Sfanta Scriptura

Sfanta Scriptura este " cartea cartilor ", care cuprinde Descoperirea Dumnezeiasca, fiind insuflata de Duhul Sfant. Nu oricine poate explica Sfanta Scriptura, ci numai cei anume pregatiti si randuiti de Sfanta Biserica. Numai Biserica are dreptul si puterea sa explice Sfanta scriptura, pentru ca ea a pastrat-o si a aparat-o de invataturile gresite in decursul veacurilor. Daca fiecare explica Sfanta Scriptura dupa capul sau, vom ajunge la diferite si diferite pareri, instrainate de invatatura cea sanatoasa, contrar la ceea ce ne indeamna Sfantul Apostol Pavel : "Tine dreptarul cuvintelor sanatoase, pe care le-ai auzit de la mine, cu credinta si cu iubirea ce este in Hristos Iisus "( II Timotei 1, 13 ). Intre cartile de valoare universala, nemuritoare, carti ce constituie mijloace majore de inaltare spirituala, Sfinta Scriptura, se situeaza pe primul loc.
Ea exista de peste trei mii de ani, dar patina vremii nu i-a diminuat valoarea, utilitatea sau activitatea. Reinnoindu-si periodic vesmintul omenesc-limba-prin noi versiuni, ea isi vadeste de fiecare data fondul sublim, valorile sale imense culturale, pentru umanitate si cele mintuitoare pentru lumea crestina; caci ea contine deopotriva profunde valente spirituale omenesti, ca si un fond revelational absolut necesar pentru mintuirea crestinilor.
De aceea, chiar printre cei care refuza sa accepte vreo dogma si nu cred in originea divina a Sfintei Scripturi sint multi care o citesc si studiaza din cauza problemelor ce se gasesc in ea referitor la fiinta umana si destinul sau, la rolul sau jucat in evolutia umanitatii si mai ales, a popoarelor si civilizatiei din Orientul Apropiat ca si pentru continutul sau artistico-literar. Pentru crestini ea este cartea fundamentala orentativa in materie de credinta, cartea de capatai, de instruire, inaltare si mingiiere sufleteasca. Sfinta Scriptura sau Biblia 1) , este cartea cea mai reprezentativa a omenirii. Ca valoare spirituala ea reprezinta experienta religioasa a unui popor, a unor personalitati exceptionale, - viata sociala, morala, legislativa si istorica: revelind si viata comunitatilor primitive crestine a unui popor precum si experienta religioasa a apostolilor, si invatatura Domnului Hristos. Este o carte veche. Totusi, cu toata vechimea ei, Sfinta Scriptura este superioara tuturor operelor similare a it religioase cit si profane. S-a obisnuit si se obisnuieste, indeosebi astazi, cind se redescopera marile valori ale civilizatiilor apuse, a se face comparatie si a se pune pe acelasi plan Sfinta Scriptura cu marile carti ale religiilor ce au existat odinioara sau care inca mai exista si astazi. Mai intii, in religiile greaca, romana, egipteana, asiro-babiloniana n-au existat carti sfinte in adevaratul inteles al cuvintului, ci numai carti de ritual cu un cuprins inferior Sfintei Scripturi 4). Marile carti religioase ale Brahmanismului, Rigveda, a Budismului, Tipitaka, a chinezilor, Ching sau Zend-Avesta, cartea sfinta a Zooroastrismului, cartile sfinte ale vechilor irani, ca si Bhagavadgita indiana, toate sint un conglomerat de scrieri cuprinzind reguli monastice, geografie mitica, vrajitorie, sau Coranul, cartea religioasa a mahomedanismului, mult mai tirzie decit celelalte (veacul al VII-lea dupa Hristos) este in fond o imitatie a Sfintei Scripturi. 5) Toate celelalte carti oricit ar fi de geniale se invechesc, se demodeaza, isi pierd valoarea, pe cind Sfinta Scriptura ramine vesnic actuala.
