa-si aminteasca foarte exact. Si aceasta cu atat mai mult cu cat atunci cand este vorba de producerea unei crime sau de un jaf, incarcatura emotionala a situatiei poate influenta considerabil memoria martorilor. Din acest motiv, psihologii au fost solicitati sa ajute justitia sa-si amelioreze tehnicile de anchetare si sa mareasca precizia depozitiilor martorilor oculari. Datoria celui care ancheteaza cazul este de a ajuta martorul sa-si reaminteasca amanuntele actului delictual cat mai precis si cu cat mai putina partinire. Aceasta implica intelegerea faptului ca martorul a prelucrat deja informatiile, retinand aspectele care l-au frapat sau care au o semnificatie deosebita pentru el, ignorandu-le pe celelalte. De asemenea, intervalul de timp scurs intre perceptie si relatare conduce la cresterea zilnica a erorilor.
Daca declaratiile martorilor constituie un important mijloc de proba intr-un proces, in schimb valoarea probelor continute in aceste declaratii este extrem de variabila, mergand de la deplina incredere pana la cea mai serioasa suspiciune. De aceea, o problema deosebita in ascultarea martorilor si, in special, in aprecierea declaratiilor acestora o constituie stabilirea masurii in care informatiile obtinute reflecta cele petrecute si pot constitui temei pentru formularea unei concluzii juste in cauza.
Declaratiile martorilor nu reflecta intotdeauna realitatea, datorita unor cauze si conditii multiple si complexe ce tin de persoana martorilor si de imprejurarile in care au fost percepute faptele si fenomenele.
Cercetarile intreprinse in domeniul psihologiei martorilor au demonstrat ca mecanismul de percepere, de fixare, de memorizare si de redare variaza de la persoana la persoana, in raport cu dezvoltarea sa psihica, cu gradul de cultura, cu profesia, cu mediul si conditiile in care a perceput faptele si imprejurarile, cu o infinitate de alte elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun intre momentul perceptiei si acela al redarii, asa incat in orice declaratie apare ca inevitabil un coeficient de alterare initiala ori deformare subsecventa. De asemenea, se adauga si alte elemente cum ar fi: reaua-credinta a martorilor, erorile celor care fac ascultarea sau a celor care trebuie sa evalueze declaratiile. In foarte multe situatii, persoane de buna-credinta, animate de dorinta de a declara adevarul si de a sprijini organele judiciare in clarificarea imprejurarilor cauzei, fac declaratii neconforme cu realitatea. Atunci se pune, pe buna dreptate, intrebarea: din ce cauza intre declaratiile mai multor persoane care au asistat, in aceleasi conditii, la producerea unui fapt sau fenomen exista nepotriviri, ba chiar contraziceri esentiale? Aceste cauze trebuie cautate intai in modul cum s-au format declaratiile martorilor, in factorii care au influentat perceperea, memorarea si reproducerea fenomenelor la care au asistat. Psihologia judiciara si respectiv, psihologia martorilor pot oferi raspunsurile adecvate.
Sub aspect psihologic, marturia consta in perceperea si memorarea- de obicei, involuntara- a unor fapte si imprejurari si in reproducerea acestora. Marturia se formeaza trecand prin trei etape succesive, acestea fiind: perceperea, memorarea, reproducerea.
Perceperea reprezinta reflectarea in constiinta martorilor a obiectelor si fenomenelor observate in diverse situatii, prin senzatii si perceptii.
Cunoasterea lumii inconjuratoare este un proces complex la care participa toate procesele psihice care au loc in insasi persoana ce realizeaza cunoasterea. Realitatea inconjuratoare actioneaza asupra organelor de simt, producand aparitia senzatiilor- baza pe care se construiesc toate cunostintele. Fara senzatii cunoasterea devine imposibila. Declaratiile martorilor sunt o reflectare a lumii exterioare, mijlocita de organele de simt. Exactitatea acestei reflectari depinde de starea si de nivelul de dezvoltare a organelor de simt.
Martorul- izvorul declaratiilor- trebuie sa fie apt sa realizeze activitatea de reflectare a lumii inconjuratoare, deci organele de simt si gradul de dezvoltare a acestora sa asigure o reactie corecta la stimulii exteriori. Un rol deosebit in procesul de formare a declaratiilor martorilor il au senzatiile vizuale. Superioritatea acestora fata de celelalte senzatii consta in aceea ca ele dau o imagine exacta si completa a lumii inconjuratoare. Lumina pe care o percepe ochiul omenesc se subdivide in doua grupe: acromatica si cromatica. Culorile alba si neagra, precum si cele care fac trecerea intre ele, se numesc acromatice, iar restul, cromatice. Referitor la interactiunea dintre diferite senzatii trebuie remarcat faptul ca sub influenta sunetului, creste sensibilitatea ochiului la culorile verde, albastra si violeta, dar aceasta scade la galben, rosu si orange. Sensibilitatea ochiului depinde si de alte conditii. Astfel, in amurg, culoarea verde apare mult mai stralucitoare, rosie-violeta este perceputa ca o culoare neagra, iar verde-albastra, mult mai luminoasa. Pentru cel care face ascultarea martorului asemenea cunostinte sunt extrem de utile. Nu de putine ori sunt intalnite cazuri cand martorului i se solicita sa descrie sau sa recunoasca infractorul dupa culoarea tinutei vestimentare. Este pe deplin explicabil ca martorul sa relateze ca infractorul era imbracat intr-un costum negru, desi in realitate acesta era albastru. Erorile sunt si mai numeroase in cazul culorilor intermediare. De aceea, trebuie sa se acorde o atentie cu totul aparte declaratiilor martorilor cu privire la astfel de descrieri, tinand cont de toate particularitatile senzatiilor vizuale. Nu trebuie omis nici faptul ca si conditiile de iluminare au repercusiuni nu numai in ce priveste perceperea culorii, ci si in perceperea intregului eveniment. Actiunea indelungata a unei culori asupra ochiului determina adaptarea, cu implicatii asupra scaderii sensibilitatii la culoarea respectiva. In felul acesta martorul, desi de buna-credinta, poate face declaratii neconforme cu realitatea.
Declaratia unui martor din care rezulta ca in timp ce citea, aproape de miezul noptii, a auzit un tipat in strada si, cand a iesit in balcon, a vazut un autoturism de culoare neagra trecand in mare viteza, trebuie privita cu multa rezerva- atat intunericul cat si timpul perceperii, nepermitandu-i sa determine culoarea. Nu este lipsit de interes faptul ca cel care asculta martorul trebuie sa stabileasca ce activitati a desfasurat acesta inainte de perceperea evenimentului. Aceasta cu atat mai mult cu cat se cunoaste bine ca, dupa incetarea actiunii unor stimuli, ramane urma lor, cunoscuta sub denumirea de imagine consecutiva. Spre exemplu, vizitatorii unui muzeu, chiar dupa parasirea lacasului de cultura, continua sa ,,vada" anumite tablouri care i-au impresionat. Concluzionand, se poate afirma ca in cazul excitarii simultane a mai multor organe de simt, rolul hotarator in perceperea unui eveniment il au tocmai senzatiile vizuale si, de aici, se desprinde importanta deosebita pe care o capata acestea, in anumite imprejurari, in perceperea lumii inconjuratoare.
Lumea exterioara este perceputa, de regula, cu mai multe organe de simt in mod simultan. Dar organele simtului se dezvolta diferit la diverse persoane ori chiar la una si aceeasi persoana pe diferite trepte ale varstei. Studierea si aprofundarea acestor particularitati de catre organele abilitate prezinta un interes major in alegerea celei mai adecvate tactici de ascultare a martorilor si in aprecierea declaratiilor acestora.
O problema cu totul aparte o ridica perceperea relatiilor spatiale, deoarece in foarte multe situatii, prin ascultarea martorilor, se urmareste obtinerea unor date privind diferite relatii spatiale, cum ar fi:marimea, forma, adancimea, orientarea in spatiu, localizarea vizuala ori auditiva s.a. Aceste relatii spatiale nu pot fi examinate separat, ci numai in interferenta dintre ele. Pentru a stabili distanta pana la un obiect oarecare, nu se poate face abstractie de forma, marimea si culoarea obiectului respectiv. La acestea se adauga si alti factori perturbatori in perceperea relatiilor spatiale, cum sunt: experienta, oboseala, starea de emotivitate, conditiile meteorologice si de vizibilitate s.a.
