Traditii si obiceiuri de Craciun

Sarbatorile si obiceiurile populare, grupate in preajma solstitiului de iarna (20 decembrie - 7 ianuarie), poarta numele generic de sarbatori de iarna. Perioada este deschisa si inchisa de sarbatori prefatate de ajunuri, atat Craciunul, cat si Boboteaza, si intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sarbatori ale ciclului de iarna - Craciunul, Anul Nou, Boboteaza - au functionat de-a lungul vremii ca momente independente de innoire a timpului si de inceput de an. Romanii folosesc, pe langa calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe saptamani si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semanat, pentru petit si logodit, pentru mostenirea stramosilor sau aflarea ursitei etc. Sarbatorile si obiceiurile populare, care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila, dedicate divinitatilor calendaristice, oamenilor, animalelor, pasarilor, plantelor, fenomenelor terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele au preluat numele sfintilor crestini, altele nu au nici o legatura cu crestinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Dragaica" etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Craciunul, de crestinismul carpatic. Divinitati mostenite de la substratul autohton, trac si greco-dac, cele imprumutate si similate de la greco-romani si popoarele orientale, cat si creatiile mitice stramosesti si romanesti alcatuiesc un original panteon. Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun - si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna. Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.
Craciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. Determinativul de "mos" arata varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca, impreuna cu timpul calendaristic, la Anul Nou. In legatura cu Mos Craciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea pruncului crestin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Traditiile contemporane despre "sfantul" Craciun, despre Mosul "darnic si bun", "incarcat cu daruri multe" sunt influente livresti care au patruns in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat. Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrans, trei zile (25-28 decembrie), sau, in sens larg, 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie).
Pomul de Craciun este un brad impodobit, substitut al zeului adorat in ipostaza fitoforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a "Mosului", numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului (zeul mort) in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna, Obiceiul a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.
"Steaua" este un colind care incepe din prima seara a Craciunului si se incheie la Boboteaza.

Sursa: www.leonardo.snspa.ro

SURSA 03 livya79.vampire-legend.ne

De ce 25 Decembrie?
Craciunul se sarbatoreste abia din secolul al II-lea d.C., Biserica incercand sa gaseasca o zi care sa corespunda nasterii Domnului.
Necunoscandu-se o data exacta, s-au presupus zile precum 6 ianuarie, 10 aprilie, 25 martie ori 29 aprilie, toate aceste zile fiind sarbatorite de-a lungul timpului. Multi dintre Papi au sarbatorit Craciunul in lunile martie sau aprilie, iar Estul a ales 6 ianuarie. In secolul IV s-a decis sarbatorirea nasterii in perioada Solstitiului de iarna, mare sarbatoare a popoarelor europene. Totodata cei care sarbatoreau Craciunul pe 6 ianuarie s-au decis si ei asupra zile de 25 decembrie. Asadar, aceasta zi nu este ziua reala a nasterii lui Iisus Hristos dar e foarte importanta pentru noi ca semnificatie. Nu sarbatorim 25 decembrie, sarbatorim Craciunul...
Obiceiuri din Moldova
In Moldova se zice ca spre Craciun "se pun din toate mancarurile intr-o strachina, pe prispa, sub fereastra, dar sa nu gusti din mancare, caci noaptea vine ursitorul, degusta si atunci il vezi prin fereastra". Iar in ziua de Anul Nou se zice ca "e bine ca fetele sa deschida poarta des-de-dimineata, ca se marita".
Paganii credeau ca granele au un spirit pe care, de obicei, il identificau cu un animal, astfel se explica o serie de credintei si superstitii. De pilda, in Bucovina si in Moldova, din turtele facute de Craciun se pastreaza pana primavara cand sunt puse intre coarnele vitelor cand pornesc la arat. Se spune ca acesti colaci, care se fac de Craciun, trebuie sa fie rotunzi precum Soarele si Luna.
In Botosani nu se da nimic din casa in ziua de Ajun, nici gunoiul nu se da afara; nu se imprumuta nimic. "De ajunul Craciunului si al Bobotezei, se ia din toate mancarurile de deasupra: grau, galuste etc. Iar apoi si doua placinte, una o dai intai argatului care e la vite, dar trebuie sa fie mancacios, ca apoi mananca bine vitele peste an si cealalta o rupi in bucatele s-o dumici in mancarea vitelor. Cand le dai sa manance zici: “Cinati sanatos ca si noi cinam”". (Elena Niculita)
Pe la sate mai dainuie credinta ca in noaptea de Craciun animalele ar vorbi. Satenii se tem ca nu cumva sa le auda ca acesta ar fi semn rau...
Sarbatorile in Ardeal
In Ardeal, sarbatorile de Craciun incep de la Sf. Nicolae (6 decembrie), cand fetele se aduna in grup, inca din seara de 5 decembrie, si framanta placintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai tarziu, navalesc flacaii si se incinge petrecerea, cu glume si lapte parfumat. O credinta ciudata a colectivitatii de germani este aceea practicata de Sfanta Lucia (12 decembrie), cand capul familiei umbla cu o tava pe care este asezate, pe jar, o crenguta cu care afuma si cele mai ascunse cotloane ale casei, surii, beciului, podului.
Tot in Transilvania se obisnuieste ca in noaptea de Craciun, la un semn al diacului, mirenii sa arunce cu boabe de porumb strigand: "Rod in cucuruzi!". Se pare ca acest obicei este o transformare interesanta a unui obicei din Polonia, unde mirenii arunca in preot cu boabe de ovaz - in amintirea lapidarii Sf. Stefan.
Colindatul in Maramures
Semnificatiile colindatului se pierd departe in negura vremii. Colindatul simbolizeaza in esenta, moartea vechiului an si nasterea celui nou. Si, dincolo de semnificatia religioasa, colindele pot fi considerate cu usurinta drept rituri stravechi ce amintesc de un cult al fertilitatii, dar si rituri de pregatire a feciorilor pentru viitoarea viata de familie.
Cetele de feciori se formau in vechime dupa Sfantul Andrei sau chiar dupa Sfantul Nicolae. Ele cuprindeau un numar impar de persoane de 3, 5 sau 21 de baieti, in functie de cati se aflau in sat cu varste cuprinse intre 18-20 de ani si erau necasatoriti.
Unii dintre ei licitau pentru functia de vataf mare. Aceasta functie se nogocia, iar cel care depunea o garantie mai mare, era ales, dupa care, banii adunati, ii reveneau lui. Tot acum se aleg un vataf mic, un stegar, un casier si un colcer (care are grija de alimente) precum si un crasmar care era responsabil cu bautura.
Vataful mare alegea o gazda din sat si, daca nici unul nu stia sa cante la vreun instrument, se tocmeau lautari. Feciorii invatau colinde, faceau steagul si isi pregateau straiele de sarbatoare.
Intre Craciun si Anul Nou ceata de feciori se muta cu totul la gazda pe care au ales-o. Pe toata aceasta perioada, ei locuiau in cea mai mare camera, iar gazdele erau pentru ei, mama si tata. Barbatul supravegea disciplina cetei de feciori iar femeia avea grija de curatenia gospodariei.
Pe toata perioada colindatului feciorii nu aveau voie sa umble singuri, ci numai in ceata. De multe ori, unii dintre ei se legau fartati, o legatura cu mult mai puternica decat cea a fratilor de sange. Daca unul dintre ei incalca regula si pleca de unul singur era prins si legat de maini si de picioare, dupa care era plimbat cu sania prin tot satul. In tot acest timp, el striga: "Cina face ca mine, asa sa pateasca"!