Muzeul Luvru

Initial, Luvru a fost o fortareata medievala in 1200, dupa care a devenit rezidenta regala sub domnia lui Carol al V-lea, in 1365. Curind dupa aceea a fost modernizat dupa gustul renascentist de catre Francisc I in 1546. De-a lungul secolelor a fost extins, distrus sau transformat sub domniile succesive ale lui Henric al IV-lea, Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XIV-lea, Napoleon I si Napoleon III. Arhitectura sa este o ingemanare de stiluri care stau marturie a mai mult de 800 de ani de istorie. Muzeul propriu-zis a fost inaugurat la sfirsitul secolului al XVII-lea, pe timpul Revolutiei Franceze (mai exact, in 1793). Dar ideea fusese conceputa patruzeci de ani mai devreme de catre Lafont de Saint-Etienne, care atacase caracterul privat al colectiilor regale, propunind ca aceste opere de arta sa fie accesibile marelui public in Galeria Principala a muzeului. Suprafata totala a muzeului acopera 40 de hectare pe un teren situat chiar in inima Parisului. Punct nodal al capitalei Frantei, muzeul delimiteaza in prezent nordul de sudul orasului. Cladirea este prima dintr-o serie de monumente care se continua cu Caruselul, Obeliscul din Place Concorde, Arcul de Triumf de pe Champs-Elysees si sfirseste cu Arcul din La Defense. In zilele noastre, Muzeul gazduieste istoria artei lumii occidentale, incepind cu Evul Mediu, pina in secolul al XIX-lea, alaturi de civilizatii antice care au precedat si au inspirat cultura vestica.
Muzeul este impartit in sapte sectiuni diferite (trei sectiuni antice: Antichitatea Orientala, Egipteana, Greaca, Etrusca si Romana) si patru sectiuni moderne: sculptura, pictura, obiecte de arta si grafica. In 1981 Francois Mitterand a lansat proiectul Grand Louvre (cu initierea creatiei Piramidei lui Pei, punct central si intrare, totodata, modificindu-se aripa Richelieu din partea nordica a muzeului si subsolul curtii Napoleon).
Spatiul util pentru exponate al muzeului a fost dublat de la 31,000 m2 in 1984 la 55,000 m2 in prezent, iar numarul de exponate a sarit de la 20,600 la 34,000! 50 milioane de vizitatori au patruns in holurile muzeului in ultimii 10 ani si mai mult de 5 milioane in 1999. Acest veritabil "oras in oras" are 1800 de angajati care ocupa 40 de posturi diferite.