Perceperea timpului reprezinta un proces complex si consta in reflectarea duratei obiective a unui fenomen, a vitezei si succesiunii sale. Evenimentele percepute sunt pastrate in memorie sub forma reprezentarilor si erorile apar din cauza stergerii din memorie a anumitor reprezentari. In consecinta, restabilirea in memoria martorului a reprezentarilor sterse poate fi obtinuta printr-o corecta determinare a succesiunii evenimentului perceput anterior. De aici, sarcina celui care asculta depozitia de a formula intrebarile de asemenea maniera incat sa ajute martorul sa isi aminteasca faptele sau imprejurarile uitate. Sub aspectul tratat trebuie sa se tina seama si de ocupatia ori profesia martorului. Perceperea timpului este influentata de cantitatea fenomenelor petrecute in perioada de timp respectiva si, evident, de continutul acestora. Se stie ca perioadele de timp ,,pline" trec foarte repede, in timp ce perioadele ,,goale", foarte incet. Perioadele ,,pline “ sunt, de regula, subapreciate, iar evenimentele neplacute duc la supraaprecierea duratei lor.
Starea emotionala din momentul perceperii are efect direct asupra aprecierii timpului. Oboseala face ca timpul sa para mai lung decat in realitate.
Memorarea are un rol deosebit in procesul de formare a declaratiilor martorilor. Prin intermediul ei omul poate retine, pastra si reda realitatea inconjuratoare perceputa anterior.
Cu privire la memorare se pot face mai multe comentarii. Pentru activitatea de ascultare insa, trebuie retinut ca aceasta poate fi mecanica sau logica- avandu-se in vedere criteriul intelegerii fenomenelor percepute- si voluntara sau involuntara. In majoritatea cazurilor intervine memorarea involuntara, deoarece martorul, in mod neasteptat si nevoit, percepe anumite fenomene, obiecte, stari ori imprejurari de fapt in legatura cu care este solicitat, ulterior, sa faca declaratii.
Persoanele abilitate trebuie sa aiba in vedere ca memorarea este influentata de diversi factori- starea emotionala, interesul, ocupatia, gradul de intelegere a fenomenului perceput, timpul avut la dispozitie s.a. – care se exprima diferentiat in raport cu varsta persoanei ascultate in calitate de martor. Nu rare sunt cazurile cand martorul, desi a perceput in intregime fenomenul, totusi face declaratii foarte vagi cu privire la unele imprejurari, in timp ce pe altele le reda cu lux de amanunte. Solutiile de acest gen nu pot fi explicate printr-o compensare, ci mai curand prin interesul trezit martorilui de anumite imprejurari si indiferenta fata de altele.
Factorul timp afecteaza atat claritatea cat si exactitatea memorarii. La inceput se ,,sterg" din memorie detaliile neesentiale, apoi, tot mai mult, sunt vizate aspectele esentiale, pentru ca, in final, sa intervina procesul uitarii, motiv pentru care factorul timp trebuie avut in vedere cu precadere atunci cand se procedeaza la ascultare. Nu intamplator, in criminalistica se recomanda ca martorii sa fie ascultati cat mai repede posibil de la perceperea evenimentului. In aceeasi ordine de idei, nu trebuie omis faptul ca, in intervalul de timp dintre memorare si reactualizare, cele petrecute sufera un proces de prelucrare si sistematizare. In interesul aflarii adevarului, trebuie sa se obtina de la martor, pe cat este posibil, o ,,copie" a realitatii percepute si nicidecum o prelucrare a acesteia.
Particularitatile memoriei se manifesta cu pregnanta in procesul reproducerii fenomenelor, cand, de la martorii prezenti la desfasurarea evenimentelor, faptelor, imprejurarilor despre care sunt chemati sa vorbeasca, se pot obtine cele mai complete si veridice declaratii.
Martorii oculari ajuta la reconstituirea episoadelor din desfasurarea faptelor sau imprejurarilor de fapt, pe care acestia le-au perceput ori cred ca le-au perceput. De exemplu, in cazul unui accident de circulatie, martorii se sesizeaza despre acesta ca urmare a zgomotului produs sau a strigatului persoanei vatamate. Se pune firesc, intrebarea: martorii au perceput imprejurarile in care s-a produs evenimentul rutier ori numai urmarile acestuia- actiunile conducatorilor auto si ale victimelor dupa accident?
In astfel de conditii, martorii au tendinta de a completa declaratiile cu presupunerile, parerile sau concluziile personale referitoare la ceea ce s-a petrecut pana in momentul in care s-au sesizat despre producerea evenimentului.
De aici, atentia deosebita care trebuie acordata stabilirii faptelor si imprejurarilor pe care martorii le-au perceput intr-adevar si ,,contributia" lor la declaratiile pe care le fac.
Martorii oculari au posibilitatea sa perceapa semnalmentele, particularitatile sau caracteristicile faptuitorilor. Prin ascultarea lor trebuie sa fie solicitate cat mai multe detalii privind conditiile de percepere (timp, loc, luminozitate, durata a perceperii, semnalmente ori caracteristici retinute) si masura in care pot sa contribuie, pe baza celor pastrate in memorie, la identificarea diferitelor aspecte.
Cat de corecte sunt relatarile martorilor oculari? Ce valoare trebuie sa detina in justitie marturiile oculare? Daca fiecare din aceste intrebari ar ridica doar probleme de ordin psihologic, nu ar fi foarte grav. Dupa cum am mai remarcat, ele ridica probleme serioase si numeroase de ordin juridic, deoarece de marturiile unor oameni depind vietile altora.
Cercetarile psihologice au evidentiat o serie de fenomene care influenteaza marturiile oculare. Unul ar fi distorsiunea informatiilor. Un exemplu sugestiv, desi preluat din lumea sportului de catre Eysenck & Eysenck , este perfect valabil si in justitie: dictarea unui penalti este considerata corecta de catre suporterii echipei in favoarea careia a fost acordata lovitura, dar strigatoare la cer, in incorectitudinea ei, de catre suporterii adversarului. Arbitrul este vazut fie ca un judecator drept, fie ca o persoana dubioasa, care ar avea nevoie sa primeasca o corectie zdravana pe spinare sau un baton alb de orb. Un alt fenomen este transferul inconstient. Un martor recunoaste corect figura cuiva vazut mai inainte, insa asociaza, incorect, figura respectiva cu delictul. Iata un exemplu: Un casier de gara a fost jefuit sub amenintarea armei. Ulterior, l-a identificat, dintr-un sir de indivizi, pe un marinar, numai ca acesta avea un alibi de fier. S-a dovedit mai tarziu ca marinarul cumparase bilete de tren, in trei ocazii diferite, de la casierul in cauza, dar inainte de savarsirea talhariei.(Ezsenck & Eysenck).Fenomenul identificarilor false se bazeaza pe alegerea suspectilor fie direct, dintr-un sir de persoane aliniate in acest scop, fie dupa o fotografie sau un portret-robot. Identificarile false se produc uneori din cauze obiective, cercetarile demonstrand ca memoria figurilor umane este mult mai dificila decat memoria obiectelor sau a evenimentelor, ea depinzand de un sistem specific, localizat intr-o parte speciala a creierului. Daca la acestea adaugam si deghizarile sau substituirile de persoana la care recurg infractorii, vom intelege de ce identificarile facute de martori sunt diferite. Alteori, identificarea falsa se produce din cauze subiective,deoarece martorul poate presupune ca sirul de suspecti il contine pe faptas, ceea ce il obliga oarecum sa-l aleaga pe unul din cei prezenti. Dar exista si remedii. Astfel, introducerea pe rand a persoanelor din sir, fara a se cunoaste dinainte cate anume vor fi, sau prezentarea secventiala a fotografiilor, una dupa alta, reduc vizibil numarul identificarilor false. Exemplific cu urmatorul caz: In 1976, David Webb a fost condamnat la 50 ani de inchisoare, in urma unui viol si a unei tentative de viol insotite de jaf, infractiuni comise in doua magazine cu articole de coloniale si bacanie. Webb a fost identificat pe baza unei fotografii-robot, efectuata cu ajutorul martorilor care l-au identificat si la proces. El a fost condamnat in urma depozitiilor facute de martorii acuzarii si a inconsistentei probelor aduse de martorii apararii, care sustineau ca acesta se afla in alta parte in timpul delictului. Cateva luni mai tarziu, un alt barbat a marturisit ca a comis delictele pentru care fusese condamnat Webb. Marturia lui a fost studiata si in 1978 Webb a fost eliberat. Fara aceasta marturie, el s-ar fi aflat si acum in inchisoare si probabil ca ar mai fi avut de stat acolo.(Baddeley).
