Nicotina

Se spune ca odata a fost o foamete mare si ca intreg pamantul era neroditor. Dupa multe rugaciuni, Marele Spirit a trimis o fecioara fara straie sa faca pamantul din nou roditor si sa salveze oamenii. Ea a atins pamantul cu mana stanga, si acolo au rasarit cartofii si pamantul a devenit fertil. Apoi l-a atins cu mana dreapta si acesta a dat nastere vegetatiei si porumbului. S-a asezat, si pe tot pamantul ramas a incoltit tutunul. Exista doua interpretari ale acestei legende: (1) ca tutunul a fost un dar pentru minte, asa cum cartofii si porumbul au fost pentru stomac
(2) ca tutunul a fost un mesaj (sau un blestem), ce arata ca darurile zeilor nu sunt nelipsite de pret.
Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de catre amerindieni la vremea la care sosea Columb. În secolul al XVI-lea doi capitani de vas au convins trei amerindieni sa-i insoteasca la Londra. Acestia isi facusera rezerve serioase de tutun pentru perioada calatoriei, iar unii dintre marinari l-au incercat, le-a placut si au realizat ca le este foarte greu sa renunte la el.
Pentru a-si satisface propriile nevoi marinarii si exploratorii au plantat terenuri in Africa, Europa si America. Echipajul lui Magellan a lasat seminte in porturile din Philippine, precum si in alte porturi. Nemtii au adus tutunul de la hotentoti (bosimanii si populatia Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni.
Curand, oriunde mergeau navigatorii, tutunul ii astepta, si pe la inceputul secolului al XVII-lea micile parcele devenisera mari plantatii, extinse peste tot in lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi crescut acesta, asa ca plantatiile s-au extins si mai mult. Ca o boala contagioasa, fumatul s-a extins de la un numar mic de indivizi la intreaga populatie. Consumatorii au inteles rapid ceea ce amerindienii stiau de generatii: o data ce ai inceput, este greu sa renunti. Tutunul nu poate fi folosit doar la fumat; el se poate si mesteca sau poate fi transformat in pulbere si inhalat sub forma de "priza".
Consumarea plantei neprelucrate sau a frunzelor sale nu este suficienta pentru destindere sau placere, si nici o alta substanta nu este un substitut adecvat.Pe masura ce tutunul patrundea in tot mai multe tari, se lupta impotriva sa aproape intotdeauna, considerat fiind nociv si imoral. Încercarile de a-i restrange utilizarea nu au facut decat ca tutunul sa devina mai valoros, iar aplicarea de taxe a incurajat contrabanda.
Tutunul a fost folosit adesea ca moneda de schimb datorita valorii sale ridicate. În cele din urma factorii economici au primat pentru mai marii lumii, ajungandu-se la castiguri importante din taxele mai sus mentionate in tari ca Marea Britanie, Italia, Franta, Rusia, Prusia si mai tarziu in Statele Unite. Pe masura ce guvernele s-au convins de pericolul folosirii sale, membrii acestora au majorat taxele, simtindu-se astfel cu constiinta impacata, asigurandu-si totodata venituri de milioane de dolari.
Raspandirea tutunului, ca si a alcoolului, este rezultatul unui tip de comportament care nu putea fi eliminat nici prin lege, nici prin aplicarea de taxe si nici prin bula papala.Ravagiile provocate de sifilisul introdus in Lumea Noua de catre omul alb, palesc in comparatie cu numarul de decesuri si de boli cauzate de tutun in intreaga lume. S-ar putea spune ca astfel indienii s-au razbunat.