Sursa: www.e-referate.ro

SURSA 03 ro.wikipedia.org

Palatul Regal
La originea Luvrului se află o cetate construită de către Filip al II-lea al Franței în anul 1190 și care ocupa o pătrime a actualei Curți Pătrate. Planul cetății era constituit dintr-un patrulater cu laturile de 78x72m, înconjurat de șanțuri, flancat de turnuri și având doua căi de acces. În mijlocul cetății se afla un donjon fortificat: Marele Turn al Luvrului. Una dintre principalele misiuni ale cetății era de a supraveghea partea din avalul Senei, această parte fiind una dintre zonele folosite adesea de invadatori încă de pe vremea vikingilor. Odată cu transferul bunurilor aparținând Ordinului Templierilor către Ordinul Ospitalierilor, vistieria regală, păstrată până atunci în Casa Templierilor din Paris, este transferată în 1317 la Luvru. Carol al V-lea va transforma ulterior Luvrul în reședință regală cu ajutorul arhitectului Richard du Temple.
Nemaifiind de nici un folos, Marele Turn al Luvrului este demolat de către Francisc I al Franței în 1528, iar în 1546 începe transformarea fortăreței în reședință de lux. Francisc I dispune de asemenea demolarea întregii aripi de vest a cetății, pe care o înlocuiește cu o construcție în stil renascentist creată de către Pierre Lescot. De asemenea, Francisc I este cel care a achiziționat Mona Lisa (Gioconda) de la Leonardo da Vinci în 1516, după ce îl invitase pe acesta în Franța să lucreze la Amboise la castelul Clos-Lucé (nume vechi, Cloux) unde artistul și-a petrecut ultimii ani ai vieții. Lucrările de transformare a cetății sunt continuate ulterior în timpul domniilor lui Henric al II-lea și Carol al IX-lea, partea de sud a ceea ce mai rămăsese din vechiul Luvru este la rândul ei demolată pentru a face loc unei aripi tot în stil renascentist.
În anul 1594, Henric al IV-lea decide unirea palatului Luvru cu palatul Tuileries construit de Caterina de Medici. Este începutul unui proiect de anvergură ce este acum denumit Le Grand Dessein și a cărui primă etapă constă în Marea Galerie ce unește pavilionul Lesdiguères (numit astfel în onoarea lui François de Bonne, baron de Champsaur, primul duce de Lesdiguères) cu pavilionul La Trémoille (numit în onoarea lui Henri de la Trémoille).
Curtea Pătrată este realizată de către arhitecții Jacques Lemercier și apoi Louis Le Vau, sub domniile lui Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea, având de patru ori dimensiunea curții renascentiste de pe timpul lui Francisc I, dimensiune ce duce implicit și la demolarea a ceea ce mai rămăsese din cetatea medievală. Amenajarea si decorarea palatului sunt realizate de pictori celebri precum Poussin, Romanelli sau Le Brun. Această dezvoltare a Luvrului este însă întreruptă brusc în anul 1678, când Ludovic al XIV-lea alege Versailles ca centru al puterii și ca reședință regală. Urmează o perioadă în care Luvrul va rămâne neschimbat până în secolul al XVIII-lea când o serie de proiecte de modificare sunt conduse de Ange-Jacques Gabriel și Jacques-Germain Soufflot. Printre aceste proiecte este și acela de a transforma palatul în muzeu, proiect ce începe în timpul lui Ludovic al XV-lea, însă ce va fi pus în practică abia o dată cu Revoluția Franceză.
Istoric
Începuturi
Funcția de muzeu a Luvrului începe odată cu expoziția celor mai frumoase tablouri ale colecției regale, ținută la Palatul Luxemburg între 1750 și 1785, și care a cunoscut un enorm succes. Marchizul de Marigny, director general al Clădirilor Regești (fr. Bâtiments du Roi) și succesorul acestuia, contele de Angiviller, elaborează un proiect prin care Luvrul să devină un muzeu permanent. Acest proiect devine lege la data de 6 mai 1791, iar la 10 august 1793 are loc inaugurarea oficială a noului muzeu. Acesta a fost inițial un loc de pregătire a artiștilor vremii, publicul larg având acces numai în zilele de duminică până în anul 1855.
În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli. Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arc de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra este plasată o statuie antică din bronz, reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția și care va fi returnată acesteia în 1815. Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries este completată prin adăugarea de clădiri noi realizate de Hector-Martin Lefuel (după planuri de Louis Visconti); alte clădiri sunt adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural ce devine din ce în ce mai impunător. În 1871, muzeul este incendiat în timpul Comunei din Paris iar arhitectul Lefuel este nevoit să reconstruiască o parte din clădiri[5]. Palatul Tuileries nu va fi reconstruit, iar după mai mulți ani de deliberare, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care va funcționa Ministerul de Finanțe. Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu abia la decizia președintelui francez François Mitterrand în 1981.
Marele Luvru
În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al Franței, la data de 26 ianuarie 1981, acesta ia decizia de a reda Luvrului aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanțe francez. Este începutul proiectului numit Marele Luvru (fr. Le Grand Louvre) care va însemna o reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul asupra întregului complex al Luvrului cât și asupra proiectului Marele Luvru a fost încredințat EPGL (fr. Etablissement Public du Grand Louvre). Extinderea și modernizarea Luvrului au fost încredințate de EPGL arhitectului american de origine chineză, Ieoh Ming Pei celebru pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art din Washington, D.C. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curții Napoleon și începerea construcției piramidei.(vezi mai jos)
La 9 decembrie 1986 este inaugurat Muzeul d’Orsay; instalat în fosta Gară d’Orsay construită în 1900, muzeul va găzdui operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la 1848 și până la nașterea cubismului. Muzeul face în acest fel tranziția între Muzeul Luvru – preia de la acesta din urmă operele artiștilor născuți între 1820 și 1870 – și Muzeul de Artă Modernă.
Piramida de sticlă construită în mijlocul Curții Napoleon de către Ieoh Ming Pei este inaugurată la 30 martie 1989. Aceasta reprezintă de acum principala axă de circulație a palatului Luvru fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepție din care se permite accesul vizitatorilor la restul complexului.
În anul 1997 muzeul va suferi din nou modificări de amenajare importante în jurul Curții Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichități Orientale, și deschiderea a două etaje complet renovate aparținând departamentului de Antichități Egiptene, ce dublează astfel suprafața de expoziție a acestui departament. În 1998, Școala Luvrului (fr. L’Ecole du Louvre) este instalată în aripa Flore (5000m2), aripă în care se găseau vechile colecții de sculptură.
Colecții
Muzeul Luvru prezintă operele artei occidentale din Evul Mediu până la 1848, ale civilizațiilor antice care au precedat-o și influențat-o și ale artei islamice. Colecțiile sunt repartizate celor opt departamente ce își au fiecare istoria proprie legată de curatori, colecționari și donatori.
- Antichități orientale
- Antichități egiptene
- Antichități grecești, etrusce și romane
- Artă Islamică
- Sculpturi
- Obiecte de artă
- Picturi
- Arte grafice