Parintele Ilie Lacatusu, Sfantul din Giulesti

Sfintii, acesti prieteni ai lui Dumnezeu, jertfindu-se si rugandu-se pentru lume, s-au invrednicit de slava lui Dumnezeu. Ei sunt ziditi pe temelia apostolilor si a proorocilor si vor fi pãrtasi la judecata lumii. Biserica ne invatã sã-i luãm pe sfinti ca modele de viatã. În vietile lor, vedem cum plãcutii lui Dumnezeu au petrecut in curãtenie si rugãciune, in pace si armonie cu tot ce este in aceastã lume. Va dam in continuare exemplul unui sfant, care s-a dovedit astfel, dar care nu este cinstit cum binemerita: parintele Ilie Lacatusu. Gãsim nenumãrate exemple de sfinti care, nedorind a se inchina idolilor si a se lepãda de Hristos, au fost chinuiti si omorati. Biserica ii cinsteste si astãzi pe toti acestia si le acordã o prãznuire in calendar. Sfintele moaste sunt trupurile sfintilor pãstrate de-a lungul timpului (dupã moartea biologicã a acestora), fãrã a fi atinse de stricãciune, bine mirositoare si inzestrate cu darul facerii de bine, cãci trupurile lor s-au fãcut, incã din viata pãmanteascã, Bisericã a Duhului Sfant. Sfintenia moastelor este strans legatã de invãtãtura despre lucrarea energiilor divine necreate asupra omului, de legãtura realã si esentialã dintre harul dumnezeiesc si firea umanã, de lucrarea sfintitoare a Sfintelor Taine asupra primitorilor si de Trupul inviat al Mantuitorului. Legãtura sufletului cu trupul (a duhului cu materia) stã la temelia caracterului incoruptibil al sfintelor moaste. Taina sfintirii moastelor reprezintã posibilitatea duhului de a pãtrunde si induhovnici materia, actiune ce depãseste logica si limitele intelectului uman. Sfantul Irineu al Lionului spune: “Cum pot oamenii sã spunã cã este incapabilã carnea de a primi darul lui Dumnezeu, constand in viatã vesnicã, atunci cand ea este hrãnitã de Trupul si Sangele lui Hristos?“. Biserica, prin al VII-lea Sinod Ecumenic, a hotãrat cã, la sfintirea unei biserici, episcopul are obligatia de a pune in Sfanta Masã pãrti din sfintele moaste, iar “cei care defaimã moastele sfintilor care stau temelia vietii bisericesti se caterisesc si se afurisesc. Pãrintele Ilie s-a nãscut pe 6 decembrie 1909 in satul Crãpãturile, judetul Valcea, din pãrinti binecredinciosi. Şi-a dorit de mic copil sã-i slujeascã lui Dumnezeu si astfel, in 1934, a absolvit Facultatea de Teologie din Bucuresti. La putin timp dupã aceea a fost hirotonit. Slujirea preoteascã i-a adus multe satisfactii duhovnicesti. Pentru mãrturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut si, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a impiedicat deloc in propovãduirea “Cuvantului Adevãrului", cãci el mai mult se temea de Dumnezeu decat de oameni. A suferit pentru biserica si neamul sãu, pe care l-a iubit, ducandu-si crucea grea prin inchisori, asemenea pãrintelui Dumitru Stãniloae, a ieroschimonahului Daniil (Sandu) Tudor-mort la inchisoarea Aiud, a preotului Dimitrie Bejan, a protosinghelilor Nicodim Mãnditã, Arsenie Boca, Benedict Ghius, tanãrului Constantin Oprisan – mort la inchisoarea Pitesti, a studentului Valeriu Gafencu si a multor altora. Parintele Ilie Lacatusu a fost arestat in anul 1952 si dus in judetul Constanta, la coloniile Gales si Peninsula. În 1954 a fost eliberat, iar din 1959 panã in 1964, a fost arestat si condamnat la muncã silnicã in Deltã, la Periprava, unde l-a intalnit pe pãrintele Iustin Parvu (staret la manastirea Petru Voda din Neamt, unul dintre putinii mari duhovnici pe care ii mai avem printre noi). Acolo s-au petrecut fapte demne de vietile sfintilor. Dupã ce a fost eliberat, s-a stabilit fortat la Bolintin, unde a lucrat ca zidar. Între anii 1965-2970, pãrintele Ilie a slujit intr-o parohie din judetul Teleorman, iar in 1970, a fost transferat in judetul Ilfov la Cucuruz, unde, in ianuarie 1978, este pensionat. Suferintele din timpul vietii i-au afectat foarte mult sãnãtatea si din acest motiv si-a petrecut sfarsitul vietii in spital, unde a spus cã, daca nu va muri panã la 22 iulie, va mai trãi incã doi ani. Tot atunci, a mai spus cã, dacã sotia sa va inceta din viatã peste 15 ani, sã fie ingropatã langã el, ceea ce s-a implinit. Dupã cum a spus, pãrintele Ilie a trecut la cele vesnice exact la 22 iulie, acelasi an (1983). Pe 22 septembrie 1998, la inmormantarea sotiei pãrintelui Ilie, cei prezenti s-au aflat in fata unui fapt neasteptat: trupul pãrintelui era neputrezit, uscat