Denaturarile aparute in relatarile unor martori pot fi determinate , intentionat sau neintentionat, si prin modul in care se desfasoara interogarea martorului. Adresarea unei intrebari generale- denumita intrebare tema- da posibilitatea martorilor sa declare tot ceea ce stiu in legatura cu faptele sau imprejurarile pentru a caror lamurire au fost solicitati sa depuna. Ei prezinta tot ceea ce cred ca ar interesa cauza, fara ca relatarea sa fie limitata prin interventiile celui care conduce ascultarea. Pot prezenta si unele fapte, date, imprejurari, detalii necunoscute pana atunci, cu importanta pentru cauza ori elemente din care sa rezulte alte aspecte ajutatoare.
Intrebarile adresate martorilor sunt intrebari de precizare si verificare si au scopul de a-i ajuta sa isi aminteasca detaliile necesare lamuririi complete a imprejurarilor cu privire la care sunt ascultati. Folosirea unor intrebari sugestive poate produce fenomenul numit manipularea martorului, in sensul de a-si ,,aminti" detalii care nici nu existasera. Una este sa intrebi: ,,Ati vazut cadavrul?" si altceva este ca intrebarea sa fie formulata astfel: ,,Ati vazut un cadavru?". Una este ca in legatura cu un accident auto sa se puna intrebarea ,,Ati vazut farul spart?", si alta ca intrebarea sa fie formulata:,,Ati vazut un far spart?" Intr-un experiment s-a constatat ca frecventa raspunsurilor false a fost de doua ori mai mare atunci cand au fost intrebati despre ,,farul" spart, fata de situatia cand intrebarea s-a referit la ,,un far" spart. Introducerea unor informatii noi sau inselatoare este un alt mod de manipulare a martorilor. Distorsiunile informatiilor se pot produce si sub influenta credintelor, a mentalitatilor, a prejudecatilor, a stereotipurilor oamenilor.
In ceea ce priveste marturiile copiilor, exista doua conceptii polare care ar putea fi rezumate astfel: ,,Copiii nu ar minti niciodata in legatura cu astfel de lucruri" si ,,Nu poti avea deloc incredere in copii." Partizanii primei conceptii militeaza pentru introducerea marturiei copiilor ca proba in justitie, in timp ce adeptii celeilalte conceptii resping aceasta idée. Psihologii americani specifica in lucrarile lor ca anii ’80 s-au caracterizat printr-o adevarata explozie a numarului de cazuri in care copiii erau implicati ca martori sau ca victime, Aceasta a facut sa se revina la cercetarea psihologica ce urma sa-i ajute pe cei din justitie in luarea unor decizii corespunzatoare, bazate pe considerarea credibilitatii copiilor.
Cercetarile psihologice au condus la urmatoarele constatari: in interogarea copiilor abuzati sexual, fara unele intrebari directe nu s-ar putea obtine informatii relevante; ca si adultii, copiii pot sa-si reaminteasca cu mare acuratete faptele esentiale despre un eveniment in care au fost implicati personal; la fel ca adultii, copiii pot fi influentati sa relateze un eveniment intr-un anumit mod, in functie de frecventa sugestiilor, de insistenta persoanei care le formuleaza, de sensul pe care il acorda anumitor termeni (de ex., o fetita a crezut ca ,,parti intime" ar insemna coditele ei); copiii pot da spontan sau voluntar informatii eronate pentru a evita pedeapsa, pentru a proteja o persoana preferata, pentru a-si tine o promisiune (este cunoscut ca in cazul abuzurilor, copiii sunt amenintati cu tot felul de pedepse daca vor vorbi).
Intr-unul din Buletinele de psihologie din 1993, in materialul lor, Ceci si Bruck considerau ca la intrebarile ,,Sunt sugestibili copiii?" sau ,,Mint copiii?" ar trebui sa se raspunda ca toti oamenii pot fi sugestibili in anumite circumstante si ca mai potrivita ar fi intrebarea: ,,In ce conditii devine copilul sugestibil?". Odata ce cunoastem aceste conditii, i-am putea ajuta pe copii sa fie pe cat posibil mai exacti si mai sinceri in relatarile lor. Concluzia generala a acestor studii psihologice pare a fi una logica: ,,Copiii, ca si adultii, nici nu mint intotdeauna, nici nu spun adevarul intotdeauna. Copiii, ca si adultii, pot fi precisi in ceea ce relateaza, dar pot si distorsiona, uita, inventa. Gandirea lor este omeneasca". Asadar, pentru moment, cea mai inteleapta cale ar fi luarea in considerare a marturiei copiilor in mod deschis, dar prudent si cu evitarea pozitiilor extreme.
Justitia reactionaza cu neincredere inca la cercetarile si propunerile psihologilor. Tentativele de a elucida complexitatile marturiei oculare si gradul ei potential de eroare au avut un impact modest asupra admisibilitatii acestui element probatoriu. Juristii afirma ca nu s-a ajuns inca la stadiul in care concluziile investigatiei psihologice sa capete o acceptare larga sau sa fie suficient de bine adaptate nacesitatilor demersului juridic, incat sa constituie o baza temeinica pentru modificarea procedurii. Ideea este ca, daca ar exista o colaborare mai stransa cu psihologii si daca ar fi depuse toate eforturile posibile pentru prevenirea aparitiei fenomenului de distorsiune a memoriei, valoarea depozitiei martorului ocular ar deveni mult mai certa si ar capata un temei mai putin atacabil. O alta opinie este aceea potrivit careia marturiile nesustinute de probe sa nu fie considerate niciodata drept suficiente pentru formarea unei convingeri. .
Inchei spunand ca memoria exista pentru ca o informatie sa fie ,,prezenta cand trebuie si cum trebuie", este ,,copia" necesara ,,acum si aici" pentru ,,a face ceva". Altfel spus, evocam trecutul pentru ca este necesar prezentului.
Din punctul de vedere al dezvoltarii si organizarii, memoria umana, in raport cu formele existente la alte specii, a atins gradul maxim de complexitate.
In calitate de proces psihic, memoria asigura intiparirea, stocarea si reactualizarea experientei anterioare sub forma de imagini, cuvinte, propozitii, idei, trairi afective, miscari. Memoria umana este o modalitate de reflectare a trecutului. Ea nu trebuie inteleasa insa ca o inregistrare macanica deoarece – memoria fiind un proces activ- faptele memorate, pastrate si reactualizate suporta modificari importante: reorganizari, sistematizari, reconstructii. Inca din momentul intiparirii, omul modifica si reconstruieste informatia pentru a-i deveni mai familiara si pentru a o putea intelege mai bine. Si in timpul pastrarii exista o dinamica a informatiilor, care presupune organizarea si reorganizarea celor memorate, stabilirea de legaturi intre cunostintele noi si cele anterior stocate.
Memoria are un caracter inteligibil, ceea ce presupune intelegerea informatiilor memorate, organizarea materialului de memorat dupa criterii de semnificatie. Cercetarile asupra memoriei umane au pus in evidenta caracterul selectiv al acesteia. Omul retine si reactualizeaza doar o parte a informatiilor. Selectivitatea poate fi determinata de implicarea noastra emotionala, de atitudinea pe care o avem fata de un anumit eveniment.
Caracteristica memoriei de a fi un proces activ si constructiv, in baza caruia oamenii reconstruiesc o informatie intr-o maniera unica, conduce imediat catre problema veridicitatii depozitiei martorilor oculari.
