Aparitia televiziunii este un fenomen rezultat al unei intregi serii de procese tehnice. Începuturile sistemului de televiziune au avut ca baza “paradigma" electromecanica. Televiziunea este posibila datorita unei trasaturi specifice sistemului de perceptie uman, numit persistenta imaginii. Ochii continua sa vada o imagine pentru inca o fractiune de secunda, dupa ce aceasta a disparut din vedere. Pentru transmiterea sunetelor si a imaginilor, televiziunea apeleaza la un ansamblu de trei tehnici: fotoelectricitatea, analiza imaginii punct cu punct si linie cu linie si undele hertziene.
În jurul anilor ’20, apar primele prototipuri ale sistemelor de televizune. Rezultatele acestor incercari se vor constitui in transmiterea la distanta a unor litere. Dispozitivele utilizau principiul transmiterii fotografiei prin telefon. Perioada ce urmeaza este marcata de inventii precum tubul catodic, iconoscopul si dispozitivul de baleiaj a imaginii. SUA, Anglia, Franta si Germania isi vor intensifica eforturile pentru a pune la punct televiziunea ca nou sistem de difuziune.
Ch. Jenkins si J. Bird realizeaza, in anul 1925, prototipurile televiziunii mecanice. În acelasi an, Bird infiinteaza prima societate de televiziune din lume, Television Limited. Calitatea imaginilor oferite de catre paradigma mecanica a televiziunii era insa rudimentara. În acest context se dezvolta ideea ideea unei variante electronice a televiziunii, sustinuta de catre Vladimir Zvorykin si Philo Fransworth. Primul, in 1927, va inventa pentru RCA tubul catodic de receptie (cinescopul), iar in 1931 tubul analizator al camerei. Pe de alta parte, Fransworth realizeaza, tot in 1927, prima telecamera electronica si imbunatateste sistemul video de la 60 de linii la 400. Începand cu anul 1934, producatorii din domeniul audiovizualului vor actiona intr-un
cadru determinat legislativ. Guvernul va impune ca standard o definitie minima de 240 de linii si 25 de imagini pe secunda.
Anul 1941 poate fi considerat punctul de plecare in dezvoltarea televiziunii in SUA. În ajunul izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial Comisia Federala a Comunicatiilor (FCC) isi va da acceptul pentru televiziunea de larg consum, legislatia fiind preluata, in mare masura, de la radio. Momentul reprezinta transformarea televiziunii in mediu de masa. Reglementarea sistemului tv va insemna adevaratul start in ceea ce va deveni o mare industrie. Numarul statiilor creste de la sase sau opt in 1945, la 98 in 1950, iar in cel al receptoarelor , de la 10.000 in 1945, la 4 milioane in 1950, zece ani mai tarziu ajungand la cifra de 35 de milioane.
În 1948, FCC a interzis acordarea de noi licente pentru statiile de televiziune- perioada cunoscuta sub numele de inghet. Statiilor care erau deja in functiune li s-a permis sa-si continue activitatea. Era insa nevoie de timp pentru a pune la punct detaliile unui plan general, astfel incat sa se poata evita cat mai multe probleme atunci cand televiziunea avea sa atinga un punct maxim de dezvoltare.
Atunci cand inghetarea a incetat, in 1952, s-a primit un mare numar de cereri pentri statii noi, in zonele din SUA care nu avesesera semnal. Acceptarea lor a stimulat in mare masura vanzarea de televizoare, iar curba de adoptie a urcat rapid. Tot in aceasta perioada, televiziunea prin retea isi gaseste un concurent in sistemele Community Antenna Television. Acestea au aparut din cauza receptarii slabe a semnalelor emise la statii aflate uneori la mii de kilometri distanta. Robert Tarlton va monta o antena inalta si, in schimbul unei taxe lunare, va conecta prin cablu fiecare abonat. În scurt timp ideea a fost preluata, trecandu-se si la receptionarea si transmiterea de semnale din alte orase, ceea ce insemna o concurenta neloiala pentru statiile
locale. În anul 1958, factorii de natura economica si tehnica fac ca televiziunea sa se apropie si de mediul rural.
Din 1960 televiziunea devine un element obisnuit al vietii cotidiene. Piata de desfacere a receptoarelor ajunge la saturatie, iar numarul statiilor de
emisie creste si el. Trei mari retele se formeaza: ABC, NBC, CBS. Trasatura esentiala a programelor rezida dintr-un amestec de show-business, publicitate si multa informatie, in functie de politica retelei producatoare si de contractele ei cu agentii economici si cu elementele politice. Din 1955, dupa modelul american, televiziunile din statele europene au trecut si ele la un sistem concurential, care admite existenta difuzorilor particulari. Retragerea statului are printre urmari aparitia progresiva a unui nou drept. Europenii adopta formula unei reglementari autonome in momentul in care in SUA incearca limitarea ei.
În Romania, primele experiente de laborator in domeniul transmiterii imaginilor dateaza din 1928, dar abia in 1937 Facultatea de Stiinte din Bucuresti realizeaza o emisiune de televiziune. Întrerupte de razboi, emisiunile sunt reluate apoi, neregulat, iar in 1955 este data in functiune, in capitala, statia experimentala de televiziune care va constitui fundamentul Radioteleviziunii Romane, prima transmisiune a acesteia petrecandu-se pe 31 decembrie 1956.
Comparativ cu presa scrisa, unde toate fostele publicatii au fost privatizate imedit dupa decembrie1989, mediul audio-vizual in Romania a fost afectat de aparitia unor posturi private de radio si televiziune. În prezent, pe piata romaneasca de audio-vizual exista mai multe zeci de posturi private de televiziune care tind sa se grupeze in concerne gigant de presa. Cele mai bine cotate posturi de televiziune private sunt ProTV si Antena 1, care transmit prin satelit si pot fi receptate prin cablu in toata tara. Ambele posturi au deschis statii locale, de asemenea receptabile prin cablu.
Potrivit unui studiu realizat de Centrul European de Jurnalism, peste 80% dintre familiile care locuiesc in Bucuresti beneficiaza de cablu TV. De asemenea, sursa mentionata sustine ca numarul de abonati pentru televiziunea prin cablu in Romania depaseste cu 7% cifrele prezentate de Franta sau Marea Britanie. Romania are, in prezent, aproximativ 700 de distribuitori de televiziune prin cablu, oferind abonatilor lor acces la posturi de televiziune din Romania, Europa si Statele Unite ale Americii.