Sursa: www.frccf.org.ro

SURSA 03 ro.wikipedia.org

Nicotina, principalul constituent din Nicotiana tabacum, face parte din clasa alcaloizilor pirolidinici. Datorită neurotoxicităţii sale, a fost utilizată mai întâi ca insecticid. În prezent, nu are valoare terapeutică, însă se foloseşte pentru determinarea tipului de receptor (este agonist al receptorilor nicotinici).
Istoric
Pare paradoxal, dar nu s-a fumat tutun decât după anul 1500. În antichitate grecii şi romanii se pare că fumau plante aromate cum ar fi piperul, eucaliptul, menta. Cu toate acestea în mormântul lui Ramses al II-lea s-au descoperit frunze de tutun, fapt care ridică numeroase întrebări. Ştim sigur că civilizaţiile amerindiene, atât din America de Sud, cât şi America de Nord, au fumat, utilizând tutunul în pipe, sau pentru otrăvirea vârfurilor săgeţilor (denumindu-l "petum"). Indigenii îl cultivau în insulele Tobago (Antilele Mici), incaşii şi aztecii îl fumau zilnic sau la marile sărbători religioase. Europa îl descoperă odată cu Cristofor Columb care îl aduce în Spania. Plantele de tutun au fost menţionate pentru prima oară de Fernando Hernandez de Toledo, medicul lui Filip al II. Către mijlocul secolului XVI-lea este aclimatizat în Portugalia, iar ambasadorul Franţei la Lisabona, Jean Nicot de Villemain trimite circa 1500 de frunze de tutun tocate Catherinei de Medici, descriind tutunul ca fiind capabil să calmeze migrenele. Treptat tutunul începe să se raspândească în întreaga Europa, începe să fie consumat în cantităţi din ce în ce mai mari. În 1690 agronomul Jean de la Quintinie descoperă proprietăţile insecticide ale tutunului, iar extractul apos de tutun se folosea pentru stropirea pomilor. În 1735 botanistul Linne foloseşte pentru prima oară termenul de nicotină. În 1828 nicotina este izolată de către Posselt şi Reinmann, sinteza sa fiind realizată prima oară de Pictet în 1913.
Structura chimică
Nicotina (alfa 3 piridil-N-metilpirolidina)este un alcaloid pirolidinic extras din frunzele , speciilor de Nicotiana tabacum, Nicotiana rustica, Nicotiana americana, frunze care conţin 1-8% principii active. Ea se găseşte sub forma de săruri ale acizilor malic şi citric.
Căi de pătrundere
Pătrunde în organism pe cale digestivă, respiratorie şi cutanată. Pe măsură ce nicotina intră în organism este rapid distribuită în sânge, de asemenea poate trece bariera hematoencefalică.Metabolizarea are loc în ficat (circa 80-90%).Eliminarea are loc mai ales pe cale renală, dar se poate elimina mai ales prin plămâni, transpiraţie, lapte, salivă; circa 10-20% se elimină ca atare, restul sub formă de metaboliţi (cotinină, ca atare sau hidroxilată).Urina acidă accelerează eliminarea, în cazul urinei alcaline are loc o reabsorbţie la nivelul rinichiului. Acţionează la nivelul receptorilor colinergici centrali la numai 7 secunde de la inhalare, se pare că influenţează în mod pozitiv activitatea adrenalinei.
Cotinina este un metabolit al nicotinei poate fi utilizată drept indicator al expunerii unor persoane datorită faptului că rămâne în sânge mai mult de 24 de ore. În doze mari nicotina este depolarizant al receptorilor nicotinici. În plus determină creşterea nivelului dopaminei la nivelul creierului, datorită inhibării MAO (monoamin oxidaza) responsabilă de metabolismul dopaminei. Însă nu se ştie sigur dacă această acţiune poate fi atribuită nicotinei sau altor componenţi din fumul de ţigară (hidrocarburile cancerigene). Această acţiune asupra dopaminei este similară celei produse de cocaină şi heroină, un motiv pentru care persoanele fumează: menţinerea unui nivel ridicat de dopamină, care determină senzaţia de plăcere. Nicotina şi metaboliţii săi au fost studiaţi pentru tratamentul unor boli cum ar fi: boala Parkinson, maladia Alzheimer. Cercetările actuale au demonstrat faptul că nicotina singură nu poate dezvolta cancerul, nu are proprietăţi mutagene şi determinând creşterea activitătii acetilcolinei, duce la împiedicarea apopotozei (moarte programată) prin care organismul işi distruge anumite tipuri de celule, moarte sau mutante, astfel acestea dezvoltîndu-se in celule cancerigene. Excitant al sistemului nervos central si periferic, în doze mici inhibând toţi ganglionii simpatici. Induce voma, scade diureza şi creşte activitatea motorie intestinală. Asupra sistemului cardiac produce tahicardie, creşterea presiunii sanguine şi determină creşterea glucozei în sînge. Nu se acumulează în organism datorită faptului că se metabolizează repede avînd timpul de înjumătăţire de circa 2 ore; se foloseşte pentru a determina tipul de receptori.
Toxicitate
Este un toxic puternic şi cu acţiune rapidă; iniţial se măreşte activitatea ganglionară, iar în faza următoare se produce o inhibare a ganglionilor, când apare acţiunea depresivă şi paralizantă.Intoxicaţiile pot avea diferite cauze:
* accidentale (atunci când se foloseşte pentru dăunători)
* profesionale la persoanele care vin în contact cu soluţiile de nicotină
* intenţionate 1850 afacerea Bocarme, prilej cu care toxicologul belgian Stas pune la bază metoda extracţiei alcaloizilor din cadavre, metodă care cu modificările aduse de Otto sio Ogier, este folosită şi astăzi.
Poate da naştere la:
* Intoxicaţie supraacută – de obicei accidentală, care se produce la ingerarea accidentală, moartea survine instantaneu, prin convulsii puternice
* Intoxicaţia acută care se produce la ingerare. Se manifestă prin:
- tulburări digestive
- tulburări nervoase: cefalee, paloare, convulsii cu mişcări musculare necontrolate, transpiraţie abundentă, delir asfixie
- tulburări cardiace: puls neregulat, HTA, respiraţia se îngreunează, poate surveni moartea prin sincopa cardiacă, sau prin paralizia muşchilor respiratori şi a centrului respirator bulbar.
* Intoxicaţia cronică este foarte întâlnită în rândul fumătorilor: la fumătorii începători se observă tulburări nervoase şi vasomotorii, palpitaţii, tulburări digestive, greţuri, tulburări care pot duce in final la toxicomanie (nicotinism
Fumatul suprimă senzaţia de foame, la fumătorii cronici 90-98% din nicotina inhalată este reţinută în plămâni şi constituie alături de gudroanele rezultate din ardere, una din cauzele principale de creştere a cancerului pulmonar.
Efecte negative de scurtă durată:
* creşterea ritmului cardiac, in medie 20-30bătăi /min
* creşterea tensiunii arteriale
* lezarea mucoaselor buzelor, limbii şi cerului gurii.
* îngălbenirea dinţilor
* iritarea mucoasei naso-faringiene, cu diminuarea sau modificarea selectivă a mirosului
* iritarea laringelui
* iritarea ochilor