Umanism - miscare social-culturala

SURSA 03

Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) are două semnificaţii:
* Poziţie filozofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine şi nu un mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependenţa de credinţă, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelaţii divine. Umaniştii susţin moralitatea universală bazată pe condiţia umană ca loc comun, sugerând că soluţiile problemelor sociale şi culturale umane nu pot fi provincialiste.
* Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gîndire şi de creaţie artistică.
Istoric
Ca prim reprezentant al umanismului poate fi considerat Protagoras, sofist grec din secolul al V-lea î.Chr., pentru care "omul este măsura tuturor lucrurilor". Termenul de "humanitas" îl întâlnim deja în scrierile lui Cicero, în care omul ocupă un loc aparte printre alte vieţuitoare. În Evul Mediu, se vorbeşte despre "humaniores litterae", care reprezintă ansamblul cunoştinţelor profane predate în facultăţile de arte (artes liberales), spre deosebire de "diviniores litterae", care îşi au sursa în studiul Bibliei şi sunt predate în facultăţile de teologie. În secolul al XVI-lea, "umaniştii" studiau ceea ce ei numeau "umanităţile" (studia humanitatis), înţelegându-se prin aceasta scrierile clasice ale antichităţii. Pentru aceşti erudiţi ai Renaşterii, noţiunea de "humanitas" avea acelaşi sens ca în epoca ciceroniană şi însemna acea cultură care, desăvârşind calităţile naturale ale omului, îl fac demn de acest nume. Cuvântul "Umanism" în înţelesul actual apare mult mai târziu, şi anume în 1808 în scrierea lui Friedrich Immanuel Niethammer
Inceputurile Umanismului modern
În mod tradiţional, istoricii situează începuturile umanismului modern în Italia secolului al XIV-lea, fiind legat de numele lui Francesco Petrarca şi Giovanni Boccaccio. După invadarea Imperiului Bizantin de către turci, un mare număr de învăţaţi greci se refugiază în peninsula italică, aducând cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literaţii italieni, ca Guarino din Verona, Francesco Filello sau Giovanni Aurispa, învaţă limba greacă veche şi traduc în italiană operele clasice greceşti. Poezia latină a epocii romane este redescoperită graţie lui Lorenzo Valla, iar Coluccio Salutati şi Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană operele scriitorilor romani.
Pico della Mirandola face parte din rândurile filozofilor şi savanţilor umanişti, apreciaţi pentru erudiţia lor. Difuzarea textelor este favorizată de descoperirea tiparului şi perfecţionarea imprimeriilor, dar şi de dezvoltarea oraşelor şi universităţilor, locul de întâlnire al învăţaţilor. Un eveniment important îl constituie înfiinţarea "Academiei" din Florenţa sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă de Marsilio Ficino - traducător al Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umanişti ca Pico della Mirandola, Pietro Bembo şi Angelo Poliziano. "Academia" florentină este dedicată în primul rând filozofiei platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse în Europa de Averroes şi Avicenna şi acceptate de Biserica Catolică. Activitatea "Academiei" a exercitat o mare influenţă asupra dezvoltării literaturii, picturii şi arhitecturii din epoca Renaşterii. Aşa, de exemplu, Pirro Ligorio pictează tabloul "Alegoria Ştiinţelor".
Răspândirea Umanismului în Europa
Umanismul se propagă în primul rând în Germania şi Olanda. Ambele ţări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate târguri de cărţi care favorizează schimburile culturale.
Aspecte
Religie
Umanismul respinge în mod clar apelul la credinţe supranaturale pentru soluţionarea problemelor umane, dar nu şi credinţele însele; unele curente umaniste sunt chiar compatibile cu unele religii. El este în general compatibil cu ateismul şi agnosticismul, dar acestea din urmă nu îi sunt necesare. Cuvintele "ignostic" (american) şi "indiferentist" (britanic) sunt uneori aplicate umanismului pe motiv că acesta este un proces etic, nu o dogmă asupra existenţei sau nu a zeilor; umaniştii pur şi simplu nu au nevoie să se preocupe de asemenea probleme. Agnosticismul sau ateismul singure nu implică în mod necesar umanismul; multe filosofii diferite şi uneori incompatibile se întâmplă să fie ateiste. Nu există nicio ideologie unică şi niciun set de comportamente unic la care să adere toţi ateii, şi nu toate dintre cele proprii ateilor sunt umaniste.