Sursa: www.netlog.com

SURSA 03 evenimentul.ro

Cuvîntul "televiziune" a fost inventat de inginerul rus Konstantin Perski. Termenul a fost folosit pentru prima data pe 18 august 1900, în cadrul discursului susţinut de specialistul rus la Congresul Internaţional de Electronică de la Paris. Cuvîntul a avut succes, intrînd în vocabularul a milioane de oameni din toată lumea, astăzi putînd fi recunoscut aproape în orice ţară. Congresul a făcut parte dintre manifestările organizate la Expoziţia Mondială de la Paris, dedicată începutului secolului al XX-lea. Konstantin Perski, profesor în St. Petersburg, a prezentat, în limba engleză, un material despre transmiterea imaginilor electronice la distanţă, folosind noul cuvînt, "televiziune", într‑o manieră mai degrabă franceză. Acest detaliu a făcut o parte a istoricilor din occident să atribuie folosirea acestui cuvînt pentru prima dată unui savant francez, ce‑i drept, numit... Perski! Dacă inginerul rus nu ar fi adoptat termenul de televiziune, nu ar fi fost exclus ca astăzi să avem în vocabular o noţiune precum "vedere la distanţă" sau, de ce nu, "telescopie electronică". Perski a primit brevetul pentru primele imagini electronice transmise vreodată în decembrie 1899. La Paris, el a prezentat ideile sale despre proiecţiile televizate, dispozitivele necesare şi oportunităţile ce ar fi putut duce la materializarea unui asemenea proiect. Acesta a fost momentul în care s‑a făcut primul pas în era televiziunii. Konstantin Perski are rădăcini într‑o străveche familie nobilă, al cărei fondator a părăsit Persia pentru a intra în serviciul marelui duce Dimitri Donski. Konstantin Perski era o figură proeminentă în comunitatea ştiinţifică din St. Petersburg. A fost membru al Societăţii Tehnice din Rusia şi secretarul Societăţii de Electronică a Academiei. La sfîrşitul anului 1899 a condus un proiect dedicat transmiterii imaginilor electronice la distanţă. În orice caz, Perski era specializat, mai degrabă, în dispozitive de apărare: în 1893 a fost decorat cu medalia de bronz a Societăţii Tehnice din Rusia pentru proiectarea "dispozitivului de securitate împotriva pătrunderilor ilegale în clădirile anexă". Konstantin Perski a încetat din viaţă în 1906. În general, se crede că SUA a contribuit cel mai mult la crearea televiziunii moderne. Specialiştii americani recunosc, totuşi, că istoria televiziunii a început în Rusia. Savantul Vladimir Zvorikin, american de origine rusă, a fost cel ce a construit primul aparat pentru transmiterea unor imagini televizate, iconoscopul (cinescopul). Este bine de ştiut că cercetările lui Zvorikin nu ar fi fost posibile fără suportul financiar al lui David Sarnoff (de asemenea, de origine rusă). Rămăşiţele pămînteşti ale lui Boris Rosing, unul din inventatorii televiziunii moderne, se odihnesc în cimitirul din Arhanghelsk, Rusia. Rosing a lucrat pentru Institutul Tehnic din St. Petersburg la sfîrşitul secolului al XIX‑lea. Boris era entuziasmat de ideea transmiterii la distanţe mari a unor imagini color. Savantul a realizat primul model electronic experimental pentru televiziune în 1907. Succesul a venit, însă, mai tîrziu: pe 9 mai 1911, Boris a reuşit să consemneze primele imagini recepţionate vreodată pe televizorul său rudimentar – patru dungi albe pe fond negru. Savantul rus a devenit imediat celebru. Pentru realizările sale în domeniul "telescopiei electronice", Societatea Tehnică din Rusia l‑a decorat pe Boris Rosing cu medalia de aur şi i‑a acordat premiul Carl Siemens. Trebuie precizat că Boris l‑a avut în echipa sa, ca asistent, pe Vladimir Zvorikin. Acesta din urmă a devenit cunoscut mai tîrziu, după ce a emigrat în SUA, unde a pus la punct iconoscopul, ajungînd şi preşedinte al Corporaţiei RCA, una dintre cele mai importante în domeniul radiodifuziunii din SUA. Soarta lui Boris Rosing a fost dramatică; el a lucrat ca expert în probleme de televiziune în Rusia Sovietică, dar a căzut victimă represiunilor din 1931. Rosing a fost arestat şi exilat în Siberia, fără dreptul de a‑şi continua cercetările. Boris a murit în toamna lui 1933, în urma unei hemoragii cerebrale.