si plãcut mirositor. Parintele si-a stiut ziua mortii si a mai stiut ca Dumnezeu l-a umplut de har, ca pe un sfant ce este. La aflarea sfintelor moaste, fiica pãrintelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urmas incã in viatã, a sesizat descoperirea Arhiepiscopiei Bucurestilor, care a primit cu bucurie aceastã veste. Cateva luni mai tarziu, pe postul national de televiziune, a fost difuza filmul documentar “Semne", realizat de regizorul Cornel Ciomazgã, in care este prezentatã descoperirea. Moastele pãrintelui Ilie Lãcãtusu au fost descoperite in data de 29 septembrie 1998. Trupul neputred al sfantului, in greutate de 7-8 kg, a fost gãsit la 15 ani dupã moartea sa, in conditiile corespunzãtoare sfintelor moaste: nestricãcios, frumos mirositor, uscat si usor, pielea de culoarea alunului, pãstrandu-si dimensiunile si aspectul, pe care privindul nu provoacã spaimã, ci bucurie duhovniceascã, dand impresia unui om care doarme. O altã minune de acest fel este descoperirea, in aceleasi conditii, in anul 1980, a moastelor Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, care a vietuit in pustia Hozevei, din }ara Sfantã, si care a fost canonizat in anul 1992. Asemenea moastelor Sfantului Ilie Lãcãtusu, in Romania mai sunt moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, Sfantului Ioan cel Nou de la Suveava, Sfantului Dimitrie Basarabov din Bucuresti, Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges, Sfantului Iosif de la Partos. Pãrintele Ilie era un om al rugãciunii. Indiferent de ce se intampla in jurul sãu, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugãciunea lui era profundã si neincetatã, ceea ce-l fãcea sã vadã lucrurile mai clare, in profunzimea lor, mai aproape de Adevãr. Era un bun sfãtuitor si nu se implica decat in probleme de ordin duhovnicesc. Stãtea mereu retras si medita, iar de cate ori apãrea cate o problemã in cadrul inchisorii, mereu gãsea solutia duhovniceascã spre salvarea colegilor de suferintã. Multi dintre detinuti nu rezistau presiunilor psihice si fizice la care erau supusi, de aceea unii incercau sã evadeze, altii intentionau sã se sinucidã, iar altii sã se lepede de Hristos, pentru a scãpa de chinurile la care ii supuneau calaii. Foamea si suferinta atinseserã culmi maxime. În aceste imprejurãri, pãrintele Lãcãtusu pe multi ii imbãrbãta, altora le era alinare, fãcand ca sfaturile sale sã fie un bun leac pentru cei inchisi impreunã cu el. Cu toate presiunile ce se fãceau asupra lor, rugãciunea si rãbdarea, iubirea, nãdejdea sau mai ales credinta, il ajutau pe pãrintele Ilie sã-si mentinã pacea interioarã, rãmanand astfel neclintit in fata urii si a rãutãtii, a violentei si a tuturor lucrãrilor cu adevãrat demonice ce se exercitau asupra celor intemnitati. Mereu gãsea solutii pacificatoare, iar impotriva “ighemonii" inchisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vinã era cã nu putea fi reeducat. Cazul pãrintelui Lãcãtusu a starnit o vie si fireascã senzatie in mass-media, dar mai ales in randul credinciosilor. Mai multe asociatii non-guvernamentale au cerut Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce inseamnã trecerea pãrintelui Ilie in randul sfintilor Bisericii Ortodoxe Romane, in calendar si la sfintele slujbe. Vestea aflãrii moastelor pãrintelui Ilie Lãcãtusu s-a rãspandit in toate colturile tãrii. Credinciosi, cãlugãri si preoti il cinstesc pe pãrintele Ilie ca pe un sfant si se roagã pentru grabnica sa canonizare. Astfel, prima icoanã a Sfantului Ilie Mãrturisitorul a fost pictatã pe peretele exterior al bisericii Manãstirii Petru Vodã. Staretul manãstirii, protos. Iustin Parvu, este unul dintre aceia care a petrecut ani grei de inchisoare (17 ani) si, cunoscandu-l pe pãrintele Ilie, a rãmas profund impresionat de viata sa duhovniceascã. În prezent, moastele pãrintelui Ilie se aflã in cripta de la cimitirul “Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Giulesti (Bucuresti), unde a fost inmormantat, intr-un sicriu nou, din sticlã, pentru a putea fi vãzut de oricine. Multi credinciosi, preoti, cãlugãri si chiar unii arhierei au fost si merg in continuare sã se inchine si sã-i cearã ajutorul sfantului mãrturisitor. Este foarte important de inteles ce inseamnã pãrintele Ilie pentru fiecare dintre noi, un exemplu de trãire crestinã a acestor vremuri, in care ni se aratã cã incã se mai poate dobandi Harul Duhului Sfant“.