De vreme ce umanismul include curente intelectuale trecând printr-o mare varietate de gândiri filosofice şi religioase, mai multe ramuri ale umanismului îi permit să îndeplinească, suplimenteze sau suplinească rolul religiilor şi în special să fie adoptat ca filosofie de viaţă completă. Într-un număr de ţări, din motive legate de legile care acordă drepturi "religioase" specifice, filosofia de viaţă umanistă seculară a fost recunoscută ca "religie". În Statele Unite, Curtea Supremă a admis că umanismul este echivalent cu o religie în sensul limitat al autorizării umaniştilor să oficieze ceremonii de obicei conduse de reprezentanţi ai cultelor religioase. Departe de a "declara umanismul religie", această luare de poziţie pur şi simplu declară echivalenţa dreptului umaniştilor de a acţiona în moduri de obicei specifice religiilor, cum ar fi marcarea ceremonială a momentelor importante ale vieţii.
Umanismul renascentist şi accentul său asupra întoarcerii la origini au contribuit la reformarea protestantă, ajutând la producerea a ceea ce protestanţii consideră o traducere mai fidelă a textelor biblice.
Cunoaştere
Conform umaniştilor, este în sarcina oamenilor să găsească adevărul, prin opoziţie cu căutarea lui în revelaţie, misticism, tradiţie sau orice altceva care e incompatibil cu aplicarea logicii asupra dovezilor observabile. Cerând ca oamenii să evite acceptarea orbească a unor opinii nesusţinute, el sprijină scepticismul ştiinţific şi metoda ştiinţifică, respingând autoritarismul şi scepticismul extrem şi făcând din credinţă o justificare inacceptabilă a acţiunilor. De asemenea, umanismul afirmă că o cunoaştere a binelui şi răului se bazează pe cea mai bună înţelegere a propriilor interese şi a celor comune ale indivizilor în loc să izvorască dintr-un adevăr transcendental sau vreo sursă arbitrar localizată.
Speciism
Unii au interpretat umanismul ca pe o formă de speciism, care consideră oamenii mai importanţi decât alte specii. Filosoful Peter Singer, el însuşi umanist, afirma că "în ciuda multor excepţii individuale, umaniştii în general s-au dovedit incapabili să se elibereze de una dintre cele mai centrale [...] dogme creştine: prejudecata speciismului". El a chemat umaniştii să "ia poziţie împotriva [...] exploatării nemiloase a altor fiinţe simţitoare" şi s-a legat de unele afirmaţii din Manifestul Umanist III despre care credea că acordă "prioritate intereselor membrilor propriei noastre specii". Cu toate acestea, el a remarcat de asemenea că acelaşi Manifest afirmă că oamenii nu au "niciun drept dumnezeiesc sau inerent de a supune alte animale" şi a admis că "organizaţiile care au făcut cel mai mult pentru animale au fost independente de religie".
Optimism
Umanismul include o atitudine optimistă faţă de capacităţile oamenilor, dar nu implică opinia că natura umană este pur binevoitoare sau că absolut fiecare persoană e capabilă să se ridice la înălţimea idealurilor umaniste de raţionalitate şi moralitate. El implică nu mai mult decât recunoaşterea că te ridica la înălţimea potenţialului tău înseamnă multă muncă şi necesită ajutorul celorlalţi. Scopul suprem este prosperitatea umană; îmbunătăţirea vieţii tuturor oamenilor. Focalizarea este pe a face bine şi a trăi bine aici şi acum şi a lăsa lumea mai bună pentru cei care vin după noi, nu pe a trece prin viaţă suferind pentru a fi răsplătiţi după.
Influenţele Umanismului
Umanismul influenţează în mod hotărâtor viaţa secolului al XVI-lea. La început ştiinţele nu erau incluse şi se găseau la marginea acestei mişcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise Paré nu acordă nicio atenţie autorilor antici, preferând să se bazeze pe experienţă şi practică. Se studiază totuşi scrierile lui Arhimede, iar Copernic afirmă că experienţa trecutului este necesară pentru noi descoperiri.
Umanismul influenţează şi viaţa politică. Umanştii amintesc suveranilor datoriile lor faţă de Dumnezeu, faţă de supuşi şi faţă de ei înşişi (Niccolo Machiavelli: "Il Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la viaţa publică.
Educaţia copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea copiilor cu noi cunoştinţe pentru a-i face mai umani.
În ceea ce priveşte literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca natura, virtutea, gloria şi iubirea.