Parintii

Nu exista o reteta speciala pentru a fi un bun parinte. Totusi exista anumite ingrediente care sunt indispensabile. Exista anumite calitati care sunt esentiale pentru a fi parinte. Un bun parinte stie sa se faca dispensabil pentru copil Cea mai importanta parte din meseria de parinte este aceea de a reusi intr-un final sa ajunga dispensabil pentru copii. Deci mai intai de toate trebuie sa incurajam copii sa se descurce fara noi. Trebuie sa ii invatam sa gandeasca independent, sa isi rezolve singuri problemele si sa creada foarte mult in abilitatile lor. Din pacate cei mai multi parinti considera ca trebuie sa faca lucrurile in locul copiilor lor, sa le rezolve problemele si sa ia decizii in locul lor. Fiindca ne dorim atat de mult ca ei sa nu simta nici un fel de disconfort sau durere ne grabim sa-i salvam din orice situatie in loc sa ii lasam sa invete din greselile lor. De cand implinesc doi ani copiii sunt capabili sa se imbrace, normal ca au nevoie de ajutor dar trebuie si invatati cum sa se imbrace si au nevoie de haine care sunt usor de imbracat. Totusi majoritatea parintilor continua sa ii imbrace pe copiii lor chiar si atunci cand sunt prescolari, luandu-le astfel sansa de a-si dezvolta cat mai repede capabilitatile si sa fie satisfacuti de ceea ce ei singuri pot realiza. Este mult mai important sa iti incurajezi copilul sa ia in considerare consecintele actiunilor lui decat sa incerci sa il protejezi tot timpul. De exemplu copilul tau lasa bicicleta afara si nu o mai aduce in casa, sigur ca cel mai usor este sa te duci sa o iei de acolo in locul lui. Dar ar fi mult mai bine daca l-ai ajuta sa exploreze posibilitatile si consecintele actiunilor sale. Poti sa il intrebi “tu ce crezi ca se va intampla daca lasi bicicleta afara?" daca nu se gandeste sa o ia, il poti lasa sa vada singur care sunt consecintele.
Este adevarat ca nu este usor sa vezi cum copilul tau greseste si se raneste uneori dar uneori este mult mai bine fiindca capata incredere in el si in abilitatile lui si ajunge o persoana independenta, acesta trebuie sa fie scopul oricarui parinte.

Sursa: www.copilul.ro

SURSA 03 sarcina-nasterea.ro

O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea vietii profesionale.
Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.
Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar.
Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei considera copilul « ca toata lumea » si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare.
In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.
Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat.
Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat.
Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea.
Parintii exagerati. Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta.
Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine.
Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie.
Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur.
Pentru copiii cu deficiente aceasta situatie este foarte dificila, intrucat ei nu beneficiaza de un regim care implica stimularea si antrenarea in activitatile casnice.
Acesti parinti vor reusi « marea performanta » de a creste un copil singuratic, lipsit de posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate. Copilul se va confrunta cu greutatile vietii, dar nu va fi capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.
Parintii autoritari – acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor cu o vointa puternica.
Acesti parinti isi controleaza copiii intr-o maniera dictatoriala. Ei stabilesc reguli care trebuie respectate fara intrebari.
Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai « ce », « cat » si « cum » i se spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.
O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia.
Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare. Acest ti de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot parintii decid, in functie de parerile lor.
Parintii inconsecventi – oscileaza de la indiferenta la tutela. Cel mai adesea este vorba despre parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm pentru o anumita atitudine.
Alteori copilul este « pasat » la diferiti membri ai familiei, fiind supus unor metode educative diferite, adesea contradictorii.
Crescuti intr-un mediu inconstant, lipsit de metode stabile, copilul devine nesigur si usor de influentat de persoane rau intentionate.