Psihologii sunt ingrijorati de faptul ca este posibil ca unii oameni nevinovati sa fie condamnati numai pe baza a ceea ce unul sau mai multi martori declara ca isi amintesc, desi in realitate nu puteau sa-si aminteasca foarte exact. Si aceasta cu atat mai mult cu cat atunci cand este vorba de producerea unei crime sau de un jaf, incarcatura emotionala a situatiei poate influenta considerabil memoria martorilor. Din acest motiv, psihologii au fost solicitati sa ajute justitia sa-si amelioreze tehnicile de anchetare si sa mareasca precizia depozitiilor martorilor oculari. Datoria celui care ancheteaza cazul este de a ajuta martorul sa-si reaminteasca amanuntele actului delictual cat mai precis si cu cat mai putina partinire. Aceasta implica intelegerea faptului ca martorul a prelucrat deja informatiile, retinand aspectele care l-au frapat sau care au o semnificatie deosebita pentru el, ignorandu-le pe celelalte. De asemenea, intervalul de timp scurs intre perceptie si relatare conduce la cresterea zilnica a erorilor.
Daca declaratiile martorilor constituie un important mijloc de proba intr-un proces, in schimb valoarea probelor continute in aceste declaratii este extrem de variabila, mergand de la deplina incredere pana la cea mai serioasa suspiciune. De aceea, o problema deosebita in ascultarea martorilor si, in special, in aprecierea declaratiilor acestora o constituie stabilirea masurii in care informatiile obtinute reflecta cele petrecute si pot constitui temei pentru formularea unei concluzii juste in cauza.
Declaratiile martorilor nu reflecta intotdeauna realitatea, datorita unor cauze si conditii multiple si complexe ce tin de persoana martorilor si de imprejurarile in care au fost percepute faptele si fenomenele.
Cercetarile intreprinse in domeniul psihologiei martorilor au demonstrat ca mecanismul de percepere, de fixare, de memorizare si de redare variaza de la persoana la persoana, in raport cu dezvoltarea sa psihica, cu gradul de cultura, cu profesia, cu mediul si conditiile in care a perceput faptele si imprejurarile, cu o infinitate de alte elemente ce actioneaza initial sau care se suprapun intre momentul perceptiei si acela al redarii, asa incat in orice declaratie apare ca inevitabil un coeficient de alterare initiala ori deformare subsecventa. De asemenea, se adauga si alte elemente cum ar fi: reaua-credinta a martorilor, erorile celor care fac ascultarea sau a celor care trebuie sa evalueze declaratiile. In foarte multe situatii, persoane de buna-credinta, animate de dorinta de a declara adevarul si de a sprijini organele judiciare in clarificarea imprejurarilor cauzei, fac declaratii neconforme cu realitatea. Atunci se pune, pe buna dreptate, intrebarea: din ce cauza intre declaratiile mai multor persoane care au asistat, in aceleasi conditii, la producerea unui fapt sau fenomen exista nepotriviri, ba chiar contraziceri esentiale? Aceste cauze trebuie cautate intai in modul cum s-au format declaratiile martorilor, in factorii care au influentat perceperea, memorarea si reproducerea fenomenelor la care au asistat. Psihologia judiciara si respectiv, psihologia martorilor pot oferi raspunsurile adecvate.
Sub aspect psihologic, marturia consta in perceperea si memorarea- de obicei, involuntara- a unor fapte si imprejurari si in reproducerea acestora. Marturia se formeaza trecand prin trei etape succesive, acestea fiind: perceperea, memorarea, reproducerea.
Perceperea reprezinta reflectarea in constiinta martorilor a obiectelor si fenomenelor observate in diverse situatii, prin senzatii si perceptii.
Cunoasterea lumii inconjuratoare este un proces complex la care participa toate procesele psihice care au loc in insasi persoana ce realizeaza cunoasterea. Realitatea inconjuratoare actioneaza asupra organelor de simt, producand aparitia senzatiilor- baza pe care se construiesc toate cunostintele. Fara senzatii cunoasterea devine imposibila. Declaratiile martorilor sunt o reflectare a lumii exterioare, mijlocita de organele de simt. Exactitatea acestei reflectari depinde de starea si de nivelul de dezvoltare a organelor de simt.
Martorul- izvorul declaratiilor- trebuie sa fie apt sa realizeze activitatea de reflectare a lumii inconjuratoare, deci organele de simt si gradul de dezvoltare a acestora sa asigure o reactie corecta la stimulii exteriori. Un rol deosebit in procesul de formare a declaratiilor martorilor il au senzatiile vizuale. Superioritatea acestora fata de celelalte senzatii consta in aceea ca ele dau o imagine exacta si completa a lumii inconjuratoare. Lumina pe care o percepe ochiul omenesc se subdivide in doua grupe: acromatica si cromatica. Culorile alba si neagra, precum si cele care fac trecerea intre ele, se numesc acromatice, iar restul, cromatice. Referitor la interactiunea dintre diferite senzatii trebuie remarcat faptul ca sub influenta sunetului, creste sensibilitatea ochiului la culorile verde, albastra si violeta, dar aceasta scade la galben, rosu si orange. Sensibilitatea ochiului depinde si de alte conditii. Astfel, in amurg, culoarea verde apare mult mai stralucitoare, rosie-violeta este perceputa ca o culoare neagra, iar verde-albastra, mult mai luminoasa. Pentru cel care face ascultarea martorului asemenea cunostinte sunt extrem de utile. Nu de putine ori sunt intalnite cazuri cand martorului i se solicita sa descrie sau sa recunoasca infractorul dupa culoarea tinutei vestimentare. Este pe deplin explicabil ca martorul sa relateze ca infractorul era imbracat intr-un costum negru, desi in realitate acesta era albastru. Erorile sunt si mai numeroase in cazul culorilor intermediare. De aceea, trebuie sa se acorde o atentie cu totul aparte declaratiilor martorilor cu privire la astfel de descrieri, tinand cont de toate particularitatile senzatiilor vizuale. Nu trebuie omis nici faptul ca si conditiile de iluminare au repercusiuni nu numai in ce priveste perceperea culorii, ci si in perceperea intregului eveniment. Actiunea indelungata a unei culori asupra ochiului determina adaptarea, cu implicatii asupra scaderii sensibilitatii la culoarea respectiva. In felul acesta martorul, desi de buna-credinta, poate face declaratii neconforme cu realitatea.
Declaratia unui martor din care rezulta ca in timp ce citea, aproape de miezul noptii, a auzit un tipat in strada si, cand a iesit in balcon, a vazut un autoturism de culoare neagra trecand in mare viteza, trebuie privita cu multa rezerva- atat intunericul cat si timpul perceperii, nepermitandu-i sa determine culoarea. Nu este lipsit de interes faptul ca cel care asculta martorul trebuie sa stabileasca ce activitati a desfasurat acesta inainte de perceperea evenimentului. Aceasta cu atat mai mult cu cat se cunoaste bine ca, dupa incetarea actiunii unor stimuli, ramane urma lor, cunoscuta sub denumirea de imagine consecutiva. Spre exemplu, vizitatorii unui muzeu, chiar dupa parasirea lacasului de cultura, continua sa ,,vada" anumite tablouri care i-au impresionat. Concluzionand, se poate afirma ca in cazul excitarii simultane a mai multor organe de simt, rolul hotarator in perceperea unui eveniment il au tocmai senzatiile vizuale si, de aici, se desprinde importanta deosebita pe care o capata acestea, in anumite imprejurari, in perceperea lumii inconjuratoare.
Lumea exterioara este perceputa, de regula, cu mai multe organe de simt in mod simultan. Dar organele simtului se dezvolta diferit la diverse persoane ori chiar la una si aceeasi persoana pe diferite trepte ale varstei. Studierea si aprofundarea acestor particularitati de catre organele abilitate prezinta un interes major in alegerea celei mai adecvate tactici de ascultare a martorilor si in aprecierea declaratiilor acestora.