Continutul ei, desi profund si plin de sens este acceptabil si acesibil intregii suflari omenesti. Nu exista om, oricit de simplu sau de invatat ar fi, care sa nu gaseasca ceva instructiv, sau sa nu guste cu placere paginile Bibliei. Ea este cartea care a fost tradusa in cele mai multe limbi sau dialecte, numarul acestora fiind de aproximativ o mie. 9) Nici o alta opera profana sau religioasa nu cunoaste asemenea raspindire. Dante sau Shakespeare, Ghoethe sau Tolstoi nu pot fi tradusi in prea multe limbi - poate in citeva zeci sau chiar o suta de limbi - caci nu pot fi intelesi de multe popoare din cauza specificului lor propriu. Biblia, insa, este potrivita tuturor popoarelor de pe orice treapta de cultura. Oriunde patrunde ea devine cartea cea mai populara si cea mai raspindita. 10) Deci Sfinta Scriptura este in primul rind cartea de capatai a crestinismului. Aici el trebuie sa caute continutul necesar pentru mintuirea sa. Prin lectura ei se inalta cu sufletul catre Dumnezeu, prin ea se purifica, isi gaseste echilibrul intregii sale vieti, capata mintuirea sufleteasca. Este o adevarata hrana sufleteasca pentru cel ce o cauta si citeste cu credinta. Sfintii Parinti care au vietuit in veacurile imediat urmatoare Domnului Hristos si au trait adevarurile biblice, s-au identificat cu cele spuse in Cartea Sfinta, dau marturie despre valoarea si folosul adevarurilor scripturistice. Ei arata sublimitatea acestor invataturi mintuitoare si-i indeamna pe crestini sa le citeasca si sa le puna in practica. Deci Sfinta Scriptura este cartea religioasa a crestinilor pentru vietuire spirituala si morala, pentru mintuire. Ea este o neintrecuta carte de pietate, de indrumare sufleteasca, de indemn spre iubire de oameni si de Dumnezeu. In ea ni se ofera o inalta conceptie despre lume si viata. Ea raspunde la cele mai presante probleme si aspiratii omenesti si mingiie toate ranele noastre sufletesti. Sfinta Scriptura, spune un vechi profesor de teologie roman, "se apleaca si se aplica la nevoile si ranele sufletului nostru, corespunde cerintelor lui morale, il cunoaste, il intelege, il face sa creasca, il satisface, ca nici o alta carte. Sufletul nostru gaseste in ea cunostinta despre sine, capata prin ea cunostinta de sine.
Cum am aratat, Sfanta Scriptura cuprinde doua parti: Vechiul Testament (Legea Veche) si Noul Testament (Legea Noua). Vechiul Testament cuprinde invataturile care au fost descoperite de Dumnezeu oamenilor prin Moise si prin prooroci, barbati alesi si calauziti de Duhul Sfant care au trait inainte de venirea in lume a Domnului Iisus Hristos, a Carui venire ei au vazut-o in duh si au vestit-o. "Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci" (Ev. 1,1). Vechiul Testament cuprinde lucrarea lui Dumnezeu in creerea si purtarea de grija a lumii in general si in mod special cuprinde istoria poporului Israel ca popor ales intre celelalte popoare, chemat sa pastraze invatatura despre Adevaratul Unul Dumnezeu. Cartile cuprinse in Vechiul Testament sint in numar de 39 si au caracter unele istoric, altele didactic si altele profetic. Cele care au caracter sau cuprins istoric sunt: Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Iosua, Judecatorii, Cartea Rut, I Regi, II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra, Neemia (Ezdra II), Estera. Cele care au caracter sau continut didactic (invatatoresc) sint: Psalmii, Cartea lui Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cantarea Cantarilor, iar cele care au continut profetic sint: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel (Profetii mari), Plangerile lui Ieremia, (Profetii mici 12): Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi.
