Mihai Antonescu

Fostul ministru de externe Mihai Antonescu nu poate fi reabilitat, deoarece nu isi poate “asigura existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste" dintr-un motiv obiectiv: este mort. Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au constatat ca fostul demnitar a fost executat in 1946, la Jilava, alaturi de maresalul Ion Antonescu, guvernatorul Transnistriei Gheorghe Alexianu si generalul Constantin Vasiliu, astfel incat nu mai poate indeplini conditiile prevazute de Codul penal pentru a fi reabilitat. In motivarea deciziei prin care Curtea de Apel a respins cererea de reabilitare formulata de urmasii fostului demnitar, magistratii au explicat ca o astfel de cerere presupune “o conditie esentiala, aceea ca fostul condamnat sa-si reia viata in libertate", lucru imposibil pentru Mihai Antonescu.   Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au constatat ca in cazul pedepselor cu moartea nu poate fi formulata o cerere de reabilitare. “Aceeasi concluzie rezulta si in ceea ce priveste pedeapsa detentiunii pe viata, numai ca in acest caz legea prevede o exceptie, si anume in situatia in care pedeapsa detentiunii pe viata este comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii, se poate formula cerere de reabilitare, dupa trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei inchisorii", au precizat magistratii Curtii de Apel Bucuresti. “Asadar, chiar daca legea nu exclude expres reabilitarea in cazul pedepsei cu moartea, imposibilitatea unei astfel de cereri se evidentiaza din efectele pe care le produce reabilitarea, respectiv incetarea decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor care rezulta din condamnare", se arata in motivarea deciziei prin care magistratii au respins cererea de reabilitare a fostului ministru din guvernul Antonescu. “In concluzie, conditia esentiala pentru a se putea formula o cerere de reabilitare este aceea ca fostul condamnat sa-si reia viata in libertate, situatie care nu poate exista in cazul de fata, deoarece Antonescu Mihai a fost condamnat la moarte si executat la 01.06.1946″, au conchis magistratii. Nu intruneste conditiile legale “Aceasta concluzie rezulta si din enumerarea conditiilor care trebuie indeplinite pentru admiterea unei cereri de reabilitare judecatoreasca: cel in cauza nu a suferit o noua condamnare in intervalul prevazut de art. 135 Cod penal, isi are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum si in cazul cand are varsta de a fi pensionat sau este incapabil de munca, a avut o conduita buna si a achitat in intregime cheltuielile de judecata si despagubirile. Din toate aceste conditii, rezulta ca fostul condamnat trebuie sa-si fi reluat viata in libertate, situatie inexistenta in cazul condamnatului Antonescu Mihai, decedat la 01.016.1946, prin punerea in executare a pedepsei cu moartea", au mai precizat judecatorii Curtii de Apel Bucuresti. Urmasii lui Mihai Antonescu, fostul ministru de externe al Romaniei din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, au cerut reabilitarea acestuia, insa au pierdut procesul pe fond la Curtea de Apel Bucuresti. Cererea de reabilitare nu a fost formulata insa in sensul revizuirii capetelor de acuzare la care Mihai Antonescu a fost gasit vinovat de Tribunalul Poporului, ci pentru ca se intrunesc conditiile legale pentru a putea fi formulata o asemenea cerere. Astfel, miza procesului nu este una istorica, ca in procesul in care a fost implicat Serban Alexianu, care a cerut rejudecarea procesului din 1946 in urma caruia tatal sau a fost condamnat la moarte alaturi de maresalul Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu si generalul Constantin “Piki" Vasiliu, ci una materiala, motivata de necesitatea reabilitarii “in vederea recuperarii unor bunuri succesorale".
Recuperarea averii demnitarului, intentia urmasilor
In cererea de reabilitare Cezar Mihai Antonescu, al carui bunic a fost fratele politicianului roman, a precizat ca pedeapsa cu moartea la care a fost condamnat Mihai Antonescu de Tribunalul Poporului in 1946 nu mai este prevazuta de legislatia penala in vigoare, in prezent cea mai grea pedeapsa fiind detentia pe viata. In actul depus se arata ca dispozitiile care reglementeaza reabilitarea judecatoreasca prevad, in cazul in care este vorba de considerarea ca executata a pedepsei detentiei pe viata, “trecerea unui termen la care se adauga jumatate din durata pedepsei, ceea ce in speta s-a implinit, avand in vedere ca au trecut peste 60 de ani (…) de la data cand a luat sfarsit executarea pedepsei principale". Intr-un certificat de mostenitor aflat la dosarul cauzei, incheiat la notariat in toamna anului 1998 de Cezar Mihai Antonescu, se precizeaza ca de pe urma defunctului Mihai Antonescu nu au ramas bunuri, insa actul certifica faptul ca mostenitorul fostului ministru de externe este fratele sau, Dumitru Antonescu, bunicul lui Cezar Mihai Antonescu. Asa cum rezulta din nota aceluiasi act, certificatul “atesta numai calitatea si numarul de mostenitori si a fost eliberat pentru a servi la tribunal in vederea declansarii procedurii de reabilitare a defunctului si ridicarii masurii confiscarii averii". Mihai Antonescu a fost ministru de externe in perioada 1941-1944, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si presedinte al acestuia in absenta maresalului Ion Antonescu. A fost arestat in data de 23 august 1944 si dupa aproape doi ani de detentie in URSS a fost readus in tara, unde a fost judecat de Tribunalul Poporului, condamnat la moarte in mai 1946 si executat dupa o luna si jumatate impreuna cu maresalul Ion Antonescu, guvernatorul Transnistriei Gheorghe Alexianu si generalul Constantin Vasiliu.