O problema cu totul aparte o ridica perceperea relatiilor spatiale, deoarece in foarte multe situatii, prin ascultarea martorilor, se urmareste obtinerea unor date privind diferite relatii spatiale, cum ar fi:marimea, forma, adancimea, orientarea in spatiu, localizarea vizuala ori auditiva s.a. Aceste relatii spatiale nu pot fi examinate separat, ci numai in interferenta dintre ele. Pentru a stabili distanta pana la un obiect oarecare, nu se poate face abstractie de forma, marimea si culoarea obiectului respectiv. La acestea se adauga si alti factori perturbatori in perceperea relatiilor spatiale, cum sunt: experienta, oboseala, starea de emotivitate, conditiile meteorologice si de vizibilitate s.a.
Perceperea timpului reprezinta un proces complex si consta in reflectarea duratei obiective a unui fenomen, a vitezei si succesiunii sale. Evenimentele percepute sunt pastrate in memorie sub forma reprezentarilor si erorile apar din cauza stergerii din memorie a anumitor reprezentari. In consecinta, restabilirea in memoria martorului a reprezentarilor sterse poate fi obtinuta printr-o corecta determinare a succesiunii evenimentului perceput anterior. De aici, sarcina celui care asculta depozitia de a formula intrebarile de asemenea maniera incat sa ajute martorul sa isi aminteasca faptele sau imprejurarile uitate. Sub aspectul tratat trebuie sa se tina seama si de ocupatia ori profesia martorului. Perceperea timpului este influentata de cantitatea fenomenelor petrecute in perioada de timp respectiva si, evident, de continutul acestora. Se stie ca perioadele de timp ,,pline" trec foarte repede, in timp ce perioadele ,,goale", foarte incet. Perioadele ,,pline “ sunt, de regula, subapreciate, iar evenimentele neplacute duc la supraaprecierea duratei lor.
Starea emotionala din momentul perceperii are efect direct asupra aprecierii timpului. Oboseala face ca timpul sa para mai lung decat in realitate.
Memorarea are un rol deosebit in procesul de formare a declaratiilor martorilor. Prin intermediul ei omul poate retine, pastra si reda realitatea inconjuratoare perceputa anterior.
Cu privire la memorare se pot face mai multe comentarii. Pentru activitatea de ascultare insa, trebuie retinut ca aceasta poate fi mecanica sau logica- avandu-se in vedere criteriul intelegerii fenomenelor percepute- si voluntara sau involuntara. In majoritatea cazurilor intervine memorarea involuntara, deoarece martorul, in mod neasteptat si nevoit, percepe anumite fenomene, obiecte, stari ori imprejurari de fapt in legatura cu care este solicitat, ulterior, sa faca declaratii.
Persoanele abilitate trebuie sa aiba in vedere ca memorarea este influentata de diversi factori- starea emotionala, interesul, ocupatia, gradul de intelegere a fenomenului perceput, timpul avut la dispozitie s.a. – care se exprima diferentiat in raport cu varsta persoanei ascultate in calitate de martor. Nu rare sunt cazurile cand martorul, desi a perceput in intregime fenomenul, totusi face declaratii foarte vagi cu privire la unele imprejurari, in timp ce pe altele le reda cu lux de amanunte. Solutiile de acest gen nu pot fi explicate printr-o compensare, ci mai curand prin interesul trezit martorilui de anumite imprejurari si indiferenta fata de altele.
Factorul timp afecteaza atat claritatea cat si exactitatea memorarii. La inceput se ,,sterg" din memorie detaliile neesentiale, apoi, tot mai mult, sunt vizate aspectele esentiale, pentru ca, in final, sa intervina procesul uitarii, motiv pentru care factorul timp trebuie avut in vedere cu precadere atunci cand se procedeaza la ascultare. Nu intamplator, in criminalistica se recomanda ca martorii sa fie ascultati cat mai repede posibil de la perceperea evenimentului. In aceeasi ordine de idei, nu trebuie omis faptul ca, in intervalul de timp dintre memorare si reactualizare, cele petrecute sufera un proces de prelucrare si sistematizare. In interesul aflarii adevarului, trebuie sa se obtina de la martor, pe cat este posibil, o ,,copie" a realitatii percepute si nicidecum o prelucrare a acesteia.
Particularitatile memoriei se manifesta cu pregnanta in procesul reproducerii fenomenelor, cand, de la martorii prezenti la desfasurarea evenimentelor, faptelor, imprejurarilor despre care sunt chemati sa vorbeasca, se pot obtine cele mai complete si veridice declaratii.
Martorii oculari ajuta la reconstituirea episoadelor din desfasurarea faptelor sau imprejurarilor de fapt, pe care acestia le-au perceput ori cred ca le-au perceput. De exemplu, in cazul unui accident de circulatie, martorii se sesizeaza despre acesta ca urmare a zgomotului produs sau a strigatului persoanei vatamate. Se pune firesc, intrebarea: martorii au perceput imprejurarile in care s-a produs evenimentul rutier ori numai urmarile acestuia- actiunile conducatorilor auto si ale victimelor dupa accident?
In astfel de conditii, martorii au tendinta de a completa declaratiile cu presupunerile, parerile sau concluziile personale referitoare la ceea ce s-a petrecut pana in momentul in care s-au sesizat despre producerea evenimentului.
De aici, atentia deosebita care trebuie acordata stabilirii faptelor si imprejurarilor pe care martorii le-au perceput intr-adevar si ,,contributia" lor la declaratiile pe care le fac.
Martorii oculari au posibilitatea sa perceapa semnalmentele, particularitatile sau caracteristicile faptuitorilor. Prin ascultarea lor trebuie sa fie solicitate cat mai multe detalii privind conditiile de percepere (timp, loc, luminozitate, durata a perceperii, semnalmente ori caracteristici retinute) si masura in care pot sa contribuie, pe baza celor pastrate in memorie, la identificarea diferitelor aspecte.
Cat de corecte sunt relatarile martorilor oculari? Ce valoare trebuie sa detina in justitie marturiile oculare? Daca fiecare din aceste intrebari ar ridica doar probleme de ordin psihologic, nu ar fi foarte grav. Dupa cum am mai remarcat, ele ridica probleme serioase si numeroase de ordin juridic, deoarece de marturiile unor oameni depind vietile altora.
Cercetarile psihologice au evidentiat o serie de fenomene care influenteaza marturiile oculare. Unul ar fi distorsiunea informatiilor. Un exemplu sugestiv, desi preluat din lumea sportului de catre Eysenck & Eysenck , este perfect valabil si in justitie: dictarea unui penalti este considerata corecta de catre suporterii echipei in favoarea careia a fost acordata lovitura, dar strigatoare la cer, in incorectitudinea ei, de catre suporterii adversarului. Arbitrul este vazut fie ca un judecator drept, fie ca o persoana dubioasa, care ar avea nevoie sa primeasca o corectie zdravana pe spinare sau un baton alb de orb. Un alt fenomen este transferul inconstient. Un martor recunoaste corect figura cuiva vazut mai inainte, insa asociaza, incorect, figura respectiva cu delictul. Iata un exemplu: Un casier de gara a fost jefuit sub amenintarea armei. Ulterior, l-a identificat, dintr-un sir de indivizi, pe un marinar, numai ca acesta avea un alibi de fier. S-a dovedit mai tarziu ca marinarul cumparase bilete de tren, in trei ocazii diferite, de la casierul in cauza, dar inainte de savarsirea talhariei.(Ezsenck & Eysenck).Fenomenul identificarilor false se bazeaza pe alegerea suspectilor fie direct, dintr-un sir de persoane aliniate in acest scop, fie dupa o fotografie sau un portret-robot. Identificarile false se produc uneori din cauze obiective, cercetarile demonstrand ca memoria figurilor umane este mult mai dificila decat memoria obiectelor sau a evenimentelor, ea depinzand de un sistem specific, localizat intr-o parte speciala a creierului. Daca la acestea adaugam si deghizarile sau substituirile de persoana la care recurg infractorii, vom intelege de ce identificarile facute de martori sunt diferite. Alteori, identificarea falsa se produce din cauze subiective,deoarece martorul poate presupune ca sirul de suspecti il contine pe faptas, ceea ce il obliga oarecum sa-l aleaga pe unul din cei prezenti. Dar exista si remedii. Astfel, introducerea pe rand a persoanelor din sir, fara a se cunoaste dinainte cate anume vor fi, sau prezentarea secventiala a fotografiilor, una dupa alta, reduc vizibil numarul identificarilor false. Exemplific cu urmatorul caz: In 1976, David Webb a fost condamnat la 50 ani de inchisoare, in urma unui viol si a unei tentative de viol insotite de jaf, infractiuni comise in doua magazine cu articole de coloniale si bacanie. Webb a fost identificat pe baza unei fotografii-robot, efectuata cu ajutorul martorilor care l-au identificat si la proces. El a fost condamnat in urma depozitiilor facute de martorii acuzarii si a inconsistentei probelor aduse de martorii apararii, care sustineau ca acesta se afla in alta parte in timpul delictului. Cateva luni mai tarziu, un alt barbat a marturisit ca a comis delictele pentru care fusese condamnat Webb. Marturia lui a fost studiata si in 1978 Webb a fost eliberat. Fara aceasta marturie, el s-ar fi aflat si acum in inchisoare si probabil ca ar mai fi avut de stat acolo.(Baddeley).