Sursa: www.miscarea.net 

SURSA 03 qmagazine.ro

Anul acesta s-au implinit 25 de ani de cand parintele Lacatusu, supranumit „sfantul inchisorilor”, a trecut la cele vesnice. Zilnic, pe portile cimitirului „Adormirea Maicii Domnului“, din Giulesti Sarbi, pasesc zeci de oameni indurerati, bolnavi, in carje, saraci, batrani, tineri, care vor sa-si gaseasca macar linistea sufleteasca la mormantul preotului.Locul in care se odihnesc ramasitele pamantesti ale unuia dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei este tot timpul impodobit cu flori proaspete si stropit cu lacrimi. In drum spre serviciu, inainte de incercari ce par de netrecut, oamenii vin sa se reculeaga la capataiul preotului. Cine sta o clipa doar aici, in cimitir, pleaca senin, cu speranta si incredere. Se crede ca, de dincolo de moarte, blandul parinte implineste dorintele fierbinti ale celor aflati la ananghie, care au credinta nestramutata in Dumnezeu.
Pe lista neagra a comunistilor
Ilie Lacatusu a vazut lumina zilei pe 6 decembrie 1909 in satul Crapaturile, jud. Valcea. Dupa o copilarie petrecuta in spiritul iubirii de Hristos, viitorul preot se inscrie la seminarul teologic din Ramnicu Valcea, pe care il absolva cu „Diploma de Virtute”. Intre 1930 si 1934 urmeaza Facultatea de Teologie si se casatoreste cu invatatoarea Ecaterina Popescu, cei doi avand impreuna cinci copii. Este hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos, Caracal, apoi Ilie se transfera in Buicesti, jud. Olt. In anul 1942, in plin razboi, parintele a propovaduit cuvantul Sfintei Evanghelii la Odessa, in cadrul Misiunii Ortodoxe Romane din Transnistria, fiind incadrat si in Miscarea Legionara. Aflat pe lista neagra a comunistilor instaurati de sovietici, preotul avea sa respire, pentru multi ani, aerul bolnav si rece al inchisorilor. Pe 19 iulie 1952 este arestat si trimis la Canal, in colonia de munca Galesul, dupa care, in toamna aceluiasi an, este transferat in colonia de munca Peninsula, facand parte din celebra „brigada a hotilor”. Asa era numita brigada formata din preoti. Doar rugaciunile si credinta in Iisus Hristos l-au ajutat sa suporte durerea, tortura, umilinta, groaza. Urmatorul an, cu sanatatea subrezita, e mutat la inchisoarea Targu Ocna. In 1954 este pus in libertate, dar numai pentru cinci ani, urmand ca in 1959 sa fie rearestat si condamnat la munca silnica in Delta, la Periprava. De-abia in 1964, pe 6 mai, este eliberat si i se stabileste domiciliul fortat la Bolintin, unde lucreaza ca zidar.
Vazator cu duhul
Din 20 decembrie 1964, preotul a slujit la parohia Gardesti, jud. Teleorman, apoi la Cucuruzul, iar in 1978 a fost pensionat la cerere. Ilie Lacatusu a indurat in temnitele comuniste suferinte de neinchipuit reusind sa scape cu viata, dar cu sanatatea ruinata definitiv. Era „vazator cu duhul”, o calitate rara a preotilor, si, se spune ca si-a presimtit propria moarte, dar si pe a sotiei sale, care a decedat dupa 15 ani. Pe 22 iulie 1983, Ilie Lacatusu a trecut la Domnul, fiind inmormantat in cimitirul „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul Giulesti. Exact asa cum prevazuse el, Ecaterina Lacatusu i s-a alaturat in anul 1998, pe 29 septembrie. Odata cu deshumarea ramasitelor pamantesti, dupa 7 ani, cei de fata au fost martorii unui fapt uluitor. Trupul parintelui era uscat, usor, cu pielea de culoarea alunei. Mirosea frumos a smirna si brad. Pana si privirea ii ramasese aceeasi, cu expresia „care nu provoaca teama, ci bucurie duhovniceasca”. Chiar dupa cateva zile in care a stat in contact cu aerul, corpul lui Ilie Lacatusu a ramas intact. Fiica acestuia, Maria Sabina Spirache, a inaintat in acelasi an un memoriu Arhiepiscopiei Bucurestilor, urmand ca institutia sa cerceteze cazul tatalui sau. In 1999, timp de 40 de zile, s-au facut la Manastirea Frasinei slujbe de dezlegare, iar la un an de la deshumare, Preasfintitul Teodosie Snagoveanul a citit o rugaciune arhiereasca de dezlegare, crezandu-se ca vreun pacat sau o anatema impiedica trupul parintelui sa putrezeasca. In 6 februarie 2000, Mitropolitul Serafim Joanta al Europei Centrale si de Nord a rostit rugaciuni de dezlegare in cadrul unei slujbe speciale, insa si dupa acestea, corpul a ramas neputrezit si frumos mirositor, iar la Patriarhie a fost constituit Dosarul de Canonizare a parintelui Ilie Lacatusu. Pana la trecerea in calendarul bisericesc, alaturi de alti sfinti romani, duhovnicul din Giulesti „trimite” rugamintile napastuitilor...direct pe masa lui Dumnezeu.