Pe langa cele 39 de carti enumerate, primite de Biserica a fi insuflate de Dumnezeu, pentru care se numesc canonice (cuvant primit din limba ebraica prin mijlocirea limbii grecesti care insemneaza "dreptar" sau "regula"), Vechiul Testament mai cuprinde un numar de carti, pe care Biserica le-a socotit folositoare si ziditoare de suflet si le recomanda sa fie citite, carti care se numesc deuterocanonice si acestea sint: 1. Cartea lui Tobit; 2. Cartea Iuditei; 3. Cartea Intelepciunii lui Solomon; 4. Cartea Intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, numita si Ecleziasticul; 5. Cartea a treia a lui Ezdra (cartea a doua a lui Neemia cuprinsa in cartile canonice); 6. Cartea intai a Macabeilor; 7. Cartea a doua a Macabeilor; 8. Cartea a treia a Macabeilor (este si o a patra carte a Macabeilor); 9. Cartea Baruh si 10. Scrisoarea Proorocului Ieremia. Ca necanonice sint considerate si urmatoarele fragmente din cartile canonice enumerate: 1. Rugaciunea Regelui Manase (aflata la sfarsitul cartii a doua Paralipomene sau Cronici); 2. O parte din Cartea Estera (cea care nu este impartita in versete); 3. Ultimul Psalm (care urmeaza dupa Psalmul 150); 4. Cantarea celor trei tineri (din cartea lui Daniil); 5. Istoria Suzanei; 6. Bel si balaurul (Mentionam ca unele texte cum sint: Ieremia 10, 11; Daniil 2, 4-7, 28; Ezdra 4,7, 11-28 au fost scrise in limba aramaica, limba semita, cea mai apropiata de limba ebraica).
Cuvintul lui Dumnezeu cuprins in Vechiul Testament sau in Legea Veche a chemat si a pregatit oameni pentru venirea Domnului Iisus Hristos si intelegerea Legii Noi cuprinsa in Noul Testament. Pentru aceasta Vechiul Testament este considerat a fi un <> sau un <> catre Hristos (Gal. 3, 24), in special prin proorocirile care vestesc venirea Sa, in Care s-au implinit <>. Astfel, Noul Testament in cel Vechi se ascunde, iar cel Vechi in cel Nou se descopera. Noul Testament cuprinde la rindul sau un numar de 27 de carti canonice: Cele patru Sfinte Evanghelii: Matei, Marcu, Luca si Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele Sfantului Apostol Pavel, in numar de 14: Romani, I Carinteni, II Corinteni, Galateni, Efeseni, Gilipeni, Coloseni, I Tesaloniceni, II Tesaloniceni, I Timotei, II Timotei, Tit, Filimon, Evrei; Epistolele sobornicesti: Iacov, I Petru, II Petru, I, II, III Ioan, Iuda si Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul si teologul. Cele 27 de carti canonice ale Noului Testament cuprind invataturile descoperite de Domnul Iisus Hristos si au fost transcrise de Sfintii Apostoli si urmasii lor, cele mai multe inainte de anul 70, in afara de cartile Sfintului Ioan Evanghelistul si Teologul, care au fost scrise dupa anul 70, pina la sfirsitul secolului I. Cuvintul lui Dumnezeu descoperit oamenilor la inceput prin Moise si proorocii Vechiului Testament a fost descoperit desavarsit prin Insusi Fiul Sau, Domnul Iisus Hristos, dupa cum ni se arata: <> (Evrei 1, 2). Atit Vechiul cit si Noul Testament formeaza o unitate, un intreg, care se completeaza si se armonizeaza intr-o singura Sfinta Carte, Sfinta Scriptura, care <> (II Tim. 3, 16), si ne sta deschisa ca sa cunoastem, sa ascultam si sa implinim Cuvintul lui Dumnezeu pentru mintuirea noastra.