Denaturarile aparute in relatarile unor martori pot fi determinate , intentionat sau neintentionat, si prin modul in care se desfasoara interogarea martorului. Adresarea unei intrebari generale- denumita intrebare tema- da posibilitatea martorilor sa declare tot ceea ce stiu in legatura cu faptele sau imprejurarile pentru a caror lamurire au fost solicitati sa depuna. Ei prezinta tot ceea ce cred ca ar interesa cauza, fara ca relatarea sa fie limitata prin interventiile celui care conduce ascultarea. Pot prezenta si unele fapte, date, imprejurari, detalii necunoscute pana atunci, cu importanta pentru cauza ori elemente din care sa rezulte alte aspecte ajutatoare.
Intrebarile adresate martorilor sunt intrebari de precizare si verificare si au scopul de a-i ajuta sa isi aminteasca detaliile necesare lamuririi complete a imprejurarilor cu privire la care sunt ascultati. Folosirea unor intrebari sugestive poate produce fenomenul numit manipularea martorului, in sensul de a-si ,,aminti" detalii care nici nu existasera. Una este sa intrebi: ,,Ati vazut cadavrul?" si altceva este ca intrebarea sa fie formulata astfel: ,,Ati vazut un cadavru?". Una este ca in legatura cu un accident auto sa se puna intrebarea ,,Ati vazut farul spart?", si alta ca intrebarea sa fie formulata:,,Ati vazut un far spart?" Intr-un experiment s-a constatat ca frecventa raspunsurilor false a fost de doua ori mai mare atunci cand au fost intrebati despre ,,farul" spart, fata de situatia cand intrebarea s-a referit la ,,un far" spart. Introducerea unor informatii noi sau inselatoare este un alt mod de manipulare a martorilor. Distorsiunile informatiilor se pot produce si sub influenta credintelor, a mentalitatilor, a prejudecatilor, a stereotipurilor oamenilor.
In ceea ce priveste marturiile copiilor, exista doua conceptii polare care ar putea fi rezumate astfel: ,,Copiii nu ar minti niciodata in legatura cu astfel de lucruri" si ,,Nu poti avea deloc incredere in copii." Partizanii primei conceptii militeaza pentru introducerea marturiei copiilor ca proba in justitie, in timp ce adeptii celeilalte conceptii resping aceasta idée. Psihologii americani specifica in lucrarile lor ca anii ’80 s-au caracterizat printr-o adevarata explozie a numarului de cazuri in care copiii erau implicati ca martori sau ca victime, Aceasta a facut sa se revina la cercetarea psihologica ce urma sa-i ajute pe cei din justitie in luarea unor decizii corespunzatoare, bazate pe considerarea credibilitatii copiilor.
Cercetarile psihologice au condus la urmatoarele constatari: in interogarea copiilor abuzati sexual, fara unele intrebari directe nu s-ar putea obtine informatii relevante; ca si adultii, copiii pot sa-si reaminteasca cu mare acuratete faptele esentiale despre un eveniment in care au fost implicati personal; la fel ca adultii, copiii pot fi influentati sa relateze un eveniment intr-un anumit mod, in functie de frecventa sugestiilor, de insistenta persoanei care le formuleaza, de sensul pe care il acorda anumitor termeni (de ex., o fetita a crezut ca ,,parti intime" ar insemna coditele ei); copiii pot da spontan sau voluntar informatii eronate pentru a evita pedeapsa, pentru a proteja o persoana preferata, pentru a-si tine o promisiune (este cunoscut ca in cazul abuzurilor, copiii sunt amenintati cu tot felul de pedepse daca vor vorbi).
Intr-unul din Buletinele de psihologie din 1993, in materialul lor, Ceci si Bruck considerau ca la intrebarile ,,Sunt sugestibili copiii?" sau ,,Mint copiii?" ar trebui sa se raspunda ca toti oamenii pot fi sugestibili in anumite circumstante si ca mai potrivita ar fi intrebarea: ,,In ce conditii devine copilul sugestibil?". Odata ce cunoastem aceste conditii, i-am putea ajuta pe copii sa fie pe cat posibil mai exacti si mai sinceri in relatarile lor. Concluzia generala a acestor studii psihologice pare a fi una logica: ,,Copiii, ca si adultii, nici nu mint intotdeauna, nici nu spun adevarul intotdeauna. Copiii, ca si adultii, pot fi precisi in ceea ce relateaza, dar pot si distorsiona, uita, inventa. Gandirea lor este omeneasca". Asadar, pentru moment, cea mai inteleapta cale ar fi luarea in considerare a marturiei copiilor in mod deschis, dar prudent si cu evitarea pozitiilor extreme.
Justitia reactionaza cu neincredere inca la cercetarile si propunerile psihologilor. Tentativele de a elucida complexitatile marturiei oculare si gradul ei potential de eroare au avut un impact modest asupra admisibilitatii acestui element probatoriu. Juristii afirma ca nu s-a ajuns inca la stadiul in care concluziile investigatiei psihologice sa capete o acceptare larga sau sa fie suficient de bine adaptate nacesitatilor demersului juridic, incat sa constituie o baza temeinica pentru modificarea procedurii. Ideea este ca, daca ar exista o colaborare mai stransa cu psihologii si daca ar fi depuse toate eforturile posibile pentru prevenirea aparitiei fenomenului de distorsiune a memoriei, valoarea depozitiei martorului ocular ar deveni mult mai certa si ar capata un temei mai putin atacabil. O alta opinie este aceea potrivit careia marturiile nesustinute de probe sa nu fie considerate niciodata drept suficiente pentru formarea unei convingeri. .
Inchei spunand ca memoria exista pentru ca o informatie sa fie ,,prezenta cand trebuie si cum trebuie", este ,,copia" necesara ,,acum si aici" pentru ,,a face ceva". Altfel spus, evocam trecutul pentru ca este necesar prezentului.
SURSA 03
Recepţia senzorială a evenimentului judiciar. S-a apreciat că forţa probantă a mărturiei, veridicitatea declaraţiilor unui martor nu pot fi apreciate la reala lor valoare dacă cei care realizează şi conduc cercetările nu cunosc mecanismele psihologice care stau la baza mărturiei.Din perspectiva psihologiei judiciare, mărturia este rezultatul unui proces de observare şi memorare involuntară a unui fapt juridic urmat de reproducerea acestuia într-o formă orală sau scrisă, în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată.Mărturia este un proces de cunoaştere a realităţii obiective structurat pe patru faze, şi anume:– recepţia (percepţia) informaţiilor;– prelucrarea lor logică;– memorarea;– reproducerea/recunoaşterea/reactivarea.Mărturia – proces sau act de cunoaştere a realităţii – depinde de capacitatea fiecărei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra în funcţie de subiectivismul şi selectivitatea sa psihică, de a le memora, decapacitatea sa de a reţine şi memora doar acele elemente necesare şi importante, deci esenţialul şi, nu în ultimul rând, aptitudinea sa de a le reda.
Martorul vine în contact cu obiectele şi fenomenele lumii exterioare prin intermediul simţurilor sale, iar acestea acţionând asupra organelor de simţ dau naştere la procese psihice cunoscute sub numele de senzaţii şi percepţii . Recepţia senzorială a unor evenimente este prima etapă a formării mărturiei, fiind un proces psihic de cunoaştere.Aprecierea mărturiei se va face în funcţie de existenţa senzaţiilor care pot fi: cutanate (tactile, termice, algice), olfactive şi gustative, de recepţia auditivă, 327 senzaţiile vizuale. Perceperea timpului, localizarea în timp a infracţiunii, a faptei săvârşite reprezintă o cerinţă a principiului aflării adevărului.4.2.
