Pestera Scarisoara

Situata in Muntii Apuseni la aproximativ 40 km de orasul Campeni, in NV judetului Alba, pe teritoriul comunei Garda de Sus, Pestera Scarisoara este una dintre cele mai mari pesteri cu gheata din Romania (al doilea ghetar subteran ca marime din lume. Cel mai mare este in Slovacia). Nu se poate preciza cu exactitate data cand pestera a fost descoperita dar este mentionata de catre Adolt Schmididi in 1863, geograf austriac care a facut primele observatii si prima harta a pesterii. Declarata monument al naturii si rezervatie speologica, pestera, situata la o altitudine de 1150 m este renumita datorita prezentei in interiorul ei a unui ghetar cu vechime de peste 3000 de ani, ce are o suprafata de 5500 metri patrati, cu grosime a stratului de gheata ce depaseste in unele locuri 37 m, iar unde este stratul cel mai subtire 26 m. Pestera Scarisoara are o lungime totala de 750 m din care vizitabil 250 m iar adancimea de 110 m, cu o intrare de 50 m diametru si 48 m adancime accesul facandu-se printr-o scara metalica in vederea facilitarii intrarii turistilor.
Pestera este impartita in mai multe sectoare ce au diferite denumiri. Astfel, chiar dupa intrare, se afla Sala Mare cu trecere in Biserica unde se gasesc peste 100 de formatiuni stalagmitice de gheata fiind totodata principala atractie turistica a pesterii. In stanga acestei sali se ajunge in Rezervatia Mare printr-o galerie cu o lungime de aproximativ 70 m sau in Rezervatia Mica. Vizitarea acestora este permisa doar in scopuri stiintifice si cu autorizatie speciala de la Institutul de speologie Emil Racovita din Cluj Napoca. La adancimea maxima a pesterii de 105 m se afla Galeria Maxim Pop. Celelalte doua sectiuni ale pesterii Catedrala si Palatul Sanzianei sunt lipsite de gheata.

Sursa: www.romanianmonasteries.org

SURSA 03 ro.wikipedia.org

Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adapostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de Ghețar iar Scărișoara vine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea cănd a fost botezată. Acum aparține de comunei Gârda de Sus, județul Alba.
Localizare
Drumul spre peșteră pornește din comuna Gărda de Sus, situată pe valea Ariesului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1km, la gura Vaii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trce prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa pâna la Ghețar lung de 12 km. Peștera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″E
Descoperire
Nu se cunoaște data exactă când a fost descoperită peștera. Cea mai veche mențiune asupra peșterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters si A. Schmidl dau primele informații științifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiția florei și fenologia vegetației din pereții avenului, Emil Racoviță (1927) cercetează formațiunile de gheată iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare știintifică și turistică. "Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. Dupa o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărisoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Craciun.
Formare
Peștera Ghețarul de la Scărisoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Ghețari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafată. Odată cu dizolvarea în freatic a peșterii Scărisoara apele coboară în subteran. Ieșirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliței. Continuând dizolvarea apa coboră în Avenul din Șesuri cu ieșire la suprafață în Izbucul Poliței. Golul ramas uscat al Scarișoarei, în urma prăbușirii avenului de intrare se umple cu gheață în timpul glaciațiunilor.
După încălzirea vremii gheața începe să se topească și dispare jumătate din volum dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Topirea are loc și la bază ghețarului, astfel că de la bază dispare o secțiune și o alta se depune sus. Cea mai veche gheață de la bază are 4000 de ani. Pe carote de gheață recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță Cluj și mulți asociati străini, descifrează din trecut o multime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4000, când au fost incendii în zonă, când și cât aur se exploata în Apuseni pe vreamea dacilor.
Descriere
Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a carui gură, cu un diametru de 60m se deschide în pădurea din marginea platoului. O poteca îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se pastreaza în tot timpul anului un strat gros de zapadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înâlțime.
Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă o încapere unică cu o dezvoltare totala de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheata, cu un volum de 80000 mc și care dăinuie în peșteră de peste 4000 de ani. Fața superioară a blocului (3000 mp) formează podeaua Salii Mari. În partea dreaptă acest planșeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheață, care da într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervație științifică, cu doua sectoare distincte.
În latura din dreapta intrării se afla Rezervația Mică, La care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă si gheață. În stânga se află Rezervația Mare, spre care se coboară o vericală de 20 m la baza careia galeria continuaă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amîndouă rezervațiile, lângă ghețar reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existentă permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.
Dincolo de aceste speleoteme înghețate, aspectul peșterii se schimbă total, locul gheții fiind luat de concrețiuni de o mare diversitate și frumusețe. Stalactite, stalagmite,coloane, draperii parietale, coralite, gururi.... Acestea abundă mai ales în Galeria Coman - o prelungire îngustată a Rezervației Mari - care coboară în pantă aceentuată pană la adâncimea maximă a peșterii de 105 m, apropiindu-se în același timp la numai cațiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scarișoara - peștera Pojarul Poliței. De fapt, între cele două cavități a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheață, o comunicare naturală.
Biologie
Ghețarul de la Scărișoara este important pentru știintă în primul rând în complexul de fenomene care se datoresc prezenței gheții și structurii generale a peșterii: morfogeneză și evoluția formațiunilor de gheață, stratificarea masivului de gheata etc. Avenul, prin flora sa variată, diferențiată pe nivele, ofera botaniștilor un interesant și permanent teren de cercetare.
Fauna cavernicolă este săracă, cel mai de seama reprezentant fiind Pholeuon proserpinae glaciale Jeann. În gheața peșterii s-a descoperit un schelet aproape întreg de Rupicapra.
Conditii de vizitare
Peștera este amenajată și are corp de ghizi autorizați.