Sursa: www.frontpress.ro

SURSA 03 biografii.famouswhy.ro

Mihai Antonescu s-a nascut pe data de 18 noiembrie 1904, in comuna Nucet, judetul Dâmboviţa si a decedat pe 1 iunie 1946, in închisoarea Jilava. Avocat, profesor şi om politic; vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (21 iunie 1941 - 23 august 1944), ministru al Afacerilor Străine (29 iunie 1943 - 23 august 1944). Cariera şi destinul îi sunt legate de ascensiunea şi decăderea mareşalului Ion Antonescu, cu care împarte acelaşi sfârşit. Nu a existat vreo legătură de rudenie între cei doi, potrivirea de nume fiind pur întâmplătoare. Urmează studii juridice la Bucureşti, devenind doctor şi doctor docent în drept. Conferenţiar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde predă dreptul internaţional, şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Admi
nistrative. Işi începe activitatea politică în PNL-Gh. Brătianu, dar, în acelaşi timp, continuă să practice cu succes avocatura. In această ultimă calitate l-a cunoscut pe Ion Antonescu, fiind apărătorul soţiei acestuia, Maria, acuzată de bigamie într-un proces care a ajuns până la înalta Curte de Casaţie. Procesul a fost câştigat de soţii Antonescu, iar Antonescu a fost recompensat cu înalte demnităţi, devenind principalul colaborator al mareşalului şi un apropiat al său. Deţine funcţiile de ministru ad-int. al Propagandei Naţionale (26 mai 1941- 1 ianuarie 1943), ministru al Afacerilor Străine (29 iunie 1943 - 23 august 1944), vicepreşedinte al Con şiliului de Miniştri (21 iunie 1941 - 23 august 1944). Deşi exponent al regimului antonescian, s-a aflat în raporturi relativ bune cu regele Mihai. Din 1942 iniţiază, cu ştirea lui Ion Antonescu, acţiuni diplomatice vizând scoaterea României din război. În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, a fost arestat împreună cu mareşalul şi cu ceilalţi membri ai guvernului. Predat comuniştilor, în septembrie 1944 este dus de Armata Roşie în Uniunea Sovietică. Readus în ţară (aprilie 1946) şi judecat de către „Tribunalul Poporului", este condamnat la moarte şi executat la Jilava (1 iunie 1946) împreună cu Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu şi Constantin (Piki) Vasiliu. Autor al lucrărilor: Organizarea păcii şi Societatea Naţiunilor (1929-1932), Criza Societăţii Naţiunilor (1936), Basarabia se răzbună (1941), Sfintele noastre drepturi (1941), Pro Basarabia (1941).