Decodificarea evenimentului judiciar. Interpretare. Atribuire de sens
Între momentul perceptiv al mărturiei şi cel al reproducerii în faţa organelor judiciare a faptelor percepute, se interpune momentul conservării, al păstrării pentru o anumită perioadă a informaţiilor dobândite – deci memorarea – forma de reflectare a experienţei acumulate şi funcţie a creierului. Din momentul percepţiei – a existenţei informaţiei – şi până la reactualizarea lor există un alt moment şi anume decodarea sau prelucrarea informaţiilor. Informaţiile emise, recepţionate integral sau parţial sunt decodate, se structurează logic/semantic, dobândind un sens. Sensul este fixat în cuvânt şi este purtător de cuvânt. Decodarea informaţiilor efectuată,găsirea şi selectarea cuvântului potrivit nu constituie punctul final al procesului de prelucrare. Fiecare cuvânt este purtător de sens, acest sens este apropiat la toţi cunoscătorii acelui limbaj – un anume dialect.
Cunoaşterea conotaţiilor de către ofiţerul de poliţie este importantă în descifrarea cuvintelor, în sesizarea momentelor pe care le exprimă un martor în depoziţiile sale. În procesul de decodare se conştientizează calităţile spaţio-temporale şi se estimează valoarea lucrurilor, fiinţelor, deplasarea lor. În acest moment apar o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a spaţiului şi a vitezei se efectuează prin interacţiunea mai multor organe de simţ, fapt care potenţează relativitatea lor. Însă, alături de informaţiile receptate senzorial, timpul şi spaţiul se reflectă în psihicul nostru şi prin procesele gândirii, deoarece la om participă la orice fenomen de reflectare într-o mai mică sau mai mare măsură.
Memorarea evenimentului judiciar – Stocarea informaţiei în raport cu dinamica uitării
– Mărturia – actul final – implică trei momente, şi anume: percepţia, memoria şi reproducerea.Privit din perspectiva practicii judiciare, acest proces psihic care nu se identifică cu mărturia, este relevant în măsura în care cel care a perceput nemijlocit şi involuntar, de regulă, fapte şi împrejurări legate de comiterea unei infracţiuni este capabil să le reproducă fără a le denatura.Pentru organul judiciar un interes deosebit îl are fidelitatea mărturiei care poate fi apreciată prin cunoaşterea mecanismelor fiziologice şi
328
legităţilor generale care guvernează memoria voluntară, dar mai ales pe cea involuntară. Totodată, organul judiciar trebuie să aibă în vedere că memorarea este influenţată de diverşi factori – starea emoţională, interesul, ocupaţia, gradul de înţelegere a fenomenului perceput, şi altele, care se exprimă diferenţial în raport cu vârsta persoanei ascultate în calitate de martor.Din perspectivă psihologică, memorarea
reprezintă ansamblul procedeelor de întipărire (memorare), păstrare, recunoaştere şi reproducere a experienţei dobândite anterior.Procesul de memorare cuprinde trei faze:a) de achiziţie (memorare);b) de reţinere, de păstrare;c)de reactivare, reactualizare şi se caracterizează prin:
• Selectivitate
, adică
ceea ce o persoană umană memorează mai repede, va fi mai durabil, uitat mai greu, însemnând ca acele evenimente au o anumită semnificaţie.• Caracter activ – ilustrează legătura dintre memorie, conţinut şi condiţiile activităţilor omului şi mijloacele utilizate pentru realizarea finalităţii dorite.• Caracter inteligibil – evidenţiază legătura dintre procesele de întipărire, conservare, evocare şi gândire.
Între memorare (întipărire) şi păstrare (conservare) nu va exista o identificare a însuşirilor de a întipări şi conserva faptele percepute care sunt variabile, diferind de la o persoană la alta.Totodată, memorarea poate fi voluntară sau involuntară potrivit atitudinii interesului manifestat de martor în reţinerea aspectelor percepute.
Memorarea voluntară
presupune
prelucrarea şi ordonarea informaţiilor, martorul deliberat evocă, repetă pentru sine sau pentru alţii fapte percepute, supune unui examen critic impresiile dobândite, face însemnări, notează anumite date, şi toate acestea pentru a face mărturia cât mai exactă şi completă.Memorarea involuntară
nu presupune existenţa scopului,
ci intenţia de a memora, dar nu prezintă nici o activitate pasivă, mecanică a informaţiilor dobândite
. Ea atribuie mărturiei un caracter lacunar, deformat şi imprecis, iar eficienţa acesteia este dată de două legităţi, şi anume:
• Semnificaţia pe care o prezintă faptele percepte în raport cu experienţa anterioară a subiectului.
•
Eficienţa mărturiei involuntare este condiţionată de factori emoţionali ce stau la baza ei, interese, aptitudini, stări emoţionale.Memorarea plastic-intuitivă presupune capacitatea subiectului de a-şi întipări şi conserva în memorie reprezentările concrete ale faptelor şi obiectelor percepute anterior.
Două din formele acestea, şi anume memorarea vizuală şi auditivă prezintă importanţă pentru că marea majoritate a aspectelor legate de o infracţiune, care sunt mai bine percepute, este formată din imagini, sunete, zgomote percepute prin intermediul analizatorilor vizuali şi auditivi.În funcţie de durata stocării se poate vorbi de
memorie de scurtă durată, de durata medie şi de lungă durată.
În cazul în care conţinutul memorial este de minimă importanţă putem vorbi de
memorie de scurtă durată (
short term memory
) sau memorie primară
întâlnită la reţinerea unui număr de telefon nesemnificativ sau sumele parţiale la o adunare.Asupra memoriei acţionează „
uitarea”,ce constituie reversul păstrării şi se manifestă sub forma neputinţei reconstituirii unor date memorate, ori în imposibilitatea recunoaşterii unor evenimente trăite la o nouă confruntare cu acestea ori reproducerea sau recunoaşterea lor eronată. Uitarea atrage după sine pierderea detaliilor, amănuntelor, nuanţelor a căror reactivare devine anevoioasă şi chiar imposibilă. Uitarea – condiţie a memoriei – elimină tot ceea ce este secundar, ce îngreunează capacitatea de reţinere, lăsând loc arhitecturii generale, structurii întregului. Caracterul de completare după o primă relatare, ameliorarea reproducerii amânată în raport cu reproducerea imediată este cunoscută sub numele de
reminiscenþã
. Factorii care pot influenţa reminiscenţa sunt: atitudinea, interesul subiecţilor în raport cu materialul memorat, vârsta acestora.4.4.
Redarea – reactualizarea evenimentului judiciar. Elementul testimonial Redarea – reactualizarea – reproducerea
reprezintă ultimul moment al formării mărturiei. Este momentul în care, cel care a perceput desfăşurarea faptelor compare în faţa organelor judiciare în calitate de martor. În mărturie, modalitatea principală de transmitere a informaţiilor, modul comun de obţinere a depoziţiilor îl constituie reproducerea orală, care în procesul judiciar îmbracă
forma relatării (evocării, narării) libere, spontane a faptelor percepute, precum şi forma răspunsurilor la întrebările adresate de organul judiciar –
interogatoriul.
