Vasiliscul, regele serpilor

SURSA 03

În legendele europene, inclusiv în mitologia românească, vasiliscul (numit şi bazilisc) este o reptilă fabuloasă, reprezentată de obicei ca o combinaţie de şarpe şi cocoş, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava răsuflării.
Împărat al târâtoarelor (basiliskos = mic rege), vasiliscul era înfăţişat ca o reptilă ce nu se târa precum şerpii, ci înainta cu capul în sus. Purta coroană şi provoca moartea atât prin privire, cât şi prin respiraţie. Plinius cel Bătrân susţinea că trăia într-un deşert, fiindcă totul în jur era otrăvit. Modelul acestui monstru cu privire ucigaşă e posibil să fi fost ori vipera cu coarne din Egipt (corniţele par de la distanţă zimţii unei coroane), ori zeiţa-cobră Uraeus, care personifica ochiul arzător al lui Ra, şi împodobea fruntea faraonilor căci conţinea esenţa proprietăţilor Soarelui, fertilizant şi în acelaşi timp capabil să usuce şi să ardă.
Faptul că ucidea cu privirea pe oricine se apropia, fără să-l bage de seamă şi fără să-l privească el cel dintâi, l-a facut să simbolizeze puterea regala care îi fulgera pe cei ce nu-i acordă respectul cuvenit, dar şi, în sens mai larg, primejdiile mortale ce pândesc existenţa umană dacă nu sunt "zărite" din vreme. Vasiliscul nu putea fi ucis decât punându-i-se în faţă o oglindă în care să-şi reflecte privirea.
Cu timpul, monstrul şi-a adăugat noi elemente fabuloase: se năştea în zodia câinelui dintr-un ou de cocoş bătrân de şapte sau paisprezece ani, ou perfect rotund şi acoperit cu o piele aspră, ascuns în bălegar şi clocit 40 de zile de o broască râioasă. (În 1474, la Basel, a fost ars pe rug un cocoş vrăjitor acuzat de a fi ouat vasilisci). Datorită naşterii, a luat înfăţişarea unui cocoş cu coadă de dragon sau a unui şarpe cu aripi de cocoş; în ambele cazuri purta coroană. Apoi a devenit un cocoş galben încoronat, cu două perechi de picioare, aripi mari şi coadă de şarpe.
În 1202, la Viena, un brutar a fost acuzat că a cobit apariţia unui vasilisc într-o fântână; pe fundul ei se zărea ceva strălucind, miasme insuportabile se ridicau la suprafaţă. Ucenicul coborât în fântână şi cu greu readus, a mărturisit că a vazut un monstru teribil jumătate cocoş, jumătate şarpe, cu ochi şi piele strălucitoare. Un erudit aflat în apropiere a recomandat folosirea oglinzii şi monstrul şi-a dat sufletul îndată ce şi-a zărit propriul chip. Gravură înfăţişându-l pe acest vasilisc s-a bucurat de mare succes. El avea acum cap de cocoş şi coroană, patru picioare şi trup solzos de şarpe.
În alchimie, vasiliscul simboliza focul devastator, preludiu al transmutaţiei metalelor.
Vasiliscul este subiectul multor opere literare româneşti, precum poezia Vasiliscul şi Aspida de Şerban Foarţă şi Andrei Ujică (aceasta a inspirat şi piesa omonimă a trupei Phoenix). Aceasta este inspirată de o faimoasă carte medievală tradusă în limba română din greceşte, intitulată Fiziologul, de fapt un bestiar de tip medieval, în care erau incluse si tot felul de fiinţe fantastice. În această poezie vasiliscul semnifică prefigurarea ispitei care marcheaza hotarul dintre inocenţa copilăriei şi deschiderea erotică a Adolescenţei. Organizată sub formă de triptic, poezia se prezintă cititorilor pe un fundal de descântec pentru a vindeca dragostea care ucide: " -Ieşi deochi / dintre ochi... / Ochii cei vătămatori / şi de foc săgetatori. / Învăliţi să fie cu perdele albe. / să nu mai priveasca la obraze dalbe, / amin!" fiindca obrazele albe adică inocente sunt tentate să cadă sub puterea sa malefică: " N-o puteai privi în ochi / că erai de dediochi, / că mi te lua ea-n primire / dintr-o singură privire: / jivina / divina / care-nvenina!... Mai descântaţi-i din harfe / ălui de nu e şarpe..."