Prin cuvintul Testament intelegem in mod obisnuit hotaririle luate de cineva cu scopul de a fi respectate dupa moartea sa. Vechiul Testament si Noul Testament alcatuiesc laolalta Cartea noastra Sfinta, Sfinta Scriptura, care cuprinde Cuvintul lui Dumnezeu, cel ce este vesnic, in dialog cu noi oamenii, in limba fiecarui popor, ca sa-l ascultam, sa-l cunoastem si sa-l implinim, ca fii rascumparati ai lui Dumnezeu prin jertfa Fiului Sau, Domnul Iisus Hristos, care ne-a facut cunoscut pe Dumnezeu Tatal si pe Dumnezeu Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.

Sursa: www.referate.k5.ro

SURSA 03 orthodoxwiki.org

Sfânta Scriptură sau Biblia ca mijloc de transmitere a Revelaţiei(sau Descoperirii) dumnezeieşti şi ca depozitară a Revelaţiei, cuprinde o dublă colecţie de cărţi: Colecţia Vechiului Testament şi Colecţia Noului Testament.
Vechiul Testament cuprinde Revelaţia făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi şi prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind "călăuză spre Hristos" (Galateni 3: 24), pregătind venirea Lui.
Noul Testament cuprinde Descoperirea supranaturală făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi Dumnezeu Fiul (Evrei 1:1-2), pusă în scris ocazional de către unii dintre Apostoli sau ucenicii acestora. Cea mai mare parte a Descoperirii făcute de Mântuitorul s-a transmis pe cale orală, fiind fixată în scris mai târziu, de către Sfinţii Părinţi ai primelor secole creştine.
Noul Testament desăvârşeşte Descoperirea făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei 5: 17).
Natura Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptura reprezinta Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul Lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, si o parte a Sfintei Tradiții care este vie și lucrătoare în Biserica. Astfel, dacă Sfânta Tradiție înseamna viata Bisericii, Sfânta Scriptura este limba principala a acestei vieți.
Biblia—atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament—este hristocentrica și hristologica. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocita și pregătita, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru ca Hristos înviase deja din morți, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înțelesese ca martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.
La început, apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul Lui Dumnezeu s-a răspândit și a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusa și canonizata. În mod firesc, oamenii mai întâi predica(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Pastile evreilor au fost ca aceștia sa spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce l-a văzut pe Iisus Înviat a fost sa ii spună îndată și lui Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutata pentru următoarele generații.
Se presupune credința
Biblia presupune credința cititorului, ea fiind un document despre credința, iar nu despre știința, filosofie, istorie, arheologie, literatura, ideologie sau biografie. Potrivit cu originea și folosirea pe care și le are în obștea credincioșilor, Biblia nu încearcă sa-și stabilească propria autenticitate, nici sa-și dovedească supozițiile fundamentale. Ea nu a fost intenționata ca o dovada logica a existentei lui Dumnezeu sau a realității pe care textele Biblice o atesta.
"Credința" înseamna acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoaștere directa ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondata numai pe cunoștința (experiența directa); trebuie sa existe cei care cred fără sa vadă. Cu toate ca de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiențe empirice, acest lucru nu se întâmpla nicidecum în mod obișnuit. Astfel ca, în aceasta viata, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directa; ei trebuie sa o citească cu ochii credinței.
Integritatea Sfintei Scripturi
Deoarece Biblia este un document despre credința, se cuvine sa ii respectam integritatea ca fiind Descoperire definitiva a credinței Creștin Ortodoxe. Nici o alta carte în afara de cele menționate mai jos, nu este recunoscuta de Canonul Sfintei Scripturi. Des Biblia nu constituie un rezumat exhaustiv al Descoperirii dumnezeiești, nu ni s-a dat o Descoperire mai noua. Chiar și în cazul în care un nou text s-ar afla de către cercetători, și ar fi dovedit în unanimitate de către aceștia ca provine din mâinile Apostolului Pavel sau ale lui Moise (spre exemplu), nu s-ar adaugă la Canonul Sfintei Scripturi. De asemenea, nici nu s-ar scoate din Canon un text care s-ar dovedi fără îndoiala a nu aparține autorului căruia i se atribuie în mod traditional.
Scopul Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa.
Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiti.
Canonul Sfintei Scripturi
Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.