Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, un om de stiinta si medic roman, a descoperit in 1916 un hormon numit de el pancreina ce ajuta la normalizarea nivelului glicemiei la diabetici. In lucrarile sale el explica cum poate fi obtinuta si rolul acesteia, formuland pentru prima data baza unui tratament impotriva diabetului. Paulescu a studiat medicina in Paris incepand cu 1888 si titlul de Doctor in Medicina il obtine in 1897. Dupa aceasta perioada a studiat chimie biologica si fiziologie la Facultatea de Stiinte din Paris si in 1899 obtine si titlul de Doctor in Stiinte. In 1900 se intoarce in Vechiul Regat si devine profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicina si Director al Clinicii de Medicina Interna al Spitalului Sfantul Vincent in Bucuresti.
Descoperirea insulinei
Diabetul in secolul XIX ducea in multe cazuri la moartea bolnavului, de la punerea diagnosticului unii pacientii supravietuind cel mult cateva luni. Paulescu isi foloseste vastele cunostinte dobandite in anii de studii pentru a incerca dezvoltarea unui remediu impotriva bolii.
In conditii grele reuseste sa extraga pancreina, mai tarziu cunoscuta ca insulina, din pancreas si o foloseste intr-un experiment pe un animal diabetic. El observa ca dupa injectarea compusului, nivelul glicemiei redevine stabil.
Cercetarile lui sunt amanate datorita ocupatiei germane a Bucurestiului, dar descoperirea sa o publica in diverse articole si carti dupa razboi si isi breveteaza modul de obtinere a insulinei la Ministerul Comertului si Industriei in 1922. Din pacate instrumentele invechite ale lui Paulescu nu ii permit inceperea testelor clinice pe oameni.
In Toronto, o echipa formata din Frederick Banting si Charles Best, cu sprijinul lui J.J.R. MacLeod intampinau probleme serioase cu extragerea insulinei intr-o forma mai putin toxica pentru oameni. Bertram Collip a fost adus de MacLeod care nu numai ca a reusit sa produca un compus aproape pur, dar a si testat-o pe un subiect uman, tanarul Leonard Thompson devenind prima persoana ce a avut o injectie cu insulina.
Nerecunoasterea muncii lui Paulescu si Collip
Intr-o intorsatura de evenimente spectaculoasa, cei doi oameni care au avut un rol pivotal in descoperirea si transfomarea insulinei intr-un remediu viabil, adica Paulescu si Collip, au fost cu totul ignorati, in anul 1923 J.J.R. MacLeod si Banting primind premiul Nobel, dar numai pentru procedeul de extractie, nu pentru descoperirea lui.
Banting a redenumit mai incolo compusul in insulina si desi nu avut niciun rol in descoperirea lui si-a facut un renume mondial ca fiind si cel care l-a gasit. Banting a pornit mai apoi chiar in denigrarea cercetarilor lui Paulescu. Din pacate si astazi in diverse publicatii si carti de specialitate straine studiile lui Paulescu sunt inca trecute ca note de subsol sau interpretate si traduse gresit, adaugand nedreptatii istorice.
Paulescu se declara profund dezamagit de aceste evenimente si de caracterul acestui om care si-a insusit fara scrupule o munca ce nu i-a apartinut.
Paulescu moare in dimineata zilei de 17 iulie a anului 1931 la 62 de ani. Celebrul Nicolae Iorga ii scrie necrologul in revista Neamul Romanesc. Multe alte personalitati deplang trecerea lui in nefiinta. La cortegiul sau funerar au participat peste 30.000 de bucuresti, veniti pentru a onora memoria sa.
Posteritatea isi aduce aminte
Din fericire, povestea lui nu se incheie aici. Profesorul Ian Murray al Colegiului de Medicina din Glasgow a inceput o campanie de popularizare a meritelor lui Paulescu.
In urma ei, Comitetul Nobel a stabilit in 1969 ca cercetarile medicului roman au precedat eforturile lui Frederick Banting atat in importanta cat si in inovatie. In 1976 autorul Ion Pavel aduna intr-o carte documente si interviuri cu personalitati care sustin fara tagada ca descoperirea insulinei a fost facuta intr-adevar de Nicolae Paulescu.
In 1990 pentru cercetarile sale si progresele medicale ce au decurs din ele este numit membru post-mortem al Academiei Romane.

Sursa: www.ziare.com 

SURSA 03 protocronism.wordpress.com

Motto: “În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.” (N. Paulescu)
ORI DE CATE ori incercam sa ne reprezentam un popor o facem prin reprezentantii sai cei mai de seama. Cine sunt romanii? Cum au contribuit ei la evolutia omenirii? Acestea sunt intrebari firesti ale celor care vor sa ne cunoasca cu adevarat. Din pacate, tocmai calitatea de a fi romani i-a impiedicat pe multi dintre mari nostri oameni de cultura si stiinta de a accede la “recunoastere internationala”. Aceasta “piedica” nu este insa una intamplatoare, pentru ca, sa nu uitam, orice descoperire stiintifica aduce cu sine uriase castiguri banesti.
Este si cazul lui Nicolae Paulescu (1869-1931), romanul care a decoperit pentru prima data insulina, utilizata in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti. Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase in revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. Insa, in 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.