Reproducerea poate îmbrăca
forma depoziţiei scrise
personal de către martor. Reproducerea fid
Reproducerea poate îmbrăca
forma depoziţiei scrise personal de către martor. Reproducerea fidelă a faptelor este condiţionată atât de fidelitatea percepţiei şi a memoriei, dar şi de capacitatea de verbalizare, de modalitatea de exprimare a informaţiilor. Momentul reproducerii este puternic marcat de emotivitatea sporită a martorului provocată de mediu, de ambianţa în care are loc comunicarea faptelor, ce se va repercuta în mod inhibitor asupra capacităţii de exprimare. Martorul animat de dorinţa de a ajuta organul judiciar la soluţionarea cauzei, ar fi tentat să atribuie mărturiei sale o imagine supradimensională.Un alt element perturbator al depoziţiilor martorilor fie că sunt obţinute sub forma relatării libere, fie că sunt sub forma interogatoriului, este
sugestia, de această dată venită din partea organului judiciar. Influenţa ei este puternic resimţită dacă percepţia evenimentului a fost lacunară, faptele au fost slab memorate sau martorul este supus unor influenţe exterioare.Reproducerea este influenţată de mai mulţi factori ca imaginaţia,gândirea, limbajul, atenţia. Ca şi în celelalte etape ale formării mărturiei, unde se pot întâlni diferiţi factori perturbatori şi reproducerea este supusă unor asemenea factori printre care se numără eroarea, alte denaturări, distorsiuni datorate situaţiilor ce preced momentului comunicării, având ca efect o degradare, o deviere de la forma iniţială a informaţiilor. Denaturările, deci erorile, cuprind toate posibilităţile umane bazate pe simţuri de a înregistrainformaţiile. O altă distorsionare este dată de „fenomenul repetiţiei”.
Reproducerea poate apărea fie sub forma relatării spontane a faptelor şi prezintă avantajul că martorul va evoca numai acele fapte sau împrejurări care s-au conservat nealterat în memorie, pe care şi le aminteşte cu uşurinţă, dar prezintă şi dezavantajul că întinderea informaţiilor este redusă, lucru care se poate datora atât unor reale dificultăţi de reamintire, cât şi ignorării martorului a unor aspecte importante. Dar şi sub forma
Interogatori lui care va succeda relatarea liberă. Se constată o extensie a mărturiei datorită interogatoriului care are un efect stimulator asupra memoriei, făcând posibilă evocarea unor împrejurări care păreau uitate. Interogatoriul împinge martorul până la limita extremă a amintirii sale. În subsidiar, reproducerea poate apărea sub forma scrisă – declaraţia consemnată personal de martor, la care se va apela numai în condiţii improprii în care se va desfăşura reproducerea, ce pot afecta capacitatea de reproducerea orală a martorului. Ca şi celelalte etape ale mărturiei şi reproducerea este supusă erorilor ce se pot datora diferitelor cauze: denaturări prin audiţie, prin omisiune, prin substituire, prin transformare. Pericolul acestor denaturări constă în faptul că pot fi întâlnite şi în depoziţiile martorului de bună credinţă, care în mod involuntar denaturează realitatea, convins fiind că depoziţia sa este conformă adevărului. (Vezi efectul iluziilor).Reproducerea faptelor, împrejurărilor poate fi influenţată în mare măsură şi de atitudinea martorului faţă de anchetator. Reactivarea – sub cele două forme reproducerea şi recunoaşterea – are loc în condiţiile forţării memoriei. La toate acestea se mai poate adăuga schimbarea de rol ce contribuie la distorsionări regretabile precum şi presiunile din partea publicului.Cea de-a doua etapă a reactualizării
– recunoaşterea
– reprezintă o modalitate secundară de comunicare a informaţiilor. Recunoaşterea este realizată de organele de urmărire penală în cadrul căreia persoanele şi obiectele având o identitate necunoscută sunt înfăţişate martorului cu scopul de a le identifica. Fiind un procedeu tactic, se încearcă reactualizarea acelor informaţii mai slab consolidate sau temporar reţinute sau pierdute în neant. În cadrul mărturiei, recunoaşterea se va face în condiţiile contactului repetat cu persoanele şi obiectele care se înfăţişează în confruntarea cu imaginea percepută şi stocată de către persoanele care au venit în legătură cu aceste obiect sau de persoane în condiţiile săvârşirii infracţiunii sau anterior acesteia.Recunoaşterea este
precisă când impresiile percepute de la persoane, privind obiectele cu care martorul vine în contact se identifică, se suprapun sau coincid în mare parte cu cele anterioare. Este imprecisă
când se constată diferite deosebiri.
Toate aceste etape în care mărturia se formează cu avantajele şi dezavantajele lor, prezintă interes şi constituie o importantă sursă de descoperire a infractorului şi poate până la descoperirea altor metode, rămân totuşi singurele modalităţi, chiar dacă pot crea şi o falsă recunoaştere, de descoperire a celor care încalcă legea.4.5. Perspectiva magistratului asupra aprecierii forţei probante a mărturiei
Izvorul mãrturiei din punct de vedere al sursei
Din punct de vedere al mijlocirii faptelor aduse la cunoştinţa organelor judiciare şi sursa – izvorul, punctul de plecare al mărturiei – se poate vorbi atât în literatura cât şi în practica juridică despre mărturia nemijlocită/ mijlocită, imediată/indicată, derivată, „din auzite”, din „zvon public”.
Sursa mărturiei nemijlocite este constituită de percepţia imediată, originară a faptelor şi împrejurărilor de fapt legate de infracţiune sau de făptuitor sau sunt dobândite personal de martor. La mărturia nemijlocită, între sursa din care provin şi sunt transmise informaţiile şi martorul care le percepe şi le dezvăluie nu se interpun verigi intermediare. Percepţia nemijlocită implică prezenţa martorului în timpul şi la locul producerii faptelor Izvorul mărturiei mijlocite
este o sursă mediată derivată, deoarece martorul indirect furnizează informaţii nu asupra unor fapte şi împrejurări percepute din sursa originară, ci o sursă mediată, derivată – ex auditu alieno. Între sursa primară şi cea prin intermediul căreia faptele sunt aduse la cunoştinţa organelor judiciare se interpun verigi intermediare.Izvorul mărturiei „din auzite”/ „din zvon public” sau „după cum spune lumea”, derivă dintr-o sursă nedeterminată şi indeterminabilă, constând în simple referiri ale martorului la fapte auzite, la zvonuri de o anumită notorietate a cărei provenienţă nu poate fi precizată. Între sursa originară şi cea prin mijlocirea căreia faptele sunt aduse la cunoştinţa organelor judiciare se interpun o serie de verigi, de elemente intermediare. Această mărturie este supusă unui proces de denaturare în care se constată mai întâi o comprimare a zvonului pe măsură ce acesta circulă pentru a putea fi mai uşor de povestit, apoi o accentuare a unor impresii, detalii în jurul cărora se organizează întreaga poveste şi, în sfârşit, asimilarea, prelucrarea informaţiilor în raport cu deprinderile, interesele, sentimentele celui care primeşte informaţia.
|
Friedrich Engels ... Friedrich Engels (28 noiembrie 1820, Barmen - 5 august 1895, Londra), fondator, alaturi de Karl Marx, al socialismului stiintific si al materialismului dialectic si istoric. Engels s-a nascut in orasul Barmen din Renania la ...
Instigarea ... Participatia penala se prezinta sub mai multe forme, in raport cu natura contributiei pe care diferiti participanti o au la savarsirea faptei. Aceste moduri corespund, asadar, diferitelor moduri de cooperare la savarsirea infractiunii. ...
Criminalitatea in Romania ... Stiinta care studiaza criminalitatea ca fenomen social, geoistoric conditionat, cauzalitatea criminalitatii, constelatia surselor socio-umane ale crimei si criminalitatii, identifica componentele si continutul cauzelor si conditiilor ...
Liberalismul ... Liberalismul este o doctrina politica si economica care proclama principiul libertatii politice si economice a indivizilor si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si, in general, tuturor ideilor politice care pun interesele ...
Dreptul penal ... I. Dreptul penal - Un ansamblu de norme juridice prin care se determina faptele care constituie infractiuni, conditiile de angajare a raspunderii si sanctiunile aplicabile in cazul savarsirii acestor fapte. In mod traditional, se ...
Doctrine politice ... Clivajul stanga-dreapta Acest concept isi are originea in modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majora in cadrul Adunarii Constiuante a Frantei, in anul 1789. In ideea simplificarii procedurii de numarare a voturilor, adeptii ...
Extradarea ... Institutia extradarii in dreptul roman apare de la sfarsitul secolului al XIX – lea. Recent Romania a cerut extradarea unor ofiteri taiwanezi de pe nava " Maersk – Dubai", acuzati de uciderea a trei pasageri clandestini ...
|
Toate drepturile transferate catre Starlight LTD, Amsterdam, Weesperstraat, Holland
