Muzica blues

Muzica blues este un gen muzical atat muzical cat si vocal, ce provine din cantecele fredonate in timpul muncii (work songs) si gospel ale negrilor. A aparul in Statele Unite ale Americii la sfarsitul secolului XIX, iar mai tarziu a avut o mare influenta asupra altor genuri muzicale precum: jazz, rhythm and blues, rock, country, pop si chiar si in muzica simfonica. La inceput muzica blues era definita ca blues rural si a ajutat foarte mult la nasterea muzicii jazz. Nu dupa mult timp, a aparut termenul de blues urban ce defineste muzica din metropolele americane. In ani 1940 apare blues-ului minor, ale carui acorduri de baza se formau pe baza unei game minore naturale si nu a uneia majore. In timp, acest gen se dezvolta din ce in ce mai mult si ajunge sa indrepata spre trei cai: - filiera proprie fara influente ale altor stiluri
- blues-ul cu influente jazz
- blues-ul cu influente rock
Blues-ul este un gen muzical popular care provine din folclorul afro-american. El este cantat in diferite tempouri, de la lent la foarte rapid. Muzicianul care interpreteaza acest gel muzical se numeste bluesman.

Sursa: www.clopotel.ro

SURSA 03 ro.wikipedia.org

Trăsături
Formă. Blues-ul tipic
Blues-ul este o formă de muzică populară, derivată din folclorul afro-americanilor. Forma cea mai răspândită e blues-ul de 12 măsuri (engl. 12 bar blues) aranjate într-o formă de tip bar (A-A-B, fiecare secţiune constă din patru măsuri), în metru de patru pătrimi. Acordurile folosite de tiparul cel mai primitiv de blues sunt cele diatonice principale: de tonică, subdominantă şi dominantă (în secţiunea „B” se produce relaţia plagală dominantă-subdominantă, interzisă în sistemul tonal).
Modul de blues
Melodica foloseşte modul de blues, o scară muzicală simetrică derivată dintr-o pentatonie anhemitonică folosită de afro-americani în muzica lor tradiţională. În cadrul ei apar celebrele blue notes: terţa mare, septima mare şi – începând cu epoca muzicii de jazz bebop (a doua jumătate a anilor patruzeci) – cvinta perfectă sunt coborâte cu mai puţin de un semiton, dând naştere unor sonorităţi ambigue din punct de vedere tonal, imposibil de reprodus la pian; din acest motiv, tradiţia a impus folosirea combinată a stării nominale a scării (ca în majorul european) şi a variantei cu trepte coborâte prin suprapunerea, de exemplu, a terţei mari cu cea mică, prin alternarea lor sau prin transformarea variantei coborâte într-o apogiatură ce anticipă varianta urcată.
Atmosfera «bluesy»
Muzica de blues se cântă în diferite tempouri, de la lent la foarte rapid (contrar impresiei încetăţenite, conform căreia există numai blues lent). Cu timpul, marcarea stării de spirit, a climatului emoţional specific, a dus la folosirea indicaţiei bluesy (engl. „ca un blues”) chiar şi în afara genului. De aici impresia greşită prin care tempoul lent este prezentat ca o trăsătură distinctivă a genului, dar şi sugerarea unei atmosfere asemănătoare de către compozitori care nu scriu muzică blues.