Un varcolac este, in mitologia romaneasca o fiinta fabuloasa, un demon care mananca Soarele si Luna, generand in acest fel fazele Lunii si eclipsele. Multiplele reprezentari ale acestei creaturi, de la animale reale(lupi,caini), la cele fantastice(zmei, balauri) au condus la un mister asupra formei demonului. Varcolacul este reprezentarea raului care disturba ordinea fireasca a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilita de comunitate poate genera un varcolac. Astfel, varcolacii, ca si strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezati, nascutii cu anomalii, oameni care si-au ucis un frate sau o sora, sau chiar o actiune contrara unei traditii poate genera un varcolac. Omul-varcolac se va transforma in timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul sau este cel care va urca in cer si va manca Soarele sau Luna. Daca legatura sufletului cu trupul este intrerupta in timpul transformarii, sufletul este pierdut pe vecie. Etimologia cuvantului pare a proveni din bulgara sau sarba, din vylx + dlaka ce insemna cu par de lup. Mitologia stramosilor daco-geti pare a fi influentat, de asemeni, mitologia romaneasca, mai ales prin cultul lupului, care legata si de creatura varcolac. De cele mai multe ori era suficient ca Luna sa aiba o culoare rosietica, pentru ca romanul sa traga concluzia ca varcolacul mananca Luna iar sangele astrului se prelinge printre coltii fapturii. Modurile de alungare sunt numeroase si implica de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor intre ele.

Sursa: www.normal-paranormal.ro

SURSA 03 clan-firefox.forumgratuit.ro

În munţii francezi Auvergne încă mai există mărturii legate de existenţa unei femele de vârcolac extrem de sângeroase, care venea noaptea să îşi aleagă prada din sate. Povestea, care datează din 1588, este unul din motivele pentru care, nici în zilele noastre, localnicii nu ies din case după lăsarea întunericului. Şi asta pentru că, aici, vârcolacii există.
Poveştile despre vârcolaci sau oamenii-lup există cu mult timp dinainte ca istoria să se scrie, notează într-una din cărţile sale scriitoarea americană Gina Farago.
Conform legendei, atunci când este lună plină “copiii nopţii” se transformă şi ies la vânătoare.
Vârcolacii sau oamenii-lup sunt, în viziunea scriitoarei americane, mai mult decât o realitate, având în vedere că poveştile despre ei există pretutindeni în lume începând din America de Sud, Asia, Islanda, Indonezia şi până în nordul Europei.
În viziunea lui Herodot, pe malul Mării Negre trăiau “triburi de oameni care timp de câteva zile pe an se transformau în lupi şi mâncau fiinţe umane”. Asta se întâmpla numai noaptea, pentru că întunericul este timpul răului şi numai atunci atrocităţile lor puteau avea loc.
În Anglia, medievală preoţii marcau casele şi drumurile prin pădure pentru a-i proteja pe călători de atacurile sângeroase ale monştrilor. În 1685, lângă Ansbach, Germania, un vârcolac şi-a făcut apariţia declanşând un lanţ de crime sângeroase.
Acesta este momentul în care un alchimist al vremii lansează ideea că “vârcolacii sunt oameni mutanţi, pe jumătate om, pe jumătate fiară”. Vrăjitorul german lansează un manual despre “Cum să ne apărăm de vârcolaci”, care face înconjurul Europei şi aşa apar primele cimitire în care morţii sunt “exorcizaţi” cu ţăruşi